ÎCCJ, Decizia nr. 31/2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2P din 13 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, secția pentru Procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis următoarele:

Cu unanimitate, a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 ca neîntemeiată;

Cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și B., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 și, în baza art. 100 lit. a) din același act normativ, a aplicat pârâților A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și B., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004;

Cu majoritate, a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Referitor la procurorul A., cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că acesta nu a depășit limitele libertății de exprimare, astfel cum aceasta este garantată de art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, neputându-se reține încălcarea obligației de rezervă prin afirmațiile de ordin critic exprimate în emisiunile televizate din datele de 12 și 14 februarie 2018; afirmațiile procurorului A., invocate în acțiunea disciplinară, reprezintă percepția sa subiectivă cu privire la fenomenul infracțional din județul Caraș-Severin, cu privire la activitatea sa și a organelor de poliție judiciară, la modul de implicare a autorităților în combaterea fenomenului infracțional și la consecințele pe care le-a suportat urmare a anchetelor avute în instrumentare și nu au adus în vreun fel atingere onoarei sau probității profesionale sau prestigiului justiției, neexistând nicio probă concludentă în acest sens.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că încheierea prin care a fost confirmată soluția de renunțare la urmărirea penală exista la dosarul cauzei, situație în care nu se poate reține grava neglijență a procurorului A. în încălcarea dispozițiilor procedurale.

Aspectul potrivit căruia la judecarea dosarului a participat prim-procurorul A. nu poate conduce în mod automat la concluzia că procurorul ar fi trebuit să cunoască faptul că o soluția de renunțare la urmărire penală, în condițiile în care, pe de o parte, acest dosar nu era singurul dosar aflat în supravegherea acestuia, iar, pe de altă parte, în condițiile unui volum foarte mare de activitate și a unei lipse de personal acute (era singurul procuror care își desfășura activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița), A. îndeplinea atât atribuții specifice funcției de conducere, cât și ale funcției de execuție (supravegherea cercetărilor penale, urmărire penală și activitate judiciară).

Totodată, ordonanțele prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale au fost infirmate prin ordonanța din 5 martie 2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, astfel încât a existat o reparație a vătămării aduse părții din proces.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că atât faptele procurorului B., cât și faptele procurorului A., referitoare la solicitările adresate grefierului - șef de a introduce în ECRIS dosare penale ca fiind soluționate, deși în realitate nu erau finalizate și nu erau scăzute în Registrul de evidență a activității de urmărire penală și supravegherea cercetărilor, fiind cuprinse în statistica aferentă anului 2016 și 2017, realizează elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, fapta procurorului B., care nu a predat la 5 iulie 2017, când a expirat perioada delegării în funcția de conducere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, 39 de dosare (inclusiv cele 22 scăzute ca fiind soluționate), pe care le-a scos din sediul parchetului și le-a dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, unde acesta își desfășoară în prezent activitatea, dosare pe care le-a predat ulterior, se circumscrie elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Prin faptele anterior menționate, cei doi procurori au nesocotit prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, Ordinul nr. 5 din 10 ianuarie 2007 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind utilizarea sistemului informatic E.C.R.I.S. în cadrul parchetelor, Ordinul nr. 213 din 15 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind organizarea și funcționarea sistemului informațional al Ministerului Public, art. 134 din regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, cu privire la predarea și scăderea lucrărilor, precum și dispozițiile art. 314, 315, 318, 327 și 328 din C. proc. pen., conform cărora redactarea soluțiilor de netrimitere în judecată și de neurmărire penală sau a rechizitoriului intră în sarcina procurorului și nu a grefierului, acesta din urmă având doar obligația de a dactilografia soluția dispusă de procuror; or, prin modalitatea adoptată de procurorul A., grefierul a fost pus în situația de a redacta soluții, contrar dispozițiilor legale menționate anterior.

Totodată, s-a constatat că procurorul B. a încălcat și dispozițiile art. 202 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor cu modificările aduse prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, potrivit cărora "scoaterea din incinta parchetelor a dosarelor, actelor și lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege și de prezentul regulament este interzisă".

