ÎCCJ, Decizia nr. 160/2022

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru faptul că înregistrează, în mod constant, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, întrucât, la 11.06.2021, figura cu 19 hotărâri neredactate în termen, dintre care 5 hotărâri de primă instanță pronunțate în intervalul 15.05.2019 - 12.02.2021, și 14 încheieri finale și de cameră preliminară pronunțate în perioada 29.05.2019 - 10.02.2021.

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, întrucât pârâtul, în mod repetat, a amânat pronunțarea într-un număr semnificativ de dosare, pentru perioade mari de timp, determinând prelungirea procedurilor judiciare în mod nepermis de mult. II. Hotărârea instanței disciplinare

La termenul de judecată din 20 octombrie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 din C. proc. civ., a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. x/2021 la dosarul nr. x/2021.

Prin Hotărârea nr. 18J din 3 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a admis acțiunile disciplinare conexate formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București și, cu majoritate, în baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" și continuarea activității în cadrul Judecătoriei Buftea pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și lit. r) teza întâi din același act normativ. A. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004

În raport cu probatoriul administrat, s-a reținut săvârșirea de către judecător a faptei de nerespectare a dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., din motive imputabile, nejustificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a reținut că s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești, având în vedere următoarele: (i) în dosarul de cameră preliminară nr. x, prin încheierea finală din 24 mai 2019, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul x și s-a dispus începerea judecății în cauză, comunicarea încheierii către DNA, inculpați și părțile civile; deși împotriva încheierii respective au fost formulate contestații la 27 și 28 mai 2019, iar, la 19 august 2020, DNA a depus la dosar cerere de urgentare a motivării, justificată prin faptul că, în raport cu data consumării infracțiunii, 23 ianuarie 2007, se apropie împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, judecătorul a redactat încheierea abia la 8 martie 2021, cu o întârziere de peste 20 de luni; prin urmare, abia ulterior acestei date încheierea a fost comunicată DNA, inculpaților și părților civile, iar dosarul a fost înaintat, spre soluționarea contestațiilor, instanței de control judiciar la 12 aprilie 2021; (ii) la 12 aprilie 2021, judecătorul figura cu următoarele hotărâri în care termenul legal de redactare era depășit: 7 hotărâri judecătorești de fond (4 sentințe penale pronunțate în septembrie - decembrie 2020 și 3 pronunțate în februarie 2021); o hotărâre de declinare a competenței de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire/netrimitere în judecată pronunțată la 15 mai 2019 (în care termenul de redactare era depășit cu 656 de zile); 24 de încheieri finale și de cameră preliminară pentru care termenul legal de redactare a fost depășit cu intervale de timp variind între 5 zile - 756 de zile (dintre care, în 11 situații, depășirea este de 241 - 756 de zile); (iii) la 19 octombrie 2021, judecătorul figura, în continuare, cu 4 hotărâri pentru care era depăși termenul legal de redactare, dintre acestea o hotărâre fiind pronunțată la 1 octombrie 2020 și 2 hotărâri fiind pronunțate la 8 decembrie 2020, în cauze având ca obiect "instituire sechestru asigurător" și "contestarea măsurii asigurătorii" (iv) este relevantă durata depășirilor termenului legal de redactare a hotărârilor judecătorești, și anume: în dosarul nr. x/2019, termenul de redactare era depășit cu 756 de zile, cauza fiind și soluționată pe fond, ulterior; în dosarul nr. x/2018, termenul de redactare era depășit cu 577 de zile; în dosarul nr. x/2019, termenul de redactare depășit cu 466 de zile; în dosarul nr. x/2019, în privința încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, se înregistra o depășire cu 419 zile a termenului legal, deși cauza a fost soluționată pe fond, ulterior, de un alt judecător, iar dosarul a și fost înaintat în calea de atac; în dosarul nr. x/2018.1, încheierea din 18 decembrie 2020, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra unui imobilul situat în Statele Unite ale Americii, nu era redactată, în condițiile în care și încheierea de cameră preliminară din 24 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ce face obiectul prezentei lucrări, a fost redactată abia în cursul verificărilor, cu întârziere de peste 20 de luni.

În ceea ce privește caracterul imputabil al faptei, având în vedere activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință, s-au reținut următoarele: (i) numărul hotărârilor repartizate spre redactare pârâtului, deși semnificativ, nu este cel mai mare la nivelul secției, iar alți judecători cu volum de activitate comparabil fie nu înregistrează restanțe, fie înregistrează hotărâri neredactate în termen, dar numărul acestora și/sau perioada de depășire a termenului legal de motivare este cu mult mai redusă; (ii) volumul de activitate al judecătorului nu justifică, în mod obiectiv, numărul mare de hotărâri neredactate în termenul legal, relevantă fiind și durata în timp a acestor întârzieri; (iii) aspectele invocate în apărare, respectiv volumul de activitate ridicat și probleme personale (familiale) care presupun deplasarea lunară la Piatra Neamț, nu înlătură răspunderea disciplinară, ci constituie, eventul, elemente în circumstanțiere, avute în vedere la individualizarea sancțiunii.

