ÎCCJ, Decizia nr. 139/2022

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), lit. m) teza a doua și lit. t) teza a doua din aceeași lege.

Prin Hotărârea nr. 15P din 16 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, respingând, ca neîntemeiată, acțiunea formulată pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua și lit. t) teza a doua din aceeași lege. Pentru a pronunța această hotărâre, în raport cu probatoriul administrat, instanța disciplinară a reținut considerentele expuse rezumativ în continuare.

Instanța disciplinară a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele arătate în continuare.

Starea de fapt reținută în cauză evidențiază încălcarea de către procuror a responsabilităților specifice funcției, respectiv o încălcare a normelor legale ce instituie termenele în care se impunea soluționarea cauzelor, pârâtul lăsând în nelucrare un număr de 170 dosare penale din cauzele ce i-au fost repartizate în perioadele ianuarie - martie 2020, aprilie - iunie 2020, iulie - septembrie 2020 și octombrie - noiembrie 2020, dar și un număr de opt cereri formulate de părți, fiind încălcate dispozițiile referitoare la soluționarea cauzelor în termenul prevăzut de lege ori, atunci când legea nu prevede un astfel de termen, în cadrul unui termen rezonabil, respectiv dispozițiile art. 58 și art. 322 alin. (1) din C. proc. pen., art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În lipsa unor criterii prevăzute de lege în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al nerespectării dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, sunt avute în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de pârâtul procuror în perioada de referința și în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduita este sau nu imputabilă acestuia, respectiv: durata efectivă a cauzelor lăsate în nelucrare de către acesta sau în care a realizat acte procedurale și procesuale, dar fără a exista o ritmicitate; numărul dosarelor/cererilor/lucrărilor lăsate în nesoluționare la momentul controlului; complexitatea cauzelor; volumul de activitate al procurorului etc.

În concret, s-au reținut numărul mare de dosare și cererile formulate de părți lăsate în nelucrare pe perioade cuprinse între 10 luni și 1 an și 8 luni, deși soluționarea unora dintre lucrări reclama urgență, întrucât aveau propunere de terminare a urmăririi penale (12 dosare, dintre care, în 2 dosare fusese dispusă măsura controlului judiciar, care expirase), propunere de declinare (2 dosare) sau trecere a cauzei de la un organ la altul de poliție (2 dosare), ceea ce ar fi impus ca pârâtul să manifeste un rol activ și să dispună în respectivele cauze soluții legale și temeinice în termenele prevăzute de lege, iar acolo unde acestea nu sunt prevăzute, într-un termen rezonabil. Apărarea pârâtului în sensul că a efectuat deplasări la organele de poliție în vederea supravegherii cauzelor aflate în lucru nu poate constitui o justificare pentru tergiversarea soluționării lucrărilor, întrucât astfel de activități curente se regăsesc în activitatea oricărui procuror care supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale organelor de poliție judiciară.

În ceea ce privește problemele de sănătate invocate în apărare de către pârât, din declarația prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu rezultă că problema medicală a fost adusă la cunoștință conducerii parchetului în luna decembrie 2020, iar, în luna ianuarie 2021, pârâtul a informat conducerea că a suferit o intervenție chirurgicală, care a avut rezultate pozitive, și este pregătit să revină la serviciu înainte de terminarea concediului medical prescris. Din declarația prim-procurorului și din declarația grefierei B., rezultă că de două ori i s-a oferit sprijin procurorului în vederea grupării dosarelor pe categorii de soluții și în funcție de vechimea acestora, precum și pentru a identifica cereri formulate de părți care nu sunt puse în dosare, de fiecare dată dosarele pârâtului fiind găsite în dezordine, pe podea, pe sub scaun și nu în dulap.

Cu referire la problemele de sănătate invocate, s-a constatat că pârâtul procuror a efectuat un singur concediu medical în perioada 1 - 22 februarie 2021, iar, în cursul cercetării disciplinare, a depus acte medicale de specialitate și o scrisoare medicală cu recomandări post-operatorii, deci ulterioare controlului efectuat de prim-procuror, din care rezultă, printre altele, că poate citi și se poate reintegra social și profesional cu unele mici precauții, indicate în cuprinsul acesteia.

