ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Asupra plângerii de față; în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 29 iulie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (1038/321/P/2019), în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 371 din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 287 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) și (2) din C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din C. pen. cu privire la faptele procurorului B. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorului C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și procurorului D., delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență, că, prin plângerea formulată la data de 28 martie 2019, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, persoana vătămată A. a solicitat efectuarea de cercetări față de organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, formate din magistrații procurori D., C., și B., din cadrul DGPMB, secția 3 Poliție, de ofițerii de poliție judiciară E., F., G., H., I., J., K. și L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 271 din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 287 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din C. pen., în legătură cu modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin ordonanța din data de 7 mai 2020, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanța nr. 1276/P/2022 din data de 24.03.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus clasarea plângerii formulate de A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. față de magistrații reclamați, disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea continuării cercetărilor față de organele de cercetare penală reprezentate de organele de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, procurorul de caz a reținut, în esență, următoarele:

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul C. a dispus la data de 11.12.2015 soluția renunțării la urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 și clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., prin ordonanța nr. 10359/P/2013. Soluția a fost menținută prin ordonanța nr. 323/II-2/2016 din 01.03.2016 a prim procurorului D., după care, prin încheierea din data 10.06.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.

Prin ordonanța nr. 10359/P/2013 din 27.03.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus redeschiderea urmăririi penale, iar prin ordonanța din data de 20.09.2017 emisă de procurorul B. s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni cercetate pe temeiul lipsei prevederii în legea penală și al intervenției prescripției penale.

Petentul a formulat o plângere împotriva soluției dispuse, aceasta fiind respinsă prin ordonanța nr. 839/II-2/2017 din 15.11.2017 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, însă a fost admisă prin încheierea din data 25.05.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2017. În ceea ce privește criticile persoanei vătămate în referire la modul săvârșirii infracțiunilor cercetate în dosarul x/2013, s-a arăta că argumentele de fond expuse de persoana vătămată nu pot fi determinante în aprecierea unei vinovății penale în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către procuror, întrucât, în primul rând, un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

În plus, conform legii, eventualele erori de drept material sau de drept procesual din cursul urmăririi penale nu intră automat în verbum regens al infracțiunii de abuz în serviciu, acestea putând fi invocate de către persoanele interesate în cadrul căilor ordinare extraordinare de atac prevăzute de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunțe tot instanțele judecătorești, conform competentei legale, acesta fiind de altfel singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.

În final, s-a apreciat că, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susțină ipoteza persoanei vătămate, acuzațiile acesteia nu se pot îndrepta către raționamentul logico-juridic pe care magistrații procurori s-au bazat în soluționarea unei cauze, răspunderea acestora urmând a fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza pe care au fost chemați să o soluționeze.

b. Împotriva ordonanței de clasare a formulat plângere petentul A., în condițiile prevăzute de art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

c. Prin ordonanța nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală

În argumentare, s-a reținut că, în cauză, procurorul a reținut în mod corect, din probele administrate, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de alin. (16) alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., potrivit căruia "fapta nu există".

În acest sens, s-a reținut că, din conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca sunt suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

Totodată, a apreciat că, în lipsa oricăror altor indicii din care să rezulte că, în instrumentarea cauzelor penale de către magistrații procurori C. și B. ar fi existat intenția de a încălca legea, procurorul de caz a constatat corect incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., soluția de clasare emisă în dosar fiind legală și temeinică.

d. Nemulțumit de această soluție, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., în termen legal, petentul A. a contestat ordonanța din data de din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că ordonanța la care s-a făcut referire este nelegală și netemeinică întrucât organele de urmărire penală nu au respectat dispozițiile art. 100 C. proc. pen., în sensul că nu au efectuat acte de urmărire penală nici din oficiu și nici la solicitarea expresă a părților. Petentul a mai arătat că, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 81 lit. h) și lit. e) C. proc. pen., în sensul că nu s-a procedat la audierea acestuia și nu a avut posibilitatea să formuleze o declarație în prezența apărătorului ales.

În acest context a susținut că este evidentă lipsa de preocupare a organelor de cercetare penală în administrarea de probe, deși în temeiul art. 100 din C. proc. pen., acestea aveau obligația de a administra probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea sa, din înscrisurile atașate rezultând, fără echivoc că organele de cercetare penală au săvârșit în forma continuată faptele sesizate .

e. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C17 C. pen.

La termenul din 30 octombrie 2024, s-au luat concluziile petentului și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul plângerii, acestea fiind detaliat redate în încheierea de amânare a pronunțării.

