ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcției, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu privire la faptele pretins săvârșite de către magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 13.11.2018, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a înregistrat, sub nr. x/2018, plângerea persoanei vătămate A., care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcției, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., în legătură cu instrumentarea unor dosarele penale aflate în partida magistratului procuror ante menționat, respectiv dosarele penale nr. x/2012, y/2014 și 389/P/2017.

Față de aspectele semnalate, prin ordonanța nr. 569/P/2018 din 05.03.2019 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu referire la toate infracțiunile sesizate.

La data de 02.02.2019, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a înregistrat, sub nr. x/2019, o nouă sesizare a persoanei vătămate A., care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul procuror B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de alt. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin ordonanța nr. 2266/P/2019 din data de 15.09.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate mai sus.

Prin ordonanța nr. 2266/P/2019 din data de 18.11.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2019 la dosarul penal nr. x/2018

Conform actelor de sesizare, actele materiale ale infracțiunilor sesizate au constat în următoarele aspecte:

- persoana vătămată a fost trimisă în judecată în dosarul penal nr. x/2012 pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși fapta nu exista conform celor descrise prin rechizitoriu, fiind încălcate astfel principiile procesual penale, îndeosebi cel privind aplicarea legii penale mai favorabile;

- în dosarul penal nr. x/2012, magistratul procuror B. a respins cererea de probatoriu a efectuării unei comisii rogatorii internaționale, a stabilit prejudiciul în privința persoanei vătămate fără efectuarea unei constatări sau expertize, ceea ce a condus la o interpretare eronată a probatoriului și o instituire abuzivă a sechestrului asiguratoriu;

- în dosarul penal nr. x/2014, s-a dispus în mod neîntemeiat ca inadmisibilă respingerea cererii de recuzare formulată de către persoana vătămată împotriva procurorului de caz, deși avea calitatea procesuală pentru a formula o astfel de cerere;

- în dosarul penal nr. x/2014, procurorul de caz a fumizat informații confidențiale din dosar lichidatorului judiciar C. în scopul atragerii răspunderii patrimoniale personale a persoanei vătămate, a refuzat administrarea de probatorii utile soluționării cauzei, respectiv efectuarea unor comisii rogatorii internaționale, a distorsionat realitatea și, în mod constant, a favorizat pe beneficiarii reali ai infracțiunii de spălare de bani;

- prin dispunerea soluției de clasare față de faptele denunțate împotriva numiților D., E. și F., magistratul procuror B. a împiedicat tragerea la răspundere penală a acestora, acțiune confirmată și prin admiterea plângerii împotriva soluției de către judecătorul de cameră preliminară;

- prin declarația mincinoasă luată martorului G. în data de 11.02.2015, procurorul de caz a produs o probă nereală în scopul dovedirii unei fapte penale împotriva persoanei vătămate, întrunindu-se astfel atât elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cât și ale celei de influențare a declarațiilor;

- în dosarul penal nr. x/2015, procurorul de caz a instituit în mod netemeinic și nelegal măsura popririi asupra contului persoanei vătămate, întrucât s-a omis împrejurarea deținerii în realitate a sumei de către creditoarea S.C. H. S.R.L.;

- deși în dosarul penal nr. x/2015 au fost formulate cereri de recuzare a procurorului de caz, acestea au fost respinse în mod neîntemeiat ca fiind inadmisibile pe lipsa calității procesuale a persoanei vătămate;

- procurorul de caz B. a săvârșit infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prin aceea că a solicitat informații prin intermediul canalelor de comunicare judiciară în scopul obținerii de date despre I. și J., însă acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei, întrucât erau în favoarea persoanei vătămate și în defavoarea numitului D.;

- prin redactarea rechizitoriului nr. x, procurorul de caz a săvârșit 2 acte materiale de fals intelectual și uz de fals, constând în aceea că a expus situații nereale privind anturajul persoanei vătămate și al existenței S.C. I.;

- în soluționarea dosarului penal nr. x/2017, procurorul de caz a săvârșit infracțiunea de uzurpare a funcției prin aceea că, deși aceasta a fost învestită de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu soluționarea unei plângeri penale punctuale, și-a extins în mod nelegal obiectul sesizării cu privire la alte aspecte ce nu erau vizate de sesizare;

- în urma rechizitoriului nr. x din 08.12.2016, procurorul de caz a omis să se pronunțe cu privire la o parte din faptele penale cu care a fost învestită pentru cercetări, respectiv faptele de fals, uz de fals, evaziune fiscală și spălarea banilor, imputabile numiților D., E. și F..