În consecință, s-a reținut că pârâtul a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare a hotărârilor pronunțate. Din această perspectivă, se reține un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant și care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Volumul de activitate și problemele personale invocate nu sunt de natură să înlăture răspunderea disciplinară și nu justifică în mod real situația de fapt reținută și necontestată de către pârât, în condițiile în care termenele prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor au fost depășite cu perioade mari de timp și în dosare ce impuneau urgență dat fiind obiectul dedus judecății.

Sub aspectul laturii subiective, din modul în care pârâtul a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de redactare a hotărârilor pronunțate, rezultă că atitudinea psihică a acestuia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu Ie-a urmărit, a acceptat producerea lor. Faptele săvârșite au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora. Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță, cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea pârâtului judecător, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunțate, părțile au fost lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către acestea a argumentelor pro și contra exercitării unei căi de atac. Această situație s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, astfel încât a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. B. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-au reținut următoarele: (i) pârâtul judecător a amânat pronunțarea în mai multe dosare, după cum urmează: în dosarul penal nr. x/2016, a amânat pronunțarea de 18 ori consecutiv, aproximativ 3 luni și jumătate; în dosarul penal nr. x/2017, a amânat pronunțarea de 29 de ori consecutiv, aproximativ 5 luni și jumătate; în dosarul penal nr. x/2017, a amânat pronunțarea de 10 ori consecutiv, aproximativ 2 luni și jumătate. La data finalizării cercetării disciplinare, sentința penală nr. 1133/01.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, care se află la originea sesizării, nu era încă redactată, hotărârile pronunțate în celelalte 2 dosare, fiind redactate pe parcursul verificărilor prealabile, respectiv sentința nr. 1548/31.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 fiind redactată la 10.06.2021, iar sentința nr. 1547/31.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 fiind redactată la 24.06.2021; (ii) și în alte dosare, judecătorul a dispus amânarea pronunțării în mod repetat, după cum urmează: în perioada iunie- decembrie 2020, a dispus amânarea pronunțării în 44 de dosare dintr-un total de 270 de dosare pronunțate în aceeași perioadă, în 15 dintre acestea pronunțarea fiind amânată de cel puțin 3 ori; în dosarul nr. x/2017, s-a dispus amânarea pronunțării de 57 de ori consecutiv, din 24.09.2019 până la 12.02.2021; în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020, s-a dispus amânarea pronunțării de 11 ori consecutiv, din 30.06.2020 până la 14.09.2020; în dosarul nr. x/2020, s-a dispus amânarea pronunțării de 11 ori, din 06.10.2020 până la 07.12.2020; în dosarul nr. x/2016, s-a dispus amânarea pronunțării de 10 ori, din 06.10.2020 până la 04.12.2020; în dosarul nr. x/2020, s-a dispus amânarea pronunțării de 8 ori, din 11.08.2020 până la 14.09.2021; în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2018, s-a dispus amânarea pronunțării de 7 ori, din 20.10.2020 până la 07.12.2020, 17.11.2020 și, respectiv, 08.12.2020; în dosarul nr. x/2017, s-a dispus amânarea pronunțării de 6 ori, în dosarul nr. x/2020, de 5 ori, în dosarul nr. x/2020, de 4 ori, iar, în alte 4 dosare, de 3 ori; (iii) relevantă este și vechimea considerabilă a unora dintre celor 47 dosare în care judecătorul a amânat pronunțarea în mod succesiv, unele dintre acestea fiind înregistrate în cursul anilor 2016, 2017, 2018. Spre exemplu, toate cele trei dosare ce au făcut obiectul sesizării din oficiu sunt înregistrate în 2016, respectiv 2017; (iv) judecătorul a avut același mod de lucru și în semestrul I al anului 2021, în sensul că a dispus amânarea de pronunțare în foarte multe dosare, cu titlu de exemplu fiind reținute 4 dosare în care s-a dispus amânarea pronunțări de 9, 11 și 13 ori.

Dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligația dea rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că judecătorul a încălcat dispozițiile art. 391 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în condițiile în care, din situația de fapt, necontestată, rezultă că judecătorul a uzat în mod repetat de instituția amânării de pronunțare în foarte multe dintre cauzelor ce i-au revenit spre soluționare, aceasta devenind o practică în activitatea pârâtului, nefiind utilizată cu titlu de excepție.