Cu privire la soluționarea cu întârziere a celor opt cereri identificate în urmele dosarelor care au fost predate de către pârât, în declarația dată pe parcursul cercetării disciplinare, pârâtul a invocat, în apărare, situația sa medicală, complexitatea dosarelor în lucru și erori în activitatea de grefă, precum și faptul că acestea "nu necesitau urgență, în așa fel încât să fie necesară aflarea adevărului în cauzele menționate de către prim-procuror".

Referitor la dosarele cu propunere de declinare sau de trecere a cauzei la un alt organ, asupra cărora nu s-a pronunțat, pârâtul a arătat că acestea nu erau cauze urgente, în condițiile în care, cu prilejul ascultării sale, a arătat că nu poate preciza dacă volumul de activitate sau problema medicală l-au împiedicat să se pronunțe și nu poate face precizări cu privire la motivele temporizării acestor cauze.

Față de aceste apărări, s-a reținut o lipsă de responsabilitate și un dezinteres evident față de responsabilitățile pe care le implica funcția deținută, pârâtul neputând practic să își evalueze propria activitate.

Susținerile pârâtului referitoare la prioritizarea activităților în funcție de cauzele cu măsuri preventive, în special arestarea preventivă, și în raport cu vechimea dosarelor nu se confirmă, întrucât în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020 în care a dispus măsuri preventive, după expirarea acestora, pârâtul nu a dispus soluții cu prioritate.

În ceea ce privește volumul de activitate în perioada 2020 - semestrul I 2021, pârâtul s-a încadrat în media pe unitate în ceea ce privește dosarele repartizate și soluționate, însă a înregistrat un stoc de 250 dosare nesoluționate la începutul anului 2020, având în vedere că, în anul 2019, a soluționat 244 dosare din cele 494 repartizate, iar, în anul 2019, și-a desfășurat activitatea în intervalele ianuarie -14 martie și 21 iunie - decembrie. De asemenea, s-a reținut că numărul de dosare în care a formulat propuneri de arestare preventivă sau a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu nu este semnificativ mai mare decât al celorlalți procurori din cadrul parchetului. Astfel, în anul 2020, procurorul a soluționat 578 de dosare, din care 16 prin rechizitoriu, și a formulat propuneri de arestare față de 10 inculpați, în condițiile în care au fost procurori care au soluționat un număr aproximativ egal sau mai mare de dosare, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată într-un număr mai mare de cauze.

În aceste condiții, prelungirea procedurilor în dosarele ce i-au fost repartizate se datorează modului defectuos de gestionare a timpului de lucru și de organizare a activităților, acestea fiindu-i exclusiv imputabile, în condițiile în care, pentru motivele indicate anterior, apărările pârâului nu justifică nerespectarea de către acesta a dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor în termenele stabilite de legiuitor sau într-un termen rezonabil, în situația în care astfel de termene nu sunt prevăzute în mod expres.

În consecință, prin modalitatea de gestionare a dosarelor/lucrărilor care i-au fost repartizate spre soluționare, pârâtul și-a exercitat necorespunzător atribuțiile judiciare prevăzute de legi și regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părților, precum și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtului procuror, sub forma intenției indirecte, rezultă din conduita pasivă adoptată cu privire la soluționarea cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare.

Sub aspectul urmării imediate, inactivitatea pârâtului procuror, perpetuată în timp, de a lăsa în nelucrare un număr însemnat de dosare, a avut consecințe atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzelor în termenele prevăzute de lege sau într-un termen rezonabil, acolo unde un asemenea termen nu a fost prevăzut, cât și asupra stocului de activitate al acestuia, care a crescut, fiind afectată totodată și activitatea celorlalți procurori cărora le-au fost redistribuite dosarele nesoluționate de către pârât.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a avut în vedere consecințele directe, imediate, ale faptelor, caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, precum și circumstanțele personale ale pârâtului, respectiv: vechimea în profesie - 22 de ani și 11 luni în funcția de procuror; aprecierile pozitive indicate în caracterizările depuse la dosar de către organele de poliție; faptul că nu a mai fost sancționat disciplinar; circumstanțe personale invocate de pârât în apărarea sa, cu privire la problemele de sănătate cu care s-a confruntat, respectiv cele dovedite cu acte medicale.