Apărările formulate de către procurorul B. în sensul că a procedat în această manieră întrucât volumul de muncă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița era supraîncărcat, unitatea rămânând cu un singur procuror, iar practica raportării la sfârșit de semestru sau la an a unor dosare în curs de soluționare ca fiind soluționate este mai veche nu justifică încălcarea de către acesta a obligațiilor profesionale.

De asemenea, susținerile procurorului A., în sensul că nu a cunoscut dispozițiile Ordinului nr. 5 din 10 ianuarie 2007 privind sistemul E.C.R.I.S., nu pot fi luate în considerare, fiind infirmate chiar de faptele care intră în conținutul constitutiv al acestei abateri disciplinare. Astfel, procurorul A. a recunoscut cu prilejul declarației date în fața instanței disciplinare că a făcut raportări în baza Ordinului nr. 213 din 15 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deci cunoștea conținutul acestui ordin, care se referă și la responsabilitatea conducătorilor parchetelor în ceea ce privește verificarea și raportarea datelor statistice.

Concluzionând că nerespectarea de către domnii procurori B. și A. a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, precum și a celorlalte dispoziții legale și regulamentare a avut drept consecință denaturarea adevărului prin raportarea nereală a unor date statistice, cu repercusiuni asupra realității datelor înscrise în rapoartele de activitate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și ale Ministerului Public, etalonul de la care ar fi trebuit pornit fiind cel al "procurorului diligent", instanța de disciplină a reținut în sarcina ambilor pârâți săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 și a dispus aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, apreciată ca fiind suficientă pentru a atrage atenția asupra abaterilor comise și a consecințelor faptelor lor.

Împotriva acestei hotărâri, părțile au declarat recurs, după cum urmează:

Recursul declarat de pârâtul B.

Pârâtul B. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea Hotărârii nr. 2P pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din 13 martie 2019 și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată, invocând drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea acestuia, s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât la dosarul cauzei nu se află niciunul din ordinele pretins încălcate de către acesta și care au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare. Se poate constata că Inspecția judiciară nu a făcut dovada existenței și conținutului Ordinelor nr. 5/2007 și 213/2014, ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că Inspecția Judiciară, fiind cea care a exercitat acțiunea disciplinară, avea obligația să dovedească pretenția pe care a supus-o judecății, potrivit dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ.

Cu privire la dispozițiile art. 134 alin. (2), (3) și 4 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, s-a susținut că acestea nu sunt aplicabile în speță, neputându-se reține o încălcare a atribuțiilor ce revin prim-grefierului sau ale grefierului-șef în sarcina pârâtului procuror.

Totodată, niciuna dintre celelalte prevederi legale reținute prin hotărârea recurată nu este aplicabilă cu privire la nepredarea la plecarea din unitate a celor 39 de dosare, iar, sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că încălcarea obligațiilor profesionale este justificată de volumul mare de activitate și de lipsa de experiență în funcția de conducere, lipsind intenția indirectă.

Recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 și 6 martie 2019, precum și împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori

Pârâtul A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, solicitând casarea în parte în ceea ce privește dispoziția de sancționare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2014 și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare exercitate pentru această abatere disciplinară și împotriva încheierilor de ședință din 24 octombrie 2018 și 6 martie 2019, prin care s-a respins probatoriul solicitat, invocându-se drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că nu s-au depus la dosar ordinele interne încălcate, având drept consecință imposibilitatea asigurării unei apărări efective nu numai de acesta, dar mai ales de către avocatul acestuia, care nu are acces la ordinele interne ale Ministerului Public, în acest sens existând și o acțiune în contencios administrativ, au fost audiate ca martor persoane interesate în cauză în ceea ce privește exonerarea de propria vinovăție, persoane aflate sub directa subordonarea a unor persoane care au interesul să ascundă propriile fapte, acuzațiile Inspecției Judiciare sunt ambigue și fără a evidenția în mod concret actul normativ încălcat, sesizarea Inspecției Judiciare a fost făcută chiar de persoanele interesate în ascunderea propriei vinovății și de persoane interesate în denigrare, sesizări care s-au dovedit pe parcursul cercetărilor nereale și nu au fost administrate probatorii esențiale în lămurirea situației de fapt și nici cele solicitate suplimentar.