În consecință, judecătorul a gestionat defectuos timpul și ședințele de judecată, nu a studiat riguros cauzele și nu a depus diligențe în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestit pentru ca derularea procedurii judiciare să se realizeze în așa fel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, conduita adoptată având consecințe atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cât și asupra volumului de activitate al judecătorului care a crescut. Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin modul în care judecătorul a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 391 din C. proc. pen., a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește apărările pârâtului referitoare la preluarea unui complet foarte încărcat, volumul ridicat de activitate, complexitatea cauzelor și situațiile personale care necesita deplasarea sa lunară într-o altă localitate pentru a-și vizita copiii dintr-o căsătorie anterioară, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, problemele în plan personal, precum și starea de oboseală cronică pe care a resimțit-o nu îl pot exonera pe acesta de răspunderea disciplinară, aceste împrejurări putând avea, eventual, caracterul unor elemente de circumstanțiere. De asemenea, nici volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care pârâtul a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din considerentele expuse cu privire la acest aspect în analiza abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În consecință, instanța disciplinară a reținut caracterul imputabil al faptei săvârșite de pârât, aceasta nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția judecătorului, sub forma intenției indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la durata rezonabilă a procesului. În același sens, vinovăția pârâtului rezultă din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor expuse mai sus, precum și din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze activitatea, deși dosarele menționate înregistrau o vechime considerabilă în sistem. Perioada și motivele pentru care judecătorul a dispus amânarea pronunțării în cauzele exemplificate mai sus, frecvența cazurilor în care a apelat la acest procedeu, conduc fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a acestuia față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu Ie-a urmărit, a acceptat producerea lor.

În concluzie, s-a reținut că faptele imputate judecătorului concretizate în amânarea repetată a pronunțării într-un număr foarte mare de dosare pe perioade îndelungate de timp, ce au atins chiar peste 1 an, au un caracter imputabil, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile și întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004. C. Individualizarea sancțiunii disciplinare

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, având în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptei săvârșite de pârâtul judecător, s-au reținut următoarele: judecătorul a manifestat dezinteres față de consecințele pe care faptele sale le-au avut asupra drepturilor părților și a bunei funcționări a activităților din cadrul instanței; comportamentul manifestat de pârât este de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale; gradul de vinovăție în săvârșirea faptei este unul ridicat, având în vedere caracterul repetitiv atât al nerespectării termenelor de redactare a hotărârilor pe o perioadă foarte mare de timp, cât și al amânărilor de pronunțare în cauzele penale ce i-au revenit spre soluționare; modul de lucru adoptat a avut drept consecință încălcarea dreptului părților la un proces echitabil, respectiv facilitarea intervenției prescripției răspunderii penale; situația de fapt reflectă o conduită de încălcare flagrantă, cu caracter de continuitate și pe o durată semnificativă de timp, a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție; având în vedere caracterul repetitiv al nerespectării dispozițiilor legale și regulamentare, pe o perioadă lungă de timp, consecințele negative asupra drepturilor părților, atitudinea de dezinteres manifestată de judecător, se impune aplicarea unei sancțiuni mai severe și care să își atingă scopul urmărit de legiuitor. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

În temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004, pârâtul judecător a declarat recurs împotriva hotărârii menționate la pct. II, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare și susținând, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. h) teza întâi și lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în sensul că s-a reținut în mod greșit întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare.

În cazul ambelor abateri disciplinare, se susține că nu este îndeplinită latura subiectivă, faptele analizate nefiind imputabile magistratului, iar instanța disciplinară a omis să motiveze latura subiectivă, nefăcând nicio referire la caracterul imputabil.

Se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile nr. 20 din 28 ianuarie 2019 și nr. 183 din 19 octombrie 2020), în care s-a reținut că lipsește caracterul imputabil al faptei analizate din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor/lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv, precum volumul de activitate, complexitatea cauzelor, condițiile de desfășurare a activității, modul în care magistratul a asigurat managementul cauzei, pregătirea profesională a personalului auxiliar, mijloacele materiale de care dispune judecătorul, atribuțiile extrajudiciare ale magistratului, dacă judecătorul își tehnoredactează singur hotărârile, fluctuația și lipsa de personal. Prin raportare la această jurisprudență, se susține că instanța disciplinară nu a luat în considerare volumul mare de activitate, complexitatea acesteia și insuficiența resurselor umane.

În același sens, recurentul-pârât susține că dispozițiile legale ce reglementează cele două abateri disciplinare se aplică în corelație cu dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. o) și art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora una dintre atribuțiile CSM este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete și instanțe. În ceea ce privește obligația statului de a asigura resursele umane necesare funcționării sistemului judiciar, recurentul invocă pct. 14 din Avizul nr. 2 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE - Strasbourg, 23 noiembrie 2001), pct. III din Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, Deciziile Curții Constituționale nr. 28/2020 și nr. 121/2020 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120/2021 referitoare la organizarea concursurilor de intrare în magistratură.

