ÎCCJ, Decizia nr. 184/2022

Prin Hotărârea nr. 15J din 6 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), a aplicat doamnei judecător sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din același act normativ.

Potrivit registrului de evidență a redactării hotărârilor din perioada 27.12.2019-07.01.2021, doamna judecător înregistra depășiri ale termenului de redactare a hotărârilor într-un număr de 150 de dosare, iar, la 27.01.2021, înregistra 157 de hotărâri neredactate în termen.

La data efectuării cercetării disciplinare, respectiv 01.04.2021, conform relațiilor comunicate de Curtea de Apel București, doamna judecător înregistra un număr total de 173 de hotărâri neredactate.

La data de 07.09.2021, doamna judecător figura cu un număr de 51 de hotărâri în curs de redactare, cea mai veche fiind pronunțată la 20.01.2021 astfel cum rezultă din registrul de evidență a redactării hotărârilor depus la dosar, iar, la data de 05.10.2021, înregistra 34 de hotărâri neredactate în termen, cele mai vechi fiind 4 hotărâri pronunțate în 20.01.2021.

Potrivit art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege". Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, sub aspect obiectiv, constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele-^ prevăzute de lege, iar din punct de vedere al laturii subiective, se impune ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.

Conform dispozițiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, "hotărârea se redactează și se semnează în cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori". În forma în vigoare anterior acestor modificări, dispozițiile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. aveau următorul conținut:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția a reținut următoarele: (i) la 27.01.2021, pârâta figura cu un număr total de 157 hotărâri neredactate în termenul legal; (ii) la finalizarea cercetării disciplinare, pârâta înregistra un număr de 173 de hotărâri neredactate; (iii) la 07.09.2021, pârâta figura cu 51 de hotărâri neredactate în termen; (iv) la 05.10.2021, pârâta înregistra 34 de hotărâri pentru care era depășit termenul legal de redactare, cele mai vechi fiind 4 hotărâri pronunțate în 20.01.2021.

În privința celor 173 de hotărâri neredactate la momentul finalizării cercetării disciplinare, s-au reținut următoarele: (i) cele mai mari întârzieri erau înregistrate în 3 dosare, și anume: 581 zile (dosar nr. x/2018), 437 zile (dosar nr. x/2018), 425 zile (dosar nr. x/2018); (ii) se înregistrau întârzieri de 393 zile în cazul a 3 hotărâri, 380 zile în cazul a 3 hotărâri, 377 zile în cazul unei hotărâri, 300 zile în cazul a 5 hotărâri, 286 zile în cazul a 4 hotărâri, 204 zile în cazul a 10 hotărâri, 197 zile în cazul a 7 hotărâri, 190 zile în cazul unei hotărâri, 184 de zile în cazul unei hotărâri, 153 zile în cazul a 31 hotărâri, 112 zile în cazul a 8 hotărâri, 91 zile în cazul a 8 hotărâri, 63 zile în cazul a 5 hotărâri; (iii) decizia civilă nr. 6065/20.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ce a stat la originea sesizării Inspecției Judiciare, a fost redactată de doamna judecător la data de 07.01.2021, cu o întârziere de aproximativ 334 zile.

În raport cu situația de fapt reținută și necontestată de pârâtă, secția a apreciază că s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către doamna judecător a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare.

În analiza caracterului imputabil al conduitei ilicite, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, secția a avut în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință, și anume: hotărârile pronunțate de doamna judecător în perioada 2019-2021 și neredactate în termenul prevăzut de lege, precum și atitudinea pârâtei judecător raportat la îndeplinirea atribuțiilor profesionale.

Din perspectiva volumului de muncă: (i) în cadrul secției în care își desfășoară activitatea pârâta, cei 32 de judecători înregistrau în total 1395 de hotărâri neredactate în termenul prevăzut de lege, dintre care 157 de hotărâri se aflau în redactarea doamnei judecător A.; (ii) dintre cei 32 de judecători, 10 judecători nu înregistrau întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești; (iii) pârâta judecător a rulat în perioada 27.12.2019 - 07.01.2021 un număr de 1185 dosare, a soluționat un număr de 401 dosare, a participat la un număr de 26 de ședințe de judecată din care a condus un număr de 10, revenindu-i pentru redactare un număr de 192 de dosare; (iv) conform declarației președintelui de secție, volumul de activitate este echilibrat în sensul că fiecare complet de judecată are o medie de 30 de dosare pe ședință, regula fiind că fiecare complet are trei ședințe de judecată pe lună; (v) referitor la atribuțiile extrajudiciare, în cursul anului 2020 doamna judecător a fost desemnată sa îndeplinească atribuții privind cooperarea judiciară europeană în materie civilă și comercială.

