ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2023

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Lucrarea nr. 5609/1J/1391/DIP/2018, înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare, a avut ca obiect sesizarea din oficiu a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din data de 2 august 2018 în urma apariției în mass-media a articolelor:

"A. - abuz în serviciu și favorizarea infractorului" - publicat în revista B. la 30 iulie 2018; "Adevărata bombă din dosarul C.-D..." - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018; "Se pregătește nucleara pentru fosta șefă DNA..." - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018; "A. - abuz în serviciu și favorizarea infractorului" - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018 și Emisiunea E. din 1 august 2018 difuzată la postul de televiziune F..

În această cauză, Inspecția Judiciară s-a sesizat, din oficiu, în vederea verificării existenței/inexistenței indiciilor privind fapte de natură a angaja răspunderea disciplinară a procurorului C., la acea dată procuror-șef al Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în contextul apariției în mass-media a mai multor articole de presă vizând o posibilă stare de incompatibilitate a acestuia, în perioada 22 mai 2018 (dată la care i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) - 26 iulie 2018 (dată la care a formulat declarație de abținere în dosarele pe care le avea în instrumentare și în care membrii familiei Cosma aveau calitatea de subiecți procesuali principali sau alți subiecți procesuali).

Lucrarea nr. x/2018 înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare, are ca obiect sesizarea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa din 9 august 2018, înregistrată la Inspecția Judiciară la 10 august 2018, cu privire la situația de incompatibilitate a procurorului C., în legătură cu dosarele pe care le instrumentează și în care numiții G., H. și I. au fost cercetați de către acesta.

În această cauză, s-a dispus, prin rezoluția din 5 noiembrie 2018, începerea cercetării disciplinare față de procurorul C., reținându-se existența indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, referitoare la instrumentarea dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, nr. w/2015, nr- 33/P/2016, nr. 110/P/2016, nr. 111/P/2016, nr. 112/P/2016, nr. 114/P/2016, nr. 212/P/2016, nr. 335/P/2016, nr. 340/P/2016, nr. 348/P/2016, nr. 97/P/2017 și nr. 187/P/2017 ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Urmare a referatului nr. x/2018, întocmit la data 12 noiembrie 2018, s-a dispus conexarea lucrării nr. x/2018 la lucrarea nr. x/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcție), cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, în esență, s-a reținut că, în perioada 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, C., la data faptei procuror șef al Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în prezent suspendat din funcția de procuror, a încălcat cu știință normele ce reglementează obligația de abținere în caz de incompatibilitate, cu referire la instrumentarea dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, nr. w/2015, nr. t/2016, nr. s/2017, nr. q/2017 și nr. 186/P/2017 ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, conduită care se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Prin Hotărârea nr. 8P din 13 noiembrie 2019, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 170 din 5 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admis recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 8P din 13 noiembrie 2019 a secției pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Prin aceeași decizie a fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza secției pentru procurori, în vederea soluționării acțiunii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. x/2018.

În motivare, instanța de recurs a stabilit că argumentele și concluziile instanței disciplinare sunt corecte și corespund situației de fapt numai în parte și numai în ceea ce privește lucrarea nr. x/2018, nu și în privința lucrării nr. x/2018, care a fost repartizată cu încălcarea a prevederilor art. 51 alin. (2) din Regulament.

Cauza a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii pentru soluționarea acțiunii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. x/2018.

În fața instanței disciplinare, la termenul din 13 ianuarie 2021, pârâtul C. a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019, întrucât rezoluția prin care a fost exercitată această acțiune disciplinară a fost confirmată de o persoană care nu deținea legal calitatea de inspector-șef al Inspecției Judiciare, nelegalitate care nu poate fi acoperită.

Prin Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 secția a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 209 din 24 octombrie 2022 dată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Inspecția judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 19 mai 2021, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza secției pentru continuarea judecății.

Prin Hotărârea nr. 4P din 14 iunie 2023, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară nr. x/2018 din 28 februarie 2019 exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcție) pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluții, în esență, s-a reținut în sarcina pârâtului procuror C. săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, intimatul procuror dobândise calitatea de suspect într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H..

Ca urmare, se afla într-o situație ce ar fi impus abținerea sa de la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2017 ale Serviciului teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, dosare care priveau pe numiții G., H. și I..

Cu toate acestea, intimatul procuror s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate pentru o perioadă de 2 luni, rămânând învestit cu instrumentarea și soluționarea cauzelor sus amintite, până la 25 iulie 2018 când a formulat declarație de abținere, cu referire la toate dosarele în care sunt implicați, în orice calitate procesuală, numiții G., H. și I., fără a indica dosarele respective.

Domnul procuror a solicitat și schimbarea încadrării juridice reținute de Inspecția Judiciară, respectiv din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în aceea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Asupra solicitări schimbării încadrării juridice, secția a reținut că domnului procuror C. i se impută că nu a formulat declarație de abținere "deși persoana cercetată disciplinar a luat cunoștință de calitatea de suspect pentru comiterea unor fapte de natură penală, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, totuși nu a înțeles să formuleze declarație de abținere de la instrumentarea cauzelor în care membrii familiei Cosma aveau diferite calități procesuale decât la 25.07.2018" .

Secția a avut în vedere că ambele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) și i) se referă la incompatibilitățile prevăzute de lege în sarcina magistraților, abaterea disciplinară prevăzută la lit. b) având un caracter de generalitate, în sfera sa fiind incluse toate cazurile de incompatibilitate prevăzute în C. proc. civ., C. proc. pen. sau în alte reglementări interne sau internaționale, iar abaterea disciplinară prevăzută de lit. i) este circumscrisă ipotezei strict determinate de legiuitor, și anume situației în care judecătorul/procurorul omite să formuleze declarație de abținere atunci când cunoaște existența cazului de incompatibilitate.

Secția a constatat că, în cauza de față, pârâtul procuror C. a cunoscut, la un moment dat, existența cazului de incompatibilitate.

Coroborând cele ce preced, secția a apreciat că situația de fapt reținută de Inspecția Judiciară prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, pe motiv că norma specială se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

A fost invocată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, respectiv Decizia nr. 139/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul de 5 judecători, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;", secția a reținut că fapta domnului procuror anterior prezentată nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate, lipsind latura subiectivă.

În esență, instanța disciplinară a avut în situația de fapt:

În luna noiembrie 2017, numitul J. a formulat o plângere penală împotriva magistraților procurori C. și K., ambii din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru comiterea infracțiunilor de compromiterea intereselor justiției și supunere la rele tratamente, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică dosarul nr. x/2018.

Prin ordonanța din 5 februarie 2018, în dosarul menționat, s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" pentru faptele sesizate prin plângerea formulată de J., respectiv pentru infracțiunile de compromiterea intereselor justiției, supunerea la rele tratamente, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și influențarea declarațiilor.

Urmare a declarației numitului H. (audiat ca martor în cauză), procurorul de caz a apreciat că în cauză sunt indicii privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 280 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen., ai căror autori sunt indicați ca fiind procurorii C. și D., și art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., sens în care, în temeiul art. 292 C. proc. pen., la 30 martie 2018 a întocmit procesul-verbal privind sesizarea din oficiu față de cele menționate.

Prin ordonanța din 2 aprilie 2018 dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus extinderea urmăririi penale și începerea urmăririi penale "in rem", printre altele și pentru infracțiunile prevăzute de art. 280 alin. (1) C. pen. și de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanța din 15 mai 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții procuror-șef C. și procurorul D., ambii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești - Direcția Naționale Anticorupție, pentru infracțiunile menționate.

La 22 mai 2018, pârâtul procuror C. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ocazie cu care i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., totodată, fiindu-i predate acestuia ordonanța de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 30 martie 2018 și ordonanța de extindere a urmăririi penale din 2 aprilie 2018.

La 21 iunie 2018 a fost înregistrată plângerea formulată de C. împotriva ordonanței nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, prin care solicita infirmarea acestei ordonanțe, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Prin ordonanța nr. 77/II-2/2018 din 24 iulie 2018, procurorul șef adjunct al secției de urmărire penală și criminalistică, a respins plângerea formulată de pârâtul C. ca neîntemeiată.

Prin ordonanța din 23 iulie 2018 s-a dispus extinderea urmăririi penale și începerea urmăririi penale "in rem" și pentru alte fapte pentru care, prin procesul-verbal din 23 iulie 2018, se sesizase din oficiu.

Ulterior, prin ordonanța din 24 iulie 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de pârâtul procuror C., acesta având calitatea de suspect.

Prin ordonanța din 25 iulie 2018 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., art. 283 alin. (1) C. pen. și art. 280 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

La 25 iulie 2018, C. a formulat o declarație de abținere cu referire la toate dosarele în care sunt implicați, în orice calitate procesuală, numiții G., H. și I..

Din cronologia evenimentelor, secția a reținut că domnul procuror ar fi respectat toate prevederile legale privind incompatibilitatea, pentru că a formulat declarația de abținere de îndată ce a luat cunoștință de situația sa juridică din dosarul penal; mai precis, după ce procurorul șef a emis Ordonanța nr. 77 din 24 iulie 2018, prin care a respins plângerea formulată de pârâtul C..

De asemenea, secția a constatat că pârâtul nu a efectuat acte de urmărire penală care ar putea pune în discuție imparțialitatea acestuia în raport cu părțile din cauzele respective. De altfel, persoanele în raport de care pârâtul C. a formulat, ulterior perioadei reținute de Inspecția Judiciară, declarație de abținere, nu au formulat cerere de recuzare împotriva acestuia, aspect ce denotă că nu a fost afectată încrederea acestora în actul de justiție.

Așadar, din probatoriul administrat în cauză, secția a reținut că nu au rezultat împrejurări de fapt care să ateste o interpretare lipsită de diligență a dispozițiilor incidente în materia incompatibilităților de către pârâtul C..

A fost invocată în cauză jurisprudență, respectiv Decizia nr. 23 din 1 februarie 2021, dată în dosarul nr. x/2020, pronunțată de Completul de 5 judecători.

S-a apreciat că demararea unei proceduri penale față de pârâtul C., contestată, de altfel, de acesta, nu putea impune, prin ea însăși, obligația în sarcina magistratului de a se abține, esențială sub acest aspect fiind percepția magistratului dacă implicarea sa într-o astfel de procedură înlătură garanțiile de obiectivitate în derularea procedurii judiciare.

Ca urmare, secția a reținut că momentul în care domnul procuror a luat cunoștință că există fapte determinate și verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea sa este 24 iulie 2018, formulând declarație de abținere la 25 iulie 2018.

Mai mult, și din perspectiva criteriului subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte, pârâtul C. nu a efectuat acte de urmărire penală în cauzele nr. 116/P/2017 și nr. 186/P/2017 ale Serviciului teritorial Ploiești - Direcția Naționale Anticorupție, în perioada premergătoare declanșării urmăririi penale față de persoana sa, de natură a pune în discuție o eventuală lipsă de imparțialitate față de părțile din dosarele respective.

Împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a formulat recurs, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

Prioritar, Inspecția Judiciară a apreciat că schimbarea încadrării juridice a faptei domnului procuror s-a făcut cu aplicarea greșită a prevederilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, pentru că acest act normativ nu conține în materia răspunderii disciplinare nicio cauză de nerăspundere decurgând din excluderea din ilicitul disciplinar a unor conduite, sub justificarea unor reglementări cu caracter general și a altora cu caracter special.

Arată că dispozițiile art. 65 alin. (1), raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reglementează incompatibilitatea procurorului dacă există o suspiciune rezonabilă ca imparțialitatea este afectată și instituie obligativitatea procurorului, care a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate, să declare de îndată procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate.

Recurenta susține că, în cazul de față, este vădită încălcarea acestei obligații, având în vedere situația de fapt expusă anterior.

Mai mult, existența abaterii disciplinare nu este condiționată de efectuarea vreunui act de urmărire penală de către persoana aflată în stare de incompatibilitate și nici de posibilitatea concretă ca acea persoană să efectueze astfel de acte.

Speța de față se circumscrie acestei ipoteze, în condițiile în care, deși se afla într-o situație ce ar fi impus abținerea sa în instrumentarea dosarelor, întrucât, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a dobândit calitatea de suspect, persoana cercetată disciplinar, domnul procuror C., a ales să acționeze într-o manieră de natură a crea suspiciuni privind imparțialitatea sa.

De la momentul la care a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 52 C. proc. pen. raportat la art. 48 C. proc. pen. și la art. 268 alin. (2) C. proc. pen., domnul procuror a rămas învestit cu instrumentarea și soluționarea cauzelor, până la 25.07.2018, când a formulat declarație de abținere, deci într-o vădita stare de incompatibilitate, pe care nu a putut-o justifica obiectiv pe parcursul cercetării disciplinare.

Recurenta a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, arătând că:

Vinovăția, sub forma intenției indirecte, rezultă din faptul că, deși persoana cercetată disciplinar a luat cunoștință de calitatea de suspect pentru comiterea unor fapte de natură penală, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, totuși nu a înțeles să formuleze declarație de abținere decât la data de 25.07.2018, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Recurenta critică argumentul instanței disciplinare privind justificarea momentului formulării declarației de abținere, întrucât "de îndată" nu echivalează cu "luarea la cunoștință efectivă atât despre faptul că demersurile sale de contestare a actelor și măsurilor procurorului au fost respinse (acte care i-au atras calitatea de suspect), cât și despre calitatea de suspect, ce a fost dispusă printr-o nouă ordonanță din 24 iulie 2018".

De asemenea, nici lipsa unor cereri de recuzare a intimatului pârât de către membrii familiei Cosma în dosarele respective nu are relevanță în caracterizarea laturii subiective a abaterii, întrucât starea de incompatibilitate nu era condiționată de conduita acestora.

În egală măsură, starea de incompatibilitate nu era condiționată nici de efectuarea unor acte de urmărire penală în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017

Cu privire la acest aspect, recurenta învederează că, în realitate, în cauza nr. 116/P/2017, domnul procuror a emis, în data de 3 iulie 2018, o ordonanță de efectuare a unei constatări tehnico-științifice, act care nu poate fi exclus din sfera actelor de urmărire penală, cum susține CSM, doar pentru că ar fi fost emis în baza încheierii nr. 277/13 noiembrie 2017 a Tribunalului Prahova și că ar avea un conținut eminamente tehnic și nu poate intra într-o sferă culpabilă, întrucât a fost dispusă/însușită și de un alt procuror, L..

În final, Inspecția Judiciară susține că, în opinia sa, în cauză se constată comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, sub toate elementele constitutive, inclusiv sub latura subiectivă în forma intenției indirecte manifestată de magistratul procuror, care deși a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv afectarea aparenței de imparțialitate și încrederea cetățenilor în actul de justiție, a acceptat eventualitatea producerii lui.

Solicită admiterea recursului, casarea Hotărârii secției pentru procurori în materie disciplinară nr. 4P din 14 iunie 2023, cu rejudecarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Intimatul procuror a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susține că este corectă schimbarea încadrării juridice a faptei sale, cu referire la un extras publicat pe site-ul Inspecției, ce privea fapta unui alt procuror.

De altfel, în literatura de specialitate s-a apreciat că abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. b) teza I are un caracter general, în timp ce abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. i) prima ipoteză are caracter special, care se aplică prioritar.

Pe fondul cauzei, arată că în mod corect instanța disciplinară a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Astfel, simpla existență a stării de incompatibilitate nu atrage răspunderea disciplinară; aceasta apare doar în condițiile în care se face și dovada vinovăției magistratului, sub forma intenției.

Susține că atât în doctrină, cât și în practica judiciară (Hotărârea nr. 5J din 13 iunie 2012, secția pentru judecători a C.S.M., definitivă prin nerecurare, pe www.x.ro; Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, secția pentru procurori a C.S.M., definitivă prin Decizia nr. 447 din 12 noiembrie 2012 a Î.C.C.J., pe www.x.ro) s-a apreciat că simpla omisiune a judecătorului sau a procurorului de a se abține de la judecarea/instrumentarea unei cauze nu atrage în mod automat răspunderea disciplinară a acestuia.

A solicitat să se aibă în vedere și sentința penală nr. 401 din 21 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus achitarea sa, pe temeiul inexistentei faptelor reținute prin ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale, act care a condus la reținerea cazului de incompatibilitate în prezenta cauză disciplinară.

A învederat și că a intervenit prescripția răspunderii disciplinare, cu referire la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022. Astfel, luând în considerare perioadele în care termenul de prescripție a fost suspendat, respectiv 16.03.2020 - 14.05.2020 (perioada stării de urgență) și 31.01.2022 - 20.05.2022 (interval cuprins între data încheierii de suspendare pronunțată de Î.C.C.J.- Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021 și data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 15 din 14.03.2022 pronunțată de Î.C.CJ. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2021), termenul de prescripție a răspunderii disciplinare de 4 ani s-a împlinit cel târziu la 11.01.2023 (calculat de la 24.07.2018 cu adăugarea celor 169 zile de suspendare).

A susținut că prescripția răspunderii disciplinare are natura juridică a unei excepții de fond, care pune în discuție aplicarea dreptului substanțial.

Or, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, ca drept substanțial, nu există nicio prevedere care să stabilească legea aplicabilă în cazul unei succesiuni de legi; ca urmare, legea aplicabilă nu poate fi decât cea în vigoare la data stabilirii răspunderii disciplinare, deci legea nouă, potrivit regulii/principiului tempus regit actum.

Astfel, la art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 se prevede în mod expres că la data intrării sale în vigoare, Legea nr. 317/2004 se abrogă.

Față de cele menționate, recurentul apreciază că, în ceea ce privește prescripția răspunderii disciplinare a magistraților, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 305/2022, care este în prezent în vigoare.

Domnul procuror a solicitat ca, în măsura în care argumentul de mai sus nu este însușit de instanța disciplinară, să se aibă în vedere, în subsidiar, că acuzațiile în materie disciplinară sunt asimilate unor acuzații de natură penală (Jurisprudența CEDO Hotărârea Engel c. Olandei), iar în considerarea art. 6 din CEDO, în cauză se aplică legea mai favorabilă, care este legea nouă (art. 15 alin. (2) din Constituția României).

La rândul său, Inspecția Judiciară a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările domnului procuror.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară; ca urmare, prezenta cale de atac va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la critica referitoare la schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Din cronologia evenimentelor, se reține că prin acțiunea disciplinară, secția pentru procurori în materie disciplinară a fost sesizată cu o situație de fapt cu privire la care domnul procuror și-a formulat apărări atât în faza verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare, cât și în fața instanței disciplinare, respectiv sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004; ulterior, domnul procuror a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din cea reținută de Inspecția Judiciară în aceea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere faptele ce i se impută domnului procuror și a constatat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 se referă la încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii, această dispoziție legală având un caracter general, în sensul că acoperă toate incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile magistraților iar, pe de altă parte, că abaterea disciplinară definită în art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 are un caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. b) din același act normativ.

Aceasta întrucât domnul procuror a cunoscut, la un moment dat, existența cazului de incompatibilitate, aspect ce se circumscrie ipotezei strict determinate de legiuitor în conținutul abaterii reglementate de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 și anume situațiile în care judecătorul/procurorul omite să formuleze declarație de abținere deși cunoaște existența cazului de incompatibilitate.

Recurenta a criticat schimbarea încadrării juridice a faptei, apreciind că este rezultatul unei aplicări greșite a normei de drept substanțial în materie disciplinară, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. i) din actul normativ indicat anterior.

Înalta Curte reține că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 reglementează situația încălcării prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii și are un caracter general; pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din același act normativ are în vedere, în concret, nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. b) din același act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător sau procuror nu respectă îndatorirea de a se abține atunci când știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținere, este pasibil de răspundere pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în alte situații, când se încălcă prevederile legale referitoare la incompatibilități și interdicții, se poate atrage răspunderea, în condițiile legii, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din același act normativ, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

Aplicând aceste considerații teoretice speței de față, Înalta Curte constată că schimbarea încadrării juridice a faptei cercetate disciplinar este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului său de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, cum prevăd dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 și dispozițiile art. 22 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., în acest sens fiind jurisprudența Completului de 5 judecători, spre exemplu decizia nr. 173/2020 și 21/2021.

Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei pe aspectul privind încadrarea juridică a faptei cercetate disciplinar, care este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, iar abaterea disciplinară reținută în sarcina domnului procuror a fost corect circumscrisă art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, care reprezintă norma specială, cum s-a detaliat anterior.

Cu privire la abaterea disciplinară imputată:

Din materialul probator aflat la dosar, se reține, ca situație de fapt, că în luna noiembrie 2017, a fost formulată o plângere penală împotriva magistraților procurori C. și K. pentru comiterea infracțiunilor de compromitere a intereselor justiției și supunere la rele tratamente, iar prin ordonața din 5 februarie 2018 a fost începută urmărirea penală "in rem".

În acest dosar, a fost audiat martorul H., declarație în urma căreia s-a apreciat că sunt indicii privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 280 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen., ai căror autori sunt procurorii C. și D..

Prin ordonanța din 2 aprilie 2018 dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus extinderea urmăririi penale și începerea urmăririi penale "in rem", printre altele și pentru infracțiunile prevăzute de art. 280 alin. (1) C. pen. și de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., iar prin ordonanța din 15 mai 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții procuror-șef C. și procurorul D., ambii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești - Direcția Naționale Anticorupție, pentru infracțiunile menționate anterior.

Ca urmare, la 22 mai 2018, domnul procuror C. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ocazie cu care i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., fiindu-i comunicate ordonanța de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 30 martie 2018 și ordonanța de extindere a urmăririi penale din 2 aprilie 2018.

Domnul procuror a înțeles să formuleze plângere împotriva ordonanței nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, prin care solicita infirmarea acesteia, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Plângerea a fost înregistrată la secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. x/2018 din 29 iunie 2018, fiind respinsă prin ordonanța nr. 77/II-2/2018 din 24 iulie 2018 emisă de procurorul șef adjunct al secției de urmărire penală și criminalistică.

Prin ordonanța din 25 iulie 2018 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., art. 283 alin. (1) C. pen. și art. 280 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

La aceeași dată, 25 iulie 2018, domnul procuror C. a formulat o declarație de abținere cu referire la toate dosarele în care sunt implicați, în orice calitate procesuală, numiții G., H. și I., care a fost admisă de procurorul șef-serviciu prin ordonanțele din 26 și 27 iulie 2018, incluzând și dispoziția de menținere a actelor și măsurilor îndeplinite până la acel moment. Din examinarea ordonanțelor respective, emise de procurorul delegat șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, a rezultat că dosarele aflate sub incidența declarației de abținere formulate de pârât au fost identificate prin consultarea Registrului R4.

Prin hotărârea recurată, s-a apreciat că neformularea declarației de abținere de către magistratul procuror în perioada 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, cu referire la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 si nr. y/2017 ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, lipsind latura subiectivă, respectiv forma de vinovăție cerută de lege - intenție directă sau indirectă.

Pentru perioada de timp de două luni apreciată de Inspecția Judiciară ca fiind una de incompatibilitate a domului procuror, secția a constatat, pe de-o parte, că domnul procuror a contestat actul prin care i-a fost atribuită calitatea de suspect, iar de altă parte, că acesta a formulat declarația de abținere de îndată ce plângerea sa a fost respinsă, fiind avută în vedere și împrejurarea că domnul procuror nu a efectuat acte de urmărire penală în dosarele pentru care s-a declarat incompatibil.

Recurenta a criticat considerentele referitoare la incompatibilitatea domnului procuror, apreciind că acesta a încălcat în mod vădit dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiuri de drept în baza cărora avea obligația să declare de îndată procurorului ierarhic superior că se abține de la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2017 ale Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

De altfel, a apreciat ca nelegală și reținerea secției potrivit căreia pârâtul nu ar fi efectuat acte de urmărire penală în respectivele dosare, întrucât abaterea disciplinară nu este condiționată de efectuarea vreunui act de urmărire penală; starea de incompatibilitate ce are ca urmare imediată deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat a apărut imediat ce domnului procuror i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, deci la data de 22 mai 2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a domnului procuror, sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, constituie abatere disciplinară "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa".

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară anterior redată poate fi comisă doar cu intenție, directă sau indirectă. Astfel, magistratul, deși știe că are obligația de a se abține, nu formulează cerere în acest sens, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție.

De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a subiectului activ și urmarea produsă trebuie dovedită.

În cauză, domnului procuror i se impută că a rămas în pasivitate timp de 2 luni, de la momentul la care i s-a adus la cunoștință actul generator de incompatibilitate și formularea declarației de abținere.

Într-adevăr, art. 9 și art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 64, art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd și detaliază noțiunea de incompatibilitate și obligația de abținere.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța disciplinară, neformularea cererii de abținere de către domnul procuror timp de două luni nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, lipsind vinovăția acestuia.

Împrejurarea că domnul procuror nu a formulat declarația de abținere la 22 mai 2018, moment la care i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect nu are valențele pe care i le conferă recurenta. Aceasta deoarece la data de 22 mai 2018 domnului procuror i-a fost adusă la cunoștință calitatea sa de suspect (urmărirea penală împotriva sa fiind declanșată la 15 mai 2018), calitate pe care acesta a contestat-o, formulând plângere împotriva ordonanței.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanței disciplinare în sensul că existența unei plângeri penale nu reprezintă eo ipso o cauză de incompatibilitate, întrucât o asemenea ipoteză prezintă riscul de a se transforma într-o modalitate prin care părțile ar putea determina înlăturarea magistratului căruia îi este repartizată cauza.

Împrejurarea că plângerea formulată de domnul procuror împotriva ordonanței a fost soluționată cu depășirea termenului prevăzut de C. proc. pen., a fost reținută în considerente ca un alt motiv care a dus la prelungirea termenului care a trecut de la momentul în care domnul procuror a luat cunoștință de calitatea sa de suspect, la momentul în care a formulat declarația de abținere.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că intimatul procuror a respectat prevederile art. 66 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că a formulat declarația de abținere de îndată ce a luat cunoștință de respingerea plângerii formulate împotriva ordonanței nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018 și de punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și criminalistică.

Cu această motivare, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei, care susține că domnul procuror ar fi trebuit să formuleze declarația de abținere chiar la momentul la care a luat cunoștință de calitatea de suspect.

Raportat la jurisprudența CEDO privind imparțialitatea magistratului (Piersack împotriva Belgiei, Grieves împotriva Regatului Unit), din probatoriul administrat nu rezultă un motiv care să ateste o eventuală lipsă sau o aparentă lipsă de imparțialitate a domnului procuror, întrucât formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu constituie prin sine un motiv de formulare a unei cereri de abținere.

Înalta Curte reține că în perioada de două luni în raport de care Inspecția Judiciară susține incompatibilitatea domnului procuror, acesta nu a efectuat niciun act de urmărire penală care să influențeze cursul urmăririi penale.

Ceea ce susține recurenta este că în acest interval de timp domnul procuror a emis o ordonanță de efectuare a unei constatări tehnico-știițifice în dosarul nr. x/2017, deși se afla în stare de incompatiblitate și nu ar fi trebuit să nu ia nicio măsură procesuală, indiferent de impactul sau importanța acesteia.

Se constată că dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat la Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, la 16 iunie 2017, ca urmare a disjungerii dispuse în dosarul nr. x/2014 și poartă viza de repartizare către procurorul-șef al serviciului C. și procurorul L., din aceeași dată.

Prin aceeași ordonanță, nr. 21/P/P/2014 din 16 iunie 2017, s-a dispus disjungerea și efectuarea urmăririi penale față de inculpatul M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, față de inculpatul N., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influența, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, și, respectiv, față de suspectul O. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prăzută de art. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În intervalul de timp vizat de recurentă, la 3 iulie 2018, procurorii L. și C. au dispus efectuarea unei constatări de către specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cu obiectivul de a analiza extrasele de cont aferente unor societăți comerciale, precum și a persoanelor M., P., Q. și R., în perioada autorizată de instanța de judecată, respectiv 01.10.2010 - 31.12.2015, în scopul identificării unor eventuale sume de bani transferate în conturile acestora, fără a fi justificate în mod legal.

Înalta Curte reține că această măsură procesuală dispusă de procurori nu reprezintă un act care să influențeze cursul urmăririi penale, ci de administrare a probatoriului, efecte în planul urmăririi penale producând rezultatele constatării tehnico-științifice, și nu măsura în sine de dispunere a administrării acestei probe.

Referitor la apărarea domnului procuror privind incidența art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, respectiv prescripția răspunderii disciplinare și incidența în cauză a legii noi, respectiv a Legii nr. 305/2022, Înalta Curte constată următoarele:

În actuala concepție legislativă, prin art. 2500 și următoarele din C. civ., prescripției i-a fost conferit un caracter dispozitiv, prin norme de ordine privată, așa cum a fost remarcat și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a arătat că, într-o viziune diametral opusă față de cea a Decretului nr. 167/1958, "legiuitorul actual a reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată care nu mai operează de plin drept, ceea ce produce consecințe asupra duratei termenelor de prescripție, care nu mai sunt imperative, ci, în anumite marje, pot rămâne la disponibilitatea părților, recunoașterii posibilității renunțării la prescripție ori a încheierii de convenții prin care să se modifice cursul prescripției, prin fixarea începutului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condițiilor și limitelor procedurale în care excepția prescripției ar putea fi invocată etc. (…)".

Având în vedere art. 2.513 din C. civ., potrivit căruia "Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate", precum și împrejurarea că excepția a fost invocată prin întâmpinarea depusă în dosarul ce are ca obiect recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte va analiza susținerile domnului procuror ca o apărare de fond.

Cu privire la legea aplicabilă cauzei, instanța de recurs are în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 317/2004, art. 2 și art. 24 din C. proc. civ., art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 6 alin. (5) și art. 3 din C. civ., art. 248 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, precum și perioada săvârșirii faptelor ce sunt cercetare disciplinar, respectiv 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, în raport de care se constată că prezentului dosar îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.", însă acest termen nu cuprinde procedura administrativ-jurisdicțională ce se finalizează prin pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sintagma "exercitarea acțiunii disciplinare" vizează momentul sesizării Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, iar nu momentul pronunțării hotărârii de către această instanță, așa rezultă și din terminologia utilizată de art. 48 alin. (2) din lege "[...] ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate exercita acțiunea disciplinară prin sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii" și art. 50 alin. (1) din lege "Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre", în acest sens fiind jurisprudența Completului de 5 judecători, a se vedea Deciziile nr. 269/2017, nr. 164/2017, nr. 159/2014 și nr. 83/2022.

Or, în cauză, termenul de prescripție anterior redat a început să curgă de la 25 iulie 2018, când a încetat perioada de pretinsă incompatibilitate a domnului procuror, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la 28 februarie 2019, înăuntrul termenului de prescripție, care s-ar fi împlinit la 25 iulie 2020, neputând fi reținute apărările domnului procuror pe acest aspect.

De altfel, nu pot fi avute în vedere nici susținerile sale privind aplicarea legii mai favorabile, prin asimilarea prezentei proceduri disciplinare cu una în materie penală.

Înalta Curte are în vedere că în dreptul român, art. 100 din Legea nr. 303/2004, lege aplicabilă speței, stabilește sancțiunile aplicabile magistraților în materie disciplinară; ca urmare, nu este incidentă jurisprudența CEDO invocată de intimatul procuror, pentru că acuzațiile în această materie nu pot fi asimilate cu cele din materie penală, ci se circumscriu răspunderii civile a magistraților.

Având în vedere considerentele anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, sens în care va fi respins recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2023.