ÎCCJ, Decizia nr. 86/2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/P/2021, Inspecția Judiciară a solicitat Secției ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A, fost procuror în cadrul Parchetului x, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și lit. m teza I din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 14P din 27 noiembrie 2024, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021, cu unanimitate, s-a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A, fost procuror în cadrul Parchetului x, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și m) teza I din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 100 alin. (1) lit. d1 din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului A, fost procuror în cadrul Parchetului x, sancțiunea disciplinară constând în „retrogradare din grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și m) teza I din același act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 521 alin. (2) din Legea nr.  317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că sancțiunea disciplinară nu se va mai executa.

Secția a reținut că fapta pârâtului procuror, astfel cum a fost expusă pe larg în considerentele hotărârii atacate, se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004, întrucât modalitatea de exprimare a propriilor opinii a depășit limitele libertății de exprimare, prin încălcarea obligației de rezervă, fapt ce a fost de natură a aduce atingere independenței și imparțialității justiției și prestigiului acesteia.

Totodată, având în vedere probatoriul administrat, Secția a apreciat că pârâtul procuror A a acționat contrar Ordinului nr. 235 din 25 august 2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass media, fapta acestuia fiind de natură a aduce atingere unuia dintre principiile care guvernează activitatea Ministerului Public, respectiv principiul controlului ierarhic, și de a impieta asupra desfășurării în bune condiții a activității, motiv pentru care a reținut în sarcina pârâtului săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m teza I din Legea nr.  303/2004.

Împotriva Hotărârii nr. 14P din 27 noiembrie 2024 pronunțate de Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul procuror a formulat recurs, prin care a solicitat respingerea acțiunii disciplinare, arătând că, în speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. a și m) teza I din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În primul rând, prin cererea de recurs se susține că soluția Secției pentru procurori în materie disciplinară este nelegală, deoarece în Legea nr.  303/2022 nu mai este sancționată ca abatere disciplinară fapta care a fost prevăzută în art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004 și care constă în „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”, iar fapta prevăzută la litera m) teza I din Legea nr.  303/2004 nu mai este sancționată în aceeași formă în dispozițiile Legii nr. 303/2022. Susține, totodată, că soluția este injustă, deoarece, chiar și în vechea reglementare, faptele imputate nu există sau nu se circumscriu abaterilor disciplinare prevăzute în legea veche, sub care se presupune că au fost săvârșite.

În al doilea rând, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004, arată că, analizând conținutul interviului dat la postul de televiziune C, nu s-a adus în vreun fel atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, neexistând nicio probă concludentă în acest sens.

Din analizarea conduitei sale în calitate de procuror, prin prisma rezultatului produs, pentru a se aprecia dacă modalitatea de exprimare a propriilor opinii i-a creat o imagine negativă în societate și care ar putea să se răsfrângă asupra justiției în ansamblul său, recurentul consideră că onoarea sau probitatea profesională ori prestigiul justiției nu pot fi știrbite, în sensul normei disciplinare, în abstract, ci trebuie să se reflecte în realitatea înconjurătoare.

Împrejurarea reținută de către Inspecția Judiciară, potrivit căreia „Reacțiile persoanelor care au dezbătut afirmațiile procurorului în cadrul emisiunii, precum și reflectarea în media a acțiunii sale, au pus într-o lumină nefavorabilă instituția parchetului, cauzând un prejudiciu de imaginea justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept”, nu are un suport real, reprezentând, în opinia recurentului, percepția subiectivă a inspectorului judiciar cu privire la reacțiile generate în spațiul public pornind de la intervenția sa în spațiul public.

Susține că instituția parchetului a fost pusă într-o lumină nefavorabilă, anterior intervenției sale în cadrul emisiunilor mass-media, întrucât subiectul dezbătut viza tocmai lăsarea în nelucrare a unui dosar cu un puternic impact mediatic, respectiv pasivitatea procurorilor în instrumentarea cauzelor.

Faptul că, după apariția intervenției sale televizate, în calitate de procuror, au apărut articole de presă în cuprinsul cărora s-au extras doar anumite pasaje din declarația sa, cu intenția de a suscita interesul publicului, inclusiv prin denumirea dată titlurilor articolelor publicate, nu implică în mod necesar o afectare a prestigiului justiției ca urmare a susținerilor sale.