Analizând plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare sus-menționate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Acuzațiile aduse de petentul A. intimaților magistrați B. și C. în cauza de față vizează, în esență, modalitatea de soluționare a plângerilor sau a sesizărilor formulate de acesta. În argumentarea plângerii, petentul a susținut că organele de cercetare și de urmărire penală care au instrumentat respectiva cauză nu au respectat dispozițiile judecătorilor de cameră preliminară și ale judecătorilor de drepturi și libertăți, nesocotind în mod repetat prevederile art. 335 din C. proc. pen.

În esență, petentul a imputat celor doi magistrați procurori anterior menționați fapte de abuz în serviciu, nerespectare a unei hotărâri judecătorești, obstrucționarea actului de justiție, fals intelectual, fals și uz de fals, ca urmare a lipsei de preocupare în administrarea de probe conform îndrumărilor judecătorilor de cameră preliminară și a refuzului de a respecta dispozițiile definitive ale instanțelor, care au admis plângerile formulate succesiv de petent.

Analizând actele de urmărire penală și înscrisurile depuse de petent, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că acuzațiile expuse de acesta în plângerea formulată dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii sale subiective față de soluția dispusă de magistratul procuror C., dar și față de magistratul procuror B., în privința căruia nu au fost indicate, de altfel, în concret, faptele imputate.

A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărîrile pronunțate de judecatori pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de controlul ierarhic iurisdictional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar în căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.

Înalta Curte subliniază că, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară acționează în limitele prescrise de art. 341 din C. proc. pen..ă și nu se poate substitui instanței învestite în procedura de cameră preliminară cu cenzurarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de magistratul procuror căruia i se impută săvârșirea faptei de abuz în serviciu.

Ca urmare, judecătorul nu este abilitat să procedeze, în acest cadruprocesual, la cenzurarea modalității de efectuare a urmăririi penale, actele și soluțiile dispuse de procuror putând fi cenzurate numai prin intermediul mijloacelor procesuale legale, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuție a acestora în alte condiții decât cele expres prevăzute de legea procesual-penală.

Activitatea magistraților judecători și procurori desfășurată în condițiile art. 124 și art. 131 din Constituția României și art. 1 din Legea nr. 304/2022, este o activitate de interpretare pe baza unui raționament logico-juridic a faptelor, a probelor și a dispozițiilor legale aplicabile la cazul concret, în favoarea ori în defavoarea unei părți și, ca atare, actul cu caracter jurisdicțional emis nu poate fi privit, în sine, ca o faptă sancționabilă din punct de vedere penal. Independența magistratului (judecător sau procuror) în soluțiile dispuse presupune, printre altele, ca el să nu fie supus unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe soluțiile dispuse în cauzele instrumentate/soluționate. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, soluțiile magistratului sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia sau alteia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare a simplei cereri a părților ar lipsi de conținut dispozițiile ce garantează statutul magistratului ori independența sa.

Prin urmare, intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru eventuale infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. și, după caz, constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., trebuie să se realizeze doar pentru investigarea unor eventuale acte de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar soluțiilor dispuse în cauzele soluționate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-un dosar penal.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că absența oricăror indicii de exercitare nelegală a atribuțiilor de serviciu de către magistratul reclamat și incidența impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. legitimează opțiunea procurorului de a dispune clasarea cauzei, soluția atacată fiind legală și temeinică.

Presupunând că ceea ce petentul impută intimatului procuror este dispunerea unei noi soluții de clasare, cu nerespectarea dispozițiilor judecătorului de cameră preliminară, Înalta Curte constată că se mențin pertinente toate considerațiile făcute anterior, de vreme și, în această ipoteză, respectiva soluție pretins dispusă de intimatul procuror a fost cenzurată în cadrul permis de art. 340 din C. proc. pen., fiind admisă plângerea petentului. În plus, nici în acest caz nu au fost identificate sau evidențiate de petent acte de conduită, distincte de dispunerea soluției propriu-zise, de natură a se circumscrie, formal, elementului material al infracțiunilor de abuz în serviciu sau constituirea unui grup infracțional organizat.

Chiar dacă petentul consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor procesuale prin care au fost soluționate de către intimați, în faza de urmărire penală, plângerile sale, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso și în absența oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în unicul scop al cenzurării soluțiilor dispuse de procurori prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

În fine, în ceea ce privește susținerea petentului referitoare la omisiunea procurorului de a-l audia și a administra probe cu privire la faptele reclamate, Înalta Curte constată că înscrisurile existente la dosar sunt lămuritoare pentru justa soluționare a cauzei, iar eventuala ascultare nemijlocită a petentului nu era susceptibilă a conduce la o concluzie diferită, de vreme ce faptele concret imputate rezultau din plângerea sa penală inițială.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existența vreunei fapte penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 13 noiembrie 2024.