În condițiile reținute, instanța disciplinară a reținut că volumul de activitate nu justifică, în mod obiectiv, numărul mare de hotărâri neredactate în termenul legal și durata în timp a întârzierilor în redactare.

Aspectele invocate în apărare de pârâta judecător referitoare la problemele personale și activitatea desfășurată în calitate de formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii nu înlătură răspunderea disciplinară, ci constituie, eventul, elemente în circumstanțiere ce pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare. De altfel, îndeplinirea unei activități ca și formator nu poate fi invocată pentru a justifica îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu specifice funcției de judecător deținute de pârâtă.

În consecință, instanța disciplinară a reținut că pârâta judecător a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare a hotărârilor pronunțate, un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant și care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Volumul de activitate, problemele personale invocate nu sunt de natură să înlăture răspunderea disciplinară și nu justifică în mod real situația de fapt reținută și necontestată de către doamna judecător, în condițiile în care termenele prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor au fost depășite în cazul unui număr considerabil de hotărâri și cu perioade mari de timp.

Prin urmare, instanța disciplinară a reținut că numărul mare al hotărârilor neredactate în termenul legal și durata întârzierilor sunt rezultatul deficiențelor în activitatea magistratului și demonstrează faptul că aceasta nu a conferit suficientă importanță prioritizării lucrărilor, prin redactarea hotărârilor raportat la data pronunțării acestora, cu consecințe asupra duratei rezonabile a procesului.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că modul în care pârâta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate reflectă atitudinea psihică de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Faptele săvârșite de pârâtă au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale părților din cauzele în care erau pronunțate hotărârile redactate cu întârziere, întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță, cât și în cursul căilor de atac, fiind create premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, s-a apreciat că, din probele administrate în cauză, rezultă că nerespectarea dispozițiilor, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., în modalitățile descrise anterior, are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile, fiind îndeplinite cumulativ elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a avut în vedere faptul că, după declanșarea procedurii disciplinare, pârâta judecător s-a mobilizat și a redactat cea mai mare parte a hotărârilor restante, înregistrând la data pronunțării hotărârii numai 34 de hotărâri pentru care termenul legal de redactare era depășit, cele mai vechi fiind 4 hotărâri pronunțate în 20.01.2021, motiv pentru care este justificată aplicarea unei sancțiuni care să atragă atenția asupra consecințelor pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător.

Doamna judecător A. a declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. împotriva hotărârii menționate la pct. I din prezenta decizie, solicitând casarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică, recurenta invocă nulitatea absolută a acțiunii disciplinare și a tuturor actelor efectuate în procedura disciplinară, întrucât atât Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136 din 11 decembrie 2018, cât și Ordinul inspectorului-șef nr. 61 din 1 aprilie 2019, prin care a fost numit în funcție inspectorul judiciar B., au fost emise de o persoană care nu avea calitatea cerută de lege, și anume aceea de inspector-șef al Inspecției Judiciare, legal numit în funcție. Având în vedere că actele respective au fost emise de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare în perioada în care exercita interimatul funcției respective în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, se susține că, având în vedere ansamblul contextului legal și faptic al adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, rezultă îndoieli legitime legat de impunerea prin dispoziții legale a interimatului fostei conduceri cu încălcarea procedurii de numire obișnuite, cât și a prerogativei CSM de a dispune asupra delegării în funcțiile de conducere a Inspecției Judiciare în cazul vacantării acestora, iar, pe de altă parte, îndoieli legitime privind utilizarea prerogativelor și funcțiilor Inspecției Judiciare pentru realizarea unor interese de natură politică, ambele aspecte fiind în contradicție cu art. 2 și art. 19 din TUE și cu Decizia 2006/928 a Comisiei Europene, așa cum sunt interpretate de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021.