Totodată, s-a susținut nelegalitatea sancțiunii prin prisma neincriminării ca abatere disciplinară a presupusei fapte de încălcare a ordinelor interne de lucru, nelegalitatea sancțiunii prin prisma incriminării de teza I a art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 a faptelor comise de procurorii ierarhici inferiori conducătorului de unitate în condițiile în care el îndeplinea funcția de conducător de unitate, nelegalitatea sancțiunii prin prisma neincriminării ca abatere disciplinară a presupusei fapte de instigare de către magistrat la încălcarea de către grefierul șef a ordinelor interne de lucru, norma incriminatoare referindu-se doar la obligațiile magistratului, nelegalitatea utilizării declarației martorului C. la fundamentarea concluziei de la pagina 40 alin. (3) conform căreia "din dispoziția acestora (B. și A.) fiind introduse în E.C.R.I.S. dosare nesoluționate și nelegalitatea ignorării declarației martorului C. la fundamentarea concluziei de la pagina 42 alin. (4) conform căreia ar fi recunoscut cu prilejul declarației că a făcut raportări în baza ordinului și deci cunoștea conținutul ordinului.

Nelegale se arată a fi și reținerea în sarcina sa a unei fapte din 2010 privind scăderea din evidențele anului 2010 a unui dosar care în mod real era în lucru, faptă care pe lângă faptul că este prescrisă răspunderea disciplinară i se impută în condițiile în care nu a exercitat atribuțiuni de conducere decât în perioada 2017- ianuarie 2018, reținerea în argumentarea soluției de sancționare a încălcării unor prevederi din Codul deontologic (art. 12) și a unor norme privind circuitul documentelor în unitate care țin de atribuțiile grefierilor și grefierilor șefi, fără a se face vreo cercetare sau audiere și fără a se depune vreun înscris.

Totodată, s-a invocat imposibilitatea verificării exactității înregistrărilor în sistemul informatic ECRIS și a datelor statistice și s-a arătat că în sistemul ECRIS nu au fost introduse dosare nesoluționate, ci dosare cu soluții netehnoredactate, între tehnoredactare și actul de dispoziție prin care a dat soluția fiind o diferență, iar raportările în perioada 2010 - 2018 s-au făcut în baza ordinului informațional și nu a Ordinului nr. 213/2014.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursurilor formulate de domnii procurori ca nefondate și menținerea în parte a hotărârii atacate (inclusiv a încheierilor), ca fiind temeinică și legală, arătând următoarele:

- în ceea ce privește recursul declarat de procurorul A., acesta nu poate invoca necunoașterea ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au respectat dispozițiile art. 255 - 258 din C. proc. civ. referitor la proba cu martori, rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare cuprinde descrierea faptelor reținute în sarcina acestuia, sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat conform prevederilor legale, iar probele au fost puse în discuția părților și respinse motivat;

- referitor la recursul declarat de procurorul B., acesta nu a negat necunoașterea Ordinelor nr. 5/2007 și nr. 213/2014, iar apărările formulate nu justifică încălcarea obligațiilor profesionale.

A., prin întâmpinarea depusă la recursul Inspecției Judiciare a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând în esență, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 că prin participarea la cele două emisiuni nu a afectat prestigiul justiției și nu a adus un prejudiciu de imagine instituțiilor statului, în același sens fiind și jurisprudența comunitară, iar referitor la art. 99 lit. t) teza a II-a din actul normativ anterior menționat, s-a susținut că nu există prejudiciu, deoarece nu s-a formulat de către persoana fizică pretins vătămată o plângere care să îndeplinească condițiile de fond ale aptitudinii de a sta la baza exercitării acțiunii disciplinare.

Recursul declarat de Inspecția Judiciară.

