Decizia nr. 161/2022 — ÎCCJ — recurs

Prin Hotărârea nr. 25J din 17 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplică pârâtei A. -judecător în cadrul Curții de Apel București, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeași lege. A. Referitor la excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare

Instanța disciplinară a respins, ca nefondată, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare prin prisma efectelor Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, pentru considerentele arătate în continuare.

Excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare a fost analizată prin prisma Hotărârii CJUE în ceea ce privește răspunsul la a treia întrebare adresată Curții în cauza C-83/19, în sensul că "Articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național atunci când această reglementare este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități".

S-a reținut că analiza CJUE a vizat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu regulamentele a căror nulitate este invocată de pârâtă, iar instanța europeană nu a constatat neconcordanța ordonanței de urgență cu dreptul Uniunii Europene, ci, în mod generic, a subliniat că normele europene se opun unei reglementări naționale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național atunci când această reglementare este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități.

Din considerentele de la par. 205-206 ale hotărârii, rezultă că revine instanței naționale în fața căreia se invocă dreptul Uniunii să analizeze dacă, în mod concret, legislația națională în discuție respectă standardele impuse de normele europene prin prisma elementelor de interpretare oferite de CJUE.

În aceste condiții, s-a reținut că, în lumina jurisprudenței CJUE, secțiile în materie disciplinară ale CSM se circumscriu noțiunii de "instanță", fiind chemate să analizeze în speța concretă aspectele invocate anterior, în lumina principiilor aplicării directe și al priorității dreptului Uniunii.

În prezenta cauză, în raport de ansamblul elementelor de fapt și de drept invocate, nu se poate reține că actul normativ în discuție este de natură să dea naștere la îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcției inspectorului-șef ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și procurorilor sau de control politic al acestei activități, întrucât, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 nu a fost efectuată o numire în funcția de inspector-șef, ci au fost stabilite norme generale pentru asigurarea interimatului funcțiilor de conducere ale Inspecției Judiciare, iar soluția normativă adoptată prevede ca funcția de conducere să fie exercitată de aceeași persoană care ocupase funcția până la acel moment, în urma numirii sale conform procedurii ordinare prevăzute de dreptul național, astfel că nu se poate vorbi despre o numire într-o funcție de conducere efectuată de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituționale, în considerarea unor situații extraordinare, a cărei reglementare nu putea fi amânată, fiind determinată de expirarea mandatului funcției de conducere. Pe de altă parte, adoptarea actului normativ a fost justificată de faptul că legea în vigoare la acel moment nu reglementa situația în care mandatele funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții și nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct, în situația în care acestea devin vacante din alte motive. Soluția legislativă consacrată prin ordonanța de urgență nu a făcut altceva decât să consacre legislativ o practică administrativă existentă, și anume aceea a delegării, de către organul competent în ipoteza vacantării unei funcții de conducere de nivel înalt la o instanță sau un parchet, până la ocuparea acesteia, tot a persoanei care exercitase anterior mandatul acestei funcții.

În concluzie, ținând seama de ansamblul elementelor de fapt și de drept, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 nu a conferit Guvernului o competență directă de numire în funcțiile de conducere al Inspecției Judiciare și nici nu a fost de natură a da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității magistraților sau de control politic al acestei activități. În contextul în care actul normativ în baza căruia s-a asigurat interimatul conducerii Inspecției Judiciare respectă standardele fixate de dreptul UE, așa cum a fost interpretat de Curte, nu se poate reține nulitatea mandatului inspectorului-șef și nici nulitatea actelor adoptate de inspectorul-șef pe perioada interimatului, astfel cum se invocă în notele scrise.

În subsidiar, și dacă s-ar aprecia că Ordonanța Guvernului nr. 77/2018 nu respectă exigențele fixate de instanța de contencios european, în speță, în procedura disciplinară aflată pe rolul secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, nu s-ar putea analiza pe cale incidentală legalitatea regulamentelor invocate, care sunt acte administrative cu caracter normativ, motiv pentru care nulitatea acestora nu poate fi invocată pe cale de excepție, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ exercitându-se de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, instanțele de contencios administrativ au și fost sesizate în acest sens, solicitându-se anularea cel puțin a unora din regulamentele menționate.