În aceste condiții, în raport de art. 148 alin. (2) din Constituție, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 este inaplicabilă, ceea ce conduce la concluzia că numirea interimară a domnului C. în funcția de inspector-șef a Inspecției Judiciare pe perioada 01.09.2018-14.05.2019, în temeiul art. II din ordonanța de urgență, este nelegală, ceea ce atrage nulitatea actelor emise de inspectorul-șef în această perioadă, cu consecința nulității absolute a întregii proceduri de cercetare, precum și a acțiunii disciplinare exercitate în prezenta cauză.

În contextul și în legătură cu criticile menționate, recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 15 din 14 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Printr-o altă critică, se susține că hotărârea atacată nu este motivată, întrucât nu au fost analizate argumentele esențiale invocate în apărare de pârâtă în cadrul procedurii disciplinare.

În ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, recurenta invocă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție și jurisprudența CEDO în care s-a reținut dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și faptul că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a instanței de a-și motiva hotărârile, respectiv de a proceda la un examen efectiv al acestor argumente, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, aceasta întrucât justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate, iar enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs (Hadjianastassiou c. Greciei, §33; Ruiz Torija c. Spaniei, §29; Higgins c. Franței, §42; Hirvisaari c. Finlandei, §30; Albina c. României; Perez c. Franței, Jahnke și Lenoble c. Franței), precum și jurisprudența aceleiași instanțe în care s-a reținut că, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (a se vedea Hotărârea Perez împotriva Franței (MC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80 și hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59).

În concret, recurenta susține că, în ceea ce privește apărările de la pct. 1-9, în hotărâre s-a reținut sumar că "nu înlătură răspunderea disciplinară", fără niciun argument, în mod similar procedând și inspectorul judiciar în cadrul acțiunii disciplinare.

Astfel, recurenta critică faptul că instanța disciplinară nu a examinat în mod concret situația sa subsemnatei, neargumentând în niciun fel de ce nu ar prezenta relevanță factorii obiectivi invocați în activitatea profesională.

În cadrul unei alte critici, hotărârea atacată este criticată pentru faptul că relevă incertitudine cu privire la plasarea în timp a faptelor analizate/cercetate, fiind adusă atingere dreptului la apărare. Sub acest aspect, se arată că cercetarea disciplinară a fost declanșată pentru nerespectarea termenului de redactare a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, hotărâre redactată în circa 7 zile de la data sesizării Inspecției Judiciare. Din hotărârea instanței disciplinare rezultă că cercetarea disciplinară s-a finalizat la 01.04.2021 și a vizat activitatea profesională din perioada 2019-2021, pentru ca, apoi, să fie analizat volumul de muncă și hotărârile neredactate numai din anul 2020.

Sub aspectul temeiniciei hotărârii atacate, se argumentează că în mod greșit s-a reținut caracterul imputabil al faptei prin raportare la activitatea și volumul de activitate al celorlalți judecători din secție, prin aprecierea ca nerelevante a problemelor personale invocate și a colaborării cu INM, precum și prin aprecierea modului defectuos de gestionare a timpului de lucru.

În ceea ce privește comparația cu ceilalți judecători ai secției în privința volumului de activitate și hotărârilor neredactate în termen, este criticată lipsa de obiectivitate, pentru faptul că nu se precizează în hotărâre perioada evaluată și nu au fost luați în considerare factorii de ordin subiectiv.

În raport cu proiectul desfășurat de Consiliul Superior al Magistraturii în anul 2016, prin care au fost cuantificate unitățile de timp necesare pentru instrumentarea unei cauze, recurenta argumentează că, pentru o ședință de judecată a completului pe care îl prezida, cu o medie de 30 de dosare și o complexitate cumulată medie de aproximativ 490 puncte, rezultă că sunt necesare 7 zile de muncă suplimentară față de o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună.

Este criticat faptul că în hotărâre nu se răspunde apărării referitoare la faptul că în Raportul de activitate pe anul 2020 al Curții de Apel București, se menționează că ponderea cauzelor în care s-au înregistrat întârzieri este de 54,20%, iar, la secția a VII-a, este de 45,2 %.

Astfel, în raport de criteriul obiectiv (timpul necesar instrumentării dosarelor) și criteriul subiectiv (activitatea celorlalți judecători) rezultă că mai puțin de jumătate dintre judecători manifestă disponibilitate pentru redactarea hotărârilor în timpul liber, peste norma legală de 8 ore zilnice, iar majoritatea judecătorilor manifestă o disponibilitate redusă.