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, prin adresa din 30.03.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dosarul a fost trimis pe cale administrativă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. x/2022.

Față de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenței faptelor și al intervenției prescripției răspunderii penale, date fiind considerentele expuse în continuare.

Astfel, s-a menționat că din actele de urmărire penală a rezultat că persoana vătămată a fost cercetată în calitate de inculpat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals și economice în cadrul mai multor dosare penale înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- nr. 237/P/2012 soluționat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 20.11.2014, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la spălare a banilor și fals material în înscrisuri oficiale;

- nr. 366/P/2014 soluționat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 08.12.2016, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- dosar penal nr. x/2017 soluționat de către magistratul procuror B. prin ordonanța din data de 16.12.2019 în care s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei privind sesizarea ONPCSB sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Față de aspectele semnalate, procurorul a constatat că persoana vătămată a criticat, în esență, modalitatea în care magistratul procuror B. a instrumentat dosarele penale în care aceasta a fost pusă sub acuzare ori a formulat diferite sesizări penale, apreciind că, în realitate, ar fi urmărit trimiterea sa în judecată prin producerea unor probe nereale ori protejarea altor făptuitori în sensul diminuării ori al împiedicării tragerii la răspundere al acestora.

Argumentele persoanei vătămate s-au axat pe modul în care magistratul procuror a interpretat și a aplicat normele de drept material și procesual, invocând o tendință a acestuia de a conduce ancheta penală spre administrarea probelor în defavoarea sa, fără a avea o preocupare reală de a le administra în contrabalansare și în favoarea acesteia. Mai mult decât atât, persoana vătămată a apreciat că, prin diferite acțiuni de influențare a cursului activității de urmărire penală, magistratul procuror ar fi denaturat adevărul prin producerea sau ticluirea unor probe nereale, tipice elementelor materiale ale infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare și cercetare abuzivă, însă, s-a apreciat că din probatoriul administrat nu au rezultat elemente factuale și probatorii care să confirme aceste acuzatii.

Cu titlu exemplificativ, procurorul a arătat că persoana vătămată a considerat că magistratul procuror nu a permis consultarea de către aceasta a actelor dosarului ori nu a procedat la analiza pe fond a cererilor acesteia, invocându-se lipsa calității procesuale, însă în acest sens, deși în aparență nemulțumirile acesteia pot fi justificate, în prezenta cauză nu poate fi depășită prerogativa de apreciere liberă și independentă a procurorului de caz în instrumentarea propriului dosar, fiind necesar ca dincolo de aceste acuzații să se releve o conduită de rea credință din partea acestuia în efectuarea urmăririi penale. Or, s-a considerat că, nici din aspectele semnalate, nici din actele de urmărire penală ale prezentei cauze, nu au fost evidențiate aspecte de natură să conducă la conturarea unor elemente probatorii certe care să susțină teza acuzatorie a persoanei vătămate.

De asemenea, s-a reținut că a fost susținută ipoteza unei pretinse sustrageri a unor probe din dosar prin ascunderea unor rezultate obținute prin intermediul canalelor de comunicare internațională în referire la societățile I. și J., însă din verificările efectuate la nivelul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională a rezultat că nu a existat o corespondență cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ci cu instanța de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2016 la datele de 12.06.2018 și 18.02.2019.

În referire la o pretinsă divulgare a unor informații confidențiale din dosar către lichidatorul judiciar C., procurorul a constatat, pe de o parte, că persoana vătămată nu a fost suficient de precisă în descrierea datelor care ar fi constituit obiectul divulgării iar, pe de altă parte, se va reține că lichidatorul judiciar este asimilat funcționarului public, în această calitate fiind îndrituit să ia cunoștință de acte specifice activității sale profesionale, concomitent cu dreptul organului de urmărire penală de a solicita date și informații necesare administrării probatoriului.

S-a arătat că indiferent de oferirea sau nu a unor date necorespunzătoare adevărului de către martorul G. în data de 11.02.2015, în lipsa unor probe concludente nu se poate reține în aceeași măsură o pretinsă influențare prin corupere, constrângere ori alte acte cu caracter vădit intimidant a declarației martorului de către procurorul de caz. O astfel de conduită nu poate fi analizată decât în contextul unei aprecieri subiective a persoanei vătămate, rămânând ca pretinsa infracțiune de mărturie mincinoasă să fie cercetată ca faptă de sine stătătoare în cadrul dosarului penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reînregistrat în urma desființării soluției de clasare de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia prin încheierea nr. 65/21.06.2018 din dosarul nr. x/2017.

Totodată, a precizat procurorul că se apreciază nefondată acuzația de uzurpare a funcției imputabilă magistratului procuror prin aceea că și-ar fi extins în mod abuziv prerogativele cu privire la alte aspecte decât cele sesizate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, dat fiind faptul că, pentru lămurirea unei cauze penale sub toate împrejurările, organul de urmărire penală poate să dispună o extindere a ariei verificărilor, inclusiv o extindere a cercetărilor în referire la alte fapte de natură penală, inclusiv în contextul oficialității procesului penal conform căruia procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unor infracțiuni.

Față de infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului pretins săvârșite în instrumentarea dosarelor penale, procurorul a precizat că, în primul rând, activitatea de urmărire penală este subsumată principiilor procesual penale cărora administrarea și interpretarea probelor sunt atribute exclusive ale organelor de urmărire penală, iar în prezenta sesizare nu au fost relevate stări, fapte sau împrejurări care să conducă la ipoteza săvârșirii unor acțiuni abuzive contra înfăptuirii justiției, de serviciu sau de corupție în decursul activităților de urmărire penală.

A precizat procurorul că argumentele expuse de către persoana vătămată nu pot depăși limitele unor critici de legalitate și temeinicie a unor soluții pronunțate de către magistratul procuror în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În afara expunerii unor percepții personale privind realitatea obiectivă ori a modului de interpretare a probelor ori raționamentului logico-juridic al magistratului învestit cu soluționarea cauzei, procurorul a apreciat că persoana vătămată nu a fost în măsură să poată oferi indicii clare ale conturării unor elemente subiective specifice intenției de a denatura adevărul judiciar de către magistrat, astfel încât ipoteza săvârșirii unor infracțiuni de serviciu sau de fals nu poate fi susținută pe deplin.

De asemenea, s-a constatat că expunerea în circumstanțiere a unor stări și împrejurări privind modul defectuos în care s-au derulat procedurile penale ale dosarelor instrumentate de către organele judiciare nu este în măsură să contureze o acțiune de sprijinire a unor făptuitori de către magistratul procuror reclamat în prezenta cauză, fiind necesar ca aceste acuzații să fie susținute solid de elemente probatorii certe care să înlăture prezumția de nevinovăție dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susțină ipoteza persoanei vătămate, s-a reținut că acuzațiile acesteia nu se pot îndrepta către raționamentul logico-juridic pe care magistratul s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea acestuia va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

În consecință, pentru motivele expuse, prin ordonanța din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei întrucât faptele nu există.

Împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 854/P/2022 din data de 2.04.2024, petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 108/II/2/2024 din data de 30 mai 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței de clasare, ca nefondată.

Procurorul ierarhic superior, examinând plângerea petentului, a constatat că în mod just a fost adoptă soluția de clasare, în raport de datele speței.

Astfel, s-a apreciat că în cauză, procurorul a reținut în mod corect, din probele administrate, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.., potrivit căruia "fapta nu există" și dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

De asemenea, din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală, apreciindu-se că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauzele.

S-a menționat că a încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În hotărârile pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, "de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre pățile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale."

Altfel spus, s-a precizat că în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

S-a mai menționat că soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Prin urmare, s-a apreciat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) este legală și temeinică, motiv pentru care procurorul ierarhic superior a respins plângerea petentului A. ca nefondată.

*****

Împotriva soluției de clasare, în termen legal, petentul A. a formulat prezenta plângere.

Prin plângerea formulată, petentul A., în esență, a susținut că prin ordonanța atacată nu s-a răspuns deloc, în concret, criticilor aduse, cercetarea celor două plângeri ale petentului a lipsit cu desăvârșire, în cei șase ani nici măcar un singur act de cercetare penal nu a fost făcut, arătând că în mod repetat a formulat cereri probatorii, din cuprinsul ordonanței nerezultând dacă acestea au fost vreodată soluționate.

În opinia petentului, lipsa efectivă a oricărui act de cercetare a condus la soluția pronunțată, sens în care a solicitat ca în temeiul art. 340 C. proc. pen. și exigențele deciziei CCR 618/2020, admiterea plângerii și trimiterea cauzei spre cercetare la parchet.

S-a arătat în cuprinsul plângerii că, un alt element concret pe care l-a solicitat si nu a făcut obiectul niciunei cercetări, a fost reprezentat de actul material de abuz în serviciu reprezentat de pronunțarea ordonanței de sechestru în dosarul x/2015 din data de 26.06.2015 prin care s-a instituit poprirea asupra sumei de 570.284,26 RON, ordonanță ce a fost desființată prin încheierea 121/13.08.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova in dosarul x/2015, hotărâre definitivă, de asemenea, un alt element concret ce nu a făcut o analiză justă a procurorului de caz este reprezentată de încheierea penala definitiva nr. 65/21.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul x/2017, relativ la soluțiile de clasare pronunțate de procurorul B..

A mai menționat petentul în plângere că au fost formulate mai multe cereri în probațiune, nesoluționate, indicând în acest sens verificările privind comisia rogatorie sau faptul că nu au fost audiați martorii G., K. și L., în cei șase ani de pretinsă anchetă rezultând că nu au fost făcute deloc actele de cercetare în cauză, iar prin raportare la aceste considerente a solicitat admiterea plângerii cu consecința trimiterii cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.

De asemenea, a arătat că un element al neverificării plângerii rezultă din aceea că deși, aceasta privește două infracțiuni comise de procurorul M. și anume neglijență în serviciu și favorizarea făptuitorului, acestea nu sunt deloc soluționate prin ordonanță, nefiind clasate și ramând necercetate.

Astfel, a subliniat că nu a fost efectuată în cauză nici un fel de anchetă penală, procurorul de caz investit, nepronunțându-se prin ordonanța nici măcar în privința celei de-a doua persoane împotriva căreia a fost formulata plângerea, respectiv dl. M., astfel cum ar fi fot obligat, considerând petentul că Ordonanța de clasare, raportat la întreg materialul pus la dispoziție de către acesta, fiind una incalificabilă în ceea ce privește motivarea, modalitatea de soluționare a plângerii fiind identică cu modalitatea de soluționare a plângerilor de către procurorul împotriva căruia au fost formulate sesizările, respectiv B..

A menționat petentul că organele judiciare au anumite obligații, cum ar fi:

- În raport de cererile și susținerile parților, trebuie sa administreze orice probe necesare stabilirii adevărului și justei soluționări a cauzei;

- După administrarea probelor, să motiveze corespunzător soluția pe care o vor adopta, încât aceasta să cuprindă constatările la care s-a ajuns cu privire la faptele pentru care s-a formulat plângerea penală, la probele pe care se întemeiază aceste constatări și alte date în legătură cu această cauză;

- Expunerea să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția;

- Să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluțiile, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze toate susținerile din plângerea penală, apărările pe care și le-a făcut partea și să argumenteze care din acestea și de ce sunt neconforme cu realitatea;

- Actul procurorului nu trebuie să fie un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivata a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de magistratul procuror și care își găsesc justificarea în actul de dispoziție adoptat.

În contextul celor expuse, analizând soluția de clasare pronunțată în cauză, a susținut petentul că se poate contura concluzia ca soluția de clasare este una profund greșită, solicitând pentru aceste motive desființarea Ordonanței dispusă în cauză și efectuarea unei anchete efective într-un termen rezonabil.

De asemenea, a solicitat, pentru eficientizare, disjungerea cauzei și formarea a două dosare penale astfel cum au fost inițial înregistrate, la care să se lucreze în paralel, considerând că în mod greșit cauzele au fost reunite printr-o ordonanță necomunicată niciodată și împotriva căreia nu a avut posibilitatea de a formula contestație.

În continuare, prin plângere, cu privire la infracțiunile pentru care a solicitat efectuarea de cercetări prin plângerea din 2018, petentul a arătat că actele materiale ale infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, uzurparea funcției, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, influențarea declarațiilor, falsul intelectual și uz de fals nu au fost cercetate.

Referitor la doua plângere formulată în 2019, petentul în esență a arătat că în privința anchetei derulate în dosar x/2014, procuror B. a comis o serie de infracțiuni de abuz în serviciu dar și favorizarea făptuitorului, fals intelectual, uz de fals, având drept rezultat inducerea în eroare a organelor judiciare. S-a susținut că, după cum rezultă din rechizitoriul dosarului x/2014 din data de 08.12.2016, rechizitoriu semnat de către procuror B. și verificat de procurorul general M., a fost dispusă trimiterea în judecată pentru o serie de fapte penale iar pentru altele, pentru care petentul formulase denunțuri sau plângeri, a fost dispusă soluția de clasare.

A menționat că aspectul relevant reprezentat de elementul material al laturii constitutive al infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului și inducerea în eroare a organelor judiciare, este reprezentat de aceea că, în privința unei sesizări făcute de organele statului, respectiv atât de ANAF cât și de BCCO, procurorul de caz B. nu a dispus nicio soluție, respectiv nici clasarea, nici renunțarea la urmărirea penală și nici disjungerea printr-o ordonanță. A considerat că, această acțiune, de o profunda nelegalitate, a fost confirmată prin neglijență în serviciu de către procurorul general de la acea dată, M., pe de o parte fiind favorizați făptuitorii iar, pe de altă parte, fiind induse în eroare organele judiciare.

În consecință, petentul a arătat că, deși a formulat două plângeri concise și detaliate, însoțite de înscrisuri relevante, procurorul de caz a concluzionat cu privire la inexistenta infracțiunilor fără nici un fel de argumentație, neavând în vedere nici măcar probele înaintate de către petent, constând într-un număr foarte mare de înscrisuri depuse cu OPIS. Astfel, întrucât din cuprinsul Ordonanței de clasare nu rezultă efectuarea niciunei anchete penale, fiind emise niște concluzii de clasare absolut superficiale fără a fi sprijinite pe o analiză a infracțiunilor reclamate, petentul a solicitat desființarea ordonanței, cu dispunerea de către procurorul ierarhic superior a cercetării efective a plângerii depuse.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 07.06.2024, sub nr. x/2024, stabilindu-se prim termen de soluționare a plângerii la data de 22.10.2024, când pricina a fost amânată pentru termenul din data de 19.11.2024, față de cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul petentului pentru pregătirea apărării.

De asemenea, a fost atașat dosarul parchetului, nr. x/2022, împreună cu lucrarea aferentă, nr. 108/II/2/2024.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 19.11.2024, s-au luat concluziile parchetului asupra plângerii penale de față, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri.

