ÎCCJ, Decizia nr. 351/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2018, Inspecția Judiciară a solicitat secției ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, s-a reținut că fapta pârâtului procuror A., în calitate de prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, de a avea discuții cu un caracter de intimitate și un comportament indecent în scopul de a întreține relații intime față de o persoană care avea calitate de parte vătămată/parte civilă într-o cauză pe care o instrumenta, realizează elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, în aceeași acțiune, s-a mai reținut că fapta pârâtului procuror de a relaționa cu petenta în afara cadrului oficial specific funcției deținute, ignorând obligația procesuală de abținere, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 24 iunie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins excepția nelegalei constituiri a completului de judecată și excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, a încuviințat proba cu înscrisuri atât pentru Inspecția Judiciară, cât și pentru pârâtul procuror, a încuviințat proba testimonială constând în audierea martorilor B., probă solicitată de către procurorul pârât A. și proba testimonială constând în audierea martorului C., probă solicitată atât de către Inspecția Judiciară, cât și de către pârâtul procuror și a respins proba testimonială constând în audierea celorlalți martori, ca nefiind utilă soluționării cauzei

Din oficiu, a pus în discuția părților, necesitatea emiterii unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pentru a se comunica stadiul cercetărilor și o copie după eventuala soluție dispusă în cauza nr. 395/P/2018.

La termenul din 16 septembrie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a audiat martorul C., a respins cererea pârâtului de completare a declarației, a respins anumite întrebări adresate de pârât martorului, ca nefiind utile, pertinente și concludente și a amânat judecarea cauzei în vederea audierii martorei B., la 14 octombrie 2020, pentru când a dispus revenirea cu adresă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pentru a se comunica stadiul cercetărilor și o copie după eventuala soluție dispusă în cauza nr. x/P/2018.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins cererea de sesizare a organelor judiciare privind săvârșirea de către martora B. a infracțiunii de mărturie mincinoasă, formulată de către pârâtul procuror A., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtul procuror. A respins excepția nulității acțiunii disciplinare sub aspectul repartizării aleatorii la Inspecția Judiciară a lucrării ce face obiectul cauzei și a rămas în pronunțare asupra acțiunii disciplinare, amânând pronunțarea la 17 decembrie 2020.

Prin Hotărârea nr. 15 din 17 decembrie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu majoritate, în baza art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sancțiunea disciplinară constând în retrogradarea din gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal în gradul profesional de parchet de pe lângă judecătorie.

În motivarea acestei hotărâri, în raport de situația de fapt reținută și de probatoriul administrat, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele:

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport de art. 90 din aceeași lege, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și Declarația privind etica judiciară de la Londra (2010), secția a reținut că probatoriul administrat în cauză, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât și în fața secției, demonstrează conduita imputabilă pârâtului procuror, reținându-se existența elementului material al laturii obiective.

Astfel, în calitate de procuror investit cu instrumentarea dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița (cauză penală în care B. avea calitatea de persoană vătămată/parte civilă), pârâtul procuror A. a avut discuții cu un caracter de intimitate și un comportament indecent în scopul de a întreține relații intime față de o persoană care avea calitate de parte vătămată/parte civilă într-o cauză pe care o instrumenta, ceea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a înlăturat susținerile pârâtului procuror, referitoare la comportamentul decent avut în raport cu numita B. care ar fi fost justificat de interesul său profesional, arătând că discuțiile avute, cu un pronunțat caracter intim, nu se pot înscrie într-o acțiune oficială, având în vedere atât limbajul, cât și ora nepotrivită.

De asemenea, s-a subliniat că întâlnirile au avut loc în afara oricărui cadru oficial, în zone ce sugerează intenția de intimitate, iar acțiunile pârâtului procuror nu au fost reliefate în vreun act procedural, sens în care secția a constatat că pârâtul a creat o circumstanță ipotetică cu scopul de a întări ascendentul funcției sale asupra unei persoane nefamiliarizate cu procedurile judiciare.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că, prin caracterul repetat al acțiunilor reținute în sarcina pârâtului procuror și a scopului urmărit, respectiv de a iniția relații intime cu numita B., în raport de conduita sa și urmările acesteia, pârâtul procuror A. a săvârșit abaterea cu intenție directă.