Prin urmare, se susține că instanța disciplinară în mod netemeinic a sancționat disponibilitatea sa redusă de a aloca timp liber suplimentar motivării hotărârilor, invocând în apărare Directiva 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor, relevând preocuparea legiuitorului european pentru concilierea vieții profesionale cu cea privată dată fiind "prevalenta în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care au un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor".

În privința volumului de muncă din perioada evaluată, anul 2020, recurenta arată că, deși sunt reluate cifrele prezentate în apărare, nu a fost luat în considerare faptul că cifrele sale se situează peste media la nivelul secției, și anume: număr maxim de 26 de ședințe la nivelul secției (media fiind de aproximativ 22); conducerea numărului maxim de 10 ședințe la nivelul secției (comparația fiind făcută cu excluderea judecătorilor care au activat și în alte secții); rularea numărului maxim de 1158 de dosare (media fiind de aproximativ 708 dosare); soluționarea a 414 dosare, media secției fiind de 343 dosare.

În concluzie, recurenta argumentează că rezultatele comparației sunt greșite și nu justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

În privința circumstanțelor personale invocate în apărare, care nu au fost luate în considerare de instanța disciplinară, recurenta reiterează faptul că în cursul anului 2020 activitatea școlară a copiilor săi în vârstă de 4 și 6 ani s-a desfășurat online din cauza pandemiei Covid-19, situație particulară față de alți judecători incluși în analiza comparativă. În aceste condiții, recurenta susține că trebuie să fie apreciate eforturile intensificate depuse de magistrații aflați într-o asemenea situație și arată că, în anul 2020 a redactat circa 177 de hotărâri, comparabil cu ceilalți judecători (media la nivelul secției fiind de 200 de hotărâri), deși a asigurat și formatul online al activităților școlare de debut ale copiilor săi și a colaborat în continuare cu INM, alocând timp și efort suplimentare pentru a-și însuși metode de formare online.

Prin urmare, recurenta susține că aceste aspecte au fost în mod greșit apreciate de instanța disciplinară ca reprezentând "probleme personale", în realitate fiind vorba de politica statului în situația de urgență a pandemiei, cu referire la care s-a considerat în hotărârea atacată că nu a avut niciun fel de influență în desfășurarea activității profesionale pentru niciun magistrat, indiferent de situația sa particulară.

În continuare, recurenta susține că redactarea cu întârziere a hotărârilor nu este rezultatul gestionării necorespunzătoare a activității de redactare, fiind determinată și de faptul că timpul de redactare a scăzut semnificativ din cauza colaborării cu INM și EJTN, la care a participat ca reprezentant al sistemului judiciar românesc în fața organismelor competente europene și internaționale, astfel că stocul de dosare restante acumulat a condus la diminuarea semnificativă a timpului de redactare și la redactarea cu întârziere a unor hotărâri mai vechi, însă păstrând același ritm de redactare cu ceilalți judecători.

Printr-o altă critică, se susține că, în condițiile pandemiei de Covid-19, nu poate fi reținută o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare în situația sa particulară, ci un rezultat al coroborării tuturor celor 4 factori: situație familială, încărcătură specifică pe complet, colaborare cu INM, seminare internaționale, caree au împovărat și mai mult o activitate deja situată în afara normei de muncă.

În cadrul unei alte critici, se arată că în mod greșit s-a reținut existența unor consecințe grave ale faptei imputate, sub aspectul încălcării drepturilor procesuale ale părților și afectarea prestigiului justiției și interesului justițiabililor. În acest sens, se arată, pe de o parte, că hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale sunt definitive, acordând prioritate în redactare hotărârilor date în apel, prin care a fost schimbată în tot sau în parte sentința atacată (circa 15% dintre restanțe), având în vedere caracterul executoriu al hotărârilor de primă instanță. Pe de altă parte, recurenta arată că, deși se apreciază că depășirea termenului de redactare încălcă drepturile procesuale ale părților și este afectat prestigiul justiției și interesul societății, pentru întârzierile în redactare reprezentând 54,21% din dosarele înregistrate pe rolul Curții de Apel București în anul 2020, nu s-a apreciat în mod similar și nu au fost aplicate sancțiuni disciplinare.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțate de instanța disciplinară.