Subsumat aspectelor care infirmă caracterul imputabil al întârzierilor, recurentul-pârât expune apărările arătate în continuare.

În ceea ce privește situația posturilor, se arată că, în anul 2019, la secția I penală, din totalul celor 40 de posturi de execuție de judecător au fost efectiv ocupate 33 de posturi, în anul 2020, au fost efectiv ocupate 36 de posturi, iar, în anul 2021, au fost efectiv ocupate 34 de posturi. Totodată, se arată că, pe lângă atribuțiile de judecată, judecătorii secției penale supraveghează și verifică activitatea unor compartimente auxiliare din cadrul instanței, precum activitatea biroului de executări penale, activitatea de cooperare judiciară internațională în materie penală și ținerea evidenței și analiza practicii de casare și a practicii neunitare. În acest sens, se afirmă că, în 2019 și 2020, recurentul a fost desemnat să îndeplinească atribuții referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor și înlocuirea președintelui secției, iar, în anul 2021, i-au repartizate atribuții privind analiza practicii instanțelor de control judiciar și a problemelor de drept care au condus la pronunțarea unor soluții diferite, precum și atribuții referitoare la măsurile privind unificarea practicii.

În ceea ce privește volumul de activitate, se arată următoarele: (i) în anul 2019, recurentul a avut cel mai mare volum de activitate raportat la media/judecător (418 dosare rulate, 488 de cauze soluționate, 488 de hotărâri în redactare, 114 ședințe de judecată); potrivit Raportului de activitate, durata de soluționare a cauzelor este determinată de complexitatea cauzelor, numeroasele cereri formulate în faza de urmărire penală cu privire la măsurile preventive sau asigurătorii, cât și cereri formulate în faza de executare a hotărârilor penale, modalitatea în care sunt înaintate dosarele de urmărire penală solicitate de la unitățile de parchet sau dosarele de fond aflate la alte instanțe; potrivit aceluiași raport, întârzierile în redactarea hotărârilor sunt determinate de caracterul complex al cauzelor soluționate și de specificul activității desfășurate, care implică realizarea serviciului de permanență în materia măsurilor preventive, care presupune urgență în redactare, și se ajunge ca și alte categorii de cauze să fie redactate peste termenul legal, ca urmare a redactării cu prioritate a cauzelor menționate anterior; (ii) în anul 2020, recurentul a avut cel mai mare volum de activitate raportat la media/judecător (318 dosare rulate, 385 de cauze soluționate, 385 de hotărâri în redactare, 114 ședințe de judecată; (iii) în anul 2021, volumul de activitate al recurentului s-a situat peste media secției.

Referitor la complexitatea cauzelor, se arată că este determinată de următoarele elemente: numărul mare de participanți; necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă; exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, mai ales în contextul unui număr mare de participanți, care generează frecvent motive de amânare a cauzei, pe care de multe ori instanța nu le poate înfrânge, putând dispune eventual doar aplicarea unor amenzi judiciare; elemente de extraneitate; introducerea procedurii de cameră preliminară, ca fază distinctă a procesului penal, care se soluționează într-un termen de recomandare de maxim 60 de zile la instanța de fond, respectiv la instanța de control judiciar în cazul exercitării căilor de atac. Prin însumarea acestor termene, se observă, cel puțin la nivel teoretic, faptul că flecare cauză în materie penală ar putea fi prelungită cu o durată de 120 de zile, la nivel practic existând și cauze complexe în care aceste termene sunt depășite cu regularitate, având astfel consecințe directe în ceea ce privește durata rezonabilă de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește factorii obiectivi, recurentul invocă parcurgerea procedurii de cameră preliminară, insuficiența personalului, complexitatea deosebită a unor cauze, numărul mare de cauze în care părțile nu beneficiază de asistență juridică corespunzătoare, dificultăți privind realizarea procedurilor de citare cu privire la părți și participanți care nu au domiciliul pe teritoriul României, procedura de transfer a inculpaților care au afaceri judiciare la alte instanțe, durata mare de timp în care se efectuează expertizele judiciare încuviințate de instanțe.

De asemenea, se invocă factori imputabili părților, apărătorilor acestora, martorilor, experților sau altor participanți la procesul penal menționăm, precum: exercitarea cu rea-credință sau uneori abuzivă a drepturilor procesuale, neplata onorariilor pentru experți și refuzul acestora de a depune rapoartele de expertiză, cererile de amânare formulate în vederea angajării unor apărători sau ca urmare a imposibilității de prezentare a acestora etc.