Prin hotărârea atacată, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, în cauză, din probele administrate, rezultă că pârâtul a primit dosarul nr. x/2018 cu propunere de soluționare direct de la polițist, fără a fi înregistrat în evidențele parchetului. Acest dosar a fost predat la 11 septembrie 2020 cu propunere legală (clasare) procurorului de caz, în speță pârâtului, care a semnat în condica de primire-predare corespondență a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, așa cum rezultă din lucrarea nr. x/2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, dosarul fiind păstrat de către procuror în biroul său, fără a fi înregistrat în evidențele parchetului și fără a avea rezoluția de repartizare a prim-procurorului.

Sub aspectul laturii subiective, nu se poate reține că atitudinea psihică a pârâtului a fost aceea de desconsiderare a dispozițiilor regulamentare, respectiv ale celor care se referă la circuitul corespondenței (art. 128 - 129 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor), cu atât mai mult cu cât, din probele administrate în cauză, a rezultat că neînregistrarea acestui dosar în evidențele parchetului a fost un caz izolat, de altfel chiar procurorul recunoscând că a omis să îl predea la grefă pentru a fi înregistrat și predat pe circuit. Mai mult, s-a reținut că Inspecția Judiciară nu a analizat în niciun mod latura subiectivă a abaterii și nici urmarea imediată a faptei ori inexistența unor cauze de exonerare care ar legitima angajarea răspunderii disciplinare.

Instanța disciplinară a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua și art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se circumscrie abaterii disciplinare încălcarea de o gravitate deosebită a normelor de drept material sau procesual, care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de procuror și pentru care, un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), nu poate găsi o justificare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că, la 14 și 31 august 2020, pârâtului i-au fost predate, în vederea atașării la dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020, două adrese ale Serviciului de Operațiuni Speciale Sibiu la care erau atașate suporturi tehnice ce conțineau note de redare ale interceptărilor efectuate în cele două dosare, acestea având caracter confidențial. În dosarul nr. x/2020, pârâtul a întocmit rechizitoriu la 1 octombrie 2020, fiind sesizată în acest sens Judecătoria Sibiu, iar, în dosarul nr. x/2020, a dispus, la 21 septembrie 2020, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej. La 19 aprilie 2021, în urma redistribuirii dosarelor mai vechi aflate în lucru la procuror și trecerii sale în sectorul judiciar, pârâtul a predat și cele două adrese ale Serviciului de Operațiuni Speciale Sibiu, la care erau atașate suporturile tehnice ce conțineau notele de redare ale interceptărilor efectuate în dosarele menționate.

Conform declarației procurorului, dată pe parcursul cercetării disciplinare, cele două materiale rezultate din mandatele de supraveghere tehnică nu au fost relevante pentru soluționarea cauzelor, astfel încât nu le-a valorificat în cadrul celor două dosare și, ulterior, a omis să dispună arhivarea acestora.

Instanța disciplinară a reținut că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 58, art. 145 și art. 142 alin. (6) din C. proc. pen., indicate în acțiunea disciplinară, întrucât acestea nu au legătură cu manipularea, înregistrarea și conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică.

Sub aspectul laturii subiective, reținând că, potrivit dispozițiilor legale și jurisprudenței, un criteriu de apreciere a gravei neglijențe, ca formă de vinovăție specifică abaterii analizate, este caracterul grav al nesocotirii normelor de drept procesual, care se traduce prin încălcarea flagrantă a îndatoririlor profesionale cu consecințe însemnate asupra actului de justiție, a valabilității actelor încheiate și a drepturilor procesuale ale părților, instanța disciplinară a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că, prin predarea cu întârziere a notelor de redare transmise de Serviciul de Operațiuni Speciale Sibiu, s-au produs astfel de consecințe și că, pe de altă parte, în acțiunea disciplinară nu sunt analizate nici latura subiectivă prin raportare la faptele concrete, nici urmarea imediată a faptelor imputate.

Reclamanta Inspecția Judiciară a formulat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), lit. m) teza a doua și lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 și aplicarea unei sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute de art. 100 din aceeași lege.

În susținerea criticilor din recurs, pe baza argumentele din rezoluția de exercitare a acțiunilor disciplinare, recurenta-reclamantă critică hotărârea atacată, în sensul celor arătate în continuare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se arată că, în contextul situației de fapt reținute în hotărârea atacată, pârâtului i se impută încălcarea dispozițiilor art. 98, art. 128 și art. 129 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, pentru argumentele arătate în continuare.

