ÎCCJ, Decizia nr. 187/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat secției aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorului A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare art. 99 lit. a), i), n) și t) teza I Legea nr. 303/2004.

S-a reproșat domnului procuror că nu a formulat cerere de abținere în dosarul ce o privea pe numita B. cu care avea o relație apropiată (art. 99 lit. i), că a solicitat unui lucrător al poliției să înregistreze o plângere însușită de aceeași parte, pentru a instrumenta chiar el dosarul (art. 99 lit. n), a) solicitat date și a dispus măsuri vizând pe suspecții B. și C., care aveau atât o relație de avocat-client, cât și una extraconjugală (art. 99 lit. t) și a) schimbat încadrarea juridică și a instrumentat dosarul penal dintre cei doi (art. 99 lit. a).

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 6P din 11 iunie 2025, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004 și, în baza art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură".

În motivare, s-au reținut următoarele:

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută. de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004:

Au fost avute în vedere prevederile art. 4 alin. (1) și art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, instanța disciplinară reținând că, pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea activității de urmărire penală, ca primă fază a procesului penal și pentru a proteja drepturile părților, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care procurorul, din cauza unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la efectuarea urmăririi penale în cadrul dosarului ce i-a fost repartizat spre soluționare, precum și modalitățile procesuale de rezolvare a unei astfel de situații, fiind înscrise în art. 64 și art. 65 alin. (1) din C. proc. pen.

Secția a reținut, coroborat cu probatoriul administrat în cauză, că între pârâtul procuror A. și numita B. exista o relație apropiată, împrejurare de natură a-i afecta imparțialitatea, ce a rezultat din circuitul plângerii prealabile formulată de aceasta din urmă.

Astfel, prin proba cu înscrisuri și cea testimonială, a fost dovedită implicarea părtinitoare a procurorului A. cu ocazia instrumentării cauzei nr.x, când a urmărit ca dosarul astfel format să îi fie repartizat spre instrumentare. Urmare a unei discuții informale derulate între pârâtul procuror și sus-numita, plângerea prealabilă care face obiectul dosarului nr. x/2020 a fost redactată în biroul pârâtului de către un lucrător de poliție, din dispoziția magistratului, fiind ulterior înregistrată, tot din dispoziția pârâtului, în aceeași zi, 14.10.2020, la o unitate de poliție necompetentă, respectiv BCCO Constanța, în scopul instrumentării cauzei astfel formate de către domnul procuror, care supraveghea unitatea respectivă.

S-a ținut cont că domnul procuror A. a subevaluat în mod voit faptul că între numiții B. și C. exista o relație de concubinaj din luna iulie 2019, asumată de ambele persoane, aspect care ar fi putut pune într-o altă lumină infracțiunea de ultraj judiciar (pentru care a extins cercetările și a trecut dosarul nr. x/2020 în urmărire penală proprie), fără să facă nicio mențiunea în actele procedurale întocmite de această relație.

Secția a constatat că, în cauza de față, este dovedit faptul că domnul procuror, deși avea o relație personală apropiată cu partea vătămată, B., din dosarul nr. x/2020, nu a formulat cerere de abținere și a depus toate diligențele ca această cauză să fie formată și să îi fie repartizată spre instrumentare.

Prin raportare la toate textele legale amintite, prin prisma probatoriului administrat în cauză, s-a constatat că fapta pârâtului procuror de a relaționa cu persoana vătămată, cu ignorarea obligației sale de abținere, se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, secția a constatat că pârâtul A. și-a asumat voit și conștient atitudinea manifestată, în sensul că a inițiat și a instrumentat o cauză care avea ca obiect o plângere formulată de o persoană cu care era într-o relație cel puțin apropiată, săvârșind, astfel, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, cu intenție directă. De asemenea, a fost identificat motivul pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind abținerea de către pârâtul procuror, respectiv interesul acestuia pentru dezvoltarea relației sale cu numita B..

Urmarea imediată a acestei conduite a dus la deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, generând îndoieli cu privire la imparțialitatea și integritatea magistraților, precum și ale întregului sistem judiciar, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului procuror și urmarea produsă este pe deplin dovedită de cele ce preced.

