Decizia nr. 182/2023 — ÎCCJ — recurs

Prin Hotărârea nr. 12J din 28 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului București și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din același act normativ.

Sub aspectul situației de fapt, instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) la 12 ianuarie 2022, domnul judecător figura cu 393 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind din 22.01.2018; (ii) la 27.01.2022, domnul judecător figura cu 391 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind din 22.01.2018; (iii) la data finalizării verificărilor prealabile - 25.03.2022 - domnul judecător figura cu 391 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind pronunțată la 22.01.2018; (iv) la data finalizării cercetării disciplinare, domnul judecător mai avea de redactat un număr de 421 hotărâri judecătorești, din care 53 pronunțate în anul 2018, 105 pronunțate în 2019, 49 pronunțate în anul 2020, 131 pronunțate în 2021 și 83 pronunțate în 2022.

În raport cu situația de fapt, instanța disciplinară a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, întrucât judecătorul a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. sub aspectul obligației de redactare a hotărârilor judecătorești, deficiență care nu este justificată de volumul de activitate, care deși a fost unul considerabil, se situează în media secției, nu înlătură culpa magistratului. S-a reținut că pârâtul judecător înregistrează cele mai multe restanțe la nivelul secției și cu cele mai mari depășiri ale termenului legal de redactare, în pofida faptului că, la nivelul instanței, au fost măsuri de către conducerea secției pentru reducerea întârzierilor în redactare, precum excluderea de la repartizarea cauzelor în perioada ianuarie - martie 2018, repartizarea unui asistent.

Instanța disciplinară a apreciat că pârâtul judecător înregistrează, în mod constant și progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, nu s-a mobilizat și a avut un ritm de redactare foarte de lent, ceea ce relevă un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și de prioritizare a lucrărilor.

Sub aspectul laturii subiective, s-au reținut atitudinea psihică de prevedere a rezultatelor faptelor pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, precum și consecințele grave produse, constând în încălcarea drepturilor procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate, în condițiile în care, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac.

În consecință, nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. are un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

La individualizarea sancțiunii, în raport cu circumstanțele de fapt, instanța disciplinară a avut în vedere și cele șase sancțiuni disciplinare anterioare aplicate pârâtului judecător pentru aceeași abatere. II. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Pârâtul A. a declarat recurs împotriva hotărârii menționate la pct. I, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a doua din C. proc. civ. și solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată și reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Apreciază că faptele, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, însă a fost aplicată o sancțiune disciplinară neadecvată în raport de abaterea reținută.

În esență, recurentul-pârât susține că, la individualizarea sancțiunii, este necesar să fie avute în vedere toate aspectele ce țin de activitatea profesională desfășurată în perioada analizată, precum și faptul că sancțiunea trebuie să atingă atât scopul sancționator, cât și scopul coercitiv și de remediu. În acest sens, se arată că sancțiunea aplicată este axată numai pe scopul sancționator, având efecte atât asupra judecătorului, cât și asupra instanței în care își desfășoară activitatea, iar scopul de remediu nu poate fi atins prin îndepărtarea judecătorului din cadrul instanței, întrucât efectele negative asupra părților din dosarele neredactate vor fi supradimensionate, din cauza reluării ciclului procesual.

În susținere, se arată că, la secția a II-a a Tribunalului București, a existat o situație specială determinată de încărcătura mare de dosare din anii anteriori, la care se adaugă complexitatea și diversitatea dosarelor în materia contenciosului administrativ și fiscal, care necesită timp suplimentar pentru documentare, care a condus și la mărirea numărului de judecători începând cu luna ianuarie 2018.

Existența unor sancțiuni disciplinare anterioare nu este singurul element care trebuie avut în vedere la aprecierea situației.

Numărul mare de hotărâri restante nu a fost a fost cauzat de o atitudine de indiferență față de obligația de îndeplinire a obligației de redactare a hotărârilor, ci de presiunea resimțită foarte puternic, cu efecte negative asupra randamentului profesional și stării de sănătate, din cauza cercetărilor disciplinare repetate la intervale scurte de timp și sancțiunile aplicate anterior. III. Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că, în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanța disciplinară întemeiat a reținut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, iar sancțiunea disciplinară a fost în mod corect individualizată prin raportare la situația de fapt. IV. Considerentele Înaltei Curți

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că recurentul nu contestă situația de fapt și întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate, context în care este supusă controlului de legalitate și temeinicie exercitat de Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, soluția instanței disciplinare cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate domnului judecător. Cu referire la chestiunea invocată de intimata Inspecția Judiciară vizând inadmisibilitatea analizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a sancțiunii aplicate de instanța disciplinară

Susținerile Inspecției Judiciare, întemeiate pe Hotărârea CEDO din 17 ianuarie 2023, pronunțată în cauza Cotora împotriva României, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, nu are competența de a proceda la aplicarea unei sancțiuni disciplinare, acest atribut revenind în exclusivitate instanței disciplinare, nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare.