În concret, procurorul a primit dosarul de la polițist la 11 septembrie 2020, moment după care dosarul a fost ținut în biroul său, fără a fi efectuat niciun demers, nici în sensul înregistrării, nici în sensul soluționării dosarului, situația cauzei fiind lămurită în urma unei corespondențe purtate de prim-procuror cu organele de poliție, dosarul fiind predat la grefă nu din inițiativa procurorului, ci ca urmare a dispoziției prim-procurorului de preluare a tuturor dosarelor pârâtului în vederea redistribuirii acestora pentru că erau lăsate în nelucrare.

Forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este intenția, iar împrejurarea că, ulterior, din neglijență, procurorul a omis să predea dosarul la grefă pentru a urma circuitul prevăzut de regulament nu prezintă relevanță sub aspectul formei de vinovăție, ci sub aspectul urmărilor conduitei adoptate.

Procurorul nu a contestat această stare de fapt, ci a încercat să îi dea o conotație favorabilă, în sensul că ar fi procedat astfel în repetate rânduri, pentru a reduce timpul de așteptare la care erau obligați polițiștii când predau corespondența la grefă.

Urmarea faptei a fost că dosarul nu a fost înregistrat în evidențele parchetului timp de 7 luni.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se arată că procurorului i se impută fapta de a păstra corespondența primită de la Serviciul de Operațiuni Speciale Sibiu, cuprinzând note de redare interceptări, într-un dosar ce a fost declinat și în altul care a fost soluționat prin rechizitoriu, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 58, art. 142 și art. 145 din C. proc. pen. referitoare la referitoare la manipularea, înregistrarea și conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică. Se susține că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, pentru argumentele arătate în continuare.

Procurorul a omis, din neglijență, să atașeze corespondența respectivă la dosarele pe care le soluționase cu mai mult de 7 luni în urmă, aceasta fiind predată ca urmare a dispoziției de preluare a dosarelor aflate în lucru la pârât, în vederea redistribuirii întrucât erau lăsate în nelucrare.

Explicațiile date de pârâtul procuror în cadrul cercetării disciplinare, în sensul că a evaluat materialele rezultate din mandatele de supraveghere tehnică și că acestea nu erau relevante pentru cauze, astfel că nu le-a valorificat în cadrul dosarelor și că, ulterior, a omis să dispună arhivarea acestora, nu pot scuza omisiunea, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește interceptările efectuate în dosarul în care și-a declinat competența, nu puteau fi analizate de acesta sub aspectul utilității și concludentei.

Împotriva hotărârii menționate la pct. II din prezenta hotărâre, a declarat recurs pârâtul A., în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

Prin hotărârea atacată, în mod eronat s-a reținut caracterul imputabil al faptei imputate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Recurentul-pârât susține că în mod neîntemeiat au fost înlăturate apărările sale referitoare la problemele de sănătate (afecțiuni oftalmologice, 2 intervenții chirurgicale la ambii ochi, cu reducerea acuității vizuale la 10 - 20%, concediu medical) și la complexitatea activităților procurorului, ce presupune inclusiv deplasarea în teren și la sediul organelor de poliție.

În acest sens, recurentul-pârât reiterează apărările formulate în fața instanței disciplinare, referitoare la următoarele aspecte: problemele de sănătate cu vederea, dovedite cu acte medicale; în ceea ce privește dosarele în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, situația a fost generată de problemele medicale și, în opinia sa de procuror cu experiență, nu se impunea din punctul său de vedere prelungirea controlului judiciar, având în vedere situațiile de fapt concrete; în ceea ce privește cele două dosare penale repartizate de către conducerea parchetului, în vederea declinării competenței, precizează că s-a prezentat zi și noapte, după caz, indiferent că era vorba de luni sau duminică, situație care a condus la încetinirea activității profesionale, în condițiile în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu nu se procedează în acest mod; a avut o comunicare efectivă, pozitivă și constantă cu organele de poliție, conduită care i-a fost reproșată de conducerea parchetelor din raza curții de apel; experiența profesională în calitate de procuror care a efectuat exclusiv anchetă proprie, pe o perioadă de peste 12 ani; în ceea ce privește trecerea cauzei de la un organ de cercetare la altul, se arată că acestea nu erau cauze urgente; colaborarea constantă cu organele de poliție; a constatat cu întârziere introducerea unor solicitări ale poliției în mod greșit în alte dosare decât cele care vizau cererile respective; cele 8 cereri nesoluționate au fost atașate de grefieri la alte dosare.