În al treilea rând, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m teza I din Legea nr.  303/2004, republicată, recurentul precizează că interviul la postul de televiziune C a fost determinat de faptul că în spațiul public se făceau afirmații nereale, defăimătoare și destul de grave, atât privind persoana sa, cât și structura de parchet din care făcea parte, respectiv Secția (...) din cadrul Parchetului X, în sensul că ar tergiversa soluționarea dosarului, că urmărește ascunderea adevărului, etc., acuzații nefondate și care erau de natură a crea o imagine negativă instituției Ministerul Public.

Susține că, pentru o imagine corectă a ceea ce s-a întâmplat, trebuie să se țină cont și de condițiile în care a fost nevoit să acorde acest interviu la un post de televiziune. În perioada respectivă, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție nu avea în schema de funcționare purtător de cuvânt, astfel că, orice comunicare a Secției cu mass-media se făcea prin intermediul Biroului de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Răspunsurile la solicitările venite din partea mass-media cu privire la stadiul dosarului în cauză (care avea, la vremea respectivă, un puternic impact mediatic) erau comunicate prin intermediul Biroului de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.

Arată că personal a constatat că existau diferențe între conținutul răspunsului pe care îl trimitea Biroului de presă legat de întrebările venite din partea mass-media și ceea ce comunica Biroul către solicitanți, în sensul că, răspunsul fiind sistematizat, prelucrat, etc., nu oferea lămuri clare cu privire la motivele pentru care în acel dosar cercetările nu au fost finalizate într-un termen mai scurt, creând în mass-media suspiciuni, distorsiuni ale imaginii cu privire la structura de parchet din care făcea parte, precum și a imaginii procurorilor care făceau parte din Secție.

Scopul pentru care a oferit acel interviu jurnalistei B de la postul de televiziune C a fost de a explica, pe înțelesul tuturor, motivele pentru care nu a fost finalizată numărarea voturilor, faptul că cercetările sunt în derulare și că adevărul va fi cunoscut, urmărind să mențină imaginea pozitivă cu privire la structura de parchet din care făcea parte, de a determina pe cei interesați (care ar fi avut și puterea) de a îngreunare sau bloca continuarea cercetărilor în cauza sus-arătată.

În opinia recurentului, trebuie avute în vedere și următoarele aspecte: Parchetul X la vremea respectivă susținea desființarea Secției (...) și, ca atare, nu era interesat ca această structură să aibă rezultate care să justifice în fața publicului menirea de a exista; postul de televiziune C nu a mai publicat acel interviu, deși publicarea interviului ar fi atins un nivel record de audiență, dar și faptul că interviul a fost publicat doar pe pagina de internet (a fost cenzurat – nu se știe de către cine – din cele 42 de minute, fiind publicate pe net doar 7 minute, conținutul cel mai interesant și important fiind eliminat).

Mai arată că nu a oferit niciun fel de date din anchetă, ci doar a explicat aspecte neconforme cu realitatea și care, nefiind înțelese la vremea respectivă de către reprezentanții mass-media, erau greșit mediatizate.

Mai mult, în ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004, consideră că nu se poate reține existența acesteia în cazul comiterii faptei din culpă, întrucât, atunci când legiuitorul a dorit să incrimineze comiterea unei abateri disciplinare din culpă, a precizat în mod expres, arătând și gradul culpei.

Consideră că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m, întrucât, prin încălcarea Ordinului nr. 235 din 25 august 2014 privind relația dintre Ministerul Public și mass-media, recurentul nu a urmărit și nici nu a acceptat subminarea autorității procurorului general, ci tocmai protejarea imaginii Ministerului Public și a Secției (...), prin clarificarea unor aspecte dezbătute de mass-media în cadrul celor două emisiuni, respectiv prin luarea unei poziții, în timp util, pentru apărarea, în ansamblu, a imaginii Secției (...), dar și a activității procurorilor din cadrul acestei structuri, prin raportare la propria sa activitate.

Susține că, deși în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m, urmarea imediată a faptei o constituie deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu public, în speță nu există legătură de cauzalitate între acțiunea de nerespectare a ordinului procurorului general și urmarea produsă.

În opinia recurentului, magistrații, ca cetățeni, au dreptul la liberă exprimare, însă acest drept trebuie corelat cu obligația de rezervă și cu cea de loialitate față de sistemul judiciar, în sensul de a nu-l vulnerabiliza, de a nu transmite o percepție greșită cu privire la calitatea actului de justiție și la profesionalismul, moralitatea și echilibrul celor care îl înfăptuiesc. În acest sens face referire la Decizia Completului de 5 judecători nr. 62 din 18 mai 2020, pct.15, în ceea ce privește libertatea de exprimare, în raport ca dispozițiile art. 30 alin. (1) și (6) din Constituție și limitările impuse de art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Din această perspectivă, în cauză, maniera și circumstanțele în care a avut loc intervenția televizată a pârâtului procuror reprezintă un echilibru între dreptul său la liberă exprimare și obligația sa de rezervă și discreție în exercitarea funcției de procuror în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

În subsidiar, arată că, în primul rând, Ordinul nr. 235 din 25 august 2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass media nu i-a fost adus la cunoștință, sub semnătură, așa cum se prevede în documentele în vigoare.

În al doilea rând, în actuala formă a Legii nr. 303/2004 - modificată și intrată în vigoare la data de 16 decembrie 2022, această abatere disciplinară, în forma în care exista anterior, nu mai există.

Dacă în vechea formă, potrivit art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004 constituia abatere disciplinară: „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”, în actuala formă a legii, potrivit art. 271 lit. f din Legea nr.  303/2022, constituie abatere disciplinară ,,nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea”, or, așa cum a arătat mai sus, acest ordin nu i-a fost adus la cunoștință niciodată, fapt ce rezultă din documentele unităților de parchet în care a funcționat.

Pentru toate aceste motive, apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, drept pentru care, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii Inspecției Judiciare.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la aplicarea în timp a legii, având în vedere data săvârșirii faptei, 1 iunie 2021, intimata a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 303/2004, potrivit principiului tempus regit actum, abaterea disciplinară neputând fi asimilată nici domeniului penal și nici celui contravențional, fiind în realitate o răspundere civilă delictuală lato sensu.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2022, susține că în mod judicios s-a reținut în sarcina magistratului săvârșirea acestei abateri disciplinare raportat la faptele imputate acestuia.

Apreciază ca fiind neîntemeiate criticile recurentului conform cărora din conținutul interviului dat la postul de televiziune C nu reiese că s-a adus în vreun fel atingere onoarei sau probității profesionale sau prestigiului justiției, astfel că apărările vor viza acest aspect.

Or, fiind supuse dezbaterilor în cadrul celor două emisiuni ale postului de televiziune D, afirmațiile magistratului procuror, în ansamblul lor, iar unele, luate individual, au fost calificate drept „un cutremur”, „extrem de grave”, cu efect de tsunami, anticipându-se ca un fapt cert finalizarea anchetei („procurorul are deja soluția”, „ancheta e deja finalizată, rezultatul se știe”, „ancheta s-a terminat”), dar și emiterea unui rechizitoriu care urma să fie construit plecând îndeosebi de la susținerile procurorului, subliniate în cadrul emisiunilor, „există fraudă” și „ce au votat cetățenii nu se regăsește în procesele verbale”.

Învederează că decizia magistratului procuror de a comunica public aspecte legate de ancheta penală a fost calificată drept o premieră, fără precedent, act de detonare publică, chestiune de asumare maximă, act de curaj, dar și ciudată, act gratuit ori având aparența că „(...) acest procuror a venit de undeva să spună de capul lui niște lucruri și toată lumea se dezice de el.”

Menționează că, deși privită izolat cu reticență, ieșirea publică a procurorului, în condițiile cunoașterii de către persoanele participante la aceste emisiuni a faptului nefinalizării urmăririi penale, a fost speculată insistent ca fiind determinată de factori de presiune exercitați asupra activității sale în această cauză penală, inclusiv prin implicarea factorului politic, prin piedici puse în derularea firească a etapelor investigației ori prin constrângeri care au vizat o anumită decizie legată de cariera sa profesională.

Atât din perspectiva conținutului, cât și a poziției ocupate de procuror în cadrul Ministerului Public (în percepția moderatorului unei emisiuni, „înalt magistrat”), afirmațiile acestuia au fost primite ca fiind pe deplin credibile și efectul lor a fost amplificat, mai ales în contextul în care postul de televiziune C nu a mai difuzat interviul integral.

Arată că această chestiune nu a fost însă pusă pe seama faptului că magistratul procuror nu îndeplinea atribuții în domeniul comunicării cu mass-media și că urmărirea penală avea caracter nepublic. Nedifuzarea interviului a fost calificată drept un act de „cenzură”, „un abuz”, un rezultat al faptului că   „s-au dat telefoane jurnaliștilor, de la cel mai înalt nivel”, atenția opiniei publice fiind dirijată spre procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și/sau reprezentanți ai unor partide politice, ca sursă ori instrument de acțiune.

Presa scrisă a redat aceleași fragmente ale interviului, cu accent în titlurile articolelor pe afirmațiile magistratului procuror „(...) la nivelul secțiilor, există fraudă”, „ceea ce s-a votat nu a fost și consemnat” și „(...) s-au încălcat niște dispoziții. Intrarea-n sala cu voturile trebuia făcută în anumite condiții (...).”

Astfel, în opinia intimatei, domnul A, fiind procuror de caz în dosarul vizând alegerile, a făcut afirmații în spațiul public care conturează, din perspectiva ascultătorului/cititorului, impresia că a fost comisă o fraudă privind procesul electoral, deși ancheta încă era în curs, avea caracter nepublic, iar magistratul știa că nu avea atribuții de a comunica în relația cu mass-media.

Consideră că împrejurarea că în articolele de presă s-au extras doar anumite pasaje din declarația magistratului nu prezintă relevanță în contextul în care, prin afirmațiile făcute, a fost afectată percepția publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiție. Mai mult, aceste informații, astfel cum au apărut în spațiul public și au fost dezbătute, nu au denaturat sensul aspectelor transmise de domnul procuror, acesta afirmând, în mod direct că a existat fraudă în procesul electoral, afirmațiile fiind făcute la momentul la care ancheta penală nu era finalizată.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, precizează că aspectele invocate de recurent, în sensul că, la data acordării interviului postului C, Secția (...) nu avea purtător de cuvânt și orice comunicare se făcea prin intermediul Biroului de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu sunt de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea disciplinară.

Astfel, modalitatea de comunicare a Secției (...) cu presa a făcut anterior obiectul verificărilor Inspecției Judiciare, la solicitarea Secției pentru procurori, care a reținut, în Hotărârea nr. 425 din 5 mai 2020, între altele, lipsa unei comunicări unitare a informațiilor de interes public prin intermediul Biroului de informare și Relații Publice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că, în cazul în care solicitările au fost adresate direct Secției (...), răspunsul a fost comunicat direct de conducerea secției, către petenți.

În continuare, arată că, reținând vulnerabilități în legătură cu modul de comunicare publică al Secției (...), Secția pentru procurori a aprobat raportul Inspecției Judiciare, inclusiv în ceea ce privește propunerea de monitorizare de către conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu eventuala implicare a Biroului de informare și relații publice, a modului de comunicare publică a Secției de investigare a infracțiunilor din justiție.

În executarea Hotărârii Secției pentru procurori nr. 425/2020, în perioada 12 ianuarie 2021 - 12 iulie 2021, s-a realizat de către Biroul de informare și relații publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție monitorizarea modului de comunicare publică a Secției (...), în raport de normele legale și regulamentare, reținându-se în nota nr. 134/IX-1/2021 din 13 iulie 2021, aprobată de procurorul general, că „participarea la susținerea unui interviu reprezintă o atribuție a Biroului de informare și relații publice, ce trebuie adusă la îndeplinire cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente și nu individual, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”

În aceste condiții, se apreciază că magistratul nu avea dreptul de a-și aroga competența de a furniza un interviu unui canal de televiziune, altfel decât în limitele stabilite de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, modalitatea în care se realiza transmiterea acestor informații, dar și conținutul comunicatelor de presă nu puteau constitui obiectul aprecierilor magistratului cu atât mai mult cu cât transmiterea acestor informații reprezenta poziția oficială a instituției din care recurentul făcea parte și pentru care acesta nu avea atribuții de reprezentare.

Sub aspectul laturii obiective a acestei abateri disciplinare, nu este prevăzută condiția ca ordinele procurorului ierarhic superior să fie aduse la cunoștința magistraților în scris, sub semnătură, iar magistratul avea obligația de a se informa și de a se conforma unor măsuri dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu adresabilitate generală.

Mai adaugă faptul că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004 este acum prevăzută de dispozițiilor art. 271 lit. l din Legea nr.  303/2022.

Consideră că magistratul nu poate invoca în favoarea sa libertatea de exprimare, întrucât acesta era ținut de obligația de rezervă, ceea ce presupune prudență și moderație de la exprimarea opiniilor în legătură cu dosare penale aflate în curs de soluționare, cu atât mai mult cu cât comunicarea acestor informații se realiza prin intermediul Biroului de informare și relații publice. Faptul că magistratul era nemulțumit de modalitatea în care se realiza comunicarea oficială cu presa nu este de natură a-1 exonera pe acesta de răspunderea disciplinară de vreme ce acesta nu a fost abilitat de conducerea instituției să furnizeze presei un interviu, iar poziția magistratului a fost de natură a suscita ample discuții în spațiul public.

În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurent sunt nefondate și că hotărârea atacată este legală întrucât cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procesual.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate prin memoriul de recurs, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.

Mai întâi, cu privire la criticile de recurs referitoare la aplicarea în timp a legii, se reține că, în prezent, procedura disciplinară este reglementată expres prin Legea nr.  305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, această procedură era reglementată de dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea nr.  305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, nu conține norme tranzitorii cu caracter general care să reglementeze conflictul de legi care ar putea rezulta din intrarea sa în vigoare.

În lipsa unor norme tranzitorii, pentru a stabili legea aplicabilă acțiunilor disciplinare anterioare intrării în vigoare a legii noi, devin incidente normele generale care reglementează aplicarea legii de procedură civilă în timp, respectiv dispozițiile art. 24 C. proc. civ. Potrivit art. 24 C.proc.civ., „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.”

Scopul acestei norme este acela de a stabili legea aplicabilă întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului. În acest fel, normele de procedură sunt pe deplin previzibile pentru toți participanții la proces, care pot estima coordonatele esențiale înăuntrul cărora se va desfășura procesul.

Totodată, textul consacră principiul neretroactivității legii, aplicarea în timp a legii de procedură civilă urmând a fi supusă regulii instituite prin acest art. Așadar, legea de procedură va produce efecte numai pentru viitor, în considerarea principiului general al aplicării normelor juridice în timp, conform căruia legea se aplică pe durata cuprinsă între data intrării în vigoare și data abrogării ei.

Pe de altă parte, potrivit art. 25 C. proc. civ., „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.” Această normă stabilește, cu valoare de principiu, că legea de procedură ultra activează, procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi.

Mai mult, se reține că art. 15 alin. (2) din Constituție prevede, neechivoc, faptul că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”

Din perspectiva normelor de drept material, cu valoare de normă tranzitorie, art. 284 alin. (2) din Legea nr.  303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor stabilește în mod expres că „prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), și nici altor proceduri în curs de desfășurare la data intrării sale vigoare.”

Din perspectiva normei generale, art. 6 alin. (2) C. civ., prevede că „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Față de argumentele de drept expuse anterior, se constată că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, legea în vigoare la data săvârșirii faptelor imputate ca abateri disciplinare.

Așadar, Înalta Curte reține că la data săvârșirii faptei (1 iunie 2021), a sesizării Inspecției Judiciare (2 iunie 2021) și la data începerii cercetării disciplinare (14 iulie 2021) erau în vigoare Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.  317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se reține, de asemenea, că la data de 16 decembrie 2022, până la data soluționării acțiunii disciplinare, au intrat în vigoare noile legi ale justiției (Legea nr.  303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea nr.  305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii), legi în vigoare la data soluționării acțiunii disciplinare, respectiv, data de 27 noiembrie 2024.

Prin urmare, sub aspectul aplicării în timp a legii, având în vedere data săvârșirii faptei, 1 iunie 2021, raportat la dispozițiile legale amintite anterior, cauzei îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 303/2004, potrivit principiului tempus regit actum.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, s-a imputat magistratului cercetat că, fiind învestit cu efectuarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/P/2020 al Parchetului x, a acordat un interviu jurnalistei B de la postul de televiziune C, iar prin modalitatea de exprimare a propriilor opinii din cadrul acestui interviu a depășit limitele libertății de exprimare, încălcând obligația de rezervă, fapt ce a fost de natură a aduce atingere independenței și imparțialității justiției și prestigiului acesteia.

Așadar, instanța disciplinară a reținut că faptele săvârșite de recurent întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a căror încălcare a fost imputată autorului recursului, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Totodată, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr.  161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, „magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia.”

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr.  303/2004,  conform cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

În acest context, se impune a fi reținută și incidența dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, prin care se prevede că ,,judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate.”

Din interpretarea sistematică a tuturor textelor normative mai sus menționate rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, responsabilitatea în menținerea imaginii justiției și a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.

În speță, recurentului i s-a imputat modalitatea de exprimare a propriilor opinii care au creat acestuia o imagine negativă în societate și care s-a răsfrânt asupra justiției în ansamblul său.

În acest sens, trebuie remarcat că statutul de magistrat nu îl privează pe recurentul procuror de dreptul la liberă exprimare, dar acest drept trebuie exercitat în limitele obligației de rezervă impuse magistraților, tocmai în considerarea statutului lor. Obligația de rezervă a magistraților presupune, prin însăși natura sa, moderație și reținere în ceea ce privește prezentarea opiniilor de către magistrat.

Se cuvine a se arăta sub acest aspect, că instanța supremă a mai statuat anterior asupra libertății de exprimare a magistraților, arătând că: ,,În ceea ce privește libertatea de exprimare, în raport cu dispozițiile art. 30 alin. (1) și (6) din Constituție și limitările impuse de art. 10 alin. (2) din  Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), în lumina jurisprudenței CEDO (Morissens contra Belgia, Wille contra Liechtenstein, Ozpinar împotriva Turciei, Baka contra Ungariei) autoritățile naționale trebuie să asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraților), pe de o parte, și nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătorești și drepturile altor persoane, pe de altă parte. Magistrații trebuie să-și exprime opiniile într-o manieră prudentă, măsurat, deoarece obligația de imparțialitate de care sunt ținuți trebuie să satisfacă exigențele serviciului public căruia îi asigură funcționalitatea. Așadar, dreptul magistratului la liberă exprimare are o limită, și anume dreptul cetățeanului la o justiție independentă, echidistantă față de politic, echilibrată și verticală. [...] dreptul la liberă exprimare [...] trebuie exercitat în limitele obligației de rezervă impuse magistraților tocmai în considerarea statutului lor. În caz contrar, s-ar încălca echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertății de exprimare, pe de o parte, și interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcția publică să se conformeze scopurilor enunțate în art. 10 paragraful 2 din Convenție. Obligația de rezervă a magistraților presupune, prin însăși natura sa, moderație și reținere în ceea ce privește prezentarea opiniilor de către magistrat. Cu toate acestea, această obligație devine subsidiară doar atunci când democrația este în pericol” (Decizia Î.C.C.J. - Completul de 5 judecători nr. 62 din 18.05.2020, pct.15).

În cauza de față, având în vedere și jurisprudența evocată, Înalta Curte apreciază că, distinct de potențialul negativ al afirmațiilor aparținând pârâtului, în examinarea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare, este necesar a fi realizate și evaluările expuse în continuare, ținându-se seama de circumstanțele factuale, respectiv, de întregul context al pricinii.

Astfel, domnul procuror avea dreptul să își prezinte propria părere în legătură cu o serie de evenimente care ar fi putut influența activitatea sistemului judiciar. Maniera concretă în care afirmațiile au fost făcute nu a fost de natură a rupe justul echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraților), pe de o parte, și nevoia de a proteja autoritatea sistemului judiciar și drepturile altor persoane, pe de altă parte, cu atât mai mult cu cât elementele cauzei tind să arate că, în împrejurările date, acest mod de exprimare a constituit pentru domnul procuror o unică modalitate de a pune în valoare informațiile pe care a înțeles să le prezinte.

În acest context, conduita sa, materializată în expunerea, în spațiul public virtual, a unor informații privitoare la un dosar pe care îl instrumenta, nu contravine obligației de rezervă impuse magistraților în exercitarea libertății de exprimare, în considerarea statutului lor, iar împrejurarea că poziția pe care recurentul a înțeles să o adopte față de obligația instituită în sarcina sa a constituit subiectul mai multor informații de presă și a fost mediatizată nu poate reprezenta, în sine, o dovadă a urmării imediate constând în afectarea onoarei, probității profesionale și prestigiului justiției

Este, totodată, relevant în cauză faptul că interviul în discuție nu a mai fost difuzat în integralitate, respectiv au fost publicate pe internet doar 7 minute din conținutul de 42 de minute ale interviului, astfel că afirmațiile recurentului procuror nu puteau fi analizate de public în contextul real al formulărilor.

Nici sub aspectul laturii subiective, în sarcina recurentului procuror nu poate fi reținută forma de vinovăție a intenției, acesta având suficiente argumente care să-i creeze convingerea și reprezentarea faptului că procedează în mod corect, Înalta Curte reținând sub acest aspect afirmațiile recurentului procuror în sensul că a oferit interviul în condițiile în care, în perioada respectivă, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție nu avea în schema de funcționare un purtător de cuvânt, scopul interviului fiind de a explica, pe înțelesul tuturor, motivele pentru care nu a fost finalizată numărarea voturilor, faptul că cercetările sunt în derulare, în scopul aflării adevărului, pentru a menține astfel o imagine pozitivă cu privire la unitatea de parchet din care făcea parte.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, raportat la ipoteza normei cuprinse în art. 99 lit. a din Legea nr.  303/2004, se constată că instanța disciplinară a apreciat în mod eronat că fapta reținută în sarcina pârâtului procuror este de natură a atrage răspunderea disciplinară a acestuia.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m teza I din Legea nr.  303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, s-a imputat magistratului cercetat că prin intervenția sa concretizată prin acordarea unui interviu postului de televiziune C, afirmațiile făcute fiind preluate, analizate, dezbătute și comentate de postul de televiziune D atât în cadrul emisiunilor ,,Obiectiv” (la data de 1.06.2021, ora 15:00) și ,,Sinteza zilei” (la data de 2.06.2021 – ora 20:55), cât și în cuprinsul unor art. de presă din data de 1.06.2021, precum și ulterior, au fost încălcate prevederile art. 4 5, 6 și 13 din Ordinul nr. 235 din 25 august 2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass-media.

Așadar, instanța disciplinară a reținut că faptele săvârșite de recurent întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m teza I din Legea nr.  303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.”

În speța de față, elementul material al acestei abateri disciplinare imputate este reprezentat de prima ipoteză, respectiv nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței/parchetului.

În sensul textului de lege mai sus citat, în cuprinsul noțiunilor de dispoziție sau decizie sunt încorporate toate actele de decizie emise de conducătorul instanței sau al parchetului.

Pentru ca fapta să constituie abatere disciplinară este necesar să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții: existența unei dispoziții sau decizii cu caracter administrativ; dispoziția sau decizia să fie emise de conducătorul instanței sau al parchetului; dispoziția sau decizia să fie emisă în concordanță cu legea.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție ce caracterizează o atare conduită pentru calificarea sa ca fiind abatere disciplinară este intenția, magistratul realizând că încalcă astfel obligațiile ce îi incumbă și urmărind ori acceptând înfrângerea normelor pe care se fundamentează aceste obligații.

Numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, precum și inexistența unor cauze de exonerare de răspundere legitimează în speță angajarea răspunderii disciplinare a procurorului.

În raport de situația de fapt reținută și de probele administrate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite toate aceste condiții.

Astfel, din ansamblul probator al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004, republicată, întrucât, prin încălcarea Ordinului nr. 235 din 25 august 2014 privind relația dintre Ministerul Public și mass-media, pârâtul procuror nu a prevăzut, nu a urmărit și nici nu a acceptat subminarea autorității procurorului general, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că a urmărit protejarea imaginii Ministerului Public, prin clarificarea unor aspecte dezbătute de mass-media în cadrul celor două emisiuni televizate, respectiv prin luarea unei poziții publice, în timp real, pentru apărarea, în ansamblu, a imaginii Secției (...), precum și a activității procurorilor din cadrul acestei structuri de parchet.

În acest sens, se mai reține că, din cauza modului particular în care s-au desfășurat evenimentele și a circumstanțelor speciale preexistente la nivelul unității de parchet în cadrul căreia procurorul activa, nerespectarea dispoziției Ordinului nr. 235 din 25 august 2014 privind relația dintre Ministerul Public și mass-media nu a îmbrăcat forma unei opoziții evidente a magistratului, cum deja s-a arătat anterior, astfel încât, în privința laturii subiective a faptei, nu poate fi reținută vinovăția sub forma intenției în sarcina procurorului.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate ignora că aceste circumstanțe factuale au fost parțial analizate deja în dosarul nr. x/1/2023 al acestei instanțe, cauză în care, prin decizia civilă nr. 79 din 3 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, s-a admis recursul declarat de domnul procuror împotriva Hotărârii nr. 6P din 13 octombrie 2022 a C.S.M. - Secția pentru procurori în materie disciplinară, hotărâre ce a fost casată în parte, și, în rejudecare, s-a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția judiciară împotriva pârâtului sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m teza I din Legea nr.  303/2004.

Trebuie subliniat că prin decizia anterior evocată au fost examinate acțiuni ale recurentului în legătură cu instrumentarea aceluiași dosar penal al Parchetului x, nr. x/P/2020, respectiv în legătură cu nerespectarea, prin intervenții televizate, ale aceluiași Ordin nr. 235 din 25 august 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă a reamintit cu acel prilej că ,,excesul de prezență în spațiul public a magistraților trebuie legat de conceptul de imparțialitate, care constituie esența sistemului judiciar, primordială din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil și a înfăptuirii justiției. Or, imparțialitatea magistraților este garantată în favoarea societății, prin instituirea sistemului de incompatibilități, interdicții și incapacități și presupune respectarea principiului egalității de tratament, a obligației de diligență (în soluționarea cauzelor și în prevenirea conflictelor de interese), precum și a obligației de rezervă și discreție – prin găsirea și menținerea echilibrului între drepturile cetățenești ale magistraților și obligațiile acestora legate de exercitarea funcției”.

Din această perspectivă, s-a arătat că ,,maniera și circumstanțele în care a avut loc intervenția televizată a pârâtului procuror, determină o circumscriere a acestora echilibrului între dreptul său la liberă exprimare și obligația sa de rezervă și discreție în exercitarea funcției de procuror în cadrul Secției (...).”

S-a reținut cu privire la nerespectarea actului administrativ în discuție că aceasta a avut un caracter justificat, avându-se în vedere că, ,,în raport cu circumstanțele și subiectul dezbaterilor televizate care au ocazionat intervențiile imputate, de durata limitată în timp și impactul mediatic al acestora, tocmai o atitudine absolută de rezervă și discreție, concretizată într-o inacțiune, într-o neintervenție a recurentului-pârât în timp real, ar fi fost de natură a conduce la compromiterea imaginii unității de parchet pe care acesta o conducea și, finalmente, la afectarea încrederii societății în sistemul judiciar în ansamblul său”.

Nu în ultimul rând, s-a constatat puterea de lucru judecat a statuărilor Hotărârii nr. 6P din 13 octombrie 2022 a C.S.M. - Secția pentru procurori în materie disciplinară în ceea ce privește stabilirea faptului că instituția parchetului era pusă la acel moment într-o lumină defavorabilă, întrucât subiectul dezbătut în presă viza tocmai lăsarea în nelucrare a unui dosar important, cu un puternic impact mediatic, și deci pasivitatea procurorilor în instrumentarea cauzelor.

Revenind la cauza pendinte, Înalta Curte, reținând că aceleași circumstanțe factuale care au determinat celelalte intervenții în presă ale domnului procuror, prin încălcarea ordinului analizat, au constituit premisa interviului acordat de acesta postului de televiziune C, apreciază că, și în acest caz, urgența reclamată de contextul disputat a generat justețea demersului recurentului-procuror.

Prin acțiunea sa, recurentul nu a urmărit și nu a înțeles să transmită o percepție greșită cu privire la calitatea actului de justiție, scopul intervenției sale fiind tocmai acela de a diminua impactul negativ pe care îl avea lipsa unei  comunicări eficiente despre activitatea organelor judiciare legată de dosarul penal mediatizat, urmărind în realitate menținerea unei imagini pozitive cu privire la structura de parchet din care făcea parte și, implicit, protejarea imaginii Ministerului Public.

Este real că, astfel cum s-a susținut și de către Inspecția Judiciară, dreptul la liberă exprimare al magistraților trebuie corelat cu obligația de rezervă și cu cea de loialitate față de sistemul judiciar, aceștia având datoria de a nu-l vulnerabiliza, de a nu transmite o percepție greșită cu privire la calitatea actului de justiție și la profesionalismul, moralitatea și echilibrul celor care îl înfăptuiesc.

În raport de cele anterior statuate cu privire la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, Înalta Curte constată însă că nerespectarea de către recurentul-pârât procuror A a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 235 din 25 august 2014 a avut un caracter justificat, neîntrunind în mod cumulativ condițiile cerute de prevederile art. 99 lit. m din Legea nr.  303/2004, republicată, pentru reținerea, în sarcina acestuia, a abaterii disciplinare statuate de textul legal citat, cum s-a apreciat de către Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de domnul procuror A împotriva Hotărârii nr. 14P din 27 noiembrie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentului-pârât, sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și m) teza I din Legea nr.  303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul A împotriva hotărârii nr. 14P din 27 noiembrie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.

Casează hotărârea atacată și rejudecând:

Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentului A sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și m) teza I din Legea nr.  303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.