Analizând plângerea formulată de petentul A., pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte - Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen. "Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Pentru început se subliniază că, potrivit C. proc. pen., soluționarea plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată are o natură juridică deosebită, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci, constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen sub aspectul legalității, al actelor procurorului atacate, având la bază lucrările, materialul din dosarul constituit la urmărirea penală ori în faza actelor premergătoare și orice alte înscrisuri ce pot fi prezentate în fața instanței.

În cazul contestării soluției dispuse de procuror prin formularea plângerii prevăzute de art. 340 C. proc. pen., controlul judecătoresc privește temeinicia ordonanței de clasare în raport cu cercetările efectuate. Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară competent, prin care persoana nemulțumită de modul în care plângerea sa a fost soluționată în cadrul Ministerului Public are între altele natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției adoptate. Această plângere așa cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, învestește judecătorul sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei ordonanței atacate.

Rezultă, așadar că, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc vizează exclusiv efectuarea actelor de urmărire penala cu respectarea dispozițiilor procesuale.

Astfel, analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, inclusiv prin prisma motivelor invocate de petentul A. în plângerea formulată, dar și a motivării soluției clasare dispusă în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcției, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., Judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare este legală și temeinică.

În cauză, se reține că prin ordonanța din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcției, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu privire la faptele pretins săvârșite de către magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întrucât faptele nu există.

În esență, în cauza de față, s-a reținut că petentul A. a formulat plângerea înregistrată sub nr. x/2018 la PÎCCJ - SIIJ, la data de 13.11.2018, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcției, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., în legătură dosarele penale aflate în instrumentarea magistratului procuror B., respectiv dosarele penale nr. x/2012, y/2014 și 389/P/2017.

De asemenea, s-a reținut că petentul A. a mai formulat o plângere înregistrată sub nr. x/2019 la PÎCCJ - SIIJ, la data de 02.02.2019, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul procuror B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de alt. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Această din urmă plângere a fost reunită la dosarul penal nr. x/2018 prin ordonanța din 18.11.2021, iar ulterior desființării secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dosarul a fost trimis pe cale administrată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.

În concret, prin ordonanța de clasare dispusă în cauză, s-a reținut că petentul A. a criticat, în esență, modalitatea în care magistratul procuror B. a instrumentat dosarele penale în care petentul a fost pus sub acuzare ori a formulat diferite sesizări penale, apreciind petentul că, în realitate, ar fi urmărit trimiterea sa în judecată prin producerea unor probe nereale ori protejarea altor făptuitori în sensul diminuării ori al împiedicării tragerii la răspundere a acestora.

Astfel, s-a reținut că din actele de urmărire penală a rezultat că persoana vătămată a fost cercetată în calitate de inculpat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals și economice în cadrul mai multor dosare penale înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- dosar penal nr. x/2012 soluționat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 20.11.2014, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la spălare a banilor și fals material în înscrisuri oficiale;

- dosar penal nr. x/2014 soluționat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 08.12.2016, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- dosar penal nr. x/2017 soluționat de către magistratul procuror B. prin ordonanța din data de 16.12.2019 în care s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei privind sesizarea ONPCSB sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Analizând cu prioritate critica petentului A. privind nemotivarea ordonanței de clasare, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte o constată neîntemeiată, apreciind că în cuprinsul actului procedural atacat au fost expuse în detaliu argumentele faptice și juridice pe care procurorul și-a fundamentat concluzia că faptele imputate intimaților nu există.

Așadar, se apreciază că argumentația procurorului reflectă cu suficientă concizie considerentele esențiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există, aceste argumente vizând, pe de o parte, constatarea că acuzațiile formulate de petent se circumscriu unor veritabile critici vizând modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în ceea ce îl privește și soluțiile dispuse de procurorul de caz, care au făcut de altfel obiectul cenzurii instanțelor, aspecte care nu pot fi cenzurate în prezenta procedură. Pe de altă parte, s-a reținut că activitatea procurorilor, care este una de interpretare a probelor, a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, poate fi cenzurată numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin punerea sa în discuție în cadrul unei proceduri paralele, cu caracter penal, îndreptat împotriva magistraților procurori.

Sub aceste aspecte, fără a relua motivele expuse în ordonanța de clasare contestată în cauză, se reține, în esență, că procurorul a subliniat că argumentele persoanei vătămate s-au axat pe modul în care magistratul procuror a interpretat și a aplicat normele de drept material și procesual, invocând o tendință a acestuia de a conduce ancheta penală spre administrarea probelor în defavoarea sa, fără a avea o preocupare reală de a le administra în contrabalansare și în favoarea acesteia. Mai mult decât atât, persoana vătămată a apreciat că, prin diferite acțiuni de influențare a cursului activității de urmărire penală, magistratul procuror ar fi denaturat adevărul prin producerea sau ticluirea unor probe nereale, tipice elementelor materiale ale infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare și cercetare abuzivă, însă, s-a apreciat că din probatoriul administrat nu au rezultat elemente factuale și probatorii care să confirme aceste acuzatii.

Față de infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului pretins săvârșite în instrumentarea dosarelor penale, procurorul a precizat că, în primul rând, activitatea de urmărire penală este subsumată principiilor procesual penale cărora administrarea și interpretarea probelor sunt atribute exclusive ale organelor de urmărire penală, iar în prezenta sesizare nu au fost relevate stări, fapte sau împrejurări care să conducă la ipoteza săvârșirii unor acțiuni abuzive contra înfăptuirii justiției, de serviciu sau de corupție în decursul activităților de urmărire penală.

A precizat procurorul că argumentele expuse de către persoana vătămată nu pot depăși limitele unor critici de legalitate și temeinicie a unor soluții pronunțate de către magistratul procuror în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. S-a mai menționat că în afara expunerii unor percepții personale privind realitatea obiectivă ori a modului de interpretare a probelor ori raționamentului logico-juridic al magistratului învestit cu soluționarea cauzei, procurorul a apreciat că persoana vătămată nu a fost în măsură să poată oferi indicii clare ale conturării unor elemente subiective specifice intenției de a denatura adevărul judiciar de către magistrat, astfel încât ipoteza săvârșirii unor infracțiuni de serviciu sau de fals nu poate fi susținută pe deplin.

De asemenea, s-a constatat că expunerea în circumstanțiere a unor stări și împrejurări privind modul defectuos în care s-au derulat procedurile penale ale dosarelor instrumentate de către organele judiciare nu este în măsură să contureze o acțiune de sprijinire a unor făptuitori de către magistratul procuror reclamat în prezenta cauză, fiind necesar ca aceste acuzații să fie susținute solid de elemente probatorii certe care să înlăture prezumția de nevinovăție dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susțină ipoteza persoanei vătămate, s-a reținut că acuzațiile acesteia nu se pot îndrepta către raționamentul logico-juridic pe care magistratul s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea acestuia va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

În concluzie, se constată că expunerea situației de fapt și a raționamentului juridic ce au condus la soluția de netrimitere în judecată emisă sunt corecte și complete din punct de vedere al conținutului, astfel că sub acest aspect, se constată neîntemeiată critica petentului A. privind nemotivarea ordonanței atacate.

În ceea ce privește critica vizând lipsa efectuării actelor de cercetare penală, cu trimitere la numeroasele cereri de probatorii formulate de petent, susținându-se de către petent caracterul formal al anchetei desfășurate de procuror, care în opinia sa nu a efectuat niciun act de urmărire penală, nu a soluționat cererile sale în probațiune, nu a audiat persoane, etc., Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate.

De altfel, jurisprudența CEDO este unanimă în a aprecia că admisibilitatea probelor este de competența dreptului intern al statelor membre, că organele judiciare au toată libertatea de apreciere cu privire la mijloacele de probă, la concludenta și utilitatea acestora, că părțile unui proces nu au dreptul să obțină administrarea oricărei probe, ci doar să dezbată probele administrate de către organele judiciare, acestea din urmă având o marjă de apreciere largă pentru a verifica necesitatea și oportunitatea unei probe.