Prin recursul formulat, Inspecția Judiciară a solicitat admiterea acestuia, casarea Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în Dosarul nr. x/2018 și reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ. și, după rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare promovate împotriva domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 și înlocuirea sancțiunii disciplinară constând în "avertisment" aplicate cu una dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din același act normativ, proporțională cu gravitatea faptelor comise, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că prin afirmațiile grave și generale făcute în cadrul emisiunilor televizate din 12 și 14 februarie 2018, pârâtul A. a încălcat interdicția prevăzută de art. 104 din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 17 și 18 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, iar intervenția sa în cadrul emisiunilor respective este contrară demnității funcției de magistrat și contravine obligației de rezervă impuse magistraților în exercitarea libertății de exprimare, dorind, de fapt, să distragă atenția opiniei publice referitor la comportamentul său, erijându-se în singura persoană care a "făcut ordine", s-a implicat în combaterea fenomenului infracțional specific zonei, odată cu preluarea funcției de procuror.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a învederat că, în mod eronat, nu s-au reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii subiective și al urmării imediate, deoarece împrejurarea că pârâtul procuror a cunoscut situația juridică a petentului D. rezultă din probele administrate în cauză, iar nerespectarea de către procuror a normelor C. proc. pen. a adus atingere principiului care consacră înfăptuirea corectă și în bune condiții a actului de justiție, prin conduita sa, încălcându-se obligația instituită de art. 4 din Legea nr. 303/2004, de a asigura, prin întreaga activitate, supremația legii, de a respecta drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, în acest sens pronunțându-se și doi membri ai secției pentru procurori în materie disciplinară în cadrul opiniei separate formulate.

Totodată, ținând cont de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor și raportat la consecințele acestora, se justifică aplicarea unei sancțiuni mai aspre, de natură să îl atenționeze pe procurorul A. cu privire la conduita viitoare a acestuia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile și apărările formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de suspendare formulată de recurentul A. în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., anume suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, se reține că lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, instanța de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunității măsurii, inclusiv cu luarea în considerare a poziției procesuale a părții care a solicitat oprirea cursului judecății, în condițiile în care interesul soluționării cu celeritate a cauzei îi aparține.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este condiționată de respectarea dreptului la un proces echitabil și a obligației de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și a respectării principiului aflării adevărului, instanța fiind datoare să valorifice dispozițiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Așadar, acest caz de suspendare facultativă constituie un instrument util pentru a preîntâmpina pronunțarea unor hotărârii contradictorii, or soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate nu poate fundamenta măsura suspendării facultative, partea având la dispoziție remediul procesual instituit de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., o soluție contrară având drept finalitate tergiversarea soluționării prezentei cauze, motiv pentru care Înalta Curte va dispune respingerea cererii de suspendare formulată de recurentul A.

Cu privire la recursurile formulate de recurenții B. și A. (prin două memorii distincte), Înalta Curte reține următoarele:

Critica formulată de recurenți vizează, în principal, încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. m) Legea nr. 303/2004, apreciind că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit textului legal anterior menționat, constituie abatere disciplinară nerespectarea, în mod nejustificat, a dispozițiilor cu caracter administrativ date în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de legi sau regulamente.

Sub acest aspect, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a celor trei condiții, cu referire la faptă, vinovăție și raport de cauzalitate, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, în baza probatoriului administrat în cauză.

Referitor la elementul material al laturii obiective s-a reținut faptul că s-a solicitat grefierului șef să introducă în E.C.R.I.S. un anumit număr de dosare penale ca fiind soluționate și nu s-au predat la 05 iulie 2017 când a expirat perioada delegării în funcția de conducere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, 39 de dosare (inclusiv parte din cele scăzute ca fiind soluționate), acestea negăsindu-se faptic la sediul parchetului, cu mențiunea că cea de a doua faptă a fost imputată doar domnului procuror B.

Art. 134 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, cu privire la predarea și scăderea lucrărilor, statuează următoarele: [...]

Alin. (2):

"Lucrările redactate se predau de procurori și ceilalți salariați prim grefierului sau grefierului șef sau înlocuitorului acestuia, spre dactilografiere, sub semnătură în Condica de evidență a dosarelor și lucrărilor procurorilor"

Alin. (3):

"Lucrările efectuate se predau de procurori și ceilalți salariați prim grefierului ori grefierului șef sau înlocuitorului acestuia, de asemenea, sub semnătură în Condica de evidență a dosarelor și lucrărilor procurorilor"

Alin. (4) "Prim grefierul sau grefierul șef va face personal mențiunile corespunzătoare de scădere a lucrărilor și de închidere a pozițiilor în registre".