De asemenea, se constată că urmarea imediată, constând în afectarea imaginii publice a corpului profesional din care face parte procurorul pârât, a încrederii și respectului opiniei publice în funcția de magistrat și implicit în justiție, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, cu atât mai mult cu cât acesta deținea, prin delegare, funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, și legătura de cauzalitate dintre aceasta și manifestările sale neconforme sunt dovedite și prin impactul conduitei sale la nivelul opiniei publice, aceasta fiind reflectată negativ prin articolele din presa națională și locală.

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secția a arătat că latura obiectivă a acestei abateri disciplinare constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune care nu este conformă cu obligațiile profesionale ale magistratului.

Pentru a constitui abatere disciplinară, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în modalitatea reținută de Inspecția Judiciară în prezenta cauză, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către procuror a îndatoririi de a se abține și cunoașterea de către acesta că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa.

Secția a reținut incidența în cauză a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. și 64 art. 65 alin. (1) din C. proc. pen., context în care noțiunea de imparțialitate trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un criteriu subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte (imparțialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noțiune cuprinde un criteriu obiectiv, care presupune a se analiza dacă există fapte determinate și verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului, independent de comportamentul său personal (imparțialitate obiectivă).

În raport de aceste texte legale, secția a apreciat că fapta pârâtului care, în calitate de procuror învestit cu soluționarea Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, în care numita B. avea calitatea de persoană vătămată/parte civilă, a relaționat cu petenta în afara cadrului oficial specific funcției deținute și a ignorat obligația sa procesuală de abținere, soluționând cauza, se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Sub aspectul laturii subiective, secția a constatat că pârâtul A. și-a asumat voit și conștient atitudinea manifestată, în sensul că a inițiat și a dezvoltat o relație neprincipială cu o parte dintr-o cauză pe care o avea în instrumentare, săvârșind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, cu intenție directă.

S-a reținut că între urmarea produsă, constând în afectarea aparenței de imparțialitate, cu consecințe asupra afectării echității procedurii și acțiunile pârâtului procuror ce constituie elementul material al acestei abateri, reliefate în cele de mai sus, există o legătură de cauzalitate.

Pentru motivele arătate mai sus, secția a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, secția pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de pârâtul procuror, precum și Hotărârea nr. 2P din 13 martie 2019 a secției pentru procurori în materie disciplinară, prin care procurorul a fost anterior sancționat, aspect ce denotă atât o perseverență în ce privește încălcarea normelor care reglementează sancționarea abaterilor disciplinare săvârșite de către magistrați, cât și o lipsă de conștientizare a consecințelor faptelor sale.

În raport de sancțiunea dată prin hotărârea anterioară, când pârâtului procuror i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în "avertisment", reținând totodată caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, cât și faptul că sancțiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporționale cu gravitatea abaterilor, secția a apreciat că se justifică aplicarea unei sancțiuni mai severe, care să îl atenționeze pe pârât cu privire la comportamentul său.

Împotriva încheierilor din 24 iunie 2020, 16 septembrie 2020 și 9 decembrie 2020, precum și a Hotărârii nr. 15 P din 17 decembrie 2020, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și a art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la încheierile atacate, pârâtul a arătat următoarele:

Încheierea din 24 iunie 2020 este nelegală, fiind respinsă, cu încălcarea legii, excepția nulității acțiunii disciplinare întemeiată pe nerespectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, efectuarea cercetărilor cu o vădită lipsă de obiectivitate și pe nerespectarea dreptului la apărare în cursul cercetării disciplinare și nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin emiterea unui comunicat de presă din care se desprinde ideea unei vinovății incontestabile.

Pârâtul a arătat că nu a fost respectat termenul de cel mult 45 de zile prevăzut de art. 45 din Legea 317/2004, întrucât Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu la data de 23 ianuarie 2018 (termenul de 45 de zile s-ar fi împlinit la data de 7 martie 2018), însă la 3 martie 2018 s-a prelungit perioada de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile, rezultând un termen de cel mult 90 de zile; termenul s-a împlinit la data de 22 aprilie 2018, anterior datei de 2 mai 2018 când s-a dispus începerea cercetării disciplinare.

Cu privire la acest aspect, Inspecția Judiciară a arătat că la aceste termene s-a adăugat și termenul de recomandare de 7 zile prevăzut de art. 19 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, dar, în opinia pârâtului, aceste susțineri adaugă la lege.