Totodată, sunt invocați factorii subiectivi, și anume: vechimea dosarelor în stoc, aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor procedurale, nesancționarea conduitei culpabile a părților și participanților la proces, comunicarea cu întârziere a relațiilor solicitate de instanță de la diverse instituții, redactările peste termenul legal.

În ceea ce privește circumstanțele personale, recurentul invocă: (i) evaluarea activității profesionale prin calificativul "foarte bine", vechimea de 8 ani în funcția de judecător, interesul permanent pentru formarea profesională continuă, onestitatea, integritatea, profesionalismul; (ii) faptul că își redactează și tehnoredactează toate hotărârile; (iii) faptul că preferă să redacteze mai întâi hotărârea, îndeosebi în dosarele foarte complexe, pentru a fi sigur că dispozitivul este complet și corespunzător motivat; (iv) faptul că a utilizat modul de lucru prevăzut de modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 130/2021, în sensul că motivează și tehnoredactează mai întâi considerentele și pronunță hotărârea in integrum.

Pentru criticile expuse, recurentul judecător solicităm admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară. IV. Apărările formulate de intimata-reclamantă Inspecția Judiciară

Reclamanta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul A..

În esență, se arată că sunt neîntemeiate susținerile recurentului referitoare la faptul că instanța disciplinară ar fi omis să motiveze latura subiectivă a celor două abateri disciplinare, deoarece caracterul imputabil al încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările a fost analizat în hotărârea recurată, ca element constitutiv al fiecăreia din cele două abateri ce au făcut obiectul acțiunilor disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară.

Totodată, se argumentează că întemeiat a reținut instanța disciplinară că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare analizate, neputând fi primite apărările recurentului-pârât referitoare la factorii obiectivi și subiectivi, care nu pot conduce la concluzia unei culpe scuzabile și înlăturarea caracterului imputabil al faptelor analizate. V. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului de 5 judecători, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018 și în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, analiza Înaltei Curți vizează atât temeinicia, cât și legalitatea hotărârii pronunțate de instanța disciplinară (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48). A. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Conform art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "neredactarea (...) hotărârilor judecătorești (...), din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară presupune neîndeplinirea obligației de redactare a hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar, sub aspectul laturii subiective, este necesar ca neîndeplinirea obligației menționate să fie imputabilă judecătorului.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, se constată că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată și expusă la pct. 6 din prezenta decizie, care reflectă nerespectarea termenului de redactare de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, prevăzut de art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., fiind constatate, spre exemplu, în cazurile cele mai serioase, depășiri cuprinse între 241 și 756 de zile în cazul a 11 încheieri finale, întârzierea de 656 de zile în cazul unei hotărâri de declinare a competenței, întârzieri cuprinse între 4 și 13 luni în cazul a 6 hotărâri judecătorești ori o întârziere de circa 22 de luni în cazul încheierii de cameră preliminară din 24 mai 2019, pronunțată în dosarul asociat x/2018, ceea ce face dovada încălcării, în mod repetat, a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești.

Contrar criticilor din recurs, se constată că instanța disciplinară a expus în cuprinsul hotărârii considerentele pentru care a reținut existența laturii subiective a abaterii disciplinare, analizând caracterul imputabil al faptei, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, în raport cu activitatea profesională, volumul de activitate al judecătorului în perioada de referință, conform celor expuse la pct. 7 din prezenta decizie, apreciind că acestea nu reflectă existența unor factori obiectivi ori subiectivi care să înlăture caracterul imputabil al faptei.

Astfel, sub aspectul laturii subiective, întemeiat s-a reținut vinovăția sub forma intenției indirecte, judecătorul prevăzând rezultatul faptelor sale pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, dovadă în acest sens fiind faptul că nu contestă situația de fapt și consecințele produse în privința temporizării procedurilor judiciare, prin durata întârzierilor în redactare, iar, în apărare, se rezumă la invocarea unor factori obiectivi și subiectivi prin care tinde să confere conduitei sale conotația unei culpe scuzabile de natură a înlătura caracterul imputabil al faptei.

În contextul considerentelor ulterioare prin care se va răspunde criticilor din recurs referitoare la factorii obiectivi și subiectivi invocați de recurentul-pârât în susținerea caracterului neimputabil al faptei, se reține că modul în care pârâtul a înțeles să își îndeplinească atribuția de redactare a hotărârilor judecătorești îi este imputabil, nefiind identificate cauze care să circumscrie conduita sa unei culpe scuzabile.

Pentru aceste considerente, precum și pentru considerentele ulterioare în care apărările pârâtului sunt analizate cu referire la cele două abateri disciplinare imputate, în acord cu instanța disciplinară, se reține caracterul imputabil al nerespectării în mod repetat a dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., și îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004. B. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Conform art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor (...) din motive imputabile".

În ceea ce privește situația de fapt, de asemenea necontestată prin criticile din recurs, în hotărârea recurată sa reținut, în esență, că judecătorul a utilizat instituția procedurală a amânării de pronunțare într-un mod excesiv de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluționare cu celeritate a cauzelor și a determina în mod nepermis de mult durata procedurilor judiciare.

Probatoriul administrat relevă, în esență și fără dubiu, că judecătorul a amânat pronunțarea în unele dosare de 5, 6, 7, 8, 10, 11, 13, 14, 18, 29 sau 57 de ori pe perioade cuprinse între 2 luni și jumătate și 5 luni și jumătate, iar, în perioada iunie - decembrie 2020, a dispus amânarea pronunțării în 44 de dosare dintr-un total de 270 de dosare pronunțate în aceeași perioadă, în 15 dintre acestea pronunțarea fiind amânată de cel puțin 3 ori.

Modul în care judecătorul a uzitat de procedura amânării de pronunțare relevă o utilizare excesivă, contrară obligației impuse prin dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, în sensul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Mai mult decât atât, modul în care pârâtul a procedat reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 391 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., care prevăd că pronunțarea hotărârii se poate face "la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor", iar, "în situații excepționale (...) raportat la complexitatea cauzei, (...) instanța poate amâna pronunțarea o singură dată pentru cel mult 15 zile".

Situația de fapt expusă reliefează o nesocotire repetată și într-o modalitate exagerată a dispozițiilor procedurale, întrucât numeroasele amânări de pronunțare (de la 5 la 57 de ori) pe perioade cuprinse între 2 luni și jumătate și 5 luni și jumătate constituie o încălcare exagerată reperelor temporale "nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor" sau "o singură dată pentru cel mult 15 zile".

În aceste condiții, în mod corect a fost reținută existența laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, constatându-se întemeiat că amânarea pronunțării a devenit o practică în activitatea judecătorului, așa cum rezultă din circumstanțele de fapt expuse rezumativ în precedent și detaliat în hotărârea atacată, demonstrând lipsa unui studiu riguros al cauzelor respective și având drept consecință temporizarea procedurilor judiciare și atingerea adusă dreptului părților de a beneficia de soluționare cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat prin dispozițiile art. 391 din C. proc. pen. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește caracterul imputabil al faptei imputate, se reține că, în speță, factorii obiectivi și subiectivi invocați de recurentul-pârât în apărarea sa nu sunt de natură a conferi conduitei imputate un caracter justificat, neimputabil magistratului. Sub acest aspect, criticilor din recurs și apărărilor pârâtului li se va răspunde prin considerentele expuse în continuare, având în vedere că aspectele invocate de pârât în justificarea faptelor sale sunt aceleași în privința ambelor abateri disciplinare analizate.

Sub aspectul laturii subiective, se constată, cu titlu prealabil, că susținerile pârâtului în sensul că în hotărârea disciplinară nu este analizat acest element constitutiv al abaterii disciplinare sunt nefondate, instanța disciplinară realizând analiza acestui element și prezentând argumentele pentru care a reținut existența sa.

În deplin acord cu instanța disciplinară, se reține că circumstanțele cauzei relevă vinovăția judecătorului, sub forma intenției indirecte, deoarece, din modalitatea în care a înțeles să procedeze, rezultă că magistratul a avut reprezentarea atât a caracterului ilicit al faptelor sale - încălcarea în mod repetat și excesiv a dispozițiilor procedurale - cât și a urmărilor produse - temporizarea procedurilor judiciare în cauze cu vechime considerabilă și atingerea adusă drepturilor părților de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil - consecințe pe care nu le-a urmărit în mod direct, dar a acceptat producerea lor, prin faptul că nu și-a adaptat conduita la dispozițiile legale și rațiunile avute în vedere la edictarea acestora. C. Apărările recurentului-pârât în privința caracterului neimputabil al faptelor

Prin cererea de recurs, tinzând să demonstreze caracterul justificat și neimputabil al faptelor ce îi sunt imputate, recurentul-pârât invocă factori obiectivi și subiectivi (evaluarea activității profesionale, vechimea în funcția de judecător, interesul permanent pentru formarea profesională continuă, onestitatea, integritatea, profesionalismul; faptul că își redactează și tehnoredactează toate hotărârile, adoptarea modului de redactare a hotărârilor prevăzut de modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 130/2021) în privința ambelor abateri disciplinare analizate, motiv pentru care acestor apărări li se va răspunde prin considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește volumul de activitate, se reține că, din înscrisurile depuse în probațiune, rezultă că un volum de activitate foarte apropiat sau chiar mai mare comparativ cu cel al recurentului-pârât a fost înregistrat și de alți judecători din cadrul secției.

Spre exemplu, potrivit Raportului privind activitatea desfășurată de secția I penală a Tribunalului București în anul 2019 (dosar nr. x/2022, filele x): 14 judecători au participat la un număr total cuprinse între111 și 146 de ședințe (comparativ cu cele 141 de ședințe ale recurentului-pârât); 14 judecători din cadrul secției au rulat un număr de cuprins între 814 și 1043 de dosare (comparativ cu cele 925 de dosare rulate de pârât); 19 judecători din cadrul secției au soluționat un număr de dosare cuprins între 508 și 598 de dosare (comparativ cu cele 559 dosare soluționate de recurentul-pârât); 19 judecători din cadrul secției au avut în redactare un număr cuprinse între 423 și 504 hotărâri (comparativ cu 463 de hotărâri în redactarea recurentului-pârât).

Potrivit Raportului privind activitatea desfășurată de secția I penală a Tribunalului București în anul 2020 (dosar nr. x/2022, filele x): 16 judecători au participat la un număr total cuprinse între 100 și 162 de ședințe (comparativ cu cele 137 de ședințe ale recurentului-pârât); 19 judecători din cadrul secției au rulat un număr cuprins între 821 și 1264 de dosare (comparativ cu cele 954 de dosare rulate de recurentul-pârât); 20 judecători din cadrul secției au soluționat un număr de dosare cuprins între 506 și 659 de dosare (comparativ cu cele 562 de dosare soluționate de recurentul-pârât); 17 judecători din cadrul secției au avut în redactare un număr cuprinse între 411 și 547 de hotărâri (comparativ cu 438 de hotărâri în redactarea recurentului-pârât).

De altfel, apărările recurentului-pârât referitoare la volumul de activitate în raport cu media la nivelul secției sunt neîntemeiate, întrucât media mult inferioară față de valorile înregistrate de pârât ori de către judecătorii menționați în paragrafele precedente "se datorează în principal împrejurării că o parte dintre judecători (...) nu și-au desfășurat activitatea în tot cursul anului 2021, încetându-și activitatea prin promovare, pensionare sau transfer ori au fost repartizați la secția I penală în cursul anului 2020", așa cum se menționează expres în Rapoartele de activitate pe anii 2019 și 2020.

Totodată, este de observat faptul că datele expuse anterior demonstrează lipsa de veridicitate a susținerii din recurs în sensul că potrivit datelor statistice, în anii 2019 și 2020, recurentul-pârât a avut cel mai mare volum de activitate dintre judecătorii secției, fiind edificator faptul că alți judecători din cadrul secției au înregistrat valori mult superioare pârâtului.

În sensul celor prezentate, se reține că volumul de activitate reprezintă o constantă la nivelul secției cu care se confruntă toți judecătorii, diferențele de volum dintre judecători fiind determinate în principal de perioada efectivă în care magistratul își desfășoară activitatea în cursul anului în cadrul secției, astfel că nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere disciplinară în contextul situației de fapt, necontestate de către recurentul-pârât.

Sub acest aspect, în mod corect s-a reținut și în hotărârea atacată că, la nivelul secției, există judecători cu volum de activitate comparabil cu cel al pârâtului, dar care fie nu înregistrează restanțe, fie au întârzieri în redactare care, însă, nu se ridică la nivelul celor înregistrate de pârât sub aspectul numărului și/sau duratei întârzierii, acest aspect fiind reliefat și de înscrisurile depuse în probațiune referitoare la evidențele privind restanțele în redactare (dosar nr. x/2022, filele x).

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile din recurs invocate în susținerea lipsei caracterului imputabil al faptei, respectiv - parcurgerea procedurii de cameră preliminară, numărul redus de personal în raport de volumul de activitate al secției complexitatea deosebită a unor cauze, numărul mare de cauze în care părțile nu beneficiază de asistență juridică corespunzătoare, dificultăți procedurale, conduita părților care conduce la tergiversarea cauzelor - întrucât și acestea reprezintă realități cu care se confruntă toți judecătorii secției și, în general, întregul sistem judiciar, nefiind elemente particulare situației judecătorului vizat de prezenta procedură disciplinară de natură a înlătura răspunderea disciplinară. Sub acest aspect, invocarea în recurs a jurisprudenței Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a apreciat că au existat asemenea factori obiectivi de natură a conduce la concluzia neîndeplinirii caracterului imputabil al unor fapte analizate din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 nu poate conduce, în speță, la o altă concluzie decât cea reținută de instanța disciplinară, întrucât evaluarea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare este specifică fiecărei situații particulare în funcție de circumstanțele specifice. Spre exemplu, este de observat că, față de Deciziile nr. 20 din 28 ianuarie 2019, nr. 183 din 19 octombrie 2020 și nr. 30 din 3 februarie 2020, deosebirea principală față de prezenta cauză este dată de faptul că, prin hotărârile respective, a fost analizată îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 în situații specifice funcției de procuror.

Criticile din recurs referitoare la atribuțiile ce revin Consiliului Superior al Magistraturii în privința schemelor de personal și la sarcina statelor de a asigura finanțarea și asigurarea resurselor necesare instanțelor nu pot primi relevanța propusă de recurent, întrucât, fără a nega dificultățile inerente sistemului judiciar care nu pot fi remediate în pofida măsurilor permanente adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii și de celelalte instituții ale Statului Român, angajarea răspunderii disciplinare, așa cum s-a arătat în precedent, reprezintă o chestiune particulară analizată în fiecare caz în parte atât în raport cu circumstanțele individuale, cât și prin prisma realităților existente la nivelul instanței/parchetului în care își desfășoară activitatea magistratul.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe faptul că în perioada de referință recurentul-pârât a fost desemnat să îndeplinească și alte atribuții decât cele aferente activității de judecată, și anume repartizarea aleatorie a cauzelor și înlocuirea președintelui secției ori de câte ori este nevoie, se constată că, așa cum se menționează în Rapoartele privind activitatea desfășurată de secția I penală a Tribunalului București în anii 2019 și 2020, recurentul-pârât era desemnat să îndeplinească activitățile respective împreună cu alți judecători din cadrul secției. Aceeași este situația și în privința atribuțiilor corelative compartimentului executări penale ori analizei practicii instanțelor de control judiciar, atribuții îndeplinite de pârât împreună cu alți 9 judecători. În consecință, aspectele respective, reținute în mod corect și în hotărârea atacată, nu reprezintă situații particulare exclusiv pârâtului și nu pot constitui cauze de înlăturare a răspunderii disciplinare.

Aspectele personale invocate de recurent - experiența și pregătirea profesională, vechimea în funcția de judecător, probleme personale (familiale) - nu sunt apte prin ele însele și în contextul analizat să reprezinte cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, ci elemente de circumstanțiere în procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare. De altfel, se cuvine a fi menționat faptul că este de dorit ca existența unor probleme personale care să impieteze de o asemenea manieră în activitatea unui magistrat să nu fie invocată pentru prima dată în procedura disciplinară, fiind deosebit de util pentru funcționarea adecvată a sistemului judiciar ca, în prealabil, astfel de probleme să fie aduse la cunoștința instituției încă de la momentul apariției lor pentru a forma obiectul unei evaluări obiective din partea organelor de conducere în scopul identificării și implementării unor măsuri de prevenire a unor eventuale consecințelor previzibile inadecvate actului de justiție. D. Individualizarea sancțiunii disciplinare

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, Înalta Curte nu împărtășește aprecierea instanței disciplinare, reținând că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv și preventiv, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

În acord cu instanța disciplinară, se reține că abaterile săvârșite de către magistrat prezintă, prin prisma caracterului repetitiv al nerespectării dispozițiilor legale referitoare la termenul de redactare a hotărârilor judecătorești și la amânarea de pronunțare, precum și prin consecințele produse asupra drepturilor părților ca urmare a temporizării procedurilor judiciare, o gravitate care justifică aplicarea unei sancțiuni mai severe decât cea mai ușoară dintre sancțiunile prevăzute de lege ("avertismentul"), care ar fi aplicabilă în virtutea principiului gradualității regimului sancționator.

Se apreciază că scopul procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea celei de-a doua sancțiuni ca severitate în ordinea reglementată de art. 100 din Legea nr. 303/2004, opțiune justificată, în primul rând, de circumstanțele profesionale reprezentate de volumul de activitate al pârâtului în perioada de referință, care se situează în apropierea valorile maxime în cadrul secției, pregătirea și experiența profesională reflectată în evaluarea pozitivă a activității, faptul că face parte dintr-un mic grup de judecători din cadrul secției care îndeplinesc și alte atribuții în afara celor specifice activității de judecată, iar, în al doilea rând, de circumstanțele personale ale magistratului, care s-a transferat în luna decembrie 2018 de la Tribunalul Suceava la Tribunalul București, situație care, în contextul relațiilor de familie, a făcut necesară deplasarea lunară la Piatra Neamț, împrejurări de natură a impieta asupra eficienței activității magistratului.

Sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să îl determine pe judecător să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii așteptărilor pe care societatea, în general, și justițiabilii, în parti