ÎCCJ, Decizia nr. 95/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 95/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Rezoluția din 27 iunie 2018, Inspecția Judiciară a exercitat față de domnul procuror A. acțiunea disciplinară sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004").
Acțiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2018.
În Dosarul nr. x/2018, prin încheierea din 24 octombrie 2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară, până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pentru a dispune suspendarea judecării acțiunii disciplinare, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut considerentele arătate în continuare.
Din interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 317/2004") și ale art. 413 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) și (3) C. proc. civ., rezultă că, în situația în care împotriva judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată de secție, dacă legea nu prevede altfel, instanța disciplinară poate dispune suspendarea judecății acțiunii disciplinare, legiuitorul reglementând astfel un caz facultativ de suspendare a procesului.
La data de 26 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a comunicat secției pentru procurori în materie disciplinară stadiul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, la data de 15 ianuarie 2018, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a înregistrat plângerea penală prin care petenta B. a solicitat efectuarea de cercetări față de domnul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire sexuală.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. x/P/2018 din 23 ianuarie 2018, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de hărțuire sexuală prevăzută de art. 223 alin. (1) C. pen.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. x/P/2018 din 10 mai 2018, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de hărțuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual prevăzută de art. 299 alin. (1) C. pen.
Prin acțiunea disciplinară exercitată în cauză, Inspecția Judiciară a reținut în sarcina pârâtului procuror A. săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută în cuprinsul acțiunii disciplinare și împrejurările concrete în care se prezumă a fi fost săvârșite infracțiunile reținute în Ordonanțele procurorului nr. x/P/2018 din 23 ianuarie și 10 mai 2018, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, instanța disciplinară a constatat că între acestea există o legătură directă, de conexitate, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauza disciplinară.
II. Recursul declarat de Inspecția Judiciară
Împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018 a declarat recurs Inspecția Judiciară, în temeiul ar. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și solicitând casarea încheierii și trimiterea cauzei la instanța disciplinară în vederea continuării judecății.
Art. 134 alin. (2) din Constituție nu atribuie Consiliului Superior al Magistraturii statut de instanță de judecată în sensul art. 2 din Legea nr. 304/2004, în același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 391/2007, nr. 788/2007, nr. 514/2007 și nr. 632/2016), rațiunea pentru care s-a conferit Consiliului rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a magistraților fiind dată de necesitatea respectării tuturor drepturilor recunoscute de lege magistraților față de care se exercită o acțiune disciplinară.
Având în vedere specificul acțiunii disciplinare, dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecății nu sunt compatibile cu caracterul special, urgent al procedurii disciplinare reglementate expres prin dispozițiile Legii nr. 317/2004, reglementare specială în raport cu dispozițiile C. proc. civ.
Procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 și de art. 28 - 36 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Deși art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispozițiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din specificitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Din interpretarea acestei dispoziții rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin dispozițiile speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. Numai o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziții legale cu privire la aceeași materie.
Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare, deoarece suspendarea acțiunii disciplinare este expres și limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, și anume cel prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care prevede că "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași fapta".
Din analiza acestor dispoziții, rezultă că, în speța de față, nu este incident acest caz de suspendare a acțiunii disciplinare, întrucât, chiar dacă există similaritate între actele materiale ce fac obiectul acțiunii disciplinare și actele materiale descrise în plângerea ce formează obiectul cauzei penale, nu este îndeplinită a doua condiție cumulativă, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.
Astfel, conform adresei nr. x/2018 din 20 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în respectiva cauză stadiul procesual este cel al efectuării urmăririi penale in rem, astfel încât, la momentul dispunerii prin încheiere a suspendării cauzei disciplinare, nu exista nicio acțiune penală exercitată împotriva procurorului A. pentru fapte din categoria celor vizate de acțiunea disciplinară, pentru a justifica o eventuală incidență a dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Din interpretarea dispozițiilor art. 412 și art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la sintagma "dacă legea nu prevede altfel", rezultă că, pentru situația în care există o cauză penală în care sunt cercetate aceleași fapte care constituie obiectul acțiunii disciplinare, iar legiuitorul a prevăzut o dispoziție specială, se aplică dispoziția specială.
Legiuitorul a stabilit termene scurte, imperative, în care trebuie finalizată procedura disciplinară [art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004].
Potrivit acestor dispoziții, procedura disciplinară se desfășoară cu celeritate și nu poate fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv numai atunci când s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.
În speță, art. 413 alin. (1) pct. 2 teza întâi C. proc. civ. nu este incident, întrucât legea dispune altfel, în sensul că suspendarea unei cauze disciplinare se poate dispune numai în ipoteza în care aceleași fapte fac obiectul unei acțiuni penale.
Or, din datele speței rezultă că acțiunea disciplinară, deși vizează fapte similare celor cercetate în Dosarul nr. x/2018, procurorul de caz nu a pus în mișcare acțiunea penală până la data de 24 octombrie 2018, când s-a dispus suspendarea acțiunii disciplinare în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
III. Considerentele Înaltei Curți
Recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, se constată că recurenta nu critică oportunitatea măsurii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare, ci aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta Inspecția Judiciară.
În esență, recurenta susține că, în ipoteza în care faptele imputate din perspectiva răspunderii disciplinare formează și obiectul unei cercetării sub aspectul atragerii răspunderii penale, suspendarea judecării acțiunii disciplinare poate fi dispusă în temeiul dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, care înlătură aplicarea, în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a dispozițiilor ar. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Recurenta susține cu just temei faptul că, atunci când exercită prin secțiile sale rolul de instanță disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță de judecată în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 304/2004.
Sub acest aspect, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, s-a reținut că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 și nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 și nr. 148/2018, pct. 19).
Astfel fiind, dispozițiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat și în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, vin în completarea dispozițiilor ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare cuprinse în Legea nr. 317/2004, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.
Or, în circumstanțele cauzei de față, astfel cum au fost expuse la pct. I din prezenta decizie, în care faptele ce formează obiectul procedurii disciplinare sunt analizate și din perspectiva răspunderii penale în Dosarul nr. x/2018 - aspecte necontestate de niciuna dintre părți - sunt incidente dispozițiile cu caracter special ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă".
În consecință, contrar raționamentului care a stat la baza pronunțării încheierii atacate, se reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății.
Un argument în acest sens îl reprezintă chiar prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că, "dacă legea nu prevede altfel", instanța poate suspenda judecata atunci "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".
Or, așa cum s-a arătat anterior, legea specială prevede altfel, prin dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, citate anterior.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa încheierea atacată și va restitui dosarul instanței disciplinare în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018.
Casează încheierea atacată și restituie Dosarul nr. x/2018 secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.
Procesat de GGC - CT