ÎCCJ, Decizia nr. 185/2022

Ședința publică din data de 26 septembrie 2022

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A. - magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 24J din data de 17 noiembrie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a respins excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, cu majoritate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 1 lună" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din același act normativ. A fost exprimată și o opinie separată doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în sensul aplicării doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a sancțiunii disciplinare constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.

Analizând cu prioritate excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, motivat de faptul că nu exista o sesizare legală, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Prin urmare, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a respins excepția invocată, ca neîntemeiată.

S-a reținut că pârâta A. a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care era depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, la cele mai multe hotărâri.

Din această perspectivă, s-a mai reținut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant și care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, a condus în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că, la data de 13 august 2021, pârâta figura cu un total de 173 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 20 predate în concept, cea mai veche din 27 mai 2020, iar la data de 16 noiembrie 2021, recurenta înregistra un număr de 144 de hotărâri restante (dintre care o hotărâre redactată în concept), cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunțate la data de 16 septembrie 2020.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat, din modul în care pârâta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunțate, că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Faptele săvârșite de pârâtă au avut drept consecință încălcarea drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele cu întârzieri la redactare.

Întrucât în calculul termenului rezonabil s-a avut în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea recurentei, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunțate, părțile au fost lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor. Această situație s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, fiind create premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă în sensul art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

În consecință, instanța disciplinară a reținut că nerespectarea dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., în modalitățile descrise anterior, are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Pentru toate aceste considerente, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei a fost admisă. La individualizarea sancțiunii ce a fost aplicată s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptei săvârșite de pârâtă.

Din această perspectivă, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că atitudinea pârâtei trebuie examinată și din perspectiva interesului justițiabililor din cauzele în care s-au respectat termenele legale de redactare a hotărârilor care se suprapune cu interesul societății de a avea o justiție ce soluționează la timp cauzele cu care este sesizată, ca și pilon al unei societăți democratice.

Secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reținut că relevantă este și atitudinea pârâtei față de îndeplinirea obligației legale de redactare în termen a hotărârilor. Astfel, după declanșarea verificărilor disciplinare, aceasta nu s-a mobilizat pentru a diminua considerabil numărul hotărârilor pentru care era depășit termenul legal de redactare, figurând la data de 16 noiembrie 2021 cu 144 de hotărâri restante, cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunțate la data de 16 septembrie 2020.

Ținând cont de toate împrejurările care, în mod obiectiv, s-au avut în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate, precum, gravitatea concretă a faptelor, vinovăția pârâtei, dar și faptul că nu a mai fost sancționată disciplinar anterior, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că se justifică aplicarea față de pârâtă a unei sancțiuni care să îi atragă atenția asupra consecințelor negative pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător.

Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum și faptul că sancțiunile aplicate trebuie sa fie proporționale cu gravitatea abaterilor, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 1 lună" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din același act normativ.

Împotriva hotărârii anterior menționate, a declarat recurs recurenta A., înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Prin memoriul de recurs, recurenta susține că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și solicită, în principal, admiterea recursului, casarea Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021 și, rejudecând, admiterea excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, și pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară.

În cazul respingerii excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară, având ca obiect abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r), teza I din Legea nr. 303/2004.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea în parte a Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară și rejudecând, înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de o lună" cu cea a "avertismentului".

Recurenta invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și arată că hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce privește respingerea excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare.

Astfel, arătă că nu există o sesizare legală a Inspecției Judiciare deoarece sesizarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv adresa nr. x/05 martie 2021, viza doar efectuarea de verificări cu privire la dosarele neredactate mai vechi de 18 luni, situație în care recurenta nu se încadra, întrucât, atât la data întocmirii situației deciziilor aflate în curs de redactare (04 martie 2021), cât și la data formulării sesizării (05 martie 2021), pentru cele 4 decizii (nr. 4190, nr. 4196, nr. 4206 și nr. 4209 din 25 septembrie 2019) menționate în tabelul anexat sesizării, nu era depășit termenul de 18 luni.

Din eroare numele său a figurat în tabelul cu situația dosarelor neredactate mai vechi de 18 luni și că aceasta a fost îndreptată ulterior, tabelul fiind rectificat și transmis, în forma corectă, prin e-mail la cabinetul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 05 martie 2021. Cu toate acestea, Inspecția Judiciară a ignorat aceste apărări.

Totodată, a arătat că, față de limitele învestirii prin sesizarea din 05 martie 2021, Inspecția Judiciară nu putea extinde obiectul verificărilor efectuate în cursul cercetării disciplinare la împrejurări care inițial nu au stat la baza sesizării Inspecției Judiciare din perspectiva existenței indiciilor săvârșirii abaterii cercetate, în lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu. Aceasta atrage nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, astfel că pretinsa neredactare a altor hotărâri restante decât cele menționate în sesizare nu-i poate fi imputată ca abatere disciplinară, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea Inspecției Judiciare.

Deși toate aceste argumente au fost invocate în susținerea excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare la termenul de dezbateri din 17 noiembrie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepția ca neîntemeiată, fără ca în motivarea soluției de respingere să se regăsească motivele pentru care au fost respinse argumentele invocate, nefiind suficientă.

Arată că nu a invocat niciodată că nu ar exista o sesizare legală din partea președintelui Înaltei Curți de Casație, ci a arătat că sesizarea președintelui nu o viza întrucât nu avea redactări mai vechi de 18 luni și, deci, nu putea face obiectul unei cercetări disciplinare.

Precizează că o hotărâre de sancționare trebuia să fie motivată iar prin aceasta trebuie să răspundă în mod rezonabil tuturor argumentelor părților.

Maniera extrem de lapidară în care sunt exprimate considerentele respingerii excepției nulității nu a creat transparență asupra silogismului judiciar care să explice și să justifice soluția pronunțată, lăsând neanalizate argumentele esențiale referitoare la lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la extinderea cercetării disciplinare în ceea ce o privește pe recurentă.

Reiterează că în cauză nu există o sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare, deoarece nu există niciun proces-verbal întocmit în acest sens, așa cum prevede art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, "Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-șef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar și avizat de șeful direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef".

Face referire și la prevederile art. 14 alin. (2) din același Regulament, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 10 alin. (6)".

Concluzionând, arată că atâta timp cât sesizarea inițială nu o viza pe recurentă pentru că nu avea întârzieri mai mari de 18 luni, iar Inspecția Judiciară nu a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la alte aspecte decât cele care au făcut obiectul sesizării inițiale, consideră că se impunea admiterea excepției nulității acțiunii disciplinare.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține că hotărârea atacată este pronunțată cu interpretarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de conținutul abaterii disciplinare, recurenta precizează că pentru a fi atrasă răspunderea magistratului este necesar ca nerespectarea termenelor de redactare a hotărârilor să îi fie imputabilă.

Consideră că instanța disciplinară trebuia să țină cont de anumite criterii de apreciere, care nu trebuie privite în mod unilateral, ci cumulativ și interdependent, ansamblul acestora determinând un eventual grad de vinovăție sau de imputabilitate.

Pentru a analiza cauzele care au determinat nerespectarea obligației de redactare a hotărârilor în termenul legal, în condițiile lipsei unor criterii stabilite de lege, atât Inspecția Judiciară cât și secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuiau să aibă în vedere volumul de activitate, condițiile în care recurenta își desfășoară activitatea, gradul de complexitate al cauzelor, apreciind că era necesară examinarea tuturor aspectelor ce țin de activitatea sa profesională.

Deci Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară trebuia să analizeze dacă există motive imputabile recurentei, pentru a reține incidența abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. r) teza I din Legea 303/2004 a ignorat toate probele depuse în apărare, care dovedeau, la nivel individual, cauzele justificative pentru existența întârzierilor în redactare, raportându-se doar la datele statistice generate de sistemul Ecris sau furnizate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, o hotărâre de sancționare disciplinară trebuia să conțină o evaluare a tuturor probelor administrate în dosar (fie pe parcursul efectuării cercetării disciplinare, fie în fața secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM), precum și considerentele pentru care au fost înlăturate apărările formulate și pentru care nu au fost luate în considerare probele propuse în apărare (înscrisuri care atestau volumul de activitate al subsemnatei în perioada de referință dar și anterior acesteia, situațiile comparative, datele statistice generale la nivelul secției).

Apreciază că este injust să analizezi activitatea unui magistrat-asistent doar prin raportare la unele date statistice și la o perioadă de 1 an și jumătate, în contextul în care recurenta își desfășoară activitatea în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal de 13 ani, deci fără a analiza toate aspectele ce țin de activitatea profesională.

Precizează că întârzierile în redactarea hotărârilor au fost determinate atât de volumul mare de activitate, cât și de numărul insuficient al magistraților asistenți de la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal.

În perioada de referință, doamna magistrat-asistent A. a participat la ședințele de judecată ale secției de contencios administrativ și fiscal conform planificării ședințelor de judecată, atât în completul în cadrul căruia activează, cât și în ședințe suplimentare, prin rotație cu ceilalți magistrați asistenți ai secției, în completuri care nu aveau magistrați asistenți.

Astfel, în anul 2019, a participat la 8 ședințe de judecată, în care a rulat un număr de 500 de dosare (media participărilor la ședințele de judecată fiind de 7 ședințe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 484 de dosare); a fost desemnată redactor pentru deciziile pronunțate în 203 din cele 275 de cauze soluționate (media fiind de 199 de decizii pentru fiecare magistrat-asistent, din 263 de cauze soluționate, în medie); a redactat un număr de 97 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât și din anul anterior).

În anul 2020, recurenta a participat la 7 ședințe de judecată, în care a rulat un număr de 337 de dosare (media participărilor la ședințele de judecată fiind de 8 ședințe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 451 de dosare); a fost desemnată redactor pentru deciziile pronunțate în 188 din cele 228 de cauze soluționate (media fiind de 202 decizii pentru fiecare magistrat-asistent, din 249 de cauze soluționate, în medie); a redactat un număr de 218 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât și din anul anterior)

În perioada 01.01.2021 - 26.05.2021, recurenta a participat la 3 ședințe de judecată, în care a rulat un număr de 163 de dosare (media participărilor la ședințele de judecată fiind de 3 ședințe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 176 de dosare); a fost desemnată redactor pentru 83 de decizii (media fiind de 88 de decizii pentru fiecare magistrat-asistent); a redactat un număr de 97 de hotărâri, din care 56 de decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât și din anii anteriori).

În perioada 29.03.2021-26.05.2021, doamna magistrat-asistent A.: nu a mai participat la alte ședințe de judecată, deși avea ședință în data de 19 mai 2021 a fost înlocuită, aflându-se în concediu medical în perioada 11.05-20.05.2021; a verificat și finalizat încheieri și practicale aferente ședinței din data de 24 martie 2021 și a regularizat dosare fără prim termen aferente completului căruia îi este alocată; a redactat efectiv un număr de 41 de documente, din care 30 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât și din anii anteriori).

La data de 12 mai 2022, intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata afirmă că în cauză este nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocate prin întâmpinare.

În raport cu termenul legal de redactare a hotărârilor judecătorești, prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., la data sesizării Inspecției Judiciare doamna magistrat asistent A. figura cu 4 decizii neredactate din data de 25 septembrie 2019, iar la data de 29 martie 2021 figura cu 162 de hotărâri neredactate, din care, cea mai veche din data de 25 septembrie 2019.

Contrar susținerilor recurentei, Inspecția Judiciară nu a extins obiectul verificărilor la împrejurări care inițial nu au stat la baza sesizării. Au fost reținute duratele excesive cu care s-au depășit termenele legale de redactare în cazul unui număr considerabil de hotărâri și persistența recurentei în neîndeplinirea acestei obligații. Arată că termenele de redactare a hotărârilor sunt cele prevăzute de lege și nu sunt condiționate de depășirea duratei de 1 an și 6 luni.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către recurentă a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare.

În privința caracterului imputabil al faptei, s-au avut în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de recurentă în perioada de referință. secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că magistratul asistent A. a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri.

În ceea ce privește volumul de activitate al secției de contencios administrativ și fiscal, menționează că în cursul cercetării disciplinare și al soluționării acțiunii disciplinare s-a reliefat concluzia că volumul de activitate la nivelul acestei secții a fost unul ridicat în anii 2018-2020, fapt care s-a reflectat în activitatea tuturor magistraților-asistenți, fiind generate întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești.

Prin hotărârea recurată a fost reținută în mod corect situația de fapt, în sensul neluării de către magistratul-asistent a tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru respectarea termenelor legale de redactare. Din probele administrate, nu rezultă existența unor circumstanțe reale sau personale de natură a afecta modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu și de a înlătura astfel caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.

Cât privește criticile recurentei referitoare la individualizarea sancțiunii, le apreciem ca neîntemeiate întrucât au fost avute în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele, cauzele, gravitatea concretă, consecințele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză, această analiză fiind realizată și în raport de circumstanțele reale și personale ale doamnei magistrat asistent A..

În raport de considerentele expuse, intimata apreciază că secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a pronunțat o soluție legală și temeinică, care s-a circumscris situației de fapt și că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin hotărârea atacată s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține că instanța disciplinară nu a motivat soluția de respingere a excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

Se constată că instanța disciplinară a respins ca neîntemeiată excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, reținând că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Înalta Curte reține că prevederile la care se face referire în memoriul de recurs, respectiv Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 nu sunt aplicabile cauzei, astfel că modalitatea de sesizare din oficiu semnalată de recurentă nu poate fi luată în considerare, nefiind prevăzută de norma aplicabilă.

În conformitate cu prevederile în art. 12 alin. (1) din Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018, (în vigoare de la data de 1 ianuarie 2019 și până la data de 14 iunie 2021, când a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021), care este aplicabil cauzei, "Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată, în scris și motivat, de orice persoană în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de magistrați, precum și cu privire la încălcarea obligațiilor profesionale sau a normelor reglementate de Codul deontologic și la situațiile care pun în discuție buna reputație a acestora".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că, în cauză, prin adresa din 5 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin președinte, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea luării măsurilor necesare cu privire la situația întârzierilor în redactarea hotărârilor judecătorești constatată în urma verificărilor interne efectuate la nivelul instanței, precum și verificarea responsabilității aferente în fiecare dintre aceste situații, fiind atașată și o situație a restanțelor în redactare la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, situație care o includea și pe doamna magistrat-asistent A..

Înalta Curte consideră că termenul de 18 luni la care se face referire în adresa de sesizare este un termen apreciat de autorul sesizării ca fiind exagerat de mare față de termenul legal prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., și a cărui depășire a impus luarea de măsuri, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. f) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căruia președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție "f) controlează și îndrumă activitatea secțiilor și a celorlalte compartimente din structura Înaltei Curți de Casație și Justiție".

De asemenea, se reține că în virtutea prerogativelor citate anterior, sesizarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție este apreciată ca vizând neredactarea unui număr foarte mare de hotărâri în termenul legal.

Mai mult, condițiile de admisibilitate ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 303/2004 nu se raportează la termenul de 18 luni indicat în cererea de sesizare, care nu este un termen legal și pentru a cărei depășire să se dispună sesizarea Inspecției Judiciare.

Astfel, conform rezoluției nr. 1782 din 8 iunie 2021 a Inspecției Judiciare în cauză s-a procedat la verificarea volumului de activitate înregistrat atât la magistratul asistent redactor - A., cât și la ceilalți colegi din cadrul secției, în perioada 2019 - 26 mai 2021, a situației hotărârilor neredactate în termenul legal și a condițiilor concrete în care s-a desfășurat activitatea în această perioadă și nu doar la verificarea situației dosarelor cu o întârziere la redactare mai mare de 18 luni.

Înalta Curte apreciază că sesizarea primită de Inspecția Judiciară nu a exclus posibilitatea de a face verificări cu privire la toți magistrații asistenți pentru care au fost reținute duratele foarte mari cu care s-au depășit termenele legale de redactare a hotărârilor. Verificările sunt limitate la situația de fapt sesizată, însă, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 constă în neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege și astfel, inspectorul judiciar poate solicita relații cu privire la toate hotărârile neredactate de magistrat pentru a-și face o părere asupra activității acestuia, în conformitate cu prevederile art. 24 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018.

Potrivit art. 24 alin. (4) din același regulament:

"Cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii pot constata și alte fapte decât cele reclamate, situație în care întocmesc proces-verbal de sesizare din oficiu potrivit art. 12 alin. (7). Nu se întocmește proces-verbal dacă faptele constatate au aceeași natură ori se află în legătură cu cele care formează obiectul sesizării".

Având în vedere toate cele de mai sus, în mod corect, instanța disciplinară a respins excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, se constată că acesta este nefondat.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a recurentei-pârâte sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Recurentei-pârâte îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinare susmenționate, în forma prevăzută de prima teză a dispozițiilor legale citate, constând în "neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești".

Abaterea disciplinară în discuție este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea se va redacta și semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare".

Totodată, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori."

Sub aspectul laturii obiective, abaterea constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile magistratului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.

Așadar, sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că la data de 13 august 2021, recurenta-pârâtă figura cu un total de 173 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 20 predate în concept, cea mai veche din 27 mai 2020, iar la data de 16 noiembrie 2021 înregistra un număr de 144 de hotărâri restante (dintre care 1 hotărâre redactată în concept), cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunțate la data de 16 septembrie 2020.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată, în acord cu instanța disciplinară că, din modul în care recurenta-pârâtă a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunțate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

S-a reținut că probele administrate în cauză relevă că această conduită, contrară responsabilităților specifice funcției, este specifică recurentei, care în mod constant, și nu doar prin raportare la perioada de 18 luni la care face referire recurenta prin memoriul de recurs, a înregistrat un număr semnificativ de întârzieri în redactare, cu perioade de întârziere extrem de îndelungate, conform consemnărilor din Registrul de evidență a redactării hotărârilor .

Într-adevăr, volumul de activitate la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a fost unul ridicat în anii 2019-2021, însă Înalta Curte reține că această situație s-a reflectat în activitatea tuturor magistraților asistenți.

O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de recurentă în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.

Perpetuarea situației constând în depășirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor demonstrează faptul că doamna magistrat-asistent nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii lor ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a înregistrat în mod constant și progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, intervalele de timp cu care este depășit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu instanța disciplinară un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant și care, în condițiile în care nu i se acordă importanța cuvenită, a condus în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activității de redactare a hotărârilor pronunțate sau chiar la un blocaj în desfășurarea acesteia.

Faptele săvârșite de recurenta-pârâtă au avut drept consecințe negative asupra drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de funcționare optimă a sistemului judiciar și cerinței de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil, optim și previzibil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 6 din C. proc. civ.

În acord cu aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că este justificată aplicarea sancțiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanțele concrete ale speței, care au reliefat că recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să remedieze deficiențele din activitatea sa.

În consecință, se apreciază că circumstanțele invocate în apărare de recurentă nu sunt apte să înlăture concluziile instanței de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2022.