Or, a accepta că asupra valabilității unor acte administrative cu caracter normativ, chiar și din prisma conformității cu dreptul Uniunii Europene, s-ar putea pronunța pe cale incidentală oricare dintre instanțele în fața cărora a fost invocată excepția, ar conduce în mod inevitabil la pronunțarea unor hotărâri contradictorii, în funcție de aprecierea fiecărei instanțe. Tocmai de aceea, din perspectiva imperativului asigurării unei jurisprudențe unitare care să răspundă așteptărilor legitime ale justițiabililor angrenați în proceduri judiciare legate de aplicarea aceluiași act administrativ cu caracter normativ, legea a stabilit că exercitarea controlului judecătoresc al acestor acte nu se poate realiza pe cale incidentală, ci doar pe calea acțiunii în anulare, hotărârea astfel pronunțată fiind opozabilă erga omnes. B. Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Instanța disciplinară a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele arătate în continuare.

Pârâta judecător funcționează în cadrul secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București începând cu 01.09.2019.

În procedura disciplinară, judecătorului i se impută nerespectarea, din motive imputabile, a dispozițiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., care, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, prevede că "hotărârea se redactează și se semnează în cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori", iar, în forma anterioară modificării, dispunea în sensul că "hotărârea se va redacta și semna în cel mult 30 de zile de la data pronunțării".

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că: (i) la 28 februarie 2021, data sesizării Inspecției Judiciare, judecătorul figura cu un număr total de 231 hotărâri neredactate în termenul legal; (ii) la 2 septembrie 2021, data finalizării cercetării disciplinare, judecătorul înregistra 290 de hotărâri neredactate; (iii) la 16 noiembrie 2021, judecătorul înregistra 240 de hotărâri neredactate în termen, dintre care 10 hotărâri urmau să fie scăzute la 17 noiembrie 2021, iar 25 de hotărâri erau redactate în ciornă.

Având în vedere situația de fapt, necontestată de judecător, s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către judecător a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești.

Sub aspectul imputabilității conduitei ilicite a judecătorului, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, au fost avute în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință și în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acestuia.

Din perspectiva volumului de muncă, s-au reținut următoarele: (i) în perioada 01.01.2020 - 30.06.2021, judecătorul a participat la 40 de ședințe de judecată, media pe judecător fiind de 34,45 de ședințe; (ii) în perioada 01.01.2020 - 30.06.2021, judecătorul a rulat 1.581 de dosare, peste media de 1.089 de dosare pe judecător, a soluționat 569 de dosare, sub media de 628 dosare pe judecător și i-au revenit spre redactare 336 de dosare, peste media de 297 de dosare pe judecător; (iii) în anul 2020, judecătorul a rulat 448 de dosare, peste media de 389 de dosare pe judecător, complexitatea totală a acestora fiind de 6.366,96 puncte, peste media de 4.815,73 puncte pe judecător; (iv) în perioada 01.01.2021 - 31.03.2021, judecătorul a rulat 237 de dosare, peste media de 196,62 de dosare pe judecător, complexitatea totală a acestora fiind de 3.088,85 puncte, peste media de 2.528 de puncte pe judecător.

Analizând comparativ volumul de activitate, s-a reținut că, la 31.03.2021, 21 judecători din media de 32 judecători care au funcționat în cadrul secției în perioada de referință, înregistrau depășiri ale termenului legal de redactare. Cu toate acestea, pârâta judecător figura cu numărul cel mai mare de hotărâri restante față de ceilalți judecători care înregistrau depășirea termenului legal de redactare în cazul unui număr de 1-154 de hotărâri. Relevant este și faptul că, la aceeași dată, dintre cele 105 hotărâri pronunțate în anul 2019 și neredactate în termenul legal la nivelul secției, în cazul a 65 hotărâri redactor este pârâta judecător.

În perioada 01.09.2019 (data transferului la Curtea de Apel București) - 19.07.2021, judecătorul a redactat 98 de hotărâri, în condițiile în care, în același interval de timp, media redactărilor a fost de 344 de hotărâri/judecător (numărul de hotărâri redactate fiind cuprins între 207 și 447 de hotărâri).

Începând cu 01.09.2019, pârâta judecător nu a fost desemnată să îndeplinească și alte atribuții conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și nici nu a susținut examene sau concursuri.

Prin urmare, volumul de activitate, astfel cum a fost expus anterior, nu justifică, în mod obiectiv, numărul foarte mare de hotărâri neredactate în termenul legal, relevantă fiind și durata în timp a acestor întârzieri.

Aspectele invocate de pârâta judecător referitoare la problemele personale, fluctuația grefierilor pe complet, schimbarea compunerii completului nu înlătură răspunderea disciplinară, ci constituie, eventul, elemente în circumstanțiere ce pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare.

În consecință, s-a reținut că pârâta judecător a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare a hotărârilor pronunțate, motiv pentru care se reține un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și de prioritizare a lucrărilor, aspect cu caracter determinant, care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Sub aspectul laturii subiective, din modul în care pârâta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale în ceea ce privește redactarea în termen a hotărârilor pronunțate, rezultă că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Faptele săvârșite de pârâtă au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora.

Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță, cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea judecătorului, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunțate, părțile au fost lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către acestea a argumentelor pro și contra exercitării unei căi de atac. Această situație s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, astfel încât a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptei săvârșite de pârâta judecător. Volumul de activitate înregistrat de pârâtă în perioada de referință a fost peste media calculată la nivelul instanței, iar, la data pronunțării hotărârii, pârâta înregistrează 240 de hotărâri pentru care termenul legal de redactare era depășit. Având în vedere gravitatea concretă a faptelor, în sensul celor reținute anterior, și vinovăția pârâtei, s-a apreciat că este justificată aplicarea unei sancțiuni care să îi atragă atenția judecătorului cu privire la consecințele pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător. Totodată, în raport cu principiul proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterilor, s-a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeași lege. II. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Pârâta judecător a declarat recurs împotriva hotărârii menționate la pct. I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare. A. Critici referitoare la soluția dată excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare

Recurenta-pârâtă reiterează faptul că a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare și a tuturor actelor efectuate în procedura disciplinară de Inspecția Judiciară, prin inspector judiciar B., cu aprobarea inspectorului-șef C.

În susținere, se arată că întreaga procedură disciplinară s-a desfășurat în baza Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018, iar inspectorul judiciar B. a fost numită în această funcție prin Ordinul inspectorului-șef, ambele ordine fiind emise de o persoană care nu avea calitatea cerută de lege - aceea de inspector-șef legal numit în funcție. De asemenea, se arată că acțiunea disciplinară și toate actele de cercetare disciplinară sunt afectate de nulitate, ca o consecință a nulității mandatului interimar de inspector-șef al Inspecției Judiciare din perioada 01.09.2018 - 14.05.2019, exercitat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, act normativ contrar reglementărilor Uniunii Europene, conform Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19.

Soluția instanței disciplinare este criticată pentru faptul că a reținut, pe de o parte, că analiza CJUE s-a referit numai la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, iar nu și la Regulamentele a căror nulitate s-a invocat, iar, pe de altă parte, că instanța europeană nu a constatat neconcordanța ordonanței de urgență cu dreptul Uniunii Europene, ci revine instanței de trimitere sarcina de a analiza concordanța în contextul de drept și de fapt național.

Se afirmă că, în fapt, prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 s-a stabilit o procedură de reglementare a situației de interimat a funcției de conducere când mandatul expiră mai înainte de finalizarea concursului de ocupare a acestuia sau se vacantează din alte motive, iar art. II din ordonanța de urgență a avut drept scop numirea interimară la conducerea Inspecție Judiciare a fostei echipe de conducere a instituției a cărui mandat încetase anterior intrării în vigoare a legii, fără ca anterior să fi fost făcute demersurile necesare pentru ocuparea posturilor și evitarea expirării mandatului. Această dispoziție din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, precum și măsura realizată în baza acesteia, sunt contrare normelor și cerințelor TUE, Deciziei nr. 2006/928, așa cum au fost interpretate prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, a căror aplicabilitate este obligatorie potrivit art. 148 din Constituție.

În consecință, se susține că este îndeplinită condiția prevăzută în hotărâre referitoare la contrarietatea cu normele europene a reglementării naționale care permite Guvernului să efectueze numiri în conducerea organului de cercetare disciplinare a magistraților.

În ceea ce privește celelalte cerințe din Hotărârea CJUE, se arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 a dat naștere unor îndoieli legitime privind utilizarea Inspecției Judiciare ca instrument de presiune și control politic. Astfel, având în vedere ansamblul contextului legal și faptic al adoptării ordonanței de urgență, rezultă îndoieli legitime legat de impunerea prin dispoziții legale a interimatului fostei conduceri cu încălcarea procedurii de numire obișnuite, cât și a prerogativei Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune asupra delegării în funcțiile de conducere a Inspecției Judiciare în cazul vacantării acestora, iar, pe de altă parte, îndoieli legitime privind utilizarea prerogativelor și funcțiilor Inspecției Judiciare pentru realizarea unor interese de natură politică (în sensul considerentelor de la par. 205 din hotărârea CJUE), ambele aspecte fiind în contradicție cu art. 2 și art. 19 din TUE și cu Decizia 2006/928 a Comisiei Europene, așa cum sunt interpretate de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021.

În aceste condiții, în raport cu art. 148 alin. (2) din Constituție, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 este inaplicabilă, ceea ce conduce la concluzia că numirea interimară în funcția de inspector-șef a Inspecției Judiciare pe perioada 01.09.2018 - 14.05.2019, având ca temei art. II din ordonanța de urgență, este nelegală.

Ca urmare a nelegalității numirii inspectorului-șef pe perioada de interimat, toate actele administrative emise de acesta, printre care se numără Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, Ordinul inspectorului-șef nr. 131/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, Ordinul inspectorului-șef nr. 134/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, precum și Ordinul inspectorului-șef de numire în funcție a inspectorului judiciar B., sunt lovite de nulitate, ceea ce atrage nulitatea absolută a întregii proceduri de cercetare, precum și a acțiunii disciplinare. B. Critici formulate cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004

În susținerea caracterului neimputabil al faptei imputate, recurenta-pârâtă formulează criticile arătate în continuare.

În speță, a existat un complex de împrejurări care au contribuit determinant la reducerea timpului alocat redactării hotărârilor, și anume: (i) stocul de dosare al completului preluat în urma transferului la Curtea de Apel București, la care s-au adăugat dosarele nou-intrate. Se afirmă că numai în perioada septembrie- decembrie 2019 a rulat 314 dosare, cifră comparabilă cu numărul total de dosare rulate în perioada aprilie- decembrie de alți judecători (spre exemplu, 360, 314, 364 de dosare). În aceeași perioadă, se artă că a soluționat 187 dosare și primit în redactare 80 dosare, valori care depășesc media pe judecător din perioada respectivă; (ii) schimbarea repetată a compunerii completului, care a generat dificultăți obiective în stabilirea convergenței opiniilor judecătorilor cu consecința unor opinii separate, ambele necesitând alocarea de timp suplimentar și energie; (iii) schimbarea a 4 grefieri ai completului în perioada septembrie 2019 - martie 2021, fapt de natură a influența desfășurarea normală a activității; (iv) complexitatea cauzelor: în anul 2020, din cei 33 judecători ai secției, a figurat cu 6.366,96 puncte complexitate a dosarelor, în timp ce, dintre ceilalți judecători, doar 8 aveau peste 5.000 de puncte, iar restul aveau între 3.000 - 5.000 de puncte, media pe secție fiind de 4.815,73 pe judecător. În perioada 01.01 - 01.03.2021, complexitatea dosarelor în cazul său a fost 3.088 de puncte, în timp ce media pe judecător era de 2.528 puncte; (v) volumul de activitate: din acest punct de vedere, pentru perioada 01.01.2020 - 31.03.2021, figurează cu următoarele valori statistice 1.216 dosare rulate, peste media de 859 dosare/judecător la nivelul secției; 496 de dosare soluționate, peste media de 455 dosare/judecător la nivelul secției; 264 de dosare în redactare, peste media de 222 de dosare/judecător la nivelul secției.

Se susține că aceste împrejurări au avut drept efect cumulativ necesitatea suplimentării cu prioritate a timpului, mijloacelor și energiei pentru pregătirea și desfășurarea activității de judecată și soluționarea cauzelor, ceea ce a determinat în mod corespunzător o reducere a timpului acordat motivării hotărârilor.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă existența unor împrejurări deosebite de natură personală, prezentate în cererile depuse la dosar și dovedite prin actele depuse.

Din punct de vedere probator, recurenta-pârâtă critică faptul că în hotărâre se motivează că nu este utilă cauzei cererea sa de audiere a unui martor, formulată la termenul din 17 noiembrie 2021, admisibilă conform art. 255 alin. (1) și art. 309 alin. (1) din C. proc. civ. cu referire la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, fără a fi expuse aspectele concrete în raport de care s-a apreciat în acest sens.

În hotărâre, instanța disciplinară a avut în vedere numai datele statistice care vizau volumul de activitate, cu accent pe aspectele vizând situația restanțelor comparativ cu ceilalți judecători ai secției, în timp ce apărările formulate de pârâtă au fost luat în considerare ca simple circumstanțe invocate în justificarea întârzierilor. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susține că întârzierile în redactare au fost generate de un complex de împrejurări în perioada septembrie 2019- iunie 2021, care a determinat o orientare preponderentă, dar justificată de context, spre activitatea de judecată, problemele personale fiind ultimele indicate.

Fără a ține seama de apărările formulate, instanța disciplinară a reținut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și de prioritizare a lucrărilor drept cauză exclusivă a neredactării în termen a hotărârilor.

În ceea ce privește gravitatea faptei imputate, cu privire la care instanța disciplinară a reținut că neredactarea în termen a hotărârilor a avut consecințe grave, recurenta-pârâtă arată următoarele: (i) activitatea sa vizează în mod exclusiv judecata în apel în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, în care apelul este cale de atac unică; (ii) din punctul de vedere strict al legii de procedură civilă, soluționarea cauzei constă în pronunțarea hotărârii și reprezintă punctul final al procesului civil, iar redactarea hotărârii judecătorești este o etapă procedurală care completează, desăvârșește procesul civil, astfel că redactarea cu întârziere a hotărârii judecătorești nu poate fi apreciată drept o prelungire a termenului de soluționare a cauzelor, necesitând o abordare distinctă; (iii) din această perspectivă, preocuparea deosebită pentru activitatea de judecată a vizat tocmai soluționarea în timp optim a dosarelor, deziderat pe care recurenta susține că l-a realizat, fiind atestat de numărul dosarelor pronunțate. III. Apărările formulate de intimata-reclamantă Inspecția Judiciară

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă, susținând, în esență, că, în ceea ce privește soluția dată excepției nulității acțiunii disciplinare, este obligatorie Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 15/2022, iar, pe fondul cauzei, criticile din recurs sunt nefondate. IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului de 5 judecători, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018 și în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, analiza Înaltei Curți vizează atât temeinicia, cât și legalitatea hotărârii pronunțate de instanța disciplinară (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48). A. Referitor la criticile vizând soluția de respingere a excepției excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare invocate de pârâtă

Așa cum rezultă din expunerea lucrărilor cauzei și din criticile formulate în recurs, pârâta judecător arată că, având în vedere nelegalitatea numirii inspectorului-șef al Inspecției Judiciare cu caracter interimar, în raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, act normativ contrar reglementărilor Uniunii Europene, conform Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, toate actele emise de inspectorul-șef în perioada interimatului, printre care se numără Ordinul nr. 136/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, Ordinul nr. 131/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, Ordinul nr. 134/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, precum și Ordinul de numire în funcție a inspectorului judiciar B. sunt lovite de nulitate, ceea ce atrage nulitatea absolută a întregii proceduri de cercetare, precum și a acțiunii disciplinare.

Contrar susținerilor din recurs, se constată că, prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități".

Conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 15/2002, pronunțată în mecanismul hotărârii prealabile, "este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Considerentele deciziei menționate, confirmă validitatea raționamentului logico-juridic al instanței disciplinare, în sensul că: (i) "fără a constata neconcordanța Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, «revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, ținând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt și de drept național, dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului național o competență directă de numire în aceste funcții și dacă a putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități» (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)" (par. 48 din decizie); (ii) "contextul situațiilor de fapt și de drept care au condus la adoptarea ordonanței de urgență relevă, pe de o parte, existența unui vid legislativ în privința interimatului funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcții de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu își găsea rezolvare normativă." (par. 58 din decizie); (iii) "ipoteza «încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național», la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăsește în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ" (par. 61 din decizie); (iv) "atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât și în jurisprudența sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C-585/18, C-624/18 și C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situații de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanța europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condițiilor de fond și de procedură în care se realizează numirile respective. Însă, chiar și în aceste condiții, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare. Acest act normativ nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae", fiind "este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală și permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluția normativă introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 se regăsește în prezent în fondul activ al legislației, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004." (par. 66 - 67 și 69 din decizie); (v) "dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absența lor, dispozițiile art. I din ordonanța de urgență, context în care este superfluu a se discuta despre potențialul risc de a conferi Guvernului competența de numire directă în funcțiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare" (par. 74 din decizie); (vi) "nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competența directă de numire în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare" (par. 75 din decizie); (vii) "În privința celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situații obiective excepționale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenția Guvernului de a-și aroga, prin adoptarea ordonanței de urgență, competența de numire directă în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare de o manieră care «să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități" (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)» (par. 76 din decizie); (viii) "un asemenea potențial risc nu poate fi luat în discuție în condițiile în care aceeași persoană, numită inițial de CSM, a exercitat funcția de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) și a fost numită ulterior în funcție de CSM în urma concursului organizat și desfășurat în temeiul art. 67 alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2004. Așadar, soluția normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenței profesionale și manageriale, exercitând deja funcțiile respective, având o cunoaștere aprofundată a activității Inspecției Judiciare și susținând un concurs, atât la momentul numirii inițiale, cât și la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condițiile legii" (par. 83 din decizie); (ix) "se cuvine a fi luat în considerare și faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenței justiției, conform art. 133 alin. (1) din Constituție, și singura instituție cu competențe în numirea, promovarea, transferul și sancționarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigențelor specifice corpului magistraților, prezentând garanțiile de imparțialitate și independență în exercitarea funcției. Astfel, deși este necontestat faptul că interimatul celor două funcții de conducere a fost exercitat în temeiul dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reține incidența ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcție de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituționale, în considerarea unor situații extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată" (par. 87 - 89 din decizie).

În raport cu decizia și considerentele citate, susținerile din recurs vizând excepția nulității acțiunii disciplinare nu pot fi primite, soluția și motivarea din hotărârea atacată fiind, din perspectiva propusă de recurenta-pârâtă, la adăpost de orice critică. B. În ceea ce privește criticile referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004

Prin hotărârea atacată, s-a reținut în privința pârâtei judecător îndeplinirea condițiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea [...] hotărârilor judecătorești [...], din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, prin criticile din recurs nu sunt combătute aspectele reținute de instanța disciplinară în privința situației de fapt, expuse la pct. 14 din prezenta decizie, care reflectă, în esență, următoarea realitate faptică: (i) la 28 februarie 2021, judecătorul înregistra 231 de hotărâri neredactate în termenul legal; (ii) la 2 septembrie 2021, judecătorul înregistra 290 de hotărâri neredactate în termenul legal; (iii) la 16 noiembrie 2021, judecătorul înregistra 240 de hotărâri neredactate în termenul legal.

Situația de fapt reliefează încălcarea de către judecător, în mod repetat și pentru intervale de timp lungi, a termenului de redactare prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. - atât termenul de 30 de zile, în forma anterioară modificării textului prin Legea nr. 310/2018, cât și eventualul termen prelungit la 90 de zile, în forma ulterioară modificării textului prin Legea nr. 310/2018.

În esență, prin criticile din recurs, subsumat laturii subiective a abaterii disciplinare, recurenta tinde să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată de "un complex de împrejurări" obiective - stocul de dosare al completului preluat la data transferului la Curtea de Apel București; schimbarea compunerii completului; schimbarea greierilor alocați completului; complexitatea cauzelor; volumul de activitate - ori "împrejurări deosebite de natură personală". Apărările recurentelor nu demonstrează, însă, contrariul aspectelor reținute de instanța de disciplină în privința caracterului imputabil al deficiențelor constatate în activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești.

În raport cu situația de fapt, instanța de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante, cu consecința încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, iar faptele analizate, săvârșite cu intenție indirectă, sunt imputabile pârâtei, în contextul în care modul defectuos de desfășurare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp pe perioade foarte îndelungate.

În cauză, își mențin valabilitatea aprecierile anterioare din jurisprudența Completului de 5 judecători, în sensul că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale ori, finalmente, a termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021, par. 42).

Or, în cauza dedusă judecății, acest just echilibru a fost perturbat semnificativ prin conduita imputabilă pârâtei constând în nerespectarea termenului legal de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr mare de hotărâri și pentru perioade îndelungate de timp, cu consecințele negative amintite anterior.

În analiza răspunderii disciplinare, susținerile recurentei vizând existența unor cauze obiective și subiective care ar înlătura caracterul imputabil al întârzierile în redactare nu pot primi relevanța exclusivă pe care le-o acordă recurenta, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiție și din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părților oricărui litigiu, și anume de a cunoaște în termenul legal sau, în ultimă instanță, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluția pronunțată în cauză pentru a fi în măsură să decidă cu privire la exercitarea căilor de atac, precum și din perspectiva interesului legitim prezumat de soluționare cu celeritate a litigiului dedus instanței spre soluționare. Contrar susținerilor din recurs, intervalul de timp necesar redactării hotărârii face parte din durata de soluționare a cauzei, dovadă în acest sens fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., nerespectarea termenului de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre cazurile în care poate fi formulată contestația privind tergiversarea procesului.

În ceea ce privește volumul de activitate, comparativ cu ceilalți judecători ai secției, se constată, în acord cu cele reținute în hotărârea atacată (aspecte expuse la par. 17 - 19 din prezenta decizie), că volumul de activitate al pârâtei, deși se situează în privința anumitor indicatori, peste media secției, diferențele nu sunt semnificative de o manieră care să justifice numărul mare de hotărâri neredactate și durata întârzierilor. Chiar în prezența acestor diferențe care reflectă un volum mai mare în privința recurentei este de reținut că media statistică nu reflectă încărcătura reală, ci reprezintă un reper relativ, întrucât valoarea sa diminuată este determinată de fluctuația de personal în cursul anului, dovadă în acest sens fiind faptul că, așa cum sa reținut în hotărârea atacată, numai 21 dintre cei 32 de judecători ai secției și-au desfășurat activitatea pe întreaga perioadă de referință. Pe de altă parte, în privința caracterul imputabil este de observat că dintre cei 21 de judecători, pârâta înregistra cel mai mare număr de hotărâri restante, iar, la 31 martie 2021, dintre cele 105 hotărâri pronunțate în anul 2019 și neredactate în termenul legal la nivelul secției, 65 de hotărâri se aflau în redactarea pârâtei. Or, în condițiile în care 20 de judecători înregistrau împreună un număr total de 50 de hotărâri neredactate din anul 2019, pârâta înregistra 65 de restanțe în redactare din aceeași perioadă, ceea ce reflectă o deficiență particulară în privința pârâtei comparativ cu ceilalți judecători din cadrul secției care și-au desfășurat activitatea pe întreaga perioadă de referință.

Tot din perspectivă comparativă cu ceilalți judecători ai secției, întemeiat s-a observat că, spre exemplu, în perioada 01.09.2019 - 19.07.2021, judecătorul a redactat 98 de hotărâri, în timp ce media redactărilor la nivelul secției a fost de 344 de hotărâri/judecător (numărul de hotărâri redactate de ceilalți judecători fiind cuprins între 207 și 447).

Volumul mare de activitate corelat cu celelalte împrejurări obiective invocate de recurenta-pârâtă, și anume stocul de dosare, schimbarea compunerii completului, schimbarea grefierilor alocați completului, complexitatea cauzelor, pot constitui cauze care să determine întârzieri în soluționarea și redactarea hotărârilor, însă, în circumstanțele cauzei, nu înlătură caracterul imputabil având în vedere volumul restanțelor și durata întârzierilor în redactare, în condițiile în care, în aceleași condiții de muncă, ceilalți judecători înregistrează un volum de restanțe și o întârziere în redactare mult inferioare celor constatate în privința pârâtei - așa cum rezultă din datele menționate la pct. 18 din prezenta decizie. Aspectele menționate pot reprezenta elemente de circumstanțiere și nu reprezintă ipso facto cauze de înlăturare a răspunderii disciplinare.

Din perspectiva caracterului imputabil al abaterii disciplinare analizate, relevant este și faptul că, în intervalul de timp dintre data sesizări Inspecției Judiciare - 28 februarie 2021 și 16 noiembrie 2021 - judecătorul nu a dat demonstrat faptul că a conștientizat consecințele produse de deficiențele din activitatea de redactare și și-ar fi adaptat modul de lucru de o manieră care să conducă la remedierea aspectelor imputate, dovadă în acest sens fiind faptul că numărul hotărârilor neredactate cu depășirea termenului legal a crescut de la 231 la 240.

În consecință, în acord cu instanța disciplinară, se reține că, sub aspectul laturii subiective, din modul în care a înțeles să gestioneze activitatea de redactare a hotărârilor rezultă că atitudinea psihică a recurentei-pârâte a fost de prevedere a rezultatelor conduitei sale profesionale și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea acestor rezultate, ceea ce fundamentează caracterul imputabil al faptei analizate.

Criticile formulate cu privire la considerarea, ca neutilă cauzei, a cererii de audiere a unui martor, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea instanței disciplinare sunt juste, având în vedere faptul că, în speță, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare se evaluează în raport cu date statistice concrete și oficiale, iar nu cu aspecte ce pot face obiectul unei declarații testimoniale.

Pentru considerentele arătate, se reține că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât, iar, prin hotărârea atacată s-a constatat întemeiat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, realizând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterii analizate, instanța de disciplină a apreciat întemeiat, în raport cu gravitatea faptei - conturată de volumul restanțelor în redactare și durata depășirii termenului legal - și conduita pasivă a judecătorului - care nu și-a remediat deficiențele din activitatea de redactare - că este justificată aplicarea celei de-a doua sancțiuni ca severitate, în ordinea reglementată de art. 100 din Legea nr. 303/2004, considerată a avea potențialul adecvat de sancționare a deficiențelor reținute și de a o determina pe recurenta-pârâtă să conștientizeze conduita culpabilă și să își remedieze conduita profesională, în ceea ce privește activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești. ******* Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, va respins, ca nefondat, recursul declarat de A., nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva legalității ori temeiniciei. PENTRU ACESTE MOTIVE,