Caracterul imputabil al întârzierilor în soluționarea lucrărilor a fost reținut de instanța disciplinară fără susținere probatorie sau în baza unor motive contradictorii.

Instanța disciplinară nu a analizat problemele de sănătate invocate decât în procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, ca circumstanțe atenuante, deși, susține recurentul-pârât, nu putea și nu poate să citească scrisul din dosarele penale, nici măcar cu ochelari, având o acuitate vizuală de 10% și, respectiv, 20%, ceea ce l-a determinat să aibă contact direct cu organele de poliție și cu părțile, pentru o corectă exercitare a atribuțiilor de procuror, astfel că nu s-a ținut cont de buna-sa credință. Această modalitate de lucru a afectat celeritatea întocmirii actelor. Comparația cu ceilalți colegi procurori este neloială, nefiind în situație de egalitate de șanse, din punctul de vedere al celerității cu care aceștia pot scrie sau citi. Se susține că, pentru a face față problemelor de vedere, s-a adaptat cu bună-credință situației, considerând că poate în continuare să își exercite atribuțiile de procuror, cu demnitate și profesionalism, în alte circumstanțe de sănătate decât cele în care și-a desfășurat activitatea până în anul 2020.

Recurentul-pârât invocă experiența profesională de 24 de ani de activitate, faptul că nu a mai fost sancționat disciplinar, calificativul "foarte bine" obținut la evaluarea activității profesionale și volumul de activitate foarte mare. Este criticat faptul că nu au fost avute în vedere specializarea și experiența profesională și nu a fost cerut punctul de vedere la Poliției Municipiului Sibiu pentru a se aprecia cu privire la celeritatea soluționării cauzelor. Nu a fost avut în vedere nici faptul că a revenit la serviciu anterior expirării duratei concediului medical din perioada 1-22 februarie 2021, ca probă a bunei-sale credințe de a soluționa cu celeritate dosarele în lucru.

Din perspectiva urmării faptei imputate, se arată că nu au fost lezate drepturile părților, nefiind depusă nicio plângere în acest sens.

În ceea ce privește volumul de activitate, se solicită a fi avut în vedere faptul că un procuror are multiple atribuții care nu se regăsesc în concret în actele dosarelor, precum: organizarea echipelor pentru percheziții, ascultarea/vizionarea materialelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, selecția pasajelor relevante, instruirea polițiștilor de caz, analiza versiunilor de anchetă și a situațiilor care nu au precedent judiciar și care necesită totuși o interpretare judiciară, studierea legislației/jurisprudenței.

Recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul A., susținând că hotărârea atacată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și sancțiunea disciplinară aplicată pentru săvârșirea acestei abateri, este legală și temeinică.

Recurentul-pârât A. a formulat, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta Inspecția Judiciară, susținând că este legală și temeinică hotărârea atacată, în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua și art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Cu titlu prealabil, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018 și în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48).

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta este invocat formal de către recurentul-pârât A., care susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, fără a fi dezvoltat acest motiv de casare prin indicarea considerentelor contradictorii din cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța disciplinară.

Analizând hotărârea atacată sub aspectul legalității și temeiniciei, în raport de criticile din cele două recursuri și realizând propria analiză a probatoriului administrat în cauza dedusă judecății în raport cu dispozițiile incidente, sistematizat în funcție de abaterile disciplinare imputate pârâtului prin acțiunea disciplinară, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în ambele recursuri, Înalta Curte reține considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Sub aspectul laturii obiective, în acord cu cele reținute în hotărârea atacată, această abatere disciplinară presupune fie o acțiune repetată, fie o inacțiune care se întinde pe o anumită perioadă de timp, imputabilă magistratului și având drept consecință nerespectarea îndatoririi profesionale de soluționare a cauzelor cu celeritate, în termenul prevăzut de lege sau într-un termen rezonabil, astfel că, pentru angajarea răspunderii disciplinare, este necesar să fie dovedită atât existența conduitei culpabile, cât și caracterul imputabil al acestei conduite.

Pârâtului procuror i se impută că a lăsat în nelucrare, pe perioade cuprinse între 10 luni și 1 an și 8 luni, un număr de 170 de dosare penale și 8 cereri formulate de părți, deși unele dintre aceste lucrări presupuneau soluționarea cu celeritate, întrucât aveau propunere de terminare a urmăririi penale (12 dosare), propunere de declinare (2 dosare) sau trecere a cauzei de la un organ de poliție la altul de poliție (2 dosare).

