ÎCCJ, Decizia nr. 77/2024

ÎCCJ, Decizia nr. 77/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

În motivarea acțiunii, în esență, s-a reținut că pârâtul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în cadrul activității de supraveghere a urmăririi penale în dosarul nr. x/2019, a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil normele de drept procesual care reglementează atribuțiile procurorului, de supraveghere a activității organelor de cercetare penală și de aducere la îndeplinire a obiectului urmăririi penale, respectiv cele prevăzute art. de 300 și de art. 285 din C. proc. pen.

Prin hotărârea nr. 3P din 17 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată.

În raport de argumentele de fapt și de drept expuse în hotărâre, secția a constatat că fapta reținută de Inspecția Judiciară în sarcina pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Secția a mai constatat conduita activă a pârâtului A. în sensul administrării cu celeritate a probelor necesare lămuririi cauzei respective.

În plus, arată că din probatoriul administrat în cauză a rezultat interesul manifestat de pârâtul procuror față de aplicarea normelor de drept material sau procesual, dedus din implicarea personală în coordonarea și efectuarea cercetărilor penale, cu toate că dosarul nr. x/2019 îi era repartizat doar pentru supraveghere, filtrarea informațiilor într-o situație de criză, asigurarea celerității întocmirii actelor procedurale și procesuale.

Totodată, secția a apreciat că urmarea imediată a faptei presupus a fi săvârșită de către pârât, așa cum a reținut Inspecția Judiciară, nu se regăsește în realitatea obiectivată de situația de fapt confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Așadar, secția a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii disciplinare, motiv pentru care a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii anterior menționate, a formulat recurs Inspecția Judiciară, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate în cauză.

Consideră că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta apreciază că, în cauză, contrar celor reținute de instanța disciplinară, au fost administrate probe suficiente pentru a arata fără dubiu că intimatul a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina acestuia.

Apreciază că secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat în mod neîntemeiat că pârâtul A. nu a încălcat norme de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, care să fi avut consecință asupra valabilității actelor întocmite de acesta și care să fi produs o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, cu ocazia supravegherii activității organelor de cercetare penală în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și că, de fapt, pârâtul a manifestat interes în derularea cu celeritate a activităților de cercetare penală, acesta implicându-se în activități care excedau atribuțiilor de supraveghere a activității organelor de cercetare penală, asigurând un suport în plus efortului depus de organele de poliție în identificarea și prinderea autorului. Din motivarea secției reiese că activitățile în care s-a implicat pârâtul și care excedau atribuțiilor de supraveghere a activității organelor de cercetare penală au fost de a fi prezent atât la sediul Poliției Municipiului Caracal cât și la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal după care la sediul Judecătoriei Caracal unde a solicitat emiterea mandatelor de percheziție, a participat în teren la efectuarea unor percheziții și a mers în teren pentru identificarea camerelor de supraveghere.

Or, recurenta arată că motivul pentru care intimatul a fost în sediile celor două instituții, poliție și parchet, este că acestea reprezintă locul în care își desfășoară activitatea logistică specifică atribuțiilor sale, fiind practic locul de muncă, iar în sediul judecătoriei trebuia să se deplaseze pentru susținerea concluziilor în vederea obținerii mandatelor de percheziție. Mai arată că din probele administrate reiese că a participat la efectuarea perchezițiilor domiciliare însă fără vreo implicare concretă, fără să coordoneze efectiv aceste activități, ci ca un simplu observator. Într-adevăr, procurorul a luat legătura telefonic cu un localnic pentru a afla dacă în zona de interes există persoane fizice sau juridice care au montate camere de supraveghere, însă acestei împrejurări i se atribuie în motivarea secției în mod exagerat reușita unei implicări în multiple activități de cercetare penală, implicare care demonstrează că acesta coordona și filtra fluxul de informații.

Argumentele reținute în considerentele hotărârii recurate în sensul că inspectorii judiciari, prin aspectele reținute în rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare ar fi interferat, în mod nepermis, cu dispozițiile date de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal prin emiterea mandatelor de percheziții și altor încheieri necesare derulării activității organelor de urmărire penală, sunt, în opinia recurentei, lipsite de orice temei. O asemenea concluzie nu are o bază factuală, nu este motivată și este desprinsă din context, în raport de aspectele reținute prin acțiunea disciplinară ca fiind încălcări ale responsabilităților specifice funcției.

Contrar celor reținute prin hotărârea recurată, învederează că probele administrate demonstrează că intimatul nu a dat eficiență prevederilor art. 300 din C. proc. pen., că nu era perceput de ceilalți participanți, la adunarea ad-hoc constituită, ca fiind implicat sau cu rol de coordonator al activității, că nu a stabilit echipa care avea atribuții concrete în cauză, că nu a dat dispoziții și nu a trasat sarcini concrete. Lipsa de implicare în exercitarea atribuțiilor specifice rezultă și din aceea că, la această adunare participau multe persoane din care doar o parte aveau atribuții certe în legătură cu activitățile aflate în derulare, celelalte neavând atribuții în desfășurarea activităților specifice, acționând haotic, fără vreo cenzură din partea intimatului. Starea de fapt reținută prin acțiunea disciplinară, necontestată și confirmată și prin hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară, susținută de probatoriul administrat, confirmă concluzia că, în activitatea desfășurată, pârâtul nu a respectat prevederile art. 300 și art. 285 din C. proc. pen., lipsa coordonării și a supravegherii activității ofițerilor de poliție, prin inacțiune, fiind demonstrată în prezenta motivare dincolo de orice dubiu.

Contrar celor reținute prin hotărârea recurată, consideră că este irelevant din perspectiva aspectelor imputate pârâtului procuror prin acțiunea disciplinară și nu justifică înlăturarea răspunderii disciplinare, faptul că în cauza penală există două hotărâri care au autoritate de lucru judecat, respectiv că instanțele au dispus condamnarea inculpatului B..

Arată faptul că hotărârea de condamnare a inculpatului B. nu s-a bazat pe probele administrate de către intimat în data de 25.07.2019 și prin urmare, finalitatea procedurii judiciare nu a fost consecința activităților desfășurate de procuror în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 300 din C. proc. pen., deoarece în data de 26.07.2019, după primele indicii care au reieșit în urma percheziției domiciliare efectuate la domiciliul lui B., cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, apoi de DIICOT Structura Centrală; unități de parchet care au administrat probele și au finalizat cercetarea în cauză, dispunând trimiterea în judecată a inculpatului.

Este lipsită de temei și argumentarea soluției de respingere a acțiunii disciplinare în sensul că, dacă s-ar fi stabilit să fie executat mandatul de percheziție imediat după emitere, acest lucru nu ar fi putut schimba situația de fapt reținută ulterior de organele de urmărire penală și respectiv de către instanța de judecată. O asemenea situație, deși reală, nu poate fi acceptată ca exonerantă de răspundere disciplinară a pârâtului întrucât contravine scopului urmărit de legiuitor în reglementarea procedurilor care fac posibilă constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni și care au fost nesocotite de pârâtul procuror.

Hotărârea recurată este netemeinică și din perspectiva modului în care s-a realizat aprecierea probelor administrate în cauză. În hotărârea criticată sunt redate frânturi din declarațiile martorilor, însă ele trebuie avute în vedere în întregul lor, fiecare declarație coroborându-se cu celelalte declarații ale persoanelor ascultate și cu înscrisurile depuse la dosar. Dincolo de obligațiile care îi reveneau pârâtului conform atribuțiilor de serviciu, din declarațiile martorilor rezultă că prin atitudinea defensivă și prin inacțiune a intervenit în dinamica operațiunilor specifice, astfel încât a fost deturnat rezultatul scontat.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, răspunderea disciplinară a magistraților este o formă specifică de răspundere pentru săvârșirea cu vinovăție a unor fapte de încălcare a normelor constituționale, legale și regulamentare, prevăzute de lege ca abateri disciplinare.

Apreciază că nereținerea de către secție în sarcina pârâtului procuror a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor constituie o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material.

Săvârșirea abaterilor disciplinare determină deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Față de cele ce preced, consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, astfel că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu consecința individualizării și aplicării unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul susține că acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva sa se rezumă la două aspecte pe care s-ar întemeia abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, respectiv:

- nu au fost respectate normele prevăzute de art. 300 și de art. 285 din C. proc. pen., care reglementează modul de exercitare a activității de supraveghere a urmăririi penale și obiectul urmăririi penale,

- nu s-a dispus efectuarea percheziției domiciliare în noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, deși datele concrete ale urmăririi penale impuneau acest lucru.

Arată că toată activitatea sa de după înregistrarea dosarului penal, desfășurată împreună cu organele de poliție care efectuau urmărirea penală, fiind desemnat să supravegheze urmărirea penală, a condus într-un timp foarte scurt la atingerea acestor obiective, și anume: identificarea autorului si strângerea unor probe, care ulterior s-au dovedit esențiale în evoluția cauzei "Caracal", a cazului "B." și a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, de omor calificat, trafic de persoane, trafic de minori, etc.

Mai arată că a reușit prin activitatea sa să îl identifice rapid pe autor, iar după identificarea acestuia, s-a pus problema pătrunderii în domiciliul persoanei care era considerată autorul infracțiunii. Reține că toate verificările care au fost efectuate după ora 24:00, au condus la concluzia că în locul acela, la momentul respectiv, nu era nicio activitate în desfășurare. Învederează că, într-adevăr, fata sunase la SNUAU 112 și era într-o stare gravă, într-o stare de necesitate, dar acest lucru se întâmpla în urmă cu 13 ore. Arată că a făcut o analiză obiectivă la momentul respectiv, la orele 1:00-3:00 noaptea, cu privire la împrejurarea dacă pătrunderea în domiciliul lui B., cu sau fără mandat de percheziție, era legală și ce consecințe puteau apărea ulterior.

Învederează că s-a luat decizia pătrunderii în imobilul respectiv, după obținerea unui mandat de percheziție, la ora 6:00, astfel cum prevede C. proc. pen., tocmai în baza unei analize obiective a ceea ce s-a constatat la locuința lui B. în acea noapte.

Arată că percheziția pe care a efectuat-o în ziua de 26 iulie 2019, începând cu ora 6:00, așa cum prevede C. proc. pen., a condus la identificarea unor probe care, ulterior, s-au dovedit a fi esențiale în soluționarea cauzei și că dacă probele găsite ar fi fost ridicate cu nerespectarea dispozițiilor legale ce prevăd efectuarea perchezițiilor, ar fi fost înlăturate din probatoriul cauzei.

Așadar, referitor la îndeplinirea obiectivelor urmăririi penale, arată că a realizat totul într-un timp foarte scurt și în condiții de legalitate, iar, în opinia sa, pătrunderea la ora 6:00 în domiciliul posibilului autor cu mandat de percheziție a fost corectă și nu a fost de natură să aducă atingere urmăririi penale și să pună în discuție legalitatea obținerii probelor respective.

Face referire la ceea ce s-a reținut prin acțiunea disciplinară,;i anume la cele relevate de Inspecția Judiciară care reține că infracțiunea în această cauză s-ar fi epuizat în momentul în care victima ar fi decedat, . Arată că victima a decedat la ora 12:30, pe data de 25 iulie 2019, anterior înregistrării dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, motiv pentru care aspectele reținute în acțiunea disciplinară, în sensul că neglijența procurorului ar fi reprezentată în parte, de neconstatarea unei infracțiuni flagrante și de neefectuarea în condițiile flagrantei a perchezițiilor domiciliare, nu se susțin. Infracțiunea nu putea să fie flagrantă în niciun moment ulterior orei 12:30, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că nicio persoană prezentă în fața domiciliului respectiv nu ar fi putut constata că există indicii ale unei infracțiuni flagrante sau în curs de derulare.

Cu privire la referatele și actele de urmărire penală, apreciate de Inspecția Judiciară ca informe sau neconforme cu legea, învederează că acestea nu pot fi puse în discuție, întrucât există două încheieri de cameră preliminară, o sentință penală în fond și o decizie penală definitivă, în care toate aceste acte au fost evaluate de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată și s-a constatat că ele au fost legal administrate.

Recurenta Inspecția Judiciară a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea acestui motiv vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Practic, titularul acțiunii disciplinare critică soluția de respingere a acțiunii disciplinare în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, constând exercitarea funcției cu gravă neglijență, de către procurorul A..

Prin considerentele hotărârii atacate, secția pentru procurori în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat și explicit faptele magistratului, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, dar reținând că magistratul nu a încălcat obligațiile profesionale și constatând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Or, în raport cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 8 și art. 283 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., luarea măsurilor legale ce se impun, pentru soluționarea cauzelor repartizate într-un termen rezonabil, reprezintă o îndatorire de serviciu.

Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urmează a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit cărora, exercitarea funcției cu gravă neglijență, prin nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a normelor de drept material ori procesual constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite respectivele condiții.

În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, individualizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare în cazul magistraților, se cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și legătura de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În cauză, activitatea de urmărire penală a fost coordonată de intimatul A., care a fost desemnat să supravegheze acțiunile lucrătorilor de poliție judiciară în dosarul cu nr. x/2019, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal la data de 25.07.2019 (aprox. ora 15:30). Intimatul a avut dosarul repartizat până la data de 26.07.2019, când a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Se constată că prin acțiunea disciplinară s-a reținut în sarcina magistratului cercetat grava neglijență în exercitarea funcției de procuror, materializată prin încălcarea prevederilor legale, respectiv ale art. 300 și art. 285 din C. proc. pen., privind atribuțiile procurorului de a conduce și de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală și în vederea realizării obiectului urmăririi penale; în special obligația de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziții de cercetare penală.

Nesocotirea amintitelor dispoziții legale constituie elementul material al laturii obiective specifice abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, starea de fapt reținută prin hotărârea recurată fiind confirmată de probele aflate la dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii subiective, Inspecția Judiciară a reținut că modul în care intimatul procuror a înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu în cauza respectivă este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției, ca urmare a nesocotirii din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept procesual.

Se reține că i s-a imputat intimatului procuror faptul că supravegherea activității de urmărire penală a fost realizată în mod haotic, nu a fost coordonată unitar, iar magistratul nu a reușit să-și impună voința sub aspect procedural penal, în sensul conducerii exclusive a activității de urmărire penală, împrejurare ce a determinat necorelarea informațiilor obținute din teren cu consecința deturnării rezultatului scontat al anchetei penale. Prin cererea de recurs, recurenta susține că instanța disciplinară i-a atribuit procurorului cercetat, în mod exagerat, reușita unei implicări în multe activități de cercetare penală în dosarul sus-menționat, dar desfășurarea evenimentelor în ceea ce privește perchezițiile efectuate în data de 25.07.2019 la adresele din comuna Redea, jud. Olt, denotă lipsa de implicare în coordonare a activității ofițerilor de poliție, respectiv nerespectarea obligației de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziții de cercetare penală de luare a acestor măsuri, ceea ce confirmă concluzia că, în această privință, magistratul cercetat, nu a respectat prevederile art. 300 și art. 285 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs, recurenta susține că instanța disciplinară i-a atribuit procurorului cercetat, în mod exagerat, reușita unei implicări în multe activități de cercetare penală în dosarul sus menționat deși desfășurarea evenimentelor în ceea ce privește perchezițiile efectuate în data de 25 iulie 2019 la adresele din comuna Redea, jud. Olt, denotă lipsa acestuia de implicare în coordonarea activității ofițerilor de poliție, respectiv nerespectarea obligației ce-i revenea de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziții de cercetare penală, în condițiile art. 300 și art. 285 din C. proc. pen.

În atare context, instanța de recurs urmează a se apleca asupra dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a-II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că reprezintă abatere disciplinară "exercitarea funcției cu gravă neglijență".

Sub aspectul gravei neglijențe, legiuitorul a stabilit, prin dispozițiile anterior evocate și așa cum s-a mai amintit, că aceasta există "atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material sau procesual".

Referitor la abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statutului de drept, impune însă a se face distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea normelor de drept substanțial sau procesual în context disciplinar.

Din această perspectivă, se constată că, în mod eronat, în raport și cu particularitățile concrete ale speței, instanța de disciplină a reținut că în cauză nu se poate stabili existența unei nesocotiri sub forma gravei neglijențe a normelor de drept procesual invocate de titularul acțiunii disciplinare.

Examinarea aspectelor reținute în acțiunea disciplinară relevă faptul că ceea ce se pune în discuție nu este infirmarea sau păstrarea actelor de urmărire penală, efectuate de magistratul cercetat anterior înregistrării dosarului care-i fusese repartizat, de către structura de parchet specializată și nici faptul că judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, inclusiv în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Este relevant, din perspectiva limitelor verificărilor specifice disciplinare în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului și, respectiv, a cerințelor respectării principiului legalității și a principiului independenței procurorului, faptul că, din perspectiva laturii subiective, legiuitorul a avut în vedere conduita culpabilă a magistratului în exercitarea obligațiilor profesionale, exprimată prin lipsa diligenței și a altor justificări, cu consecința încălcării nescuzabile a unor norme legale, ceea ce se conturează și se reține și în cauză.

Astfel, ceea ce i se impută intimatului cercetat este neîntocmirea în condițiile art. 300 din C. proc. pen. a unui plan de activități investigative, în vederea căutării persoanei lipsite de libertate care a apelat Serviciul 112 și cu privire la care se formulase și o sesizare de dispariție a minorei, în cursul dimineții aceleiași zile, de 25 iulie 2019, de către părinții acesteia; plan care implica darea de dispoziții de către procuror organelor de cercetare penală și propuneri coordonate de aducere la îndeplinire a activităților propuse de acesta, prin raportare la resursele avute la dispoziție la momentul înregistrării dosarului penal cu nr. x/2019

Colaborarea și cu alte structuri sau organe de cercetare penală, cu alți procurori, așa cum s-a întâmplat în cazul de față examinat, nu exclude atributul procurorului desemnat în dosar de a da dispoziții organelor de cercetare penală, astfel că nu poate fi primită opinia intimatului care a considerat, în contextul relevat de Inspecția Judiciară, dar reținut și prin hotărârea atacată, că rolul său era doar de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală mai întâi sesizate, pentru ca aceasta să se desfășoare conform legii, minimalizând prin urmare importanța adoptării de decizii în investigație și urmărirea activă a unui plan care să conducă la identificarea locației în care se afla minora lipsită de libertate.

De altfel, potrivit art. 300 alin. (3) din C. proc. pen., în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.

Așadar, ceea ce i se impută intimatului este tocmai lipsa de implicare în vederea exercitării atribuțiilor care îi reveneau, omisiunea adoptării concrete de dispoziții și a creionării unui plan investigativ, specific situației de fapt, care să conducă cât mai grabnic la identificarea locației în care se afla victima sechestrată și la eliberarea acesteia.

Detaliind, instanța supremă reține mai multe aspecte care au condus la concluzia mai sus enunțată, cum ar fi: lipsa de preocupare a intimatului de a asculta cu întâietate înregistrarea convorbirilor victimei care apelase SNUAU 112, nesolicitarea de informații de la ofițerul de poliție C. care avusese convorbirea înregistrată cu victima, neobservarea specificului infracțiunii care forma obiectul urmăririi penale (victima reclamând la SNUAU 112 că a fost bătută și violată de un bărbat în jur de 50 de ani și că se află în continuare sechestrată într-un imobil care avea pod - aspect care trebuia avut în vedere atunci când s-au solicitat mandate pentru efectuarea de percheziții domiciliare), neprioritizarea activităților care îi reveneau și neimplicarea profesională în dosarul care se înregistrase la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având ca obiect infracțiunea de lipsire de libertate (aspect de netăgăduit care reiese din atitudinea adoptată în permanență în fața instanței de disciplină, intimatul specificând de fiecare dată că rolul său era de a supraveghea urmărirea penală și nu de a o efectua ca într-un caz de competență exclusivă a procurorului).

Împrejurarea că procurorul cercetat nu își impută vreo culpă în legătură cu lipsa coordonării și a supravegherii activității ofițerilor de poliție, cu toate că prevederile art. 300 din C. proc. pen. îl obligau să își asume conducerea exclusivă a activității de urmărire penală prin raportare la caracterul specializat al investigației, conturează modul în care acesta a acționat pe întreg parcursul evenimentelor derulate în perioada 25-26 iulie 2019 și permite a se înțelege lipsa determinării sale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inclusiv afirmațiile pe care le-a făcut în fața organelor de poliție, cum că nu este sigur că victima se află în imobilul pentru care fusese obținut mandatul de percheziție domiciliară în cursul nopții de 25/26 iulie 2019 ori că nu este sigur că ar fi vorba de vreo infracțiune flagrantă, înfrânând și temporizând activitatea organelor de poliție judiciară.

În cadrul contenciosului disciplinar se poate reține, ca în cazul de față, lipsa nejustificată de preocupare a magistratului intimat de a descoperi cu celeritate locația în care se afla victima minoră și de a pune capăt unei fapte infracționale despre care, la acel moment, putea presupune că se află încă în desfășurare.

Raportat la aprecierile recurentei sub aspectul caracterului flagrant al infracțiunii, care dacă ar fi fost reținut de către intimat, ar fi permis organelor penale să efectueze percheziția domiciliară și în timpul nopții, la adresa numitului B., corespunzător prevederilor art. 159 din C. proc. pen., sau raportat la prevederile art. 27 din Constituția României, pe care aceasta le invocă, ce dispun că de la principiul constituțional al inviolabilității domiciliului se poate deroga pentru "înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane", ori cu referire la aprecierea unei stări de necesitate, astfel cum este ea reglementată prin art. 20 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că asupra cadrului în care trebuia să se desfășoare supravegherea și urmărirea penală in cazul analizat, trebuia să se aplece cu maximă atenție intimatul procuror, corespunzător prevederilor art. 300 din C. proc. pen.

Din cele prezentate rezultă că magistratul cercetat nu a înțeles să se implice de la început, în mod concret, în vederea efectuării activității de urmărire penală, cu toate că toate elementele evenimentelor conturau această obligație în lumina art. 300 alin. (4) din C. proc. pen., ceea ce a afectat standardul de practică eficient de care trebuia să dea dovadă.

Reclamarea chiar de către victima minoră a sechestrării și violării ei, trebuiau să conducă de urgență la găsirea și eliberarea acesteia, în timp ce intimatul a considerat chiar de la numirea lui în dosarul penal, într-un mod total desprins de realitatea din teren, că este suficientă o activitate de supraveghere a organelor de poliție judiciară, neînțelegând să se implice total, activ și eficient în actele de urmărire penală, pentru salvarea victimei; conduită culpabilă al cărei rezultat a fost obținerea cu întârziere, la o oră înaintată din noapte, a mandatului de percheziție domiciliară la adresa celui bănuit ca autor al faptelor reclamate și temporizarea întregii acțiuni de identificare și salvare a minorei.

Ceea ce se urmărește de la magistratul procuror este tocmai implicarea lui în întregime, în mod profesional și eficient, în activitatea pe care o desfășoară, în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, cum se arată și în Titlul I, cap. I, art. 1, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rep., privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Față de cele expuse, se constată că intimatul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de soluționare a dosarului pe care îl instrumenta, exprimată prin nesocotirea, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a normelor de drept procesual incidente în cauză, context în care, se susține legalitatea încadrării punctuale în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În raport cu circumstanțele personale ale magistratului, conturate de vechimea acestuia în magistratură de peste 22 ani și de faptul că această acțiune disciplinară are un caracter izolat în activitatea desfășurată până la acest moment, precum și în considerarea principiului aplicării graduale a sancțiunilor, Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv și preventiv, poate fi atins prin aplicarea sancțiunii constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", sancțiune prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 17 mai 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va aplica pârâtului A. sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de un an pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 17 mai 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, aplică pârâtului A. sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de un an pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.