Potrivit art. 202 din același act, sub denumirea "Protecția documentelor", "scoaterea din incinta parchetelor a dosarelor, actelor și lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege și de prezentul regulament, este interzisă".

C. proc. pen., sub denumirea marginală "Rezolvarea cauzelor" la art. 327 arată următoarele:

"atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul:

a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal;

b) emite ordonanța prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale".

Art. 328, intitulat "Cuprinsul rechizitoriului", stabilește că: (1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) - [a) denumirea parchetului și data emiterii; b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora], datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.

(2) În rechizitoriu se arată numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi citate.

(3) Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.

Aceste dispoziții se completează cu ale art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora:

"procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic".

De asemenea, potrivit art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii "Judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu".

În acest context, referitor la pretinsa necunoaștere a Ordinului nr. 5 din 10 ianuarie 2007 și a Ordinului nr. 213 din 15 iulie 2014 ale procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este de reținut că activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfășoară pe două paliere, anume: jurisdicțional (rezoluția și ordonanța) și administrativ (materializată în ordine, ordine de serviciu, dispoziții și decizii).

Structura piramidală a Ministerului Public, consacrată de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se transpune, în aria decizională de tip administrativ, în obligativitatea îndeplinirii ordinilor emise de conducătorii ierarhici, astfel încât ordinele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control ce îi revin în calitate de conducător al Ministerului Public, sunt obligatorii pentru toate parchetele, indiferent de treapta ierarhică pe care se situează.

Potrivit principiului "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii", domnii procurori nu pot susține necunoașterea ordinelor interne, cu consecința imposibilității asigurării unei apărări efective, deoarece, în virtutea funcției deținute, aceștia erau garanții respectării stricte a tuturor normelor legale incidente.

Din această perspectivă, critica domnilor procurori cu privire la faptul că niciuna din dispozițiile anterior menționate și reținute de instanța de disciplină nu îi este aplicabilă va fi înlăturată, deoarece prevederile din regulamentul de ordine interioară al Parchetelor și din C. proc. pen. privesc exclusiv obligații stabilite în sarcina procurorului, constând în redactarea și efectuarea lucrărilor, iar nesocotirea acestora realizează elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, dosarele menționate în cuprinsul rezoluției de sesizare nu erau finalizate și nu erau scăzute în Registrul de evidență a activității de urmărire penală și supravegherea cercetărilor și, în ceea ce îl privește pe domnul procuror B., 39 de dosare (inclusiv parte din cele scăzute ca fiind soluționate), nu se găseau în materialitatea lor la sediul instanței, fiind, ulterior, predate noului prim-procuror delegat, fie prin intermediul poștei militare, fie personal.

Criticile formulate de domnul procuror A. privind audierea ca martor a unor persoane interesate în cauză în ceea ce privește exonerarea de propria vinovăție sau a unor persoane, interesate direct sau indirect să ascundă propriile fapte, ambiguitatea acuzațiilor Inspecției Judiciare, pretinsa lipsă a evidențierii în mod concret a actului normativ încălcat și neadministrarea unor probatorii esențiale sau solicitate suplimentar în lămurirea situației de fapt nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea ori netemeinicia aspectelor reținute de instanța disciplinară, ci dimpotrivă confirmă neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce le reveneau.

Semnificativă este, în contextul examinat, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurentul A. pentru care acesta consideră că nu îi poate fi angajată răspunderea disciplinară pentru această abatere, fără a justifica propriu-zis, în mod credibil, nerespectarea obligațiilor legale care îi reveneau cu privire la înfăptuirea actului de justiție în condițiile în care procurorul trebuie să manifeste fermitate și diligență în respectarea tuturor normelor de drept material și procesual.

Așadar, instanță de disciplină a dat o apreciere corectă textului legal incriminator incident, prin raportare la aspectele concrete ale speței rezultate din materialul probator administrat, iar sub aspectul laturii subiective, se poate considera că măsurile dispuse de către recurenți în cauzele ce au făcut obiectul cercetării sunt expresia nesocotirii dispozițiilor legale referitoare la întocmirea lucrărilor și la protecția dosarelor.