Astfel, a arătat că prelungirea termenului de 45 de zile s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea 317/2014, care reglementează că prelungirea termenului se va face doar ventru motive întemeiate, ajungându-se ca termenul de maxim de 90 de zile de la sesizare să fie depășit cu mult mai mult, întrucât cercetarea disciplinară a fost începută la 112 zile de la sesizarea primită de Inspecția Judiciară.

Încheierea din 24 iunie 2020 este nelegală pentru nerespectarea oricăror garanții privind exercitarea dreptului la apărare, invocate prin întâmpinare, întrucât apărătorilor aleși nu le-a fost permis studiul dosarului, iar dacă a fost permis, timpul alocat a fost limitat.

Pârâtul a solicitat să fie înlăturate considerentele secției, în sensul că nu ar fi făcut obiecțiuni cu privire la cercetarea prealabilă, conform procesului-verbal din 23 mai 2018, susținând că aspectele semnalate atât de pârât personal, cât și de avocați, nu au fost consemnate.

Aspectele legate de încălcarea dreptului la apărare le-ar fi adus la cunoștința Inspecției Judiciare prin memorii repetate, în cuprinsul cărora a reclamat și faptul că i-ar fi fost respinse probe esențiale, cu care dorea să dovedească inexistența laturii subiective a abaterii disciplinare, că inspectorul avea deja o opinie formată asupra cauzei, că pe parcursul audierii a fost întrerupt de multiple ori, ceea ce i-a format convingerea că se dorea ca cercetarea să fie dirijată spre o direcție anume; de asemenea, că dosarul de cercetare studiat nu avea filele numerotate.

Încheierea din 24 iunie 2020 este netemeinică, pentru că i-au fost respinse solicitările privind administrarea unor probe utile, pertinente și concludente, cum ar fi cererea de audiere a martorului D. din cadrul Brigăzii Operațiunii Speciale Timișoara, pentru a demonstra realitatea implicării pârâtului în aplicarea mandatelor de supraveghere tehnică și înregistrare audio-video ambientală, precum și imposibilitatea de a instala aparatură în interior fără un colaborator din locațiile unde persoanele supravegheate purtau discuții, precum și cererea de audiere a martorilor E. și F., ambii polițiști în cadrul IPJ Caraș Severin, ce viza atât aspecte de ordin operativ cât și veridicitatea declarațiilor martorei B.

Încheierea din 16 septembrie 2020 este nelegală, întrucât au fost respinse nemotivat toate întrebările adresate martorului C., precum și cererile de rectificare a declarației; ca urmare, în declarația acestuia s-a consemnat exact opusul celor declarate de alți martori.

Față de toate aspectele semnalate, recurentul a solicitat încuviințarea audierii în recurs a martorilor D. din cadrul Direcției Operațiuni Speciale Timișoara, E. și F. din cadrul IPJ Caraș Severin.

Încheierea din 9 decembrie 2020 este nelegală, pentru că a fost respinsă, cu încălcarea legii, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare și a actelor efectuate de inspectorul judiciar, excepție întemeiată pe nerespectarea regulilor imperative privind repartizarea aleatorie a lucrărilor de inspecție judiciară, impuse de art. 73 din Legea nr. 317/2004.

În susținerea acestei critici, pârâtul a arătat că a fost încălcat Regulamentul privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1027/2012, potrivit căruia sesizarea ar fi trebuit înregistrată în Registrul General, repartizată ulterior de inspectorul-șef uneia dintre cele două direcții de inspecție judiciară (art. 11 alin. (1), aceasta înseamnă că pe fișa de repartizare a sesizării putea să apară preimprimat doar indicativul IJ, abia după repartizare, pe aceeași fișă s-ar fi scris indicativul direcție (DIP sau DIJ după caz), în aceeași cronologie pe lângă indicativul corespunzător secției trebuia trecut și numărul de înregistrare din Registru Direcției corespunzătoare, după care fișa de repartizare și lucrarea se prezentau șefului direcției pentru repartizare aleatorie.