Obligația generală ce incumbă tuturor magistraților de soluționare cu celeritate a cauzelor, fie în termenul prevăzut de lege, fie într-un termen rezonabil, este prevăzută de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, și este consacrată prin art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În materie penală, imperativul termenului rezonabil este prevăzut de art. 8 din C. proc. pen.

În contextul situației de fapt analizate, necontestate de către pârâtul procuror, nerespectarea îndatoririi profesionale de soluționare a lucrărilor în termenele prevăzute de lege sau într-un termen rezonabil rezultă cu evidență din încălcarea dispozițiilor art. 58 și art. 322 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora declinarea de competență și trecerea cauzei de la un organ la altul de cercetare penală se dispune "de îndată", iar procurorul are obligația de a verifica lucrările de urmărire penală și de a se pronunța asupra acestora "în termen de cel mult 15 zile" de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală. Or, în cauză, conduita evident neconformă a procurorului este reliefată de depășiri cu peste 10 luni a reperelor temporale menționate.

În combaterea caracterului imputabil al conduitei neconforme, pârâtul procuror a invocat, în apărare, atât în fața instanței disciplinare, cât și în fața Înaltei Curți, modul său de lucru constând în deplasări la organele de poliție în vederea supravegherii cauzelor aflate în lucru, problemele de sănătate cu care s-a confruntat, complexitatea dosarelor în lucru, erori în activitatea de grefă și faptul că lucrările nu necesitau urgență.

În deplin acord cu cele reținute în hotărârea atacată, Înalta Curte reține că apărarea pârâtului referitoare la deplasarea la organele de poliție este o activitate curentă specifică tuturor procurorilor care supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel că nu reprezintă un element particular în speța de față care să justifice nerespectarea pentru perioade atât de îndelungate a termenelor prevăzute de lege ori a termenului rezonabil de soluționare a lucrărilor.

În ceea ce privește problemele de sănătate invocate în apărare, pârâtul procuror nu combate aspectele reținute în hotărârea recurată în sensul că abia în luna decembrie 2020 a adus la cunoștința conducerii parchetului că se confruntă cu anumite probleme de sănătate, iar, în ianuarie 2021, a comunicat că a suferit o intervenție chirurgicală, cu rezultate pozitive, și este pregătit să revină la serviciu înainte de terminarea concediului medical prescris.

Sub acest aspect, se cuvine a fi observat faptul că cele 170 de dosare în privința cărora era depășit termenul de 3 luni și cu privire la care a fost sesizată Inspecția Judiciară prin sesizarea din 26 aprilie 2021 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu (Inspecția Judiciară, dosar nr. xx, fila x) fuseseră repartizate pârâtului procuror în perioada ianuarie- noiembrie 2020, cea mai mare parte - 147 de dosare - fiindu-i repartizate în intervalul ianuarie- septembrie 2020. La dosarul Inspecției Judiciare nr. xx/a1, pârâtul procuror a depus, în dovedirea problemelor de sănătate, acte medicale din perioadele noiembrie 2020, decembrie 2020, ianuarie 2021, aprilie 2021 . La dosarul nr. x/2021, pârâtul procuror a depus acte medicale din luna septembrie 2021 (dosar nr. x/2021, filele x). Este de observat că, în scrisoarea medicală din 31 ianuarie 2021, ultima dintre recomandările după operația din luna respectivă, se referă la "integrarea în activitatea socială, profesională, familială cu unele mici precauții". Însă, este de observat că niciunul dintre înscrisurile medicale nu menționează expres vreo incapacitate de ordin medical care să justifice imposibilitatea temporară în care s-ar fi aflat magistratul în intervalul de timp menționat de a-și îndeplini atribuțiile specifice funcției. De altfel, în ipoteza în care ar fi existat o situație medicală de natură să îl împiedice în mod efectiv pe procuror să își îndeplinească atribuțiile de serviciu cu privire la dosarele repartizate în perioada ianuarie- noiembrie 2020, era de așteptat în mod rezonabil că aceasta să fi fost adusă la cunoștința conducerii unității de parchet cu mult timp înainte de luna decembrie 2020.