Analizând hotărârea instanței disciplinare, atât din perspectiva legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește criticile referitoare la excepția nulității procedurii disciplinare și a acțiunii disciplinare în raport cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 și Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, se reține că pârâta a invocat această excepție în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii și a renunțat ulterior în mod expres la această excepție, iar instanța disciplinară a luat act de manifestarea de voință a pârâtei la termenul din 8 septembrie 2021. În aceste condiții, în analiza de legalitate și temeinicie pe care o efectuează cu privire la hotărârea atacată, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra unei excepții de procedură care nu a fost soluționată prin hotărârea atacată, ca urmare a manifestării unilaterale de voință a pârâtei în sensul renunțării la excepție. Cu toate acestea, se cuvine a fi menționat faptul că, raportat la criticile respective, este obligatorie, conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități".

Cu referire la cererea subsidiară de suspendare a judecății, se observă faptul că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 15 din 14 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022.

Criticile din recurs referitoare la nemotivarea hotărârii atacate sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.

Din analiza hotărârii atacate și din expunerea considerentelor acesteia (pct. I din prezenta decizie), rezultă că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ca elemente ale silogismului judiciar care fundamentează convingerea instanței materializată în soluția din dispozitiv. Motivarea hotărârii nu presupune că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește hotărârea atacată, în cuprinsul căreia secția pentru judecători în materie disciplinară a expus detaliat motivele pentru care a admis acțiunea disciplinară și a respins apărările pârâtei.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Or, în sensul celor arătate anterior, hotărârea ce formează obiectul recursului răspunde acestor exigențe, în condițiile în care instanței disciplinare nu îi revenea sarcina exorbitantă de a răspunde în concret și detaliat fiecărui argument ori fiecărui detaliu invocate atât în susținerea acțiunii disciplinare, cât și în apărare.

Prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în privința doamnei judecător A. - judecător în cadrul Curții de Apel București îndeplinirea condițiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea [...] hotărârilor judecătorești [...], din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, criticile din recurs nu demonstrează o altă situație decât cea reținută de instanța disciplinară în sensul celor arătate la pct. 7 și 8 din prezenta decizie, în raport de care nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la incertitudinea cu privire la perioada de referință analizată în procedura disciplinară.

În acest context factual, nu poate fi contestat că, în privința hotărârilor supuse C. proc. civ., s-a făcut dovada încălcării de către pârâta judecător, în mod repetat și pentru intervale de timp foarte lungi, atât a termenului de redactare de 30 de zile, cât și a eventualului termen prelungit la 90 de zile, ambele reglementate de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

În esență, prin criticile din recurs, subsumat laturii subiective a abaterii disciplinare, recurenta tind să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată de cauze obiective - volumul de activitate, numărul de ședințe la care a participat și pe care le-a condus, dosarele rulate, cauzele soluționate, atribuțiile suplimentare activității de judecată și de redactare a hotărârilor pronunțate - ori cauze de ordin personal - timpul alocat activităților pre-școlare și școlare ale copiilor în perioada pandemiei de Covid-19.

Însă, așa cum s-a reținut și în hotărârea atacată, apărările recurentei nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al deficiențelor constatate.

În raport cu situația de fapt, în acord cu instanța de disciplină, se reține că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare (peste 400 de zile de întârziere în cazul a trei hotărâri și întârzieri cuprinse între 112 și 393 de zile în cazul a 93 de hotărâri) sunt de natură a produce consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante, sub aspectul încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, iar faptele analizate, săvârșite cu intenție indirectă, sunt imputabile pârâtei, în contextul în care modul defectuos de desfășurare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători), îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale ori, finalmente, a termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept.

Or, în speță, acest just echilibru a fost perturbat semnificativ prin conduita imputabilă pârâtei constând în nerespectarea termenului legal/rezonabil de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr mare de hotărâri și pentru perioade îndelungate de timp.

În analiza răspunderii disciplinare, susținerile recurentei vizând existența unor cauze obiective și subiective de înlăturare a caracterului imputabil al întârzierilor în redactare nu pot primi relevanța exclusivă pe care le-o acordă pârâta, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiție și din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părților oricărui litigiu, și anume de a cunoaște în termenul legal sau, în ultimă instanță, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluția pronunțată în cauză pentru a fi în măsură să decidă cu privire la exercitarea căilor de atac, precum și din perspectiva interesului legitim prezumat de soluționare cu celeritate a litigiilor deduse instanțelor judecătorești spre soluționare.

