ÎCCJ, Decizia nr. 22/2021

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (Legea nr. 303/2004) pârâtului A. -judecător în cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 10J din 9 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului București, și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din același act normativ.

În privința situației de fapt, în raport cu termenul legal de redactare a hotărârilor judecătorești, prevăzut de dispozițiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., s-au reținut următoarele: (i) la 31.12.2019, pârâtul figura cu 370 de hotărâri neredactate în termen, cea mai veche hotărâre a fost pronunțată la 08.01.2018; (ii) la 27.02.2020, pârâtul înregistra 393 de hotărâri neredactate în termen, cele mai vechi din restanțe iind din luna ianuarie 2018; (iii) la 29.04.2020, respectiv la finalizarea verificărilor prealabile, pârâtul înregistra întârzieri în redactarea a 390 de hotărâri judecătorești, cele mai vechi fiind pronunțate în intervalul 08.01. - 29.01.2018; (iv) la momentul efectuării cercetării disciplinare - 24.06.2020 - pârâtul înregistra întârzieri în redactarea a 405 de hotărâri judecătorești, dintre care, în cazul a 60 de hotărâri de primă instanță și o decizie de recurs, termenul legal de redactare a fost depășit cu 2 ani, iar, în cazul a 110 hotărâri de primă instanță, 46 decizii de apel și 2 de recurs, termenul a fost depășit cu 1 an; (v) între data emiterii rezoluției prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare și până la data efectuării cercetării disciplinare, 30.04.2020 - 24.06.2020, pârâtul a redactat 21 de hotărâri; (vi) la 09.09.2020, pârâtul înregistrează întârzieri în redactarea a 438 de hotărâri judecătorești.

În raport cu situația de fapt, s-a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, numărul acestora crescând exponențial.

În privința caracterului imputabil al faptei, deși volumul de muncă a fost considerabil, situație identificată și la ceilalți judecători din cadrul secției, această împrejurare nu poate înlătura culpa magistratului în condițiile în care pârâtul înregistrează cele mai multe restanțe și cele mai mari depășiri ale termenului legal de redactare la nivelul secției. Volumul de activitate al pârâtului în perioada 2018-2019 se încadrează în media pe secție, iar volumul din primele 5 luni ale anului 2020 este mult mai redus decât al colegilor de secție. Nici la momentul pronunțării hotărârii de către instanța disciplinară, nu sunt redactate cele mai vechi restanțe pronunțate în primul semestru al anului 2018.

În consecință, s-a reținut că pârâtul înregistrează, în mod constant și progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activității specifice. Această situație a persistat pentru o perioadă mare de timp, deși pârâtul a beneficiat de măsuri concrete dispuse la nivelul instanței pentru a diminua stocul de hotărâri restante.

Din această perspectivă, s-a reținut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant și care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că atitudinea psihică a pârâtului a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Faptele săvârșite au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora, precum și principiului derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că fapta pârâtului are un caracter deosebit de grav și, deși a fost sancționat anterior pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, a persistat în atitudinea adoptată, neluând măsuri concrete și eficiente pentru a evita repetarea pe viitor a unor situații similare celor care au atras sancționarea disciplinară.

Sancțiunile disciplinare aplicate anterior nu și-au atins scopul urmărit, pârâtul persistând în modul deficitar de gestionare a activității de redactare a hotărârilor judecătorești pronunțate.

Pârâtul nu a depus diligența necesară în desfășurarea activității în condițiile în care judecătorul este obligat, prin natura funcției, să cunoască și să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competență profesională, pentru asigurarea respectării și aplicării legii.

Având în vedere caracterul repetitiv al nerespectării termenelor de redactare a hotărârilor pentru o perioadă foarte mare de timp, consecințele negative asupra drepturilor părților și atitudinea de dezinteres manifestată de pârât, s-a apreciat că este justificată aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Pârâtul A. a declarat recurs împotriva hotărârii menționate la pct. II, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a doua din C. proc. civ. și solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată și reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Recurentul apreciază că faptele, astfel cum au fost reținute în hotărârea atacată, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, se susține că este necesar să fie avute în vedere în ansamblu toate aspectele ce țin de activitatea profesională desfășurată în perioada analizată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, se arată că, la Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, a existat o situație specială constând în încărcătura mare de dosare din anii anteriori și de complexitatea și diversitatea cauzelor aflate pe rol, determinată de cazuistica diversă în materia contenciosului administrativ și fiscal. Aceste aspecte au justificat mărirea numărului de judecători alocați secției începând cu luna ianuarie 2018. Mărirea schemei de personal a scăzut numărul de dosare repartizate fiecărui judecător, însă îmbunătățirea randamentului în ceea ce privește redactarea hotărârilor restante nu se poate face de îndată din cauza existenței unui stoc semnificativ de hotărâri acumulate anterior.

Existența unor sancțiuni disciplinare anterioare nu este singurul element care trebuie avut în vedere la aprecierea situației. Prin suplimentarea schemei de personal, după aplicarea sancțiunilor anterioare, ajungându-se practic la dublarea numărului de judecători, s-a recunoscut implicit că schema era mult subdimensionată față de volumul real de muncă din cadrul secției.

Susține recurentul că este justificată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în suspendarea din funcție pe o perioadă care să îi permită redactarea hotărârilor restante.

Aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din activitate pe o durată de 6 luni îndeplinește atât scopul sancționator, prin privarea de venituri pe o perioadă semnificativă, cât și scopul coercitiv și de remediu, în sensul că oferă posibilitatea de rezolvare a restanțelor în redactare.

Aplicarea sancțiunii dispuse prin hotărârea atacată ar avea efecte negative suplimentare asupra părților din dosarele în care au fost pronunțate hotărârile neredactate, întrucât ar fi reluat ciclul procesual.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că, în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanța disciplinară întemeiat a reținut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, iar sancțiunea disciplinară a fost în mod legal individualizată prin raportare la situația de fapt reținută și la temeiul de drept aplicabil acesteia.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că recurentul precizează ritos că instanța disciplinară în mod temeinic și legal a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate, iar recursul nu conține critici cu privire la situația de fapt reținută în hotărârea atacată ori cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În raport cu probatoriul administrat și situația de fapt expusă la pct. 3 din prezenta decizie, se reține că, în condițiile unui volum de muncă echivalent cu al celorlalți judecători din cadrul secției și în pofida măsurilor administrative adoptate de conducerea secției, pârâtul judecător a avut o conduită culpabilă, concretizată în existența unui număr foarte mare de restanțe în redactare pentru perioade foarte lungi de timp, cu consecința încălcării în mod repetat și cu caracter imputabil a termenului de redactare prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., precum și a duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în reglementarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel fiind, circumstanțele de fapt demonstrează întrunirea elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea (...) hotărârilor judecătorești (...), din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

În procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, în raport cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, se apreciază că se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai puțin severe pentru argumentele expuse în continuare.

Este necontestat faptul că pârâtul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de redactare a hotărârilor judecătorești, care a produs consecințe grave în privința drepturilor procesuale ale părților, afectând și încrederea justițiabililor în eficiența sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficiențe ale activității judecătorului persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancțiuni apte să atragă încă o dată atenția magistratului cu privire la atitudinea reprobabilă pe care a manifestat-o în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În acest context, este avut în vedere și faptul că pârâtul a mai fost cercetat disciplinar și a mai fost sancționat anterior pentru aceleași deficiențe, sancțiuni care însă nu și-au atins scopul preconizat, și anume acela de a-l determina pe magistrat să remedieze deficiențele majore și persistente în timp în privința activității de redactare a hotărârilor judecătorești în termenul legal.

Chiar în prezența acestor circumstanțe și fără a minimaliza conduita reprobabilă a pârâtului și consecințele pe care aceasta le-a generat, Înalta Curte apreciază că se impune a fi aplicată sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni".

În procesul de individualizare a sancțiunii, este avut în vedere faptul că sancțiunea aplicată prin hotărârea atacată ar avea efecte negative atât asupra părților din dosarele în care au fost pronunțate hotărârile în privința cărora s-a reținut nerespectarea termenului de redactare, întrucât s-ar prelungi durata procedurilor judiciare, cât și în privința creșterii volumului de activitate al judecătorilor secției în care își desfășoară activitatea recurentul-pârât.

În circumstanțele expuse, se apreciază că scopul prezentei proceduri este de a sancționa deficiențele constatate în activitatea pârâtului, iar nu de a supradimensiona efectele negative ale conduitei reprobabile, în sensul celor arătate în precedent.

Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârea atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea disciplinară formulată de reclamanta Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București, sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.