Consecința imediată și directă a încălcării obligațiilor profesionale și a raporturilor de serviciu, pe care recurenții încearcă să o minimalizeze făcând referire la volumul mare de activitate, insuficiența personalului și lipsa de experiență în ceea ce privește funcția de conducere deținută este nu numai atingerea adusă principiului controlului ierarhic, care reglementează activitatea desfășurată de procurori, cât și perturbarea activității în cadrul unității de parchet, aspecte corect reținute de instanța de disciplină și evidențiate de probele dosarului.

De asemenea, aceste afirmații sunt inapte să îi absolve de orice sancțiune și nu pot conduce la o altă soluție decât cea împărtășită de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, fiind luate în considerare la individualizarea sancțiunii.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în speță, a fost reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite și rezultatul produs, așa încât susținerile recurenților grefate pe nelegalitatea hotărârii atacate nu pot fi primite.

Cu privire la încheierile recurate de către domnul procuror A., potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii.

Din analiza dosarului de cercetare disciplinară, rezultă că procurorul recurent a formulat cereri succesive de probatorii, asupra cărora instanța de disciplină s-a pronunțat, motivele respingerii cererilor de probatoriu fiind expuse pe larg în cadrul încheierilor recurate.

Totodată, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare, atât timp cât instanța disciplinară a admis proba cu martori, încuviințată potrivit art. 258 din C. proc. civ., cu respectarea cerințelor impuse de art. 255 din același act normativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurentul B. împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 și de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 și din 6 martie 2019 și a Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondate.

În ceea ce privește recursul declarat de Inspecția Judiciară, cu majoritate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către titularul acțiunii disciplinare, nu este fondat, urmând a se înlătura opinia potrivit căreia secția pentru judecători a stabilit în mod eronat inexistența cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător și legătură cauzală.

În speță, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină, cu unanimitate, a apreciat, pe de o parte, că vinovăția domnului procuror A. în săvârșirea faptei nu are gravitatea necesară pentru a o circumscrie unei abateri disciplinare, iar, pe de altă parte, că urmările produse (impactul mediatic) nu au fost atât de puternice, nefiind de natură a pune în discuție onoarea sau probitatea profesională a magistratului.

Criticile recurentei Inspecția Judiciară, referitoare, în primul rând, la existența unui grad de vinovăție de natură a atrage sancționarea magistratului A., nu pot fi primite.

Latura subiectivă, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, reprezintă atitudinea psihică a persoanei, în speță a unui magistrat, care a săvârșit o faptă ilicită, față de respectiva faptă și de urmările acesteia.

Pentru a se decela atitudinea autorului faptei ilicite, trebuie să se examineze fundamentul de ordin intelectiv și volitiv al acțiunii acestuia, realizându-se apoi legătura cu fapta sa și cu urmările produse. Practic, trebuie stabilită o legătură între un element de ordin subiectiv și unul de ordin obiectiv, care, însumate, conturează conduita persoanei în cauză.

Acesta este și motivul pentru care, în hotărârea atacată, în analiza existenței vinovăției magistratului, secția pentru procurori a avut în vedere atât elemente obiective, cât și subiective, particularitățile abaterii cercetate determinând o strânsă interdependență dintre acestea.

Relativ la elementul intelectiv, acesta privește reprezentarea în conștiința persoanei a consecințelor sociale ale faptei sale și prevederea (sau cel puțin posibilitatea prevederii) urmărilor faptei ilicite săvârșite. Acest factor presupune capacitatea concretă a autorului faptei de a înțelege semnificația conduitei sale și de a evalua corect consecințele acesteia.

Elementul volitiv vizează deliberarea și decizia asupra propriei conduite și motivele care pot determina o persoană să săvârșească o faptă ilicită, răspunderea disciplinară fiind angajată dacă autorul a ales o conduită care este incriminată ca abatere disciplinară.

Mai trebuie precizat în acest context caracterul dinamic al criteriului obiectiv de apreciere a gradului de vinovăție, determinat de exigențele sporite pe măsura evoluției societății sub impactul dezvoltării științei și al mijloacelor de exprimare.