Din cuprinsul fișei, unde sunt tipărite atât indicatorul IJ cât și indicatorul DIP, pârâtul susține că lucrarea nu ar fi parcurs procedura prevăzută anterior, fiind repartizată Direcție pentru procurori chiar înainte de a fi rezoluționată de inspectorul-șef, sens în care repartizarea aleatorie s-a făcut cu nerespectarea Regulamentului, în raport de care pârâtul susține că s-a dorit repartizarea cauzei la un anume inspector.

Ca urmare, recurentul a solicitat încuviințarea unei adrese către Inspecția Judiciară, cu solicitarea de a comunica numărul de înregistrare, fișa de repartizare și copia soluției dispuse în cazul sesizării primite pe adresa de e-mail x.ro la 11 ianuarie 2018 de la adresa de e-mail x@x.com, precizarea perioadelor în care inspectorii judiciari G., H. și I. au efectuat concediu de odihnă în luna ianuarie 2018, precum și precizarea semnificației mențiunii "CE" vizându-l pe inspectorul judiciar J. și în ce perioadă din ianuarie 2018 a fost existentă acea împrejurare, precum și textul legal prin care acesta a fost exclus de la repartizarea aleatorie a cauzelor cu nr. x/2018 și nr. x/2018.

Încheierea din 9 decembrie 2020 este nelegală pentru că secția nu a analizat și nu s-a pronunțat pe excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare și a actelor efectuate de inspectorul judiciar, întemeiată pe vădita lipsă de imparțialitate a inspectorului judiciar.

Cu privire la Hotărârea nr. 15 P din 17 decembrie 2020, recurentul pârât a susținut nelegalitatea acesteia, fiindcă s-ar fi aplicat sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d)1 din Legea nr. 303/2004, respectiv retrogradarea din gradul profesional, deși această sancțiune ar fi fost introdusă prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018, în vigoare cu mult după ultimul act material dedus judecății, respectiv 28 decembrie 2017.

Recurentul pârât a susținut și că secția a aplicat în mod neîntemeiat o sancțiune mai grea, pe considerentul că ar mai fi fost sancționat anterior, însă sancțiunea anterioară a fost aplicată pentru fapte de altă natură (încălcarea unor ordine interne) presupus a fi comise în luna ianuarie 2018; ca urmare, nu se poate vorbi de o perseverență în a comite abateri disciplinare atunci când se apreciază gravitatea faptelor presupus a fi comise în anul 2017. În plus, instanța disciplinară nu a pomenit nimic de activitatea profesională a recurentului pârât și nu a ținut cont de caracterizările aflate la dosar, care îi sunt favorabile.

Printr-o altă critică, recurentul a susținut că secția nu a analizat probe aflate la dosar, din care ar fi reieșit că nu a săvârșit abaterile, ci a avut în vedere doar informații trunchiate, care să ducă la concluzia săvârșirii abaterii disciplinare.

Mai arată recurentul că instanța disciplinară a aplicat nelegal și netemeinic dispozițiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la o interpretare nelegală a prevederilor art. 66 C. proc. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) și 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cu privire la aceste aspecte, recurentul pârât a susținut că din declarațiile date de numita B., reiese că petenta nu a fost favorizată în niciun fel în cursul cercetărilor penale, nefiind invocat niciun viciu al rechizitorului întocmit de pârât.

A criticat hotărârea recurată și pentru netemeinicie, fiindcă a stabilit și reținut o situație de fapt contrară realității, întrucât s-a limitat să analizeze o parte din probele administrate.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că atât încheierile, cât și hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară sunt legale și temeinice.

Recurentul a depus note scrise, prin care a combătut apărările Inspecției Judiciare și a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul declarat împotriva încheierii din 24 iunie 2020 a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este nefondat.

Critica privind nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile este nefondată.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".

Acest termen poate fi prelungit, în condițiile art. 11 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară‚ "Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, poate fi prelungit cu încă 45 de zile, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar sau a echipei de inspectori judiciari, în funcție de complexitatea sesizării, de volumul de lucru al inspectorului/echipei de inspectori desemnați sau de existența altor motive întemeiate".

De asemenea, art. 19 alin. (1) din regulamentul enunțat anterior prevede că "În situația în care, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, se constată că există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare, de regulă, în termen de 7 zile de la data finalizării verificărilor prealabile".

În cauză, din înscrisurile aflate la dosar, se reține că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la 23 ianuarie 2018 la Inspecția Judiciară, sub nr. x/2018.