Sub acest aspect, este de remarcat faptul că pârâtul a adus la cunoștința procurorilor ierarhic superiori problemele sale de sănătate cu ocazia verificării dosarelor mai vechi de 3 luni, verificare efectuată în luna decembrie 2020 de către procurorul-șef al secției urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, informarea fiind făcută în cadrul unei discuții la care au mai participat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Din probatoriul administrat rezultă că, în perioada 2020 - 2021, pârâtul procuror a efectuat un singur concediu medical în perioada 1 - 22 februarie 2021, contrar afirmațiilor pârâtului consemnate în procesul-verbal de ascultare din 10 august 2021 (dosar nr. x/a1, filele x) în sensul că "prim-procurorul cunoaște situația mea medicală (...) întrucât în repetate rânduri m-am aflat în concedii medicale din acest motiv".

Toate aspectele menționate conferă consistență concluziei că apărările pârâtului întemeiate pe problemele medicale cu care s-a confruntat reprezintă justificări invocate ulterior constatării de către conducerea unității a conduitei deficitare, nefiind apte să înlăture caracterul imputabil al faptei.

Circumstanțele personale ale pârâtului, precum și situația lucrărilor restante, au fost avute în vedere de conducerea unității de parchet, care a luat măsura de a-i fi repartizate mai puține dosare, astfel că, potrivit declarației prim-procurorului (dosar nr. xx/a1, filele x), în perioada noiembrie 2020 - martie 2021, pârâtului i-au fost repartizate aproximativ 30 de dosare.

În analiza caracterului imputabil a conduitei imputate, este de observat și faptul că, la nivelul unității de parchet, au fost adoptate măsuri pentru a veni în sprijinul pârâtului în scopul soluționării cu celeritate a lucrărilor, prin gruparea dosarelor în funcție de vechime și pe categorii de soluții, precum și pentru a identifica cereri formulate de părți care nu sunt atașate la dosare.

Apărarea referitoare la complexitatea dosarelor în lucru nu este susținută de mijloace de probă, nefiind prezentate de către pârât elemente care să conducă la o asemenea concluzie, cum sunt cele exemplificate în jurisprudența CEDO: numărul mare al capetelor de acuzare, numărul mare de persoane implicate în procedură (inculpați, martori), dimensiunea internațională a litigiului, fraudă la scară largă care implică mai multe societăți sau tranzacții complexe care urmăresc să se sustragă de la controlul organelor de anchetă penală și care necesită o expertiză contabilă și financiară importantă (CEDO, "Ghid privind art. 6 din Convenție. Dreptul la un proces echitabil. Latura penală.").

Susținerile pârâtului procuror referitoare la existența unor erori în activitatea de grefă nu poate primi relevanța propusă, întrucât, dacă ar fi veridică, o asemenea circumstanță s-ar fi răsfrânt asupra tuturor procurorilor din cadrul unității de parchet, situație care, însă, nu se confirmă.

Aprecierea pârâtului în sensul că lucrările nu necesitau urgență nu poate fi primită, având în vedere durata lungă de timp în care lucrările au fost lăsate în nelucrare și, cu precădere, lucrările care presupun în mod evident soluționarea de urgență, precum declinările de competență sau trimiterea dosarului la un alt organ de poliție, toate acestea subsumate necesității de lămurire într-un interval de timp rezonabil a suspiciunilor și acuzațiilor în materie penală. Or, lăsarea în nelucrare a cauzelor în faza cercetării ori urmăririi penale pe durate de până la 1 an și 8 luni nu poate fi privită ca fiind compatibilă cu imperativul termenului rezonabil în materie penală.

În condițiile expuse, se reține conduita neconformă repetată a pârâtului procuror față de obligația de soluționare a lucrărilor repartizate în termenul prevăzut de lege sau într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește volumul de activitate, probatoriul administrat reliefează faptul că pârâtul procuror a avut, în perioada 2020 - semestrul I 2021, un volum situat în media pe unitate atât în ceea ce privește numărul dosarelor repartizate, cât și cel al dosarelor soluționate, înregistrând, însă, un stoc de 250 dosare nesoluționate la începutul anului 2020, iar numărul de dosare în care a formulat propuneri de arestare preventivă sau a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu nu este semnificativ mai mare decât al celorlalți procurori din cadrul parchetului.