Volumul mare de activitate poate constitui o cauză care să determine întârzieri în redactarea hotărârilor, însă, în circumstanțele cauzei, nu înlătură caracterul imputabil al faptei analizate în contextul particular al magistratului cercetat și în raport cu datele comparative la nivelul secției în care acesta își desfășoară activitatea, având în vedere volumul restanțelor și amploarea întârzierilor în redactare. Din această perspectivă, se reține că, în aceleași condiții de muncă, ceilalți judecători înregistrează un volum de restanțe și o întârziere în redactare inferioare celor constatate în privința pârâtei.

Nici criticile din recurs referitoare la datele generale privind întârzierile în redactare menționate în Raportul de activitate al Curții de Apel București pe anul 2020 nu pot fi primite, întrucât analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare se realizează în fiecare caz particular, în raport cu circumstanțele de obiective și subiective. Pentru aceleași argumente, nu pot fi primite nici criticile din recurs întemeiate pe aproximările generalizate cu privire la timpul de lucru necesar instrumentării unui dosar cuprinse în Raportul final al Conferinței din 22 noiembrie 2016 pentru prezentarea rezultatelor Proiectului derulat de Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Judiciar din Țările de Jos, cu sprijinul Ministerului Justiției din Țările de Jos, Ministerul Afacerilor Externe din Țările de Jos și Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

Criticile din recurs referitoare la disponibilitatea redusă a magistratului de alocare a timpului alocat vieții private pentru activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie decât cea împărtășită de instanța disciplinară, întrucât datele analizate din perspectiva imputabilității întârzierilor în redactare au vizat judecători aflați în situații similare din punct de vedere al volumului de activitate. Sub acest aspect, așa cum afirmă ritos chiar recurenta, instanța disciplinară a avut în vedere datele referitoare la volumul de activitate indicate în apărare. Susținerile din recurs formulate sub acest aspect nu relevă o diferență care să înlăture caracterul imputabil al faptei. Contrar susținerilor din recurs, se constată că recurenta înregistra 11,5% din totalul restanțelor înregistrat de cei 32 de judecători ai secției, în contextul în care 10 judecători nu aveau restanțe în redactare, ceea ce înseamnă că recurenta înregistra 157 de hotărâri restante, mult peste dublul mediei calculate la 63 de hotărâri restante în raport cu numărul de 22 de judecători care figurau cu întârzieri în redactare.

Apărările întemeiate pe activitățile din viața personală din cauza pandemiei de Covid-19 nu pot primi relevanța propusă de recurentă, întrucât măsurile adoptate în perioada pandemiei s-au răsfrânt asupra întregului sistem judiciar, motiv pentru care analiza comparativă realizată de instanța disciplinară a avut în vedere judecătorii din cadrul secției supuși acelorași condiționări existente la nivelul întregului sistem și chiar la nivelul întregii societăți.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe activitățile de colaborare cu INM și EJTN, se reține că nici acestea nu au potențialul de a înlătura caracterul imputabil al faptei. Chiar în contextul aprecierii pozitive a disponibilității de care a dat dovadă doamna judecător și a efortului suplimentar pe care l-a depus în cadrul colaborărilor respective, nu se poate face abstracție de faptul că aceste activități nu pot fi preeminente îndeplinirii corespunzătoare a îndatoririlor specifice funcției de judecător.

Este de observat că volumul de activitate și circumstanțele profesionale și personale invocate în apărare reprezintă elemente de circumstanțiere, care au fost avute în vedere de instanța disciplinară în procesul de individualizare a sancțiunii aplicate.

În consecință, în acord cu instanța disciplinară, se reține că, sub aspectul laturii subiective, din modul în care au înțeles să gestioneze activitatea de redactare a hotărârilor, rezultă că atitudinea psihică a recurentei-pârâte a fost de prevedere a rezultatelor conduitei sale, rezultate pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, ceea ce fundamentează caracterul imputabil al faptei analizate.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, realizând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterii analizate, instanța de disciplină cu just temei a avut în vedere circumstanțele profesionale și personale invocate în apărare, aplicând cea mai ușoară dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sancțiune având potențialul adecvat de sancționare a faptei reținute și de a-l determina pe magistrat să conștientizeze conduita culpabilă și să adopte remediile necesare.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate în recurs, motiv pentru care, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de doamna judecător A. - judecător în cadrul Curții de Apel București.