Raportând aceste considerații teoretice la particularitățile speței, se constată justețea concluziei referitoare la latura subiectivă, reținută în hotărârea atacată, având în vedere inexistența cumulativă a factorului intelectiv și a celui volitiv, ce conturează vinovăția ca element subiectiv în producerea faptei.

Într-adevăr, din examinarea circumstanțelor reale și personale relevate de probatoriul administrat, în cauză nu se poate deduce fără putință de tăgadă faptul că, prin conținutul declarațiilor exprimate, magistratul a urmărit și și-a asumat implicit afectarea valorilor morale și sociale ocrotite de norma de referință.

Nici în privința urmării specifice, susținerile autoarei acestui recurs nu au relevanța atribuită și nu pot conduce la admiterea căii de atac exercitate.

Este adevărat că, din interpretarea literală, logică și teleologică a dispozițiilor textului incriminator invocat, rezultă că urmarea specifică, imediată condiționează existența abaterii disciplinare și constă în atingerea adusă onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public.

În aplicarea și interpretarea acestei norme instanța este îndrituită ca, examinând elementele concrete ale cauzei deduse judecății, să aprecieze nu numai asupra existenței unei atingeri virtuale aduse valorilor sociale protejate, dar, pentru angajarea sau neangajarea răspunderii disciplinare a magistratului, aceasta poate stabili și gradul acestei atingeri, deci nivelul de gravitate al faptei.

Constatarea unanimă a secției pentru judecători, în sensul inexistenței urmării specifice, s-a realizat printr-o corectă raportare la impactul public al mesajului magistratului, relevat de probele administrate, atingerea minoră adusă valorilor menționate fiind de natură a justifica atât concluzia privind urmarea faptei (ca element constitutiv al abaterii disciplinare), cât și pe cea privind inexistența gradului vinovăției examinate prin prisma faptului că afirmațiile procurorului A. reprezintă percepția subiectivă a acestuia cu privire la fenomenul infracțional din județul Caraș-Severin.

Relativ la criticile formulate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, netemeinicia acestora.

Practic, titularul acțiunii disciplinare critică soluția de respingere a acțiunii disciplinare în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare constând în "exercitarea funcției [...] cu gravă neglijență" de către procurorul A.

În cadrul controlului de nelegalitate exercitat pe calea recursului, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că în sarcina recurentului magistrat nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

Angajarea răspunderii disciplinare cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și existența unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Înalta Curte constată că, în privința dosarului analizat în cuprinsul hotărârii atacate, în mod corect secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, sub raportul laturii obiective, nerespectarea de către procuror a dispozițiilor prevăzute de art. 2, 6, 16, 300 alin. (1) și (3), 305 alin. (1) și (3) din C. proc. pen.

Astfel, măsura dispunerii continuării urmăririi penale și a punerii în mișcare a acțiunii penale în raport cu o persoană fizică față de care se dispusese o soluție de renunțare la urmărirea penală, confirmată de instanța de judecată constituie o nesocotire evidentă a normelor de drept procesual anterior menționate.

Însă, sub aspectul laturii subiective, în ceea ce privește grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, că aceasta există "atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Această normă vine în completarea celor prevăzute la art. 4 din legea menționată, care dispune că judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Din interpretarea dispozițiilor menționate, rezultă că, pentru a se constata săvârșirea abaterii disciplinare, este necesară, în primul rând, existența unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greșeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecințe grave și să nu își găsească nicio justificare.

În privința condiției referitoare la inexistența oricărei justificări a măsurii dispuse, instanța reține că încălcarea prevederilor legale în soluționarea Dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița nu a fost urmărită de către procuror; astfel, din probele administrate, rezultă că nu s-a făcut dovada existenței la dosar a încheierii prin care s-a confirmat soluția de renunțare la urmărirea penală, iar în condițiile în care era singurul procuror care își desfășura activitatea la unitatea de parchet anterior menționată și îndeplinea atât atribuții specifice funcției de conducere, cât și de execuție, participarea acestuia la soluționarea dosarului în care s-a dispus această măsură nu face dovada cunoașterii acesteia.

Adoptarea de către procurorul A. a soluțiilor de continuare a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale a fost generată de existența unei corespondențe tripartite extrem de stufoase constând în plângeri sau "avertizări" verbale ale persoanei vătămate ori ale reprezentantului legal al acesteia și numeroase adrese de comunicare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, care nu au fost supuse formalităților de înregistrare specifice în măsură să fie opozabile magistratului.

Așadar, modalitatea în care procurorul a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu nu este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției, cu atât mai mult cu cât la nivelul unității de parchet unde activa, așa cum s-a arătat anterior, schema de procurori era subdimensionată, iar volumul de activitate foarte mare, acesta îndeplinind concomitent și alte atribuții, unele decurgând din exercitarea funcției de conducere pe care o deținea.

Mai mult, în privința cauzei penale examinate, este de observat că lipsește prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, printr-o ordonanță ulterioară dispunându-se infirmarea măsurilor dispuse, neputând constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o gravitate deosebită și nu pot fi supuse reparației efective, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

În concluzie, se observă că secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu unanimitate,

Respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de recurentul A.

Respinge recursurile declarate de recurentul B. împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 și de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 octombrie 2018 și din 6 martie 2019 și a Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondate.

Cu majoritate,

Respinge recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 februarie 2020.

Considerentele opiniei parțial separate

Contrar opiniei majoritare exprimate de ceilalți membri ai completului referitor la recursul declarat în cauză de recurenta Inspecția Judiciară, considerăm că se impunea admiterea acestuia și casarea Hotărârii nr. 2P din 13 martie 2019 a secției pentru procurori în materie disciplinară, în ceea ce privește soluția dată acțiunii disciplinare exercitate împotriva recurentului A., acțiune care trebuia admisă și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cu consecința aplicării unei sancțiuni disciplinare mai severe.

În acest sens, în acord cu recurenta Inspecția Judiciară, apreciem că au fost greșit aplicate prevederile prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care stipulează că este abatere disciplinară exercitarea funcției cu gravă neglijență, această din urmă noțiune fiind definită la art. 991 alin. (2) din același act normativ ca referindu-se la nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Din probele administrate, atât în fața secției pentru procurori în materie disciplinară, cât și în fața Completului de 5 judecători al Înaltei Curți, rezultă că în anul 2015 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița Dosarul nr. x/2015, având ca obiect accident de circulație, ulterior fiind începută urmărirea penală, atât față de conducătorul autoturismului implicat în accident, E.., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cât și față de persoana vătămată F.., pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul (motocicletă) neînmatriculat și, respectiv, conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Prin Ordonanța din 17 octombrie 2016 emisă în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei privind pe conducătorul auto E., reținându-se lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate F., disjungându-se și continuându-se cercetările față de acesta din urmă, cu formarea unui nou dosar (nr. x/2016).

Această ordonanță a fost atacată cu plângere de persoană vătămată F., fiind infirmată soluția de clasare prin Ordonanța nr. 97/II/2/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, infirmarea fiind validată ulterior prin Încheierea nr. 104 din 22 martie 2017 a Judecătoriei Oravița (Dosar penal nr. x/2017).

De asemenea, prin Ordonanța din 29 iunie 2017 emisă în Dosar nr. x/2016, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală față de numitul F.., soluție confirmată prin Încheierea definitivă nr. 254 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul penal nr. x/2017, care s-a judecat cu participarea recurentului A.

Hotărârea judecătorească mai sus menționată a fost comunicată Parchetului de pe lângă judecătoria Oravița, fiind înregistrată la 2 octombrie 2017, chiar în urma dispoziției date prin rezoluție de către recurentul A., prim-procuror delegat.

La data de 12 mai 2017, Dosarul nr. x/2015 a fost reînregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița și trecut în supravegherea recurentului A., care prin Ordonanța din 15 mai 2017 a dispus trecerea cauzei de la IPJ Caraș-Severin - Serviciul Rutier la Poliția Orașului Oravița - Biroul Poliției Rutiere.

La 2 noiembrie 2017, recurentul A. a dispus continuarea urmăririi penale față de numitul E.. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și față de numitul F.., pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și, respectiv, conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 22 noiembrie 2017, numitul F.. a adresat o cerere Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sesizând faptul că este în continuare cercetat, deși se dispusese renunțarea la urmărirea sa penală, această cerere împreună cu anexele (18 file) fiind înain