ÎCCJ, Decizia nr. 172/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară cu nr. X/2021, Inspecția Judiciară a solicitat a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. h), lit. k) teza a II-a și lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004").

Prin rezoluția din 18 iunie 2019, dispusă în lucrarea nr. x, înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară cu nr. x/2019, Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de pârâta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), f), k) teza a II-a și m) din Legea nr. 303/2004 (acțiune ce formează obiectul prezentei cauze).

La termenul din 27 noiembrie 2019, în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la Dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluția din 16 martie 2020, dispusă în lucrarea nr. x și înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară cu nr. x/2020, Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de pârâta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și t) teza I din Legea nr. 303/2004.

La termenul din 22 iulie 2020, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la Dosarul nr. x/2018.

Prin Hotărârea nr. 13P din 18 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, secția pentru procurori în materie disciplinară: (i) a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 23 noiembrie 2018; (ii) a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. h), lit. k) teza a II-a și lit. m) din Legea nr. 303/2004; (iii) a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/18.06.2019 dată în lucrarea nr. x din 18 iunie 2019, ca neîntemeiată; (iv) a disjuns acțiunile disciplinare conexate (lucrările Inspecției Judiciare nr. x și nr. y), pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a, lit. m) și lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Acțiunile disciplinare conexate (lucrările Inspecției Judiciare nr. x și nr. y) au fost înregistrate cu nr. x/2020.

Prin Hotărârea nr. 6P din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, secția pentru procurori în materie disciplinară: (i) a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/16 martie 2020 dată în lucrarea nr. x la 26 martie 2020; (ii) a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004; (iii) a disjuns acțiunea disciplinară conexată (lucrarea Inspecției Judiciare nr. x) pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a și lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Acțiunea disciplinară conexă disjunsă (lucrarea Inspecției Judiciare nr. x) a fost înregistrată cu nr. x/2021.

În cadrul dosarului nr. x/2021, la termenul din 8 decembrie 2021, pârâta-procuror A. a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, întrucât rezoluția din 8 martie 2019, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare în prezenta cauză, sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a și lit. m) din Legea nr. 303/2004, a fost avizată de domnul B., care nu deținea, în mod legal, calitatea de inspector-șef al Inspecției Judiciare, iar rezoluția din 6 mai 2019, prin care fost soluționată o cerere de redistribuire a lucrării către un alt inspector judiciar, a fost soluționată de către acesta, în aceleași condiții de nelegalitate.

În susținerea excepției, pârâta a invocat și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene ("CJUE") din 18 mai 2021, arătând, în esență, că aceasta ar avea drept consecință lipsirea de efecte juridice a actului normativ prin care s-a dispus numirea interimară a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, respectiv a O.U.G. nr. 77/2018, prin care Guvernul a procedat la o numire directă a conducerii Inspecției Judiciare, chiar dacă numai cu titlu provizoriu, ceea ce reprezintă o ingerință semnificativă a executivului asupra competenței legale a Consiliului Superior al Magistraturii de numire a conducerii Inspecției Judiciare conform procedurii stabilite prin art. 67 din Legea nr. 317/2004.

Prin Hotărârea nr. 16P din 21 decembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 1927/B din 18 iunie 2019 dată în lucrarea nr. x la 18 iunie 2019 și (ii) a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a și lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția sus-menționată, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, are la bază considerentele ce vor fi redate în continuare.

Analizând aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 pronunțate în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 și C-195/19, C-291/19, C-355/19, și C-397/19, instanța disciplinară a reținut că hotărârile CJUE nu leagă numai instanța de trimitere, ci sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești naționale, inclusiv pentru orice instanță de apel sesizată cu o cale de atac împotriva hotărârii pe care o pronunță instanța de trimitere. În acest sens, secția pentru procurori în materie disciplinară a făcut trimitere la art. 148 din Constituția României și la sublinierea CJUE din cadrul Hotărârii pronunțate în cauza C-110/15, Microsoft Mobile Sales International Oy, fostă Nokia Italia SpA și alții, pct. 56.

Mai mult, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru. Instanțele naționale sunt ținute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice procedeu constituțional (Hotărârea în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion și alții, C-379/19 DNA - Serviciul Teritorial Oradea, C-547/19 Asociația "Forumul Judecătorilor din România", C-811/19 FQ și alții și C-840/19 NC din 21 decembrie 2021).

În prezenta cauză, se pune în discuție validitatea unor acte, emise sau avizate de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul B..