Ulterior, sub același număr, au fost atașate revenirile cu conținut identic înregistrate la Inspecția Judiciară la 26 ianuarie 2018, 31 ianuarie 2018 și 13 februarie 2018. De asemenea, lucrările cu nr. x/2018, nr. x/2018 și nr. x/2018 au fost conexate la lucrarea inițială, întrucât priveau aceleiași aspecte și părți.

La 7 martie 2018, inspectorul judiciar desemnat a solicitat prelungirea termenului de 45 de zile, stabilit inițial, cu încă 45 de zile, referatul fiind aprobat de inspectorul-șef, care a dispus în sensul prelungirii. Verificările prealabile au fost finalizate la data de 23 aprilie 2018, înăuntrul termenului prelungit de 90 de zile, iar prin rezoluția din 2 mai 2018 s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul procuror A., ce a fost finalizată la data de 20 iunie 2018.

Față de cronologia evenimentelor expusă anterior, vor fi respinse criticile recurentului, reținându-se că începerea cercetării disciplinare față de acesta s-a făcut cu respectarea termenelor stipulate de dispozițiilor legale citate mai sus.

Susținerile privind nerespectarea garanțiilor privind dreptul la apărare, prin neluarea în considerare a obiecțiunilor la procesul-verbal din 23 iunie 2018, ce nu au fost consemnate și neîncuviințarea probelor solicitate, care i-ar fi susținut apărările recurentului sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte reține, din cronologia evenimentelor, că la 17 mai 2018, i-a fost înmânată recurentului procuror invitația de a se prezenta la sediul Inspecției Judiciare, la 23 mai 2018, ora 10:00, în vederea prezentării probatoriului din cursul cercetării disciplinare.

Ulterior, la 21 mai 2018, recurentul a dat mandat de reprezentare doamnei judecător K., pentru ca această să îi reprezinte interesele în fața Inspecției Judiciare și a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018, ce face obiectul prezentului dosar.

La 22 mai 2018 au fost înregistrate pe e-mailul Inspecției Judiciare cererile formulate de doamna judecător K., de acordare a unui alt termen, respectiv de preschimbare a termenului fixat, întrucât în perioada 24 - 25 mai 2018 participă la o conferință internațională, fără a se invoca imposibilitatea de prezentare pentru data de 23 mai 2018.

La 23 mai 2018, recurentul procuror s-a prezentat la sediul Inspecției Judiciare, fiind însoțit de avocatul ales L., angajat în aceeași zi. Recurentului i-a fost prezentat materialul probator rezultat în urma cercetării disciplinare, în raport de care nu au fost formulate obiecțiuni, astfel cum reiese din procesul-verbal de finalizare al cercetării disciplinare.

Ca urmare, este corectă reținerea secției din încheierea recurată, în sensul că cercetarea disciplinară s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, inclusiv cele referitoare la dreptul la apărare, criticile recurentului fiind nefondate, câtă vreme a beneficiat de asistență juridică de specialitate.

În ceea ce privește administrarea probatoriului în cauză, care este criticat de recurent pentru că i-ar fi fost respinse probe în opinia sa concludente și pertinente, Înalta Curte reține că, din dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

Prin urmare, probele trebuie să fie concludente și pertinente, ceea ce presupune verificarea relației existente între pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare, precum și dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei.

Din perspectiva dispozițiilor legale sus enunțate, Înalta Curte reține că aprecierea asupra necesității administrării unei probe pentru soluționarea cauzei este atributul exclusiv al instanței. Aceasta deoarece probatoriul administrat în cauză servește instanței în aprecierea situației de fapt, iar când instanța se consideră lămurită, închide dezbaterile astfel cum prevede art. 394 C. proc. civ.

Or, câtă vreme prin încheierea recurată, secția a pus în vedere pârâtului procuror să detalieze pentru fiecare solicitare teza probatorie, a analizat probele propuse și a motivat atât admiterea, cât respingerea probelor solicitate și încuviințate, cum reiese din filele x ale încheierii, se vor respinge criticile recurentului pe aceste aspecte.

Cu această motivare, Înalta Curte va respinge și recursul declarat împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat, întrucât recurentul critică măsura instanței disciplinare de a respinge întrebările adresate martorului audiat, care fac parte din probatoriul administrat în cauză.