Prin urmare nici această critică nu poate fi primită, împrejurarea că organul de urmărire penală nu a administrat probele propuse de petent neafectând legalitatea ordonanței emise în cauză, în condițiile în care așa cum s-a arătat, organele judiciare au libertatea de apreciere cu privire la concludența și utilitatea mijloacele de probă, iar alegerea modalității celei mai adecvate de asigurare a bunei desfășurări a anchetei penale și aprecierea valorii probatorii a mijloacelor de probă, sunt prerogative recunoscute organelor judiciare care sunt în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă.

Evaluând în continuare criticile de netemeinicie formulate de petentul A. cu privire la ordonanța atacată, fiind contestată concluzia procurorului privind inexistența faptelor reclamante de petent prin plângerile sale, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, prealabil, sub acest aspect, Înalta Curte reamintește că tragerea la răspundere penală a unei persoane implică stabilirea, pe baza unor probe concludente, a existenței faptei imputate, a caracterului ei infracțional, precum și a vinovăției făptuitorului.

În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârșirii de infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea și temeinicia soluțiilor date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrat, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva acestuia nu este de natură a schimba atribuțiile organului de urmărire penală sau ale judecătorului, transformându-l într-un organ învestit cu analizia respectivelor soluții.

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și în final identificare și aplicare a dispozițiilor legale la cazul concret.

Având în vedere acest specific al activității judiciare, s-a instituit un sistem de control ierarhizat ca o garanție pentru justițiabili pentru a fi eliminate eventualele erori. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și netemeinicia soluției atacate, acesta fiind singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.

Scopul cercetării penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor expres prevăzute de normele procesual penale, ci acela de a identifica, dincolo de această soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții.

De asemenea, Judecătorul de cameră preliminară reamintește că pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la presupunerea rezonabilă că, în cauză, s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

Or, în speță, contrar susținerilor petentului A. din plângerea formulată, din situația de fapt expusă și din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanța constată că nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracțiuni în sarcina persoanelor nominalizate de petent, în cauza de față nerezultând existența unor acte sau fapte săvârșite de către procurori, cărora să le poată fi conferite semnificația juridică a infracțiunilor reclamate de petent.

Așa cum în mod corect a apreciat și procurorul în ordonanța atacată, Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petent referitoare la modul de instrumentare a unor dosare penale prin care s-a dispus trimiterea petentului în judecată sau modul în care au fost soluționate plângerile și cererile sale, ori s-au emis ordonanțe și măsuri contestate în instanță sau faptul că a fost verificat rechizitoriul de către procurorul ierarhic superior, nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activități în exercitarea atribuțiilor de serviciu și aplicarea legii, susceptibile a fi cenzurate în procedurile prevăzute de C. proc. pen., respectiv în cameră preliminară, în cursul judecății pe fond și ulterior în căile de atac.

În speță, în esență, din cuprinsul celor reclamate în cauză prin plângerile petentului A. rezultă că în mod întemeiat s-a reținut în cauză prin ordonanța de clasare a procurorului de caz, menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior, faptul că în realitate toate aspectele semnalate de petent reprezintă critici aduse modului de instrumentare a dosarelor penale indicate de acesta în plângerile de la dosar, relativ la activitatea de urmărire penală sau măsurile dispuse de procurorul intimat reclamat de petent, în condițiile în care prin argumentele petentului acesta a formulat critici în sensul că: procurorul a refuzat administrarea de probatorii utile soluționării cauzei, respectiv efectuarea unor comisii rogatorii internaționale, a distorsionat realitatea și, în mod constant, a favorizat pe beneficiarii reali ai infracțiunii de spălare de bani; că s-au fost respinse în mod neîntemeiat cereri de recuzare a procurorului de caz, ca fiind inadmisibile; că s-a dispus o instituire abuzivă a sechestrului asiguratoriu și măsura popririi asupra contului persoanei vătămate; că s-a respins cererea de probatoriu a efectuării unei comisii rogatorii internaționale, etc.

De asemenea, a susținut petentul prin plângerile sale că: a fost trimis în judecată în dosa