Urmarea imediată a conduitei neconforme rezidă, în principal, în prelungirea nejustificată și în mod repetat a duratei procedurilor judiciare în faza de cercetare și/sau urmărire penală cu nerespectarea termenelor prevăzute de lege ori a termenului rezonabil pentru lămurirea suspiciunilor sau acuzațiilor penale și tragerea la răspundere penală a persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea unor infracțiuni, corelativ cu atingerea adusă dreptului părților de a beneficia de soluționarea cauzelor în termenele menționate, iar, în subsidiar, în supraîncărcarea activității colegilor din cadrul unității de parchet cărora le-au fost redistribuite dosarele lăsate în nelucrare de către pârât.

Sub aspectul laturii subiective, se reține vinovăția sub forma intenției indirecte, reliefată de conduita neconformă adoptată de pârât pentru o perioadă îndelungată de timp concretizată în nerespectarea obligației de soluționare a cauzelor în termenele prevăzute de lege sau într-un termen rezonabil, cu consecința prelungirii nejustificate a procedurilor judiciare. În acest sens, se reține că pârâtul a prevăzut rezultatul faptei și, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat riscul sau posibilitatea ca el să se producă.

Pentru considerentele expuse, se reține că în mod temeinic și legal s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, neputând fi primite criticile din recursul declarat de pârâtul procuror A., care va fi respins, în consecință, ca nefondat.

Potrivit art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcției cu (...) gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni", iar art. 991 alin. (2) din aceeași lege dispune în sensul că "Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că această abatere disciplinară presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) din C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) din C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare. (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 48 din 27 februarie 2017, Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, Decizia nr. 173 din 5 octombrie 2020).

În cauză, din perspectiva acestei abateri disciplinare, situația de fapt expusă la pct. 24 din prezenta decizie, nu este contestată de pârât.

Conform declarației procurorului, dată pe parcursul cercetării disciplinare, cele două materiale rezultate din mandatele de supraveghere tehnică nu au fost relevante pentru soluționarea cauzelor, astfel încât nu le-a valorificat în cadrul celor două dosare și, ulterior, a omis să dispună arhivarea acestora.

În contextul situației de fapt, prin acțiunea disciplinară, pârâtului i se impută încălcarea, cu gravă neglijență, a dispozițiilor art. 58, art. 145 și art. 142 alin. (6) din C. proc. pen., conform cărora:

În acord cu instanța disciplinară, se apreciază că nu sunt întrunite elementele abaterii disciplinare analizate, întrucât, pe de o parte, în cauză nu se poate reține în sarcina pârâtului o culpă gravă, definită de art. 16 alin. (3) din C. civ., ca situația în care "autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese" iar, pe de altă parte, fapta imputată nu reprezintă o eroare macroscopică, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Criticile din recursul Inspecției Judiciare nu demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale abaterii constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență și nu conduc la o altă concluzie decât cea împărtășită de instanța disciplinară, întrucât nu reflectă o neglijență macroscopică gravă săvârșită de pârât în nesocotirea normelor de drept material ori procesual.

Realizând propria apreciere a situației de fapt sub aspectul încadrării juridice a faptei imputate pârâtului prin acțiunea disciplinară din perspectiva abaterii reglementate de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte o va analiza sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din aceeași lege.

Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

În jurisprudența anterioară, s-a reținut că această abatere disciplinară presupune: (i) existența unei obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulament în sarcina magistratului; (ii) nerespectarea de către magistrat a obligației respective; (iii) nerespectarea să aibă caracter nejustificat (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 69 din 18 martie 2019, par. 29).

În cauză, pârâtului procuror i se impută săvârșirea abaterii disciplinare în varianta reglementată de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât a primit dosarul nr. x/2018 cu propunere de soluționare direct de la polițist, fără a fi înregistrat în evidențele parchetului, dosarul fiind predat la 11 septembrie 2020 cu propunere legală (clasare) procurorului de caz, în speță pârâtului, care a semnat în condica de primire-predare corespondență parchet a Inspectoratului de Polițe al Județului Sibiu, așa cum rezultă din lucrarea nr. x/2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, dosarul fiind păstrat de către procuror în biroul său, fără a fi înregistrat în evidențele parchetului și fără a avea rezoluția de repartizare a prim-procurorului.

Prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, pârâtului procuror i se impută încălcarea următoarelor dispoziții din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947/2019: