ÎCCJ, Decizia nr. 149/2022

Asupra recursului;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat secția ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtelor A. și B., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare, având ca obiect săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) și s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 13P din 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/B dată în lucrarea nr. x din data de 1 octombrie 2021 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtelor A. și B., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru procurori, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) și s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a reținut că după investirea secției pentru procurori în materie disciplinară cu judecata cauzei, la data de 10 noiembrie 2021, pârâtele A. și B. au depus note scrise însoțite de înscrisuri prin care au invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare motivat, în esență, de faptul că inspectorul care a instrumentat lucrarea, domnul C., a exercitat funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în perioada 2009 - 2013, fiind coleg cu pârâta A. în cadrul Structurii centrale, în perioada iulie 2012 - ianuarie 2013.

Din verificarea carierelor profesionale ale părților, comunicate de Direcția de Resurse Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instanța disciplinară a constatat că inspectorul judiciar C. a funcționat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în perioada 1 aprilie 2009 - 15 ianuarie 2017 iar pârâta A. a funcționat, în perioada 1 ianuarie 2005 - 11 ianuarie 2013, în cadrul Biroului teritorial Bacău/Serviciului teritorial Bacău, iar în perioada 11 ianuarie 2013 - 15 aprilie 2013 a lucrat în cadrul Structurii centrale, toate unitățile aparținând Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. În perioada 1 noiembrie 2012 - 1 noiembrie 2013, domnul procuror C. a ocupat, prin delegare, funcția de procuror-șef al Centrului de aplicații operaționale al procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Mai mult, pârâtele A. și B. au invocat cazul de incompatibilitate menționat dar, atât inspectorul judiciar desemnat să instrumenteze lucrarea nr. x, domnul C., cât și inspectorul-șef adjunct, doamna D., au rămas în pasivitate față de sesizarea respectivă, care a rămas nesoluționată, fiind doar atașată la lucrarea efectuată.

Astfel, instanța disciplinară a concluzionat că au fost eludate dispozițiile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, adoptat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018, modificat, succesiv, prin Ordinele nr. 10/2020, nr. 34/2020, nr. 80/2020, nr. 102/2020, care prevăd că "După repartizarea prevăzută la alin. (1), ori de câte ori, față de calitatea persoanei vizate sau alte împrejurări obiective, imparțialitatea verificărilor ar putea fi afectată, inspectorul-șef poate dispune redistribuirea lucrării, din oficiu sau la cererea motivată a inspectorului desemnat să efectueze lucrările, a persoanei care a efectuat sesizarea sau a magistratului vizat".

Așadar, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că atât inspectorul judiciar C., cât și pârâta A. au funcționat, chiar și concomitent, o perioadă apreciabilă de timp, în cadrul aceleași unități de parchet, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și, cu toate că s-a invocat printr-un înscris atașat la dosarul disciplinar încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară a omis să soluționeze incidentul sesizat.

Prin urmare, secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că derularea procedurii disciplinare, inclusiv exercitarea acțiunii disciplinare, față de intimatele A. și B., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare, cercetate sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) și s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale privind principiul imparțialității care trebuie să guverneze întreaga activitate desfășurată de către Inspecția Judiciară, urmare a faptului că lucrarea nr. x a fost instrumentată de către inspectorul judiciar C., aflat în stare de incompatibilitate expresă, prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Or, în această cauză, chiar dacă inspectorul judiciar, prin concluziile susținute în fața secției, a achiesat parțial la motivul invocat în susținerea excepției de către intimate, nu a putut acoperi încălcarea unei norme imperative care vizează un interes general, acela al desfășurării activității unei entități publice, în speță, Inspecția Judiciară, în condiții de legalitate. De asemenea, nu a putut fi reținută nici aserțiunea acestuia cu referire la faptul că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 nu s-au aplicat inspectorilor judiciari, motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, "Pe perioada mandatului, inspectorii judiciari au toate drepturile judecătorilor și procurorilor detașați, precum și obligațiile prevăzute de lege pentru procurori și judecători."

În cauză, Inspecția Judiciară a solicitat disjungerea cauzei, în situația în care se aprecia că au fost încălcate prevederile legale în materie de incompatibilitate față de una dintre pârâte. Referitor la acest aspect, instanța disciplinară a constatat că a fost sesizată printr-un singur act procedural, o singură rezoluție, pentru fapte materiale între care există o strânsă legătură, astfel încât, față de dispozițiile art. 59 și următoarele din C. proc. civ., efectele unei hotărâri în materie disciplinară se întind asupra tuturor pârâților.

Așadar, secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că atât actele premergătoare, cercetarea disciplinară, cât și rezoluția de exercitarea a acțiunii disciplinare față de pârâtele A. și B., au fost efectuate prin nesocotirea dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 de către inspectorul judiciar care a instrumentat cauza, atrăgând, astfel, sancțiunea nulității cercetării disciplinare, instituție consacrată de dispozițiile C. proc. civ., care intervine în cazul oricărui act procedural, indiferent de natura lui.

Practic, actele întocmite de inspectorul judiciar aflat într-o situație de incompatibilitate echivalează cu inexistența acestora, astfel încât, sancțiunea nu putea fi decât nulitatea absolută.

Astfel, potrivit art. 174 C. proc. civ. nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

Prin urmare, actul de sesizare a Instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii/disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat, sub aspectul nulității, de instanța sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară, începând cu sesizarea Inspecției Judiciare.

Din această perspectivă, de legalitatea actelor și operațiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative depinde însăși legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acțiunii disciplinare, în cazul de față.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, instrumentarea lucrării nr. x de către inspectorul judiciar C., aflat în situația prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a atras nulitatea absolută a actelor de cercetare disciplinară și implicit a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, în condițiile nerespectării dispozițiilor legale care le reglementează, vătămarea dreptului la un proces echitabil fiind prezumată.

Având în vedere aceste aspecte, instanța disciplinară a constatat că procedura disciplinară față de pârâtele A. și B. a fost efectuată de către un inspector judiciar care nu putea efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care priveau un magistrat din cadrul parchetului unde inspectorul a funcționat. De altfel, jurisprudența secției pentru procurori în materie disciplinară a fost constantă și a fost confirmată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la incidența și interpretarea prevederilor art. 72 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 (de exemplu - Hotărârea nr. 2P/10.06.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 3P/10.06.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 5P/08.07.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 7P/08.07.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019).

De asemenea, jurisprudența în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare este un act procesual ce poate fi cenzurat de instanța sesizată; instanța disciplinară a fost competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia pe care el se întemeiază (Decizia civilă nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Decizia civilă nr. 150 din 10 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători).

Secția a constatat, astfel, întemeiată excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/B dată în lucrarea nr. x din data de 1 octombrie 2021, față de pârâtele A. și B., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) și s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii anterior menționate, Inspecția Judiciară a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022.

Recurenta Inspecția Judiciară a apreciat că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței disciplinare este nelegală, în sensul că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și, pe cale de consecință, s-a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/B din 1 octombrie 2021 emisă în Dosarul nr. x și s-a constatat nulitatea acțiunii disciplinare, formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtelor B. și A.

Recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat. Conform dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, pe durata exercitării mandatului de inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete.

În acest context legislativ, recurenta subliniază că, pe de o parte, abaterile disciplinare reținute de Inspecția Judiciară în sarcina pârâtelor B. și A. privesc fapte săvârșite în calitatea lor de inspectori judiciari în cadrul Direcției de inspecție pentru procurori din Inspecția Judiciară, nicidecum fapte săvârșite în calitatea lor de procurori, iar pe de altă parte, că pârâtele B. și A. nu funcționau la nicio unitate de parchet la data săvârșirii abaterilor disciplinare, dimpotrivă, erau în exercitarea mandatului de inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru procurori. Se arată că legiuitorul a avut în vedere calitatea de judecător și procuror la data săvârșirii abaterilor disciplinare și calitatea anterioară de judecător sau procuror a inspectorului judiciar care efectuează cercetarea disciplinară sau lucrarea privindu-i pe aceștia, la unitatea respectivă.

Drept urmare, consideră că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 nu se aplică decât raportat la judecătorii și procurorii cercetați disciplinar, vizând incompatibilitatea cercetării acestora de inspectorul judiciar care anterior a funcționat la instanța sau parchetul unde funcționează magistratul, nu și raportat la inspectorii judiciari, în caz contrar ajungându-se în situația paradoxală în care inspectorii judiciari nu ar mai putea fi niciodată cercetați disciplinar, pentru că ei activează în cadrul unității la care funcționează și inspectorul judiciar căruia i-ar fi repartizată aleatoriu lucrarea.

În opinia recurentei, trebuie avută în vedere inclusiv ipoteza în care, la încetarea funcției de inspector judiciar, judecătorii și procurorii revin la instanțele sau parchetele unde au funcționat anterior, situație în care aceștia, în interpretarea dată de instanța de judecată în materie disciplinară, nu ar mai putea fi niciodată cercetați disciplinar, tocmai pe considerentul că, deși abaterile ar fi săvârșite în calitate de judecător sau procuror, aceștia au avut la un moment dat calitatea de inspector judiciar.

Un al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este acela că prin hotărârea instanței disciplinare nu s-a dispus și cu privire la cererea de disjungere a cauzei față de pârâta B., în condițiile în care s-a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, raportat la pârâta A.

Recurenta precizează că în ședința de judecată din data de 24 noiembrie 2021, reprezentantul Inspecției Judiciare a solicitat, pe de o parte, a se constata inexistența cazului de incompatibilitate prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, motivat de faptul că aceste prevederi nu privesc inspectorii judiciari, ci doar judecătorii și procurorii în funcție, nu și pe cei suspendați pe perioada mandatului de inspector judiciar, iar pe de altă parte că, în cazul în care s-ar reține o altfel de interpretare, în o astfel de situație s-ar fi aflat doar pârâta A., nu și pârâta B.. Arată că dispozitivul Hotărârii nr. 13P a secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, nu conține nicio mențiune cu privire la solicitarea de disjungere a cauzei, nici de admitere, nici de respingere, instanța disciplinară a menționat în cuprinsul hotărârii doar că, fiind sesizată printr-o singură rezoluție pentru faptele materiale între care există o strânsă legătură, fața de dispozițiile art. 59 și următoarele din C. proc. civ., efectele unei hotărâri în materie disciplinară se întind asupra tuturor pârâților. Or, recurenta subliniază, că de esența instituției juridice a disjungerii este existența unei singure lucrări, privind mai multe persoane, în măsura în care ar fi existat două acte de sesizare nu se mai impunea nicidecum formularea unei cereri de disjungere și că, după cum s-a detaliat în cuprinsul rezoluției nr. x/B din data de 1 octombrie 2021, nu toate faptele reținute ca abateri disciplinare sunt comune celor două pârâte.

Față de toate aceste aspecte, recurenta solicită admiterea recursului, casarea Hotărârii nr. 13P a secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pronunțată la 24 noiembrie 2021 în Dosarul nr. x/2021, cu trimiterea cauzei la instanța disciplinară, în vederea rejudecării.

Intimata B. a depus întâmpinare prin care declară că achiesează în totalitate la argumentele instanței disciplinare reținute în Hotărârea nr. 13P din 24 noiembrie 2021, a căror legalitate și temeinicie au fost validate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o practică constantă (de exemplu: Deciziile nr. 184/2020, nr. 244/2020 și nr. 245/2020 ale Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție) adăugând că motivele de recurs ale Inspecției Judiciare contrazic flagrant dispozițiile legale conținute de prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, prin interpretarea vădit eronată și tendențioasă dată textului legal, de natură a aboli statutul de magistrat de care beneficiază un inspector judiciar, în contextul unei cercetări disciplinare.

Față de toate argumentele arătate în întâmpinare, apreciază dovedit caracterul nefondat al recursului și solicită respingerea acestuia.

Intimata A. a depus întâmpinare prin care arată că motivul de recurs invocat, privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 este nefondat. Intimata prezintă în acest sens jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consideră că și cel de-al doilea motiv de recurs invocat este nefondat în sensul că prin hotărârea secției nu s-ar fi dispus cu privire la cererea de disjungere fată de intimata B. în condițiile în care s-ar retine aplicabilitatea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 în ceea ce o privește.

Pentru considerentele arătate pe larg în întâmpinare, consideră că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de Inspecția Judiciară.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de casare formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru motivele și argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța disciplinară a constatat că sancțiunea pentru exercitarea acțiunii disciplinare cu încălcarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie este nulitatea absolută.

În ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a legii, criticile recurentei sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, după efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. [...] Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. [...]

De asemenea, dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd că inspectorii judiciari "își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial", fără a face distincție între diferitele etape ale activității lor.

Succesiv, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 stipulează că inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat, fără a permite interpretului legii să deceleze după circumstanțe cum sunt cele relevate de recurent.

Prin urmare, împrejurarea că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu disting între diferitele etape ale activității desfășurate de inspectorii judiciari, obligându-i pe aceștia la respectarea principiului independenței și imparțialității în privința oricăreia dintre etapele cercetării disciplinare și în legătură cu oricare dintre măsurile luate în cadrul ei, este suficientă, prin ea însăși, pentru respingerea criticii formulate de recurentă.

Acest argument este întărit de dispozițiile C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" - art. 41 și urm., care, de asemenea, nu fac distincție între actele de procedură și cele de fond cu privire la care judecătorul care se consideră incompatibil trebuie să se abțină.

Instituția "abținerii", de altfel, nu este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 317/2004 și nici în cuprinsul Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului șef, dar este aplicabilă în cadrul cercetării disciplinare, indiferent de etapa în care se află și ori de câte ori inspectorul judiciar știe că există un motiv care l-ar împiedica să-și desfășoare activitatea cu respectarea obligației de "independență și imparțialitate". Aplicarea dispozițiilor din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" și "abținere", ca de altfel și cele privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate, în faza administrativă a procedurii disciplinare, se impune în temeiul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului șef.

Astfel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare", iar, potrivit art. 6 din Regulament, "Activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia".

Prin urmare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a normei speciale cu dispozițiile de drept procesual civil, pe deplin compatibile cu procedura disciplinară, consecința imediată a nerespectării de către inspectorul care a efectuat atât actele premergătoare, cât și cercetarea disciplinară și a întocmit rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare a normelor care instituie un caz de incompatibilitate este dată de incidența sancțiunii nulității cercetării disciplinare, astfel cum s-a reținut în hotărârea recurată.

S-a mai susținut că nu a fost dovedit cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că aceste prevederi nu privesc inspectorii judiciari, ci doar judecătorii și procurorii în funcție, nu și pe cei suspendați pe perioada mandatului de inspector judiciar, iar pe de altă parte că, în cazul în care s-ar reține o altfel de interpretare a dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se constate că într-o astfel de situație s-ar fi aflat doar pârâta A., nu și pârâta B.. Sesizând această situație în fața secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a solicitat expres să se dispună disjungerea cauzei și continuarea judecății față de B.

Se constată că, în cauză, contrar celor susținute de recurentă, secția pentru procurori în materie disciplinară a examinat și respins solicitarea Inspecției Judiciare de a disjunge judecata cauzei, fapt care rezultă neîndoielnic din considerentele hotărârii.

Instanța disciplinară a apreciat că, în contextul existenței coparticipării procesuale pasive, prin evaluarea efectului hotărârii pronunțate, disjungerea nu este posibilă, iar efectul nulității se produce asupra întregii proceduri.

În sine, disjungerea solicitată era subsecventă evaluării coparticipării procesuale și efectelor acesteia. Numai constatând că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 59 C. proc. civ., instanța disciplinară urma să se pronunțe asupra solicitării de disjungere, această chestiune având caracter subsecvent. Or, instanța de judecată în materie disciplinară a argumentat că actele efectuate de Inspecția Judiciară nu pot fi disociate, că ele au avut un caracter indivizibil și că în această cauză coparticiparea procesuală avea, în consecință, un caracter necesar, disjungerea nefiind operantă.

Sancțiunea nulității absolute a operat cu privire la toate actele efectuate de Inspecția Judiciară, așadar cu privire la fiecare dintre cei doi procurori față de care s-a dispus efectuarea acțiunii disciplinare, dispoziția fiind luată printr-o rezoluție unică (aceeași) pentru amândoi inspectorii judiciari.

Situațiile în care poate fi dispusă disjungerea cauzei sunt expres reglementate în C. proc. civ. iar incompatibilitatea inspectorului judiciar față de una dintre pârâtele în raport cu care s-a exercitat acțiunea disciplinară nu permitea disjungerea acțiunii disciplinare, întrucât nu intra în categoria motivelor pentru care legea prevede posibilitatea disjungerii.

Or, în această situație, cu atât mai mult cu cât chiar Inspecția Judiciară a considerat că nu se impune disjungerea și cercetarea separată a faptelor imputate; analiza excepției nulității actului de procedură nu putea fi făcută prin raportare la numărul intimaților, ci la actul de sesizare, fiind vorba de o singură rezoluție.

În consecință, se reține că argumentele invocate de recurentă nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13P din 24 noiembrie 2021 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2022.

GGC - ED