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanța disciplinară a constatat că avizarea de către domnul inspector-șef B., a rezoluției nr. 470/08.03.2019, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul A. sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) și lit. m) din Legea nr. 303/2004, nu este de natură să atragă nulitatea rezoluției sus-menționate.

Din perspectiva dispozițiilor art. 31 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018, în vigoare la data începerii cercetării disciplinare, dar și prin prisma faptului că avizul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nu este prevăzut de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare (art. 45 - 47), instanța disciplinară a reținut că acesta nu reprezintă o condiție de validitate a rezoluției de începere a cercetării disciplinare, neavând nicio consecință din această perspectivă, după începerea cercetării disciplinare, indiferent de avizul emis, procedura urmându-și cursul.

Pe de altă parte, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că emiterea și aprobarea rezoluției din 6 mai 2019, prin care domnul B. a soluționat cererea de redistribuire a lucrării în prezenta cauză și a referatului din 6 mai 2019, prin care inspectorul judiciar desemnat să soluționeze lucrarea a solicitat prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare cu încă 30 de zile - referat aprobat de inspectorul-șef, au avut loc în perioada în care domnul B. exercita interimatul funcției de inspector-șef al Inspecției Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018.

S-a reținut, astfel, că această situație de nelegalitate pune în discuție validitatea actelor efectuate, având în vedere, pe de o parte, că ar putea fi pusă în discuție afectarea principiului imparțialității inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară, iar pe de altă parte, validitatea actelor efectuate după prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare de către domnul B., în condițiile în care termenul de efectuare a cercetării disciplinare este un termen de decădere.

În aceste condiții, având în vedere obiectul chestiunilor dezlegate de CJUE prin Hotărârea din 18 mai 2021, instanța disciplinară a constatat că această hotărâre este incidentă în cauza de față, vizând inclusiv numirile interimare, cu caracter provizoriu.

Prin urmare, analizând în ce măsură reglementarea națională în discuție, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, a conferit guvernului național o competență directă de numire în aceste funcții și dacă această numire a putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități, instanța disciplinară a reținut că ambele condiții sunt îndeplinite, în cauză.

Astfel, s-a reținut că, în temeiul noilor dispoziții legale introduse prin O.U.G. nr. 77 din 5 septembrie 2018, domnul B. a exercitat, în calitate de interimar, funcția de inspector-șef, iar domnul C. a exercitat, în calitate de interimar, funcția de inspector-șef adjunct. Perioada în care cei doi urmau să exercite funcțiile de conducere în calitate de interimari nu era limitată în timp.

Deși actul normativ emis de Guvern nu se referea expres la cei doi magistrați, în momentul emiterii acestuia, era de notorietate că aceștia erau singurii inspectori care îndeplineau condițiile de a exercita funcțiile ca interimari, astfel încât instanța disciplinară a apreciat că actul normativ adoptat avea un caracter intuitu personae.

O.U.G. nr. 77/2018 a fost emisă de Guvern fără a se solicita avizul consultativ prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii, într-un domeniu în care exista aceasta obligație constituțională.

Proiectul de lege de adoptare a O.U.G. nr. 77/2018 a fost avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii, în ședința din 11 septembrie 2018.

Ulterior, prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82 din 15 mai 2019, domnul B. a fost numit în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, pentru un nou mandat de 3 ani.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța disciplinară a constatat că este îndeplinită condiția numirii directe de către Guvern a domnilor B. și C. în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct interimari, ca efect direct al O.U.G. nr. 77/2018, cu eludarea procedurii obișnuite de numire sau delegare, atribuții care aparțineau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției.

Analizând condiția ca reglementarea națională să fi putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități, cu titlu preliminar, instanța disciplinară a reținut că standardul probator instituit de CJUE este cel al îndoielii legitime, fiind suficientă probarea unor acțiuni și inacțiuni ale politicienilor care dețineau pârghiile puterii și ale conducerii Inspecției Judiciare care să pună la îndoială independența Inspecției Judiciare față de factorul politic, imparțialitatea și obiectivitatea în desfășurarea activităților de control și cercetare a faptelor săvârșite de magistrați. O instituție care nu păstrează aparența îndeplinirii acestor standarde constituie un instrument de presiune asupra activității judecătorilor și procurorilor sau de control politic al activității lor. Pentru a constata îndeplinirea celor două condiții impuse prin hotărârea CJUE, este suficient să se probeze doar aparența lipsei de independență și obiectivitate a conducerii Inspecției Judiciare.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că acțiunile Inspecției Judiciare trebuie analizate în lumina întregului context politico-juridic din perioada 2017 - 2019, respectiv prin raportare la întreaga succesiune de proiecte și acte normative adoptate, la acțiuni și inacțiuni ale unor autorități și instituții publice, inclusiv ale conducerii Inspecției Judiciare, precum și la declarațiile publice ale actorilor politici relevanți vizând activitatea justiției, în general, precum și a Inspecției Judiciare și a conducătorilor acesteia. Aspectele reținute sunt de notorietate publică, astfel că nu este necesară dovedirea lor, conform art. 255 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, analizând contextul politico-juridic din perioada 2017 - 2019, contextul emiterii O.U.G. nr. 77/2018, modul în care a fost percepută activitatea Inspecției Judiciare în perioada 2017 - 2019 de către judecători și procurori și modul în care a fost reflectată activitatea Inspecției Judiciare în analizele organismelor internaționale, instanța disciplinară a conchis că toate aspectele analizate dovedesc că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 77/2018 au dat naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și funcțiilor Inspecției Judiciare de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor și de control politic al activității acestora.

Constatând îndeplinirea celor două condiții cumulative stabilite de CJUE prin Hotărârea din 18 mai 2021 în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 și C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, C-355/19, C-397/19, secția pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că O.U.G. nr. 77/2018, care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, respectiv Inspecția Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național, încalcă articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul Uniunii Europene, precum și Decizia nr. 2006/928.

În temeiul principiului supremației dreptului Uniunii Europene, consacrat în jurisprudența constantă a CJUE, instanța disciplinară a reținut că are obligația de a lăsa neaplicată dispoziția națională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, și, în consecință, a constatat că rezoluția din 6 mai 2019 și referatul din data de 6 mai 2019 au fost emise și aprobate în perioada în care domnul B. exercita interimatul funcției de inspector-șef al Inspecției Judiciare, în temeiul unui act normativ contrar dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, cu încălcarea competenței funcționale recunoscute autorității, având drept consecință nulitatea absolută a acestora și a tuturor actelor subsecvente acestora, inclusiv a acțiunii disciplinare.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că această nulitate nu este condiționată de existența unei vătămări, fiind o nulitate expresă (art. 176 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Cerințele legale extrinseci actului de procedură (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare), a cărui nulitate a fost constatată, sunt prevăzute de dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 317/2004"), de art. 174 și următoarele C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrarie.

În consecință, s-a reținut că nulitatea cercetării disciplinare efectuate după emiterea și aprobarea actelor din 6 mai 2019, de către inspectorul-șef B., atrage și nulitatea rezoluției nr. 1927/B/18.06.2019, prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de pârâta A. și sesizarea secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare.

Împotriva hotărârii menționate în cadrul punctului 2 de mai sus, a formulat recurs Inspecția Judiciară, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea Hotărârii nr. 16 P din 21 decembrie 2021 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței disciplinare.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 468 și 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică a hotărârii instanței disciplinare vizează depășirea, de către aceasta, a atribuțiilor conferite de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv încălcarea limitelor învestirii cu soluționarea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori, prin rezoluția nr. x/18 iunie 2019, dispusă în lucrarea nr. x.

Recurenta învederează că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2004 privind organizarea judiciară, republicată ("Legea nr. 304/2004"), precum și față de considerentele cuprinse în Deciziile Curții Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007, nr. 514 din 29 mai 2007, nr. 788 din 20 septembrie 2007, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu sunt instanțe de judecată.

În aceste condiții, se arată că, în motivarea soluției pronunțate, instanța disciplinară și-a depășit atribuțiile conferite de lege și și-a subrogat competențele unei instanțe judecătorești naționale, prin realizarea analizei efectelor O.U.G. nr. 77/2018.

Urmare a analizei sus-menționate, instanța disciplinară a constatat ca fiind îndeplinită condiția numirii directe, de către Guvern, a domnilor B. și C. în funcțiile de inspector-șef și de inspector-șef adjunct interimar, cu eludarea procedurii obișnuite de numire sau delegare, atribuții care aparțineau Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției.

Mai mult, arată recurenta, secția pentru procurori în materie disciplinară a analizat contextul emiterii O.U.G. nr. 77/2018, modul în care a fost percepută activitatea Inspecției Judiciare în perioada 2017 - 2019 de către judecători și procurori, modul în care a fost reflectată activitatea Inspecției Judiciare în analizele organismelor internaționale, reținând existența unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și procurorilor și de control politic a activității acestora.

Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta invocă modul eronat în care instanța disciplinară, prin incursiunea în domeniul puterii judecătorești, și-a asumat obligația ca, "în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii Europene, consacrat în jurisprudența constantă a Curții, de a lăsa neaplicată dispoziția națională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018", constatând că acest act normativ este lipsit de efecte juridice.

De asemenea, în opinia recurentei, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat, în mod neîntemeiat, că ar fi îndeplinită condiția numirii directe, de către Guvern, a domnului B. în funcția de inspector - șef interimar, cu eludarea procedurii obișnuite de numire sau delegare, atribuții care aparțineau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, și că O.U.G. nr. 77/2018 a dat naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor.

Recurenta arată că, prin O.U.G. nr. 77/2018, a fost modificat art. 67 din Legea nr. 317/2004, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu demarase procedura pentru ocuparea funcției de conducere a Inspecției Judiciare și nici nu procedase la numirea unei persoane pentru exercitarea interimară a acestei funcții (executarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 159/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare fiind suspendată de către Curtea de Apel București în luna iunie 2018), iar legea nu oferea soluții explicite pentru situația vacantării și imposibilității de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere a Inspecției Judiciare.

Cu privire la O.U.G. nr. 77 din 5 septembrie 2018, nu s-a exercitat control de constituționalitate și nici control judecătoresc în condițiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, actul normativ intrând în circuitul civil și producând efecte juridice. Actele administrative normative, așa cum este și cazul O.U.G. nr. 77/2018, sunt întotdeauna și oricând revocabile, putând fi abrogate numai cu efecte ex tunc (pentru viitor), acestea producându-se de la data publicării în Monitorul Oficial al României a actului normativ prin care se dispune abrogarea sau de la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul acestuia.

În caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice născute din actele juridice civile încheiate în baza actului administrativ respectiv, în condițiile în care acesta a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocat cu efecte ex tunc.

În susținerea argumentelor prezentate în cele de mai sus, recurenta invocă jurisprudența CJUE, respectiv Hotărârea din 28 aprilie 2016, pronunțată în cauza Borealis Polyolefine, și Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în cauza Marckx c. Belgiei, precum și jurisprudența Curții Constituționale a României, respectiv Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, pct. 86.

În ceea ce privește efectele O.U.G. nr. 77/2018 prin raportare la Decizia CJUE din 18 mai 2021, instanțele naționale, în considerentele unor hotărâri judecătorești, au invocat argumente contrare opiniilor exprimate de secția pentru procurori în materie disciplinară în cuprinsul Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021 (Sentința nr. 59 din 14 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2021; Sentința nr. 532 din 14 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018).

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta invocă lipsa de temeinicie a celor reținute de instanța disciplinară cu privire la nulitatea absolută a rezoluției din 6 mai 2019 și a referatului din aceeași zi, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora, inclusiv a acțiunii disciplinare, motivat de faptul că acestea au fost emise și aprobate în perioada în care domnul B. exercita, ca interimar, funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, cu încălcarea competenței funcționale recunoscute autorității.

Recurenta apreciază că, în condițiile în care instanța disciplinară, întemeindu-se pe Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, a înlăturat de la aplicare O.U.G. nr. 77/2018, constatând că aceasta este contrară dreptului Uniunii Europene, ar fi trebuit ca, în temeiul principiului aparenței în drept (error communis facit jus) transpus în dreptul administrativ prin teoria funcționarului de fapt, să mențină actele emise sau aprobate de inspectorul-șef în perioada interimatului criticat.

În susținerea argumentelor de mai sus, sunt invocate dispozițiile art. 102 C. civ., precum și elemente din doctrină (O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil, Partea generală, în reglementarea noului C. civ., Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 94).

Motivarea instanței disciplinare, în sensul că valabilitatea rezoluției din 6 mai 2019, prin care inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a respins cererea de redistribuire a lucrării, ar putea pune în discuție afectarea principiului imparțialității inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară este contrară celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 232 din 7 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins recursul declarat de A. împotriva hotărârii 13P din 18.11.2020 a secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv faptul că nu este fondată critica privind lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. x, aspect analizat de inspectorul-șef în cuprinsul rezoluției din 6 mai 2019.

Pe de altă parte, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. civ., actul de procedură nu va fi anulat dacă, până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, a dispărut cauza acesteia.

Or, interimatul funcției de inspector-șef a încetat la 14.05.2019, iar începând cu data de 15.05.2019 domnul B. a fost numit în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, calitate în care a confirmat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x din 18 iunie 2019 emisă în lucrarea nr. x, anulată prin hotărârea atacată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata procuror A. solicită respingerea recursului formulat și menținerea, ca temeinică și legală, a Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021, susținând, în esență, aplicabilitatea directă și obligatorie a Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 pentru toate instanțele judecătorești naționale, în temeiul supremației dreptului Uniunii Europene.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În acord cu susținerile din recurs, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x din 18 iunie 2019 dată în lucrarea nr. x și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva intimatei procuror. Pentru a pronunța această soluție, instanța disciplinară a avut în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte reține, însă, că, în considerarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunțate în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv dacă se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și procurorilor sau de control politic al acestei activități. În subsidiar, în cazul în care răspunsul la prima întrebare era afirmativ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost întrebat dacă reglementarea supusă analizei a fost de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului.

Prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități".

Conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 15/2002, pronunțată în mecanismul hotărârii prealabile, "este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Considerentele deciziei menționate infirmă validitatea raționamentului logico-juridic al instanței disciplinare, în sensul că: (i) "fără a constata neconcordanța Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, «revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, ținând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt și de drept național, dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului național o competență directă de numire în aceste funcții și dacă a putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități» (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)" (parag. 48 din decizie); (ii) "contextul situațiilor de fapt și de drept care au condus la adoptarea ordonanței de urgență relevă, pe de o parte, existența unui vid legislativ în privința interimatului funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcții de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu își găsea rezolvare normativă." (parag. 58 din decizie); (iii) "ipoteza «încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național», la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăsește în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ" (parag. 61 din decizie); (iv) "atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât și în jurisprudența sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C-585/18, C-624/18 și C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situații de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanța europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condițiilor de fond și de procedură în care se realizează numirile respective. Însă, chiar și în aceste condiții, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare. Acest act normativ nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae", "este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală și permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluția normativă introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 se regăsește în prezent în fondul activ al legislației, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004." (parag. 66 - 67 și 69 din decizie); (v) "dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absența lor, dispozițiile art. I din ordonanța de urgență, context în care este superfluu a se discuta despre potențialul risc de a conferi Guvernului competența de numire directă în funcțiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare" (parag. 74 din decizie); (vi) "nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competența directă de numire în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare" (parag. 75 din decizie); (vii) "În privința celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situații obiective excepționale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenția Guvernului de a-și aroga, prin adoptarea ordonanței de urgență, competența de numire directă în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare de o manieră care «să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități" (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)» (parag. 76 din decizie); (viii) "un asemenea potențial risc nu poate fi luat în discuție în condițiile în care aceeași persoană, numită inițial de CSM, a exercitat funcția de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) și a fost numită ulterior în funcție de CSM în urma concursului organizat și desfășurat în temeiul art. 67 alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2004. Așadar, soluția normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenței profesionale și manageriale, exercitând deja funcțiile respective, având o cunoaștere aprofundată a activității Inspecției Judiciare și susținând un concurs, atât la momentul numirii inițiale, cât și la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condițiile legii" (parag. 83 din decizie); (ix) "se cuvine a fi luat în considerare și faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenței justiției, conform art. 133 alin. (1) din Constituție, și singura instituție cu competențe în numirea, promovarea, transferul și sancționarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigențelor specifice corpului magistraților, prezentând garanțiile de imparțialitate și independență în exercitarea funcției. Astfel, deși este necontestat faptul că interimatul celor două funcții de conducere a fost exercitat în temeiul dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reține incidența ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcție de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituționale, în considerarea unor situații extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată" (parag. 87 - 89 din decizie).

Pe cale de consecință, având în vedere că rezoluția prin care a fost dispusă exercitarea acțiunii disciplinare nr. 1927/B din 18 iunie 2019, în Dosarul nr. x/2021, a fost confirmată de o persoană care deținea calitatea legală de a efectua asemenea act, în condițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în aplicarea dispozițiilor 67 alin. (7) din lege astfel cum a fost completat prin art. II din O.U.G. nr. 77/2018, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare în această cauză, pentru motivele reținute de instanța disciplinară.

Reține că nu se mai impune analizarea aspectelor relative la congruența noțiunii de instanță cu modul de constituire și funcționare a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sau cele relative la inexistența obligației instanțelor extrajudiciare de a aplica dreptul comunitar, astfel cum este acesta interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății, în Dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2021.

Casează hotărârea atacată.

Respinge excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/18.06.2019 dată în lucrarea nr. x la 18 iunie 2019.

Trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2022.

GGC - ED