În cauza Cotora împotriva României (cererea nr. x/18), soluționată prin Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ("CEDO") a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul a invocat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"), susținând, în esență, că Înalta Curte nu a efectuat o "reexaminare suficientă" pentru a remedia viciile procedurii disciplinare în care secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunțat la 31 octombrie 2016.

Prin hotărârea pronunțată, CEDO a constatat că nu a existat o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenție, pentru următoarele motive esențiale: (i) procedura desfășurată în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii satisface exigențele impuse de art. 6 par. 1 din Convenție; (ii) cu privire la "reexaminarea" de către Înalta Curte a procedurii desfășurate în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii și a hotărârii pronunțate de această instanță disciplinară, "în lumina principiilor rezumate la par. 44 din hotărâre și având în vedere circumstanțele cauzei, Înalta Curte a realizat o reexaminare de o amploare suficientă în cauza dedusă judecății (a se vedea, mutatis mutandis, Donev, par. 88-90)".

Se observă că CEDO nu a reținut o încălcare a Convenției determinată de împrejurarea că Înalta Curte a apreciat, în cauza respectivă, cu privire la sancțiunea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Este adevărat că, în considerentele de la par. 55 al hotărârii, CEDO a afirmat că stabilirea sancțiunii disciplinare ar reprezenta o competență exclusivă conferită Consiliului Superior al Magistraturii în materia răspunderii disciplinare a magistraților, în virtutea rolului de garant al independenței justiției prevăzut de art. 133 alin. (1) din Constituție. Însă, aceste considerente nu au determinat CEDO să concluzioneze, prin prisma cererii cu care a fost învestit, că a existat o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenție. Dimpotrivă, aceste considerente este necesar să fie privite în ansamblul întregii argumentații în baza căreia s-a reținut, așa cum s-a arătat anterior, că "în lumina principiilor rezumate la par. 44 din hotărâre și având în vedere circumstanțele cauzei, Înalta Curte a realizat o reexaminare de o amploare suficientă în caza dedusă judecății".

În ceea ce privește controlul exercitat de Înalta Curte cu privire la hotărârile pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, este relevantă jurisprudența Curții Constituționale în care s-au reținut următoarele: a) "(...) îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 par. 1 și art. 13 din Convenție, «recursul» din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii" (Decizia Curții Constituționale nr. 126/2011); b) "(...) Curtea a constatat că acest «recurs» nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având rolul unei instanțe de judecată) - cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia «Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție». Curtea constată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunțată în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei, paragraful 98, a considerat că garanția organizării unei ședințe publice, în cadrul procedurii disciplinare împotriva judecătorilor, contribuie la echitatea acesteia, în sensul art. 6 paragraful 1, prin intermediul unei proceduri cu caracter contradictoriu, la cel mai înalt nivel de transparență față de judecători și societate, și la acordarea tuturor garanțiilor unui proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, în cadrul controlului realizat de secția contencios din cadrul Curții Supreme de Justiție, în procedurile disciplinare îndreptate împotriva reclamantei, deoarece nu s-a îndeplinit garanția de a organiza o ședință publică. Curtea a observat că a existat o controversă asupra faptelor și că sancțiunile la care reclamanta risca să fie supusă aveau un caracter grav, fiind de natură să aducă prejudicii reputației profesionale și credibilității reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 4 martie 2014, pronunțată în Cauza Grande Stevens și alții împotriva Italiei, paragraful 122). Având în vederea jurisprudența sa constantă, atât cea anterioară, cât și cea ulterioară intrării în vigoare a C. proc. civ., Curtea reține că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011). Pentru a da o forță sporită deciziei și fără a marca o reconsiderare a jurisprudenței sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstituționalitatea oricărei alte interpretări pe care instanța judecătorească ar putea să o atribuie art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, față de cea consacrată prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011. Astfel, întrucât recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de acces la o instanță judecătorească, în materie disciplinară, a judecătorilor și procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, acesta fiind și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție. În măsura în care acest "recurs", prevăzut de dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., aceste dispoziții sunt neconstituționale, întrucât nu asigură un remediu efectiv, care să fie la dispoziția unui magistrat sancționat disciplinar, în fața unei instanțe, așa cum impun dispozițiile art. 134 alin. (3) din Constituție, și jurisprudența constantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârii secției CSM, pronunțate în materie disciplinară, care să permită instanței analiza încălcării drepturilor sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță." (Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, par. 25, 28, 29, 30-31).

Pentru aceste considerente, în raport cu jurisprudența CEDO, astfel cum a fost interpretată în jurisprudența Curții Constituționale, precum și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se apreciază că, în exercitarea competenței de examinare atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, a hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, Înalta Curte are inclusiv competența de a examina și de a se pronunța cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată de instanța disciplinară prin hotărârea supusă "recursului" în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Cu referire la recurs

În analiza îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea (...) hotărârilor judecătorești (...), din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege", atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, în acord cu instanța disciplinară, se reține că, în sensul celor arătate la par. 2-5 din prezenta decizie, probatoriul administrat atestă încălcarea de către judecător, în mod repetat și pentru intervale lungi de timp, a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. sub aspectul obligației de redactare a hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, atitudinea psihică a pârâtului fiind de prevedere a rezultatelor faptei pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, precum și consecințele produse prin fapta imputată, și anume încălcarea drepturilor procesuale ale părților, în condițiile în care, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță, cât și în cursul căilor de atac.

De altfel, recurentul-pârât nu contestă reținerea în sarcina sa, prin hotărârea atacată, a abaterii imputate, ci se rezumă la contestarea sancțiunii disciplinare aplicate.

Înalta Curte apreciază că susținerile din recurs sunt fondate.

Referitor la individualizarea sancțiunii disciplinare, în cadrul unei analize privind constituționalitatea dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, Curtea Constituțională a reținut următoarele: (i) prevederile respective reglementează "sancțiuni disciplinare alternative și distincte, cu consecințe diferite asupra raportului de serviciu în care este implicat magistratul [pornind de la cea mai ușoară sancțiune (avertismentul), continuând cu sancțiunea care produce efecte asupra indemnizației de încadrare (diminuarea cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni) și sancțiunea cu efecte asupra locului muncii (mutarea pentru o perioadă de până la un an la o altă instanță sau la un alt parchet), apoi sancțiunea gravă care înlătură temporar magistratul de la exercitarea atribuțiilor legale (suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni), pentru a culmina cu sancțiunea cea mai gravă, cu efecte definitive asupra raportului de serviciu (excluderea din magistratură)]"; (ii) textul "nu prevede criterii concrete pe baza cărora instanța de disciplină, secția Consiliului Superior al Magistraturii - sau instanța judecătorească - Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători poate dispune una dintre aceste măsuri disciplinare. Însă, stabilind că acestea se aplică judecătorilor și procurorilor, "proporțional cu gravitatea abaterilor", în mod implicit norma face trimitere la criterii precum natura abaterii (care variază de la manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției la desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de la refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu la absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului etc.) sau conduita persoanei supuse procedurii disciplinare, sub aspectul imputabilității faptei, al repetitivității sale, al existenței mai multor sancțiuni disciplinare etc"; (iii) "deși legea nu prevede expres criterii în funcție de care instanța disciplinară să stabilească aplicarea sau refuzul aplicării uneia dintre măsurile disciplinare alternative, prin utilizarea sintagmei "proporțional cu gravitatea abaterilor", norma condiționează aplicarea sancțiunii (care variază ca intensitate și consecințe juridice asupra raportului de serviciu) de întrunirea circumstanțelor care determină un anumit grad de gravitate a abaterii, circumstanțe pe care instanța disciplinară le constată și le consemnează în actul de aplicare a sancțiunii".

Sintagma "proporțional cu gravitatea abaterilor", utilizată în cuprinsul art. 100 din Legea nr. 303/2004, ca element prevăzut de legiuitor în procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare acoperă o gamă largă de circumstanțe relevante în procesul menționat.

În speță, la individualizarea sancțiunii disciplinare, în acord cu instanța disciplinară, sunt avute în vedere amploarea și gravitatea deficienței constatate în situația analizată, imputabilitatea și repetitivitatea conduitei neconforme, precum și faptul că judecătorul a mai fost sancționat anterior pentru aceeași abatere disciplinare, ceea ce impune aplicarea unei sancțiuni care să atingă scopul punitiv și de remediu al regimului disciplinar.

Apreciind asupra existenței unor circumstanțe relevante în procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, este avut în vedere, cu titlu particular, faptul că, în perioada în care magistratul a înregistrat restanțele în redactare, judecătorii secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București s-au confruntat cu un volum foarte mare de cauze, caracterizate de complexitatea și diversitatea specifice materiei contenciosului administrativ și fiscal, a căror instrumentare a generat serioase provocări în îndeplinirea atribuțiilor corelative funcției. În aceste condiții, gradul de încărcare a activității impune o evaluare nuanțată, în contextul în care consecințele negative ale volumului de muncă s-au răsfrânt, în prezenta cauză, atât asupra activității de redactare a hotărârilor judecătorești, cât și asupra vieții personale a magistratului, complex de împrejurări care este privit ca reprezentând o circumstanță de natură a justifica aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe decât cea aplicată prin hotărârea atacată.

Astfel fiind, se reține că deficiența constatată în privința redactării hotărârilor judecătorești justifică și impune recurgerea la elementele corective specifice regimului disciplinar. Pentru considerente de proporționalitate, în circumstanțele descrise, se apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi atins prin aplicarea celei de-a doua sancțiunii în ordinea severității, și anume cea prevăzută de art. 100 lit. d) 1 ) din Legea nr. 303/2004, constând în retrogradarea în gradul profesional de judecătorie și, în raport cu situația posturilor vacante de judecător de la instanțele din raza Tribunalului București, continuarea desfășurării de către domnul judecător a activității la Judecătoria Sectorului 6.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa în parte hotărârea atacată și, în baza art. 100 lit. d) 1 ) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București, sancțiunea disciplinară constând în retrogradarea în gradul profesional de judecătorie și continuarea activității la Judecătoria Sectorului 6, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii referitoare la admiterea acțiunii disciplinare formulate de reclamanta Inspecția Judiciară.