În consecință, secția a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa", atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004,

Instanța disciplinară a avut în vedere dispozițiilor art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, raportate la art. 124 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituția României, art. 2 alin. (3), art. 4 alin. (1) și 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 7 și art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, precum și pct. 2.1. din Declarația privind etica judiciară de la Londra din 2010, reținând că una dintre modalitățile reglementate de legiuitor în cadrul acestei abateri disciplinare este folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților, astfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

S-a detaliat că, pentru a constitui abatere disciplinară, sub aspectul elementului material al laturii obiective în această primă modalitate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei acțiuni de folosire a funcției deținute, obținerea unui tratament favorabil din partea autorităților și folosirea funcției pentru a obține un tratament favorabil să aibă loc altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Prin folosirea funcției deținute se înțelege acțiunea magistratului de a uza de calitatea sa pentru a obține anumite avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale din partea autorităților, în afara cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Prin tratament favorabil se înțelege atitudinea autorităților, cum este definită noțiunea de art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001, de a avantaja, în orice mod, magistratul care uzează de folosirea funcției deținute în afara cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Din probele administrate în cauză, raportate la situația de fapt, secția a constatat că pârâtul procuror A., prevalându-se de calitatea de procuror care supraveghea activitatea BCCO Constanța, l-a determinat pe comandantul acestei structuri de poliție, comisarul șef de poliție D., să-i faciliteze înregistrarea unui plângeri penale formulate de numita B., persoană cu care se afla în relații apropiate, în afara cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Astfel, sub aspectul elementului material al laturii obiective al acestei abateri, secția a constatat existența unor acțiuni certe, atribuite pârâtului procuror, de folosire a funcției sale, cu puternic ascendent profesional, asupra lucrătorilor de poliție din cadrul BCCO Constanța, unitate de poliție pe care o supraveghea; este îndeplinită și condiția, sub aspectul elementului material, de obținere a unui tratament favorabil din partea autorităților, respectiv înregistrarea și, ulterior, instrumentarea cauzei având ca obiect plângerea numitei B. de către BCCO Constanța și, implicit, de către pârâtul procuror A..

S-a constatat ca fiind îndeplinită și ultima condiție, sub aspectul elementul material, și anume folosirea funcției pentru a obține un tratament favorabil să aibă loc altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Așadar, din ansamblu probator a reieșit că domnul procuror A. a obținut un tratament favorabil în favoarea numitei B. din perspectiva redactării plângerii prealabile de către un lucrător de poliție (în condițiile în care partea vătămată avea și pregătire juridică) precum și a circuitului imprimat plângerii prealabile, respectiv celeritatea înregistrării și instrumentării acesteia, fapta fiind săvârșită cu intenție directă, magistratul prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin folosirea funcției deținute.

De asemenea, secția a reținut și existența unui scop specific în speța de față, scopul urmărit de pârâtul procuror fiind atât obținerea unui tratament favorabil din partea conducerii BCCO Constanța, pentru înregistrarea și ulterior repartizarea către sine a dosarului penal nr. x/2020, cât și dezvoltarea relației personale cu numita B..

Urmarea imediată a acestei fapte conduce la deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public. Astfel, orice persoană care formulează o plângere prealabilă ar putea solicita un tratament preferențial, asemănător, în detrimentul funcționării legale și imparțiale a justiției, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a procurorului A. și urmarea produsă a fost dovedită pe deplin de probatoriul administrat în cauză, reliefat în cele ce preced.

În consecință, secția a constatat întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n), în sarcina pârâtului A., respectiv folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Cu privire la incidența art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, secția a avut în vedere prevederile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, precum și că, din punct de vedere al laturii obiective, în conținutul constitutiv al acestei abateri disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori evidente; pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Sub aspectul laturii subiective, procurorul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptând producerea unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părțile implicate în proces. Elementele psihice care formeaz&ă structura internă a acestei forme de vinovăție sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

Instanța disciplinară s-a raportat la art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituția României, art. 4 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1), art. 98 alin. (1), art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 7 și art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere dispozițiile C. civ., ale C. pen., ale C. proc. civ. și ale C. proc. pen.: art. 139 alin. (2), art. 139 alin. (4) teza finală, art. 166 alin. (4) lit. a) - f), art. 303 alin. (1) și art. 324 alin. (3).

Din probatoriul administrat în cauză, detaliat pe larg în hotărârea de sancționare disciplinară, s-a constatat că acțiunile pârâtului procuror care intră în componența elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, sunt următoarele:

- a solicitat prin referatele din 16.10.20200 și 19.10.2020 Judecătoriei Constanța, autorizarea MSS-urilor și MST-urilor vizându-i pe suspectul C. și pe avocata B., deși nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (2) teza finală C. proc. pen.

- a dispus la data de 01.12.2020, în cadrul instrumentării dosarului nr. x/2020, percheziția corporală și auto a suspectului C., fără a emite ordonanțe de delegare inspectorului de poliție judiciară E., care a efectuat aceste acte de procedură;

- a atașat la dosarul nr. x/2020 procesele-verbale de percheziție corporală și auto ale suspectului C., întocmite de inspectorul de poliție F., în care nu este menționat și inspectorul de poliție judiciară E., care a efectuat efectiv aceste percheziții, procese-verbale nesemnate și de către acesta din urmă;

- a consimțit încheierea procesului-verbal de percheziție corporală a suspectului C. cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 166 alin. (4) lit. a) - f) C. proc. pen.

- prin ordonanța nr. 18075/P/2014 din 01.12.2020 a dispus preluarea mai multor procese-verbale de redare a rezultatului de supraveghere tehnică și de redare a convorbirilor dintre C. și B. din 31.10.2020, 27.11.2020 și 28.11.2020, obținute în împrejurările descrise la starea de fapt, ce constituiau mijloace de probă în dosarul nr. x/2020, pentru a le folosi în dosarul nr. x/2014, în condițiile în care suspectului C. nu i s-a adus la cunoștință faptul că avocatul B. nu-l mai reprezenta în acest din urmă dosar, în contextul în care între pârâtul procuror, în calitate de procuror de caz, și persoana vătămată B. exista o relație de natură a-i afecta imparțialitatea.

În ceea ce privește latura subiectivă a acestei abateri, s-a reținut că pârâtul procuror A. a săvârșit cu intenție directă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I, respectiv că a generat formarea unei cauze în scopul instrumentării acesteia de către el, în virtutea unei relații neprincipialele care o avea cu numita B., avocat al unui suspect dintr-o cauză pe care o supraveghea alt procuror (după ce, ulterior, pârâtul a reunit-o în mod nelegal la un dosar supravegheat de către el).

Fapta a fost săvârșită cu rea-credință, concluzie ce reiese și din împrejurarea că procurorul a distorsionat în mod conștient raționamentul logico-juridic în cadrul instrumentării cauzelor mai sus-menționate, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, și cu scopul producerii unei vătămări numitului C., precum și consolidării relației sale cu numita B..

Cu privire la urmarea produsă, s-a constatat că fapta a condus la deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de procuror, cu consecința atât a afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public, lezând, totodată, prestigiul autorității procurorului. De asemenea, în cauza de față se decelează și o urmare cu caracter special, respectiv intruziunea în viața privată a numitului C. în condiții nelegale, aspect de natură a afecta credibilitatea funcției de procuror în statul român, rezultând legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului procuror și urmarea produsă.

În consecință, secția a reținut întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 în sarcina pârâtului A., atât sub aspectul laturii obiective, cât și a laturii subiective.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu"

Secția a avut în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 303/2004 și art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției precum și Declarația privind etica judiciară de la Londra (2010), probitatea impune magistratului să se abțină de la orice comportament lipsit de tact și delicatețe, și nu doar de la cel care este contrar legii.

În considerarea celor mai sus expuse, procurorul este obligat, prin natura funcției, să respecte standardele de conduită prevăzute în mod expres, clar și fără echivoc în dispozițiile legale și regulamentare, naționale și internaționale, a căror cunoaștere și respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, cât și în afara exercitării acestora.

Așadar, secția a reținut că pârâtul A. atât în constituirea, cât și în instrumentarea cauzei penale nr.x a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în care numita B. avea calitatea de persoană vătămată, folosind ascendentul funcției, a adoptat o conduită ce realizează elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aducând atingere onoarei și probității profesionale cu referire la funcția de magistrat, precum și prestigiului justiției în ansamblul său.

După cum s-a detaliat anterior, pârâtul procuror A. a determinat-o/convins-o pe numita B. să-și însușească o plângere prealabilă, urmare a unor discuții informale desfășurate în biroul său, pe fondul relației apropiate dintre ei. Mai mult, pârâtul, profitând de ascendentul funcției sale asupra lucrătorilor de poliție, le-a impus acestora să înregistreze și, ulterior, să instrumenteze o cauză care nu era de competența unei structuri specializate de poliție, respectiv BCCO Constanța.

Ulterior, în cadrul instrumentării cauzei, pârâtul procuror a încălcat mai multe norme de procedură penală, situație care s-a răsfrânt și asupra judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța care a emis mandatele de supraveghere cu încălcarea dispozițiilor legale, acesta fiind, la rândul său verificat de Inspecția Judiciară.

În demersul său, pârâtul procuror a dat dovadă și de lipsă de etică morală în momentul în care a comunicat soției numitului C., G., faptul că între B. și C. subzistă o relație extraconjugală, informație care nu avea legătură cu obiectul cauzei

De altfel, pârâtul procuror a comunicat atât numitei B., cât și numitului C., informații ce țin de viața personală a celor doi, fără valoare juridică în contextul cauzelor penale instrumentate de acesta, cu scopul vădit ca relația extraconjugală dintre cei doi să înceteze, prin intruziunea evidentă în viața privată a numitului C..

Secția a constatat că acest tip de comportament nu reprezintă o conduită corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul funcției de procuror, având potențial de afectare a justiției, ca valoare socială ocrotită de lege, cu o influență negativă asupra încrederii oamenilor în sistemul judiciar, inclusiv a magistraților. De asemenea, comportamentul pârâtului constituie o manifestare de natură să ducă la subminarea demnității funcției și a capacității sale de a o exercita întrucât magistrații trebuie să fie responsabili de conduita lor în fața instituțiilor cu care colaborează, respectiv BCCO Constanța, Judecătoria Constanța și Baroul Constanța.

Totodată, manifestările pârâtului procuror au avut efecte negative care au ajuns la cunoștința mai multor persoane, decredibilizând corpul magistraților.

Așadar, secția a constatat că probatoriul administrat în cauză, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât și în fața secției, demonstrează conduita imputabilă pârâtului procuror, care se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Din perspectiva obiectului juridic al abaterilor pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară, se remarcă faptul că acesta diferă pentru fiecare dintre ele, așa cum rezultă din analiza fiecărei abateri, deja efectuată în cele de mai sus.

În referire la condiția ca manifestările să fie săvârșite în public sau să fi ajuns la cunoștința publicului, secția a reținut că această condiție nu este prevăzută expres de lege, dar, în cauza de față, manifestările pârâtului procuror au ajuns la cunoștința publicului, respectiv a instituțiilor cu care a interacționat, respectiv BCCO Constanța, Judecătoria Constanța, Baroul Constanța, SJLM Constanța, unitățile spitalicești din municipiul Constanța și precum și alte persoane.

Cu referire la latura subiectivă, secția a constatat că pârâtul procuror A., a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, cu intenție directă, respectiv acesta a prevăzut rezultatul manifestărilor sale, urmărind producerea lui prin atingerea adusă onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, aspecte care rezultă din prin caracterul repetat al acțiunilor reținute în sarcina sa și a scopului imoral urmărit.

De asemenea, se constată că urmarea imediată, constând în afectarea imaginii publice a corpului profesional din care face parte procurorul pârât, a încrederii și respectului opiniei publice în funcția de magistrat și implicit în justiție, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept; legătura de cauzalitate dintre aceasta și manifestările sale neconforme este dovedită prin impactul conduitei sale neconforme asupra imaginii publice a procurorului precum și a întregii justiții.

În consecință, secția constată că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, în sarcina pârâtului procuror A..

Având în vedere aceste constatări, secția a reținut caracterul deosebit de grav al celor patru abateri disciplinare săvârșite de pârâtul procuror A., constatând că acesta a avut o poziție procesuală nesinceră/de minimalizare a faptelor comise, care dovedește că acesta nu a înțeles caracterul grav al faptelor sale și nici care este conduita pe care trebuia s-o adopte în calitate de magistrat.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept, coroborat și cu faptul că pârâtul procuror are grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, secția a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004 și a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură".

Recursul

Împotriva hotărârii disciplinare, pârâtul A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în principal, trimiterea spre rejudecare; în subsidiar, rejudecarea cauzei, anularea sau respingerea acțiunii disciplinare.

A susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția nulității acțiunii disciplinare, ca urmare a încălcării principiului repartizării aleatorii, din două motive:

De la începutul anului 2021 și până la data de 11.06.2021, data abrogării Ordinului 134/2018, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare nu a emis niciun ordin prin care să se fi constituit în cadrul direcțiilor Inspecției Judiciare echipe de inspecție compuse de către 3 inspectori judiciari.

Ca urmare, repartizarea lucrării 21-1629 către inspectorul judiciar H. încalcă principiul repartizării aleatorii reglementat de dispozițiile art. 73 din Legea 317/2004 și de art. 69 din Regulamentul din 2018 de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.

A susținut că din actele depuse la dosar de către Inspecția Judiciară, ce privesc repartizarea lucrării, se observă că ordinea de repartizare a fost afectată prin blocarea unui număr de inspectori de la repartizare, iar potrivit referatului din 14.12.2021 a Inspecției Judiciare toate lucrările din data de 21.04.2021 (x) au fost repartizate inspectorului judiciar H..

Or, blocarea de la repartizare a inspectorilor judiciari nu este prevăzută de vreo dispoziție legală și/sau regulamentară.

A susținut și că Hotărârea nr. 6P/11.06.2025 este dată cu aplicarea greșită a legii, sancțiunea "excluderea din magistratură" a fost aplicată în baza art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea 303/2004, text de lege neconstituțional dacă sancțiunea excluderii din magistratură are efect permanent, cu referire la Decizia nr. 363/2022 a Curții Constituționale.

Prin a treia critică, a arătat că faptele pentru care a fost cercetat disciplinar nu pot fi asimilate actelor materiale ce constituie abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) și t) teza I din Legea 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, recurentul a susținut că atât Inspecția Judiciară, cât și secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, formulează învinuirile pornind de la această abatere disciplinară, pentru că, prin prisma unei situații de fapt insuficient probate, nedovedite, toate celelalte acțiuni ale recurentului procuror, deși respectă întru totul cadrul legal, sunt apreciate dintr-o perspectivă subiectivă, tendențioasă.

În mod eronat și neprobat, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că existența unei relații în afara cadrului profesional între recurent și avocata B., la baza acestei rețineri aflându-se declarații pur subiective sau simple supoziții.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea 303/2004, recurentul a învederat că prin hotărârea pronunțată s-a constatat că elementul material, reținut în motivarea sancțiunii, constă în aceea că 1-ar fi determinat pe numitul D. șef al BCCO Constanța să faciliteze înregistrarea unei plângeri penale formulate de către B., persoană cu care se afla în relații apropiate, în afara cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Or, arată recurentul, această reținere este eronată; în primul rând, persoana vătămată nu trebuia să își redacteze personal plângerea, iar faptul că procurorul a acționat în sensul redactării plângerii penale, și nu al redactării unui proces-verbal de consemnare a plângerii, nu are nicio relevanță, demersul având aceeași finalitate.

Mai departe, fără nicio intervenție din partea recurentului, ofițerul F. avea obligația înregistrării plângerii în evidențele unității de poliție din care făcea parte, cum tot fără vreo intervenție, șeful BCCO Constanța avea obligația înregistrării acestei plângerii, cu referire la Dispoziția nr. 23/2015 a Inspectorului General al IGPR.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, recurentul a arătat că secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii își fundamentează hotărârea, în principal, pe aspectele rezultate din înregistrarea convorbirii dintre C. și B., aspecte pe care le plasează în proximitatea unor activități de urmărire penală desfășurate în respectiva cauză.

Or, respectiva convorbire nu este plasată temporal și nici nu are stabilită veridicitatea prin expertizarea suportului original, pe de o parte, iar pe de altă parte, a apreciat că ar fi pro causa, fiind o convorbire purtată între avocat și clientul cu care doamna avocat avea și o relație personală.

Nefondat i se reproșează recurentului dispunerea de măsuri de supraveghere tehnică în dosarul penal x/2020, modalitatea de efectuare a percheziției corporale și a autovehiculului lui C. în data de 01.12.2020 precum și folosirea probelor obținute în dosarul penal nr. x/2020 în dosarul nr. x/2014, în condițiile în care C. nu i-ar fi adus la cunoștință faptul că B. nu îl mai reprezenta în acest din urmă dosar.

Aceasta deoarece, susține recurentul, raționamentul dezvoltat în hotărârea recurată cu privire la existența abaterii disciplinare este eronat, fiind mai degrabă, bazat pe supoziții și argumente tendențioase.

Recurentul a arătat că ar fi înaintat judecătorului de drepturi și libertăți numai o propunere de autorizare a măsurilor de supraveghere tehnică prin referatele din data de 16.10.2020 și 19.10-2020, propunere verificată prin exercitarea controlului ierarhic de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta I.. iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța este cel care a admis propunerea și a autorizat respectivele măsuri de supraveghere tehnică.

A susținut că nu i se pot reproșa nici discuțiile purtate cu numita G. sau cu numita B., cu privire la elementele de anchetă din dosarul penal, acestea fiind strategii de anchetă, a căror legalitate poate fi analizată doar de către judecătorul de cameră preliminară, și nu de către Inspecția Judiciară.

Cu privire la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurentul susține că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile abaterii disciplinare menționate, nici sub aspect subiectiv, nici obiectiv.

Manifestările sale au fost, în realitate, activități ce țin de instrumentarea cauzei și nu se pot circumscrie, în nici un fel, elementului material al laturii obiective al abaterii disciplinare.

În argumentarea soluției, secția a reluat argumentele pentru care a constatat existența abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004, apreciind ca fiind îndeplinită condiția ca manifestările să fi ajuns la cunoștința publicului și sa fi decredibilizat corpul magistraților. Consideră, secția că acest aspect este dovedit de declarația martorului J., care a precizat că a aflat despre comportamentul procurorului A. de la numita K., rudă a acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, este ușor de dedus de ce concluziile martorului cu privire la relația dintre recurent și numita B., deși sunt simple supoziții, au un așa de ridicat grad de certitudine.

Recurentul arată că probele administrate conturează mai degrabă un tablou în care inculpatul C. relatează unei rude - K., despre care nu sunt oferite detalii cu privire la implicarea în sistemul judiciar - problemele sale penale ce țin de instrumentarea dosarelor în care este implicat, dosare instrumentate de către recurent, iar K. înțelege să intervină sub o formă sau alta- nelămurită de către Inspecția Judiciară- la procurorul cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța J., care se implică în sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la recurent, iar, mai departe, este nelămurită soluția adoptată în cauza având ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare de către inculpatul C..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurentul și-a subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară; ca urmare, prezenta cale de atac va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurent, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Critica privind nulitatea acțiunii disciplinare - pretinsa încălcare a regulilor de repartizare aleatorie la Inspecția Judiciară

Recurentul susține, în esență, că ar fi incidentă nulitatea acțiunii disciplinare și greșit s-a respins această excepție, întrucât lucrarea/sesizarea ar fi fost instrumentată cu încălcarea principiului repartizării aleatorii la Inspecția Judiciară, invocând, inclusiv, existența/inexistența fișei de repartizare și jurisprudența Completului de 5 judecători - Decizia nr. 151 din 16 iunie 2022.

Această critica este nefondată.

Înalta Curte are în vedere modul de repartizare a sesizărilor și dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari, cum era reglementat de dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea 317/2004 în vigoare la data înregistrării sesizării, care prevăd că repartizarea se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii, fără a individualiza o metodă anumită, respectiv ciclică sau în sistem informatic; ambele metode fiind specifice unei repartizări aleatorii.

Potrivit art. 73 din Regulamentul Inspecției Judiciare din 2018, în vigoare la momentul repartizării dosarului disciplinar în cauză:

"Lucrările de inspecție cu grad de complexitate standard se repartizează prin metoda sistemului ciclic sau în sistem informatic, după cum urmează: a) în prima etapă, lucrările se repartizează unei echipe de inspecție în ordinea numerelor alocate acestora; b) în etapa a doua, lucrările se repartizează unui inspector al echipei care a fost stabilită în prima etapă. Desemnarea se face ciclic, în ordinea pozițiilor din echipă."

De asemenea, art. 69 alin. (1) din Regulamentul Inspecției Judiciare din 2018 prevede că:

"În vederea repartizării aleatorii a lucrărilor de inspecție, la începutul fiecărui an calendaristic se constituie în cadrul fiecărei direcții de inspecție, prin ordin al inspectorului-șef, echipe de inspecție, compuse din câte 3 inspectori judiciari, la propunerea directorilor de direcții."

Sistemul informatic ECRIS este conceput pentru gestionarea documentelor și informațiilor aferente cauzelor la nivelul instanțelor și parchetelor. Totodată, ECRIS este un instrument de management al informației în sistemul judiciar, oferind o serie de date agregate și sistematizate pentru practicienii din justiție și persoanele fizice și juridice care apelează la serviciile justiției. În prezent, ECRIS este implementat la nivel național, fiind utilizat de către instanțele judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație si Justiție, parchetele de pe lângă acestea, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. Sistemul ECRIS reprezintă un instrument electronic ce oferă funcționalități cheie care susțin fluxul dosarelor la nivelul instanțelor și parchetelor, colectarea datelor statistice și generarea anumitor rapoarte statistice predefinite, precum și transferul electronic de date între instanțe, precum și între acestea și parchete.

Începând cu anul 2021, Inspecția Judiciară a implementat sistemul informatic ECRISIJ, moment de la care repartizarea aleatorie a sesizărilor și dosarelor disciplinare s-a efectuat în sistem informatic, renunțându-se, astfel, la sistemul ciclic care prezuma existența echipelor de 3 inspectori.

Prin Ordinul inspectorului-șef nr. 49/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 11 iunie 2021, a fost aprobat noul Regulament de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, ECRISIJ fiind reglementat ca sistem pentru repartizarea aleatorie a sesizărilor și dosarelor disciplinare.

La momentul repartizării prezentului dosar disciplinar, cadrul normativ incident nu conținea încă o reglementare expresă a sistemului informatic ECRISIJ în Regulamentul Inspecției Judiciare din anul 2018, iar modalitatea concretă de repartizare nu a urmat metoda sistemului ciclic la care fac referire dispozițiile art. 69 alin. (1) și art. 73 din acest act normativ.

Totuși, rezultă că sistemul ECRISIJ fusese deja utilizat în practică anterior adaptării corespunzătoare a Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare. În aceste condiții, eventualele necorelări de ordin infralegal constatate nu pot fi considerate, prin ele însele, apte să pună în discuție caracterul aleatoriu al repartizării realizate prin intermediul aplicației informatice, cu atât mai mult cu cât nu a fost indicată și nici identificată o vătămare concretă care să nu poată fi înlăturată pe altă cale decât prin anularea actelor subsecvente întocmite în procedura disciplinară.

În acest sens este și jurisprudența Completului de 5 judecători, deciziile nr. 81/2022, nr. 82/2022, nr. 151/2022, nr. 150/2022 și nr. 233/2022.

Critica referitoare la sancțiunea aplicată, respectiv neconstituționalitatea art. 100 din Legea nr. 303/2004, cu referire pe Decizia CCR nr. 363/2022

Recurentul susține că sancțiunea excluderii din magistratură nu ar mai putea fi aplicată, întrucât Curtea Constituțională a constatat prin Decizia nr. 363/2022 că dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea excluderii nu are efect permanent.

Această critică este, de asemenea, nefondată.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că instanța de contencios constituțional nu a înlăturat sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură ca instituție juridică, ci a stabilit o constituționalitate condiționată: dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea excluderii "nu are efect permanent".

Din analiza acestei critici, Înalta Curte constată că CCR a construit raționamentul plecând de la constatarea unei omisiuni legislative relevante constituțional: cadrul normativ aplicabil la acel moment nu prevedea un mecanism de radiere a sancțiunilor disciplinare din evidențele profesionale ale magistratului, în special pentru excludere, ceea ce făcea ca efectele acesteia să fie, în fapt, perpetue.

În concret, Curtea Constituțională a avut în vedere efectele extrajudiciare ale sancțiunii, în special impedimentul de acces în profesia de avocat, generat prin coroborarea sancțiunii excluderii din magistratură cu regimul nedemnității prevăzut de Legea nr. 51/1995, în absența oricărei posibilități de "stingere"/radiere a consecințelor disciplinare în timp.

În analiza de proporționalitate, Curtea Constituțională a admis că un regim disciplinar sever urmărește un scop legitim - protejarea prestigiului profesiei și a încrederii publice în actul de justiție - însă a reținut că perpetuitatea efectelor, în lipsa unei instituții a radierii, depășește ceea ce este necesar într-o societate democratică sub aspectul dreptului la muncă și al libertății alegerii profesiei, tocmai fiindcă blochează definitiv exercitarea unei alte profesii juridice, indiferent de trecerea timpului și de conduita ulterioară a persoanei sancționate.

Prin urmare, problema identificată de Curtea Constituțională nu privește posibilitatea aplicării excluderii în raport cu gravitatea abaterilor, ci caracterul "fără orizont temporal" al efectelor acesteia, în lipsa unei reglementări de tip radiere.

În consecință, Decizia Curții Constituționale nr. 363/2022 nu poate fi valorificată ca motiv de anulare a hotărârii disciplinare de față doar pentru că sancțiunea aplicată este excluderea, ci cel mult ca reper că sancțiunea nu poate fi concepută de ordinea juridică drept una cu efecte iremediabile și perpetue, în absența unei instituții legale de radiere.

Această distincție este esențială, pentru că CCR nu a negat finalitatea legitimă a sancțiunii, ci a impus legiuitorului să asigure un mecanism juridic care să înlăture perpetuitatea efectelor, pentru a restabili justul echilibru între interesul public al integrității justiției și drepturile individuale ale persoanei sancționate.

Or, viciul de reglementare identificat de Curtea Constituțională a fost ulterior remediat de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În mod expres, art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 instituie regula potrivit căreia "sancțiunile disciplinare se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă judecătorului sau procurorului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen".

Această intervenție legislativă are semnificația de a elimina elementul de "permanență" criticat de CCR: sancțiunea disciplinară, inclusiv excluderea, nu mai produce efecte perpetue în planul evidenței disciplinare, întrucât legiuitorul a consacrat radierea de drept după împlinirea termenului, condiționată de absența unei noi sancțiuni în intervalul respectiv.

Prin instituirea radierii, regimul disciplinar al magistraților este adus în acord cu raționamentul deciziei de constituționalitate condiționată, oferind un mecanism normativ care permite, în timp și sub condiții, înlăturarea consecințelor disciplinare din perspectiva evidenței profesionale.

În fine, trebuie subliniat că remedierea legislativă prin art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 confirmă, încă o dată, că problema de constituționalitate nu viza "excluderea ca sancțiune" în sine, ci absența unui mecanism de radiere care să împiedice efectele perpetue; prin urmare, invocarea Deciziei CCR nr. 363/2022 nu este aptă să conducă, în cauza de față, la concluzia că sancțiunea aplicată ar fi nelegală doar pentru că este severă, câtă vreme severitatea este justificată de gravitatea abaterilor reținute, iar ordinea juridică actuală consacră expres soluția de radiere de drept în termenul stabilit de legiuitor.

Cu aceste argumente, Înalta Curte va respinge critica recurentului privind nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2022.

Cu privire la fondul abaterilor disciplinare constatate

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

Textul mai sus menționat califică drept abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Prin această reglementare, se urmărește protejarea încrederii publice în justiție și în magistrat, prin ocrotirea onoarei, probității profesionale și a prestigiului sistemului judiciar; abaterea vizează conduita care încalcă standarde de conduită unanim acceptate ori prejudiciază reputația profesională a magistratului ori a justiției în ansamblu.

În cazul acestei abateri, reține doctrina că manifestările specifice pot fi acte, conduite, demersuri, atitudini - inclusiv conduite profesionale care, privite în ansamblu, trădează lipsă de onestitate, imparțialitate, loialitate față de lege ori favorizarea unei persoane (în mod incompatibil cu statutul). În logica secției, onoarea profesională presupune ca procurorul să nu pună în pericol imaginea publică a funcției și a sistemului judiciar, iar probitatea este aprecierea societății asupra calităților profesionale ale magistratului.

În practica analizată, vinovăția este reținută frecvent sub forma intenției (inclusiv intenție directă), dedusă din conduită, modul de încălcare a obligațiilor legale/deontologice, acceptarea consecințelor și ansamblul probelor.

Cu privire la consecințele acestei abateri, se reține că este suficient ca manifestarea să fie de natură să deterioreze încrederea și respectul față de funcția de procuror și să afecteze grav imaginea justiției; nu este o cerință de tipicitate ca fapta să fi fost comisă "în public" ori să fi produs o "mediatizare" anterioară. Aplicând aceste considerente teoretice cauzei de față, Înalta Curte va proceda la identificarea faptelor ce reies din probatoriul administrat, analizate ca elemente constitutive ale acestei abateri.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă că recurentul procuror A. a avut o conduită incompatibilă cu standardele de probitate și integritate impuse funcției de magistrat.

Astfel, din starea de fapt reținută, "manifestările" apreciate ca atingând onoarea/probitatea/prestigiul justiției se circumscriu, în esență, unui tipar: folosirea funcției și a instrumentelor procedurale pentru a crea/dirija un dosar penal în interesul unei persoane apropiate (B.) și împotriva fostului concubin al acesteia (C.), în contextul unei relații neprincipiale, apte să afecteze imparțialitatea.

Concret, instanța de recurs reține, ca suport factual pentru incidența abaterii reglementate de art. 99 lit. a), existența unei relații apropiate între procuror și B., avocata suspectului/inculpatului C., relație de natură a afecta imparțialitatea, efectuarea unor demersuri "necesare" pentru formularea și înregistrarea plângerii acesteia la BCCO Constanța, în scopul ca dosarul să-i fie repartizat chiar procurorului cercetat disciplinar (dosarul nr. x/2020), precum și instrumentarea ulterioară a cauzei prin măsuri și acte succesive (trecerea în urmărire penală proprie prin schimbarea încadrării juridice, pentru administrarea anumitor probe), urmate de clasare, într-un context calificat ca anchetare abuzivă; toate acestea fiind apreciate ca "manifestări" incompatibile cu onestitatea/probitatea cerute de statut și apte să afecteze prestigiul justiției.

Această conduita reflectă "lipsa de onestitate" în exercitarea profesiei și instrumentarea "nelegală și neloială" a cauzelor relevante, afectând valori sociale ce țin de înfăptuirea corectă a actului de justiție.

Instanța de recurs are în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, din care desprinde aceeași concluzie ca instanța disciplinară și anume că faptele comise de procurorul cercetat disciplinar se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a).

Astfel, probele administrate în cauză au relevat existența unei relații apropiate între recurentul procuror și numita B., avocat în cadrul Baroului Constanța, persoană care avea calitatea de persoană vătămată în dosarul penal nr. x/2020 instrumentat de acesta.

În declarațiile administrate în cadrul cercetării disciplinare au fost menționate împrejurări din care rezultă că relația dintre cei doi depășea limitele unei relații profesionale, existând suspiciuni privind existența unei relații de natură personală între procuror și avocat.

Detaliind, Înalta Curte are în vedere declarația martorei (K.), care indică relația extraconjugală C.-B., înregistrarea audio depusă de C., din care rezultă relația "de natură imorală" dintre procuror și B..

De asemenea, în cadrul cercetării disciplinare au fost administrate declarații potrivit cărora procurorul ar fi determinat-o pe numita B. să formuleze plângere penală împotriva numitului C., pe fondul tensiunilor existente în relația personală dintre aceștia.

În acest sens, din declarațiile martorilor și ale persoanei cercetate rezultă că, în perioada anterioară formulării plângerii, procurorul A. ar fi încurajat-o pe aceasta să formuleze plângere penală, invocând comportamentul persoanei vizate și evoluția relației dintre aceștia.

Totodată, din materialul probator a rezultat că procurorul A. avea cunoștință despre aspecte din viața personală a numitului C. și despre relația acestuia cu numita B., aspecte care au fost ulterior utilizate în contextul discuțiilor purtate cu aceasta.

Analizând aceste împrejurări prin raportare la dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține, la rândul său, că din probatoriul administrat atât în cercetarea disciplinară, cât și în fața secției, este demonstrată conduita imputabilă care se circumscrie art. 99 lit. a), iar lipsa caracterului public al faptelor nu exclude abaterea, neputând fi reținute susținerile recurentului, în sensul că faptele anterior amintite ar fi activități ce țin de simpla instrumentare a cazului.

Ca urmare, Înalta Curte constată că faptele anterior descrise se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare constând în manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.

În mod concret, conduita recurentului procuror relevă depășirea limitelor unei conduite profesionale adecvate funcției de magistrat.

Relația personală sau apropiată dintre procuror și persoana vătămată, coroborată cu implicarea acestuia în generarea și instrumentarea unei cauze penale vizând o persoană aflată în conflict cu aceasta, este de natură să creeze aparența că activitatea de urmărire penală ar putea fi influențată de considerente extrajudiciare.

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a statuat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 are ca obiect protejarea prestigiului justiției și a încrederii publicului în integ