Totodată, Înalta Curte reține, din cuprinsul încheierii recurate, filele x, că solicitările pârâtului procuror referitoare la completarea declarației martorului audiat au fost respinse cu motivarea că respectivele chestiuni fuseseră consemnate deja, iar succesiunea relatărilor este clară și nu are nevoie de alte lămuriri, iar restul întrebărilor adresate au fost apreciate ca nefiind utile, pertinente și concludente cauzei, apreciere care este atributul exclusiv al instanței în fața căreia sunt administrate probatoriile.

Cu privire la recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 15P din 17 decembrie 2020 a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunțării din 9 decembrie 2020, se rețin următoarele:

Prin încheierea de amânare a pronunțării din 9 decembrie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepția nulității acțiunii disciplinare sub aspectul repartizării aleatorii la Inspecția Judiciară a lucrării ce face obiectul cauzei, ca neîntemeiată, iar această soluție este recurată în cauză, recurentul susținând că încalcă atât legea cât și regulile imperative prevăzute de regulamentul privind repartizarea aleatorie a lucrărilor.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, forma în vigoare la data primirii și înregistrării la Inspecția Judiciară a lucrării ce face obiectul prezentului dosar disciplinar:

"modul de repartizare a sesizărilor și dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii".

Potrivit art. 45 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, în vigoare la 23 ianuarie 2018:

"Actele de sesizare a Inspecției Judiciare, transmise prin poștă, curier, fax ori e-mail, se primesc la registratură, unde, în aceeași zi, primesc dată certă și număr de înregistrare din registrul general de evidență a lucrărilor Inspecției Judiciare, cu indicativul "IJ", iar art. 46 alin. (3) din același regulament stipulează "Dosarele se predau la registratura fiecărei direcții de inspecție judiciară, unde se înregistrează în ordine crescătoare, în raport cu numărul de înregistrare în registrul general de evidență a lucrărilor direcției. La numărul stabilit potrivit alin. (1) se adaugă numărul din registrul general de evidență a lucrărilor direcției, însoțit de indicativul DIJ (Direcția de inspecție pentru judecători) și DIP (Direcția de inspecție pentru procurori), după caz".

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la Inspecția Judiciară în 23 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

Așa cum s-a arătat mai sus, ulterior, sub același număr, au fost atașate revenirile cu conținut identic înregistrate la 26 ianuarie 2018, 31 ianuarie 2018, 13 februarie 2018, la care au fost conexate lucrările cu nr. x, întrucât priveau aceleași aspecte și părți.

Lucrarea nr. x/2018 a fost repartizată inspectorului judiciar M., iar din conținutul fișei de repartizare reiese că s-ar fi efectuat o modificare a ordinii de repartizare, întrucât patru inspectori se aflau în concediu în acea zi.

Această măsură a modificării repartizării aleatorii nu are valențele pe care i le acordă recurentul, în sensul că s-ar fi urmărit repartizarea la un anumit inspector, care ar fi avut o părere formată deja despre cauză, întrucât repartizarea cauzei respectă prevederile art. 47 alin. (6) din Regulamentul enunțat anterior, care prevede că "modificarea ordinii în care se face repartizarea aleatorie a lucrărilor se evidențiază în fișa de repartizare atașată dosarului și are loc în următoarele situații: (...) b) când inspectorul judiciar efectuează concediul legal de odihnă".

Or, câtă vreme aceste aspecte apar consemnate în fișa de repartizarea aleatorie a cauzei, se constată că atribuirea indicativelor și a numerelor aferente este făcută în conformitate cu Regulamentul de organizare si funcționare a Inspecției Judiciare, în vigoare la data sesizării, criticile formulate fiind nefondate.

Cu privire la decizia de sancționare disciplinară, recurentul susține că este nelegală măsura aplicării unei sancțiuni mai grele pe considerentul că ar mai fi fost sancționat anterior.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte reține că, prin Hotărârea nr. 2P din data de 13 martie 2019, secția pentru procurori în materie disciplinară a aplicat procurorului A. sancțiunea disciplinară constând în "avertisment", hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte reamintește că sancțiunea disciplinară are un dublu scop, pe de o parte de a determina îndreptarea magistratului care a comis o faptă disciplinară și pe de altă parte de a constitui mijloc de prevenție atât pentru magistratul sancționat cât și pentru corpul magistraților.

Or, la aplicarea sancțiunii este necesar să se țină cont de caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, așa cum s-a stabilit prin jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, deciziile nr. 66/2014 și nr. 127/2019), prin care s-a arătat necesitatea creșterii graduale a sancțiunii aplicate magistratului care comite fapte ce sunt circumscrise abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, pentru a-și atinge scopul enunțat mai sus.

Ca urmare, este legală măsura secției de a ține cont la individualizarea sancțiunii de alte sancțiuni anterioare, fără a avea relevanță dacă magistratul a fost sancționat pentru aceeași faptă sau nu, câtă vreme prin sancțiune se urmărește evitarea unor manifestări de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat în special, și al justiției, în general.

Or, sancțiunile anterioare arată o anume atitudine în ce privește încălcarea normelor care reglementează abaterea disciplinară a magistraților, precum și o lipsă de conștientizare a consecințelor faptelor săvârșite.

Critica prin care s-a susținut că secția nu a analizat probe aflate la dosar, din care ar fi reieșit că nu a săvârșit abaterile, ci a avut în vedere doar informații trunchiate, care să ducă la concluzia săvârșirii abaterii disciplinare, este, de asemenea, nefondată, Înalta Curte reținând că secția pentru procurori a realizat o analiză a tuturor probelor administrate, atât în cursul cercetării disciplinare, cât și al judecății, făcând trimitere la acestea în cuprinsul hotărârii atacate și a verificat punctual apărările formulate de recurent, pe care le-a respins motivat, cum rezultă din analiza considerentelor hotărârii recurate.

Critica prin care recurentul pârât a susținut nelegalitatea hotărârii, pe motiv că i s-ar fi aplicat o sancțiune ce nu exista la data producerii faptelor pentru care a fost cercetat, este fondată, cum de altfel a subliniat și reprezentantul Inspecției Judiciare cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului.

Înalta Curte reține că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la 23 ianuarie 2018 la Inspecția Judiciară, iar cele prezentate se refereau la faptele procurorului săvârșite în intervalul 15 octombrie 2017 - 5 ianuarie 2018.

Sancțiunile aplicabile magistraților pentru săvârșirea abaterilor disciplinare sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Așadar, legea aplicabilă faptelor reclamate prin sesizarea petentei B. este cea în vigoare în intervalul mai sus menționat, când au fost comise faptele, respectiv varianta consolidată din 7 decembrie 2017, așa cum a fost modificată de O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Or, Legea nr. 303/2004 prevedea, în varianta în vigoare intervalul 15 octombrie 2017 - 5 ianuarie 2018, la art. 100 următoarele sancțiuni ce puteau fi aplicate magistraților:

a) avertismentul;

b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni;

c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanță sau la un alt parchet, situate în circumscripția altei curți de apel ori în circumscripția altui parchet de pe lângă o curte de apel;

d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;

e) excluderea din magistratură.

Înalta Curte reține că, prin hotărârea recurată, a fost aplicată procurorului o sancțiune disciplinară care nu era în vigoare la data săvârșirii faptelor pentru care fusese cercetat.

Astfel, sancțiunea retrogradarea în grad profesional a fost introdusă ca pct. d1 ulterior, prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018, criticile recurentului pe acest aspect fiind fondate.

Pentru considerentele arătate mai sus, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru procurori este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurent este fondat în ceea ce privește nelegalitatea sancțiunii aplicate.

Ca urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, pentru incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a art. 24 C. proc. civ., care se referă la Legea aplicabilă proceselor noi.

În rejudecare, Înalta Curte va aplica recurentului sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, existentă la momentul săvârșirii faptelor, ținând cont și de caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare enunțat anterior și va înlocui sancțiunea disciplinare privind retrogradarea din funcție cu sancțiunea disciplinară privind suspendarea din funcție pe o perioadă de două luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 iunie 2020, 16 septembrie 2020 și 9 decembrie 2020 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018.

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 15P din 17 decembrie 2020 pronunțate de aceeași secție.

Casează, în parte, hotărârea recurată și rejudecând:

Înlocuiește sancțiunea disciplinară privind retrogradarea din funcție aplicată recurentului cu sancțiunea disciplinară privind suspendarea din funcție pe o perioadă de două luni.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED