ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), în baza disp. art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea persoanei vătămate A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu referire la toate faptele și persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, la data de 03.02.2023, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a înregistrat plângerea penală formulată de către persoana vătămată A., care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații procurori B., C., D., E. și F., toți din cadrul DIICOT-Structura Centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință au încălcat normele de drept material și procesual aplicabile privind verificarea sesizării, eventuala declinare de competență prin ordonanță/informarea persoanei vătămate și au procedat la distrugerea ori sustragerea înscrisului reprezentând plângerea penală din data de 31.05.2017 formulată de G., prin mandatar A., astfel încât faptele descrise și probate prin plângerea penală antemenționată nu au făcut obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., iar ulterior, făptuitorii din prezenta sesizare au întocmit și eliberat, totodată, o serie de înscrisuri prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, folosite ulterior, cunoscând că sunt false, atât în raport cu persoana vătămată și reprezentantul convențional al acesteia, cât și cu Inspecția Judiciară-Direcția de Inspecție pentru procurori, în dosarul nr. x, și cu instanța de judecată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

S-a reținut că, prin ordonanța nr. 36/P/2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, procurorul a reținut că din actele de urmărire penală rezultă că persoana vătămată a formulat mai multe plângeri penale către DIICOT-Structura Centrală, care au fost înregistrate sub diferite forme, în sensul în care inițial au primit număr de lucrare generală, fiind ulterior înregistrate în registrul de lucrări penale și soluționate conform procedurilor procesual penale, iar altele au fost trimise spre competentă soluționare altor unități de parchet. S-a mai reținut că o parte din plângerile penale au fost formulate de persoana vătămată în numele și pe seama tatălui acesteia - G..

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că acuzațiile penale din prezenta sesizare se concentrează pe împrejurarea dispariției/sustragerii unei plângeri penale formulate de către G., prin fiul său A., ce a fost datată la 29.05.2017, trimisă prin intermediul poștei scrise la aceeași dată și recepționată cu confirmare de primire prin recipisa nr. x de către destinatarul DIICOT-Structura Centrală la data de 31.05.2017.

S-a mai reținut că obiectul sesizării ar fi vizat săvârșirea unor activități infracționale privind falsificarea unui contract de muncă și a cărții de muncă ale persoanei vătămate G..

S-a mai arătat că, ulterior, persoana vătămată a precizat că a făcut demersuri de identificare a numărului de dosar atribuit sesizării respective, în diferite stadii de soluționare, fiind, astfel, emise de către DIICOT-Structura Centrală mai multe răspunsuri după cum urmează:

- din adresa nr. x/2016 din 15.03.2018 a rezultat că a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrată sub nr. x/2017;

- din adresa nr. x/2021 din 27.01.2021 a rezultat că a fost reunită la dosarul penal nr. x/2016, în care s-a dispus soluție de clasare în data de 05.12.2019;

- din adresa nr. x/2021 din data de 14.05.2021, semnată de către procurorul șef secție F., a rezultat că a fost înregistrată sub nr. x/2016, fiind trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care a înregistrat-o sub nr. x/2017, din care la data de 14.05.2018 s-au disjuns faptele privind infracțiunile prev. de art. 367, 283, 322 și 323 din C. pen., fiind trimise spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- din adresa nr. x/2021 din 11.10.2021 a DIICOT-Structura Centrală, semnată de către procurorul șef adjunct D., a rezultat că o sesizare formulată în nume propriu de către numitul G. din data de 31.05.2017 nu a fost identificată în evidențele acestei unități de parchet;

- din adresa nr. x/2021 din 05.01.2022, semnată de către procurorul C. și procurorul șef secție F., a rezultat că, din verificările efectuate în dosarul penal nr. x/2006 și lucrările nr. 2347/VIII-1/2016 și 158/II-1/2021, nu a fost identificată nicio plângere penală formulată de petent la data de 29.05.2017 și recepționată de DIICOT la 31.05.2017.

Procurorul a arătat că, potrivit înscrisului aparținând DIICOT-Structura Centrală reprezentând lista trimiterilor poștale înregistrate la nivelul acestei unități de parchet, în data de 31.05.2017, la poziția 21 este menționată o scrisoare provenind de la numitul A.-Otopeni cu nr. x.

Astfel, pe de o parte, din coroborarea înscrisurilor existente la prezenta cauză, scrisoarea respectivă a fost înregistrată sub nr. x/2016, după care, în contextul contradicțiilor de comunicare ale unității de parchet, nu rezultă cu exactitate care a fost traseul acesteia.

Pe de altă parte, nici persoana vătămată nu a reușit să facă dovada formei și a conținutului sesizării datate în 29.05.2017, întrucât recipisa de primire a corespondenței confirmă doar o recepție a unei scrisori, fără a se putea stabili cu certitudine care a fost obiectul plângerii respective.

Procurorul a arătat că, în plus, se va avea în vederea împrejurarea formulării multiplelor sesizări adresate către DIICOT de către persoana vătămată, care au fost înregistrate sub nr. unic 2347/VIII-1/2016, primind ulterior rezolvări diferite.

S-a mai reținut că, totodată, din adresa nr. x/2021 din 05.01.2022 rezultă că la dosarele penale nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, nr. 6020/D/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 și nr. 324/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost identificată o plângere penală datată 29.05.2017 și înscrisurile care o însoțesc, formulată de G., prin mandatar A., având consemnată pe prima pagină mențiunea "pentru audiența din data de 29.05.2017, ora 15:00", având ca obiect infracțiuni săvârșite în perioada 1993-1994 de un grup infracțional organizat având drept scop înlăturarea conducerii H.. Tot din acea adresă a rezultat că plângerea a fost înaintată către Parchetul Tribunalului București, fiind înregistrată sub nr. x/2017, dosar în care au fost dispuse măsuri procesuale de disjungere și declinare la data de 14.05.2018 în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ulterior, la 16.05.2018, în privința celorlalte fapte cercetate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Procurorul de caz a reținut că această împrejurare se coroborează atât cu datele rezultate din registrul de audiențe al DIICOT-Structura Centrală, conform căruia persoana vătămată s-a prezentat în audiență la sediul acestei unități de parchet în data de 29.05.2017, însă fără a depune vreo sesizare în scris la acel moment, înțelegând ca, în aceeași zi, să trimită totuși o plângere prin intermediul poștei scrise, cât și cu răspunsul formulat către persoana vătămată prin adresa nr. x/2016 a DIICOT-Structura Centrală la câteva zile de la înregistrarea scrisorii, respectiv în data de 08.06.2017, prin care s-a consemnat că "sesizarea sa din data de 06.05.2017 a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București". Prin urmare, consemnarea datei de 06.05.2017 este una relativă în contextul în care aceasta ar putea fi data primirii efective a numărului de înregistrare de către scrisoarea din 31.05.2017, fiind firească trecerea unei perioade de timp de până la câteva zile de la semnarea de primire a corespondenței și până la rezoluționarea acesteia de către un funcționar cu astfel de atribuții.

În acest context, procurorul de caz a apreciat că scrisoarea înregistrată prin recipisa cu nr. x nu poate fi decât plângerea înregistrată inițial sub nr. x/2016, trimisă ulterior spre competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, unde a fost atașată dosarului penal nr. x/2017 (deja înregistrat sub aspectul cercetării infracțiunii de tentativă la omor), după care faptele indicate în plângerea nr. 2347/VIII-1/2016 au fost disjunse și declinate spre competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, primind nr. 324/P/2018, dată fiind calitatea făptuitorilor care atrăgea competența acestei structuri de parchet.

S-a mai reținut că aspectele contradictorii ale unor adrese întocmite de către DIICOT-Structura Centrală pot fi justificate de erori de interpretare a registrelor, în sensul în care în unele dintre acestea au fost inserate date privind pe autorul plângerii, respectiv G., iar în altele au fost inserate date privind pe mandatarul acestuia, A..

De asemenea, s-a avut în vedere și împrejurarea formulării unor multiple sesizări ale persoanei vătămate și înregistrate sub același număr 2347/VIII-1/2016, dată fiind identitatea de fapte sesizate și petent, dar și prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a DIICOT, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 272/06.04.2021 din care rezultă că "înregistrarea lucrărilor se face în sistem partidă, în sensul că toate revenirile și lucrările intermediare, solicitările și primirile de dosare sau de referate, precum și orice date în legătură cu lucrarea de bază se înscriu în mod obligatoriu la numărul de înregistrare inițial, astfel încât toată corespondența care se referă la lucrări anterioare să nu primească numere noi de înregistrare".

Conchizând, procurorul de caz a reținut că, în lipsa unor elemente probatorii certe care să contureze o conduită de rea-credință a funcționarilor unității de parchet care au fost însărcinați să soluționeze cererile persoanei vătămate, inadvertențele de comunicare privind traseul parcurs de plângerea din data de 29.05.2017 nu pot fi imputabile din punct de vedere al sferei ilicitului penal sub aspectul elementelor de tipicitate subiectivă și obiectivă ale infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual sau uz de fals.

În consecință, constatând inexistența faptei de sustragere a actului de sesizare din 29.05.2017 ori a infracțiunilor de serviciu și de fals, procurorul a apreciat că nu poate subzista nici ipoteza favorizării persoanelor reclamate prin omisiunea cercetării faptelor reclamate de persoana vătămată.

Împotriva ordonanței de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 36/P/2023 din data de 23 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reținut că, la data de 29 februarie 2024, s-a înregistrat pe rolul secției de urmărire penală, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare nr. 36/P/2023 din 23.01.2024, susținând, în esență, că procurorul de caz nu a efectuat cercetările care se impuneau, neefectuând o anchetă efectivă și, ca atare, ordonanța este netemeinică și nelegală.

Examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 339 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 68 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, procurorul ierarhic superior a constatat că, în raport de datele speței, procurorul de caz a dispus în mod just soluția de clasare, cu argumentarea că, în cauză, procurorul a reținut în mod corect, din probele administrate, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., potrivit căruia "fapta nu există".

Astfel, în opinia procurorului ierarhic superior, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procurorul de caz se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

În acord cu procurorul de caz, s-a considerat că aspectele contradictorii ale unor adrese emise de către DIICOT-Structura Centrală pot fi justificate de erori de interpretare a registrelor, iar în lipsa unor probe certe care să contureze reaua-credință a persoanelor care au fost desemnate să soluționeze cererile petentului, inadvertențele de comunicare nu pot fi reținute ca elemente constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizare a făptuitorului, fals intelectual sau uz de fals.

Așa fiind, s-a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2023 este legală și temeinică, motiv pentru care, plângerea a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva ordonanței de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), și împotriva ordonanței nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen., art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prioritar, în ceea ce privește ordonanța procurorului ierarhic superior, petentul a reclamat că acesta nu a efectuat nicio analiză sau verificare proprie, nu a tratat nicio critică de nelegalitate ori netemeinicie din plângerea formulată conform art. 339 din C. proc. pen., ci a reiterat mecanicist și abstract, concluziile procurorului de caz potrivit căruia cele 5 fapte indicate în plângerea penală, încadrate, susținute și probate distinct, nu există.

Subsecvent, prin plângerea formulată, petentul a reiterat aspectele cuprinse în sesizarea adresată organelor de urmărire penală, iar cu privire la ordonanțele contestate, a arătat, în esență, că procurorul de caz nu a efectuat vreun act de cercetare penală, nu au fost soluționate cererile de consultare a dosarului și de exercitare efectivă a dreptului la apărare, nu a fost audiată persoana vătămată, nu a fost administrată vreo probă pentru aflarea adevărului cu privire la cele sesizate prin plângerea inițial formulată, în final procurorul de caz stabilind că fapta sesizată nu există.

Astfel, petentul a arătat că cele două ordonanțe contestate sunt nelegale, fiind total nemotivate, întrucât în cuprinsul acestora nu sunt analizate aspectele sesizate, iar soluția de clasare a fost dată fără vreun act de cercetare, cu o motivare generală, stereotipă, care nu răspunde aspectelor sesizate.

Totodată, persoana vătămată a mai arătat că, la data de 06.02.2024, anterior comunicării vreunei soluții de clasare în prezenta cauză penală, a formulat cerere de constituire ca parte civilă în dosarul nr. x/2023, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/06.02.2024, context în care a arătat că, în opinia sa, au fost încălcate și dispozițiile prevăzute de art. 327 raportat la art. 20 alin. (1

1

) din C. proc. pen., potrivită cărora, anterior rezolvării cauzei, "procurorul are obligația de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă și dacă cere introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens".

A susținut că au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 81 din C. proc. pen., art. 327 raportat la art. 20 alin. (1

1

) din C. proc. pen., art. 5, art. 8, art. 10 din C. proc. pen., raportat la art. 100 din C. proc. pen., art. 282 raportat la art. 285, art. 305 și următoarele din C. proc. pen.

Față de cele de mai sus, s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și trimiterea cauzei procurorului pentru a completa urmărirea penală cu acte efective de cercetare.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, și dispozițiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că deși petitul plângerii formulate de către petent se referă atât la ordonanța nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și la ordonanța nr. 36/P/2023 din data de 23 ianuarie 2024 a aceleiași unități de parchet, demersul judiciar al petentului A. poate viza exclusiv soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 23 ianuarie 2024, iar nu soluția dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condițiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluția prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen., "Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât și din conținutul dispozițiilor art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluției atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluția procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiții de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 340 din C. proc. pen. și nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuții de verificare și cenzurare a legalității soluției de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii și menținerea integrală a soluției atacate, situație în care ordonanța de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual și procedural atacat în condițiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă și în speță), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parțială a ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară conchide că soluția de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanță, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., iar nu ordonanța prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condițiile prevăzute de art. 339 din C. proc. pen.

Se mai reține că formularea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este supusă unor condiții expres prevăzute de legiuitorul național în Capitolul VII, ce poartă denumirea marginală, "Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală", din Titlul I "Urmărirea penală", art. 336 - 341 din C. proc. pen., referitoare, printre altele, la titularii îndrituiți să recurgă la acest demers.

Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., "Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.".

Din interpretarea sistematică a normelor legale evocate coroborate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., redat în cele ce preced, rezultă, așadar, că poate formula plângere împotriva soluției de clasare exclusiv persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin această soluție, în măsura în care plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 339 din C. proc. pen. a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. proc. pen., "plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune", iar potrivit art. 290 alin. (1) din C. proc. pen., "denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni".

Astfel, se reține că, în cauza de față, prin plângerea înregistrată la data de 03 februarie 2023 pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. x/2023, petentul A. a sesizat organele judiciare cu privire la o pretinsă săvârșire a infracțiunilor de: abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen. fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., de către magistrații B. și C. (procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la data săvârșirii presupuselor fapte), D. (procuror șef adjunct direcție în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la data săvârșirii presupuselor fapte), E. și F. (procurori șefi secție în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la data săvârșirii presupuselor fapte).

Sub aspectul situației de fapt, s-a reclamat că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, magistrații procurori susmenționați au încălcat normele de drept material și procesual aplicabile privind verificarea sesizării, eventuala declinare de competență prin ordonanță, informarea persoanei vătămate și au procedat la distrugerea ori sustragerea înscrisului constând în plângerea penală din 31.05.2017 formulată de autorul și mandantul petentului, numitul G. - ale cărui drepturi, libertăți și interese legitime privind faptele descrise și probate în plângerea penală din 31.05.2017 au fost integral prejudiciate, nefăcând obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., intimații din prezenta plângere întocmind și eliberând, totodată, o serie de înscrisuri prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului și pe care le-au folosit, cunoscând că sunt false, atât în raport cu autorul petentului, cu petentul, precum și cu reprezentantul convențional al petentului, cât și în raport cu Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori în dosarul nr. x, respectiv în raport cu instanța de judecată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Raportând considerațiile teoretice la datele concrete ale cauzei, în ceea ce privește presupusa săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen. - toate acestea fiind infracțiuni esențialmente de pericol - Înalta Curte constată că petentul este o persoană exterioară conflictului de drept penal cu privire la care acesta a sesizat organul de urmărire penală, iar din punct de vedere procesual are calitatea de denunțător, nu de persoană vătămată.

Dreptul la un tribunal, recunoscut de art. 21 din Constituție în acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce-și găsește expresia în art. 340 din C. proc. pen., garantat oricărei persoane care urmărește să obțină o decizie judiciară privitoare la drepturile sale civile sau cu privire la o acuzație penală formulată împotriva ei, nu presupune și dreptul de a declanșa verificarea legalității urmăririi penale efectuate împotriva unor terți.

Astfel, împrejurarea că petentul A. a denunțat autorităților o faptă pe care au apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept penal nu îi conferă automat și calitatea de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", de natură a-i deschide calea plângerii conform art. 340 din C. proc. pen.

În acest sens, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 09 noiembrie 2011, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele:"cu referire la titularii care, potrivit art. 278

1

alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluțiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, și anume aceea de a stabili în ce măsură denunțătorul se circumscrie noțiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuințate de legiuitor în acest text de lege. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noțiunea de "denunțător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunț). Pentru a stabili dacă denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noțiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracțiunilor a căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune. În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință). Dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune, nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate."

În conformitate cu dispozițiile art. 474

1

din C. proc. pen., această decizie își menține valabilitatea și după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziția legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă și în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispozițiilor prevăzute de art. 340 din C. proc. pen.

Prin urmare, deși legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a săvârșit o infracțiune, procedura de contestare a soluțiilor procurorului în fața judecătorului de cameră preliminară are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări în drepturile sau interesele legitime ale persoanei care se adresează justiției.

Ca atare, simpla depunere a unei sesizări cu privire la presupuse infracțiuni de fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului nu îi conferă petentului, prin ea însăși, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispozițiile art. 340 și următoarele din C. proc. pen., acesta neavând calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, ci calitatea de denunțător în raport cu faptele cercetate în dosarul penal nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În ceea ce privește presupusa săvârșire a infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., evaluând toate criticile formulate de petent în cuprinsul plângerii, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține că faptele care fac obiectul plângerii penale formulate de petentul A. vizează, în esență, activitatea administrativă a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din cadrul D.I.I.C.O.T. cu privire la soluționarea unei plângeri penale formulată la data de 29.05.2017 de către autorul petentului, G., și înregistrată la data de 31.05.2017 pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în cuprinsul căreia acesta din urmă a reclamat o pretinsă activitate infracțională privind documentele sale de muncă în relația cu H. S.A. și I. S.A.

Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 231 din 04 noiembrie 2020 emis de notarul public J. din cadrul Biroului Individual Notarial J., în dosarul nr. x/2020, numitul G., autorul petentului A., a decedat la data de 08 octombrie 2020. Totodată, se mai reține că prin acest certificat s-a stabilit numai numărul și calitatea moștenitorilor (K. și A.), în cuprinsul acestuia fiind făcută precizarea că pentru valorificarea oricăror drepturi succesorale, moștenitorii vor prezenta un certificat de moștenitor.

În ceea ce privește calitatea de persoană vătămată, Înalta Curte reține că aceasta are caracter personal și netransmisibil, astfel că, la decesul persoanei fizice, din cauze independente de comiterea presupusei infracțiuni, moștenitorii nu dobândesc calitatea de persoană vătămată, ci pot avea, în condițiile prevăzute de normele procesual penale, calitatea de parte civilă.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., "Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.", iar conform art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., ce poartă denumirea de "Constituirea ca parte civilă", "(1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.".

În ceea ce privește exercitarea acțiunii civile de către succesori, legiuitorul a prevăzut, în art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., că "acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării.".

În ceea ce privește posibilitatea exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal, în contextul particular de față, se observă că legiuitorul național a condiționat posibilitatea exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal doar de manifestarea de voință a persoanei vătămate, într-un anumit termen și într-o anumită formă, moștenitorii având posibilitatea doar de a își exprima opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile în fața unei instanțe de judecată.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că autorul petentului, numitul G., nu s-a constituit parte civilă în cauza în care a formulat plângerea penală, această împrejurare rezultând atât din înscrisurile aflate la dosar, cât și din susținerile petentului, prin apărător ales, cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, când a arătat că a solicitat introducerea sa în cauză ulterior decesului tatălui său, iar pe de altă parte, în cauză a fost dispusă o soluție de clasare, lipsind, astfel, chiar situația premisă constând în învestirea unei instanțe de judecată cu soluționarea acțiunii penale, acțiunea civilă fiind accesorie acesteia.

În acest punct al analizei, în raport cu art. 19 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte consideră necesar a preciza că este obligatoriu de lege lata ca cererea de constituire ca parte civilă să fie îndreptată împotriva inculpatului și, acolo unde este cazul, a părții responsabile civilmente.

În aceste condiții și ținând cont de caracterul accesoriu al acțiunii civile față de cea penală, se reține că norma fundamentează premisa că nu se poate formula o cerere de constituire ca parte civilă împotriva unor suspecți sau inculpați față de care nu s-a dispus trimiterea în judecată în respectiva cauza (față de aceștia dispunându-se soluția clasării sau a renunțării la urmărirea penală de pildă).

În raport cu aceste considerații teoretice și factuale, se constată că singura calitate care îi poate fi atribuită petentului A. cu privire la înscrisurile pierdute, respectiv a plângerii penale formulată la data de 29.05.2017 de către autorul petentului, G., circumscrisă infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., în această situație particulară, este aceea de denunțător, care, așa cum s-a argumentat în cele ce preced, nu îi conferă petentului, prin ea însăși, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispozițiile art. 340 și următoarele din C. proc. pen.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., circumscrisă pretinsului mod defectuos în care a fost gestionată plângerea penală din 29.05.2017 de către magistrații procurori, petentul reclamând, în concret, că aceasta nu a făcut obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., Înalta Curte reține că aceste susțineri au fost analizate cu ocazia soluționării plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței nr. 225/D/P/2006 din data de 05 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală.

Astfel, prin încheierea nr. 79 din 23 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, în esență, următoarele:

"Din examinarea actelor înaintate la dosar ca urmare a adreselor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, rezultă cronologic următoarele:

- petentul a fost audiat ca martor în dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, declarația sa din data de 02.02.2017 (care cuprinde aspecte similare cu cele din plângerea penală din 29.05.2017) aflându-se în volumul 22, filele x;

- la data de 02.02.2017, ca urmare a audierii petentului în calitate de martor în cadrul dosarului cu nr. x/2006 (declarația fiind atașată cauzei, împreună cu o serie de înscrisuri depuse de petent), prin referat, procurorul a propus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen.

- conform adresei nr. x/2016 din 08.06.2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, a comunicat, urmare adresei emise anterior, sub nr. x/2016 din 21.02.2017, către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, memoriul numitului A., acesta fiind înregistrat la data de 13.06.2017, cu nr. 921/P/2017;

- petentul a fost audiat la data de 15.05.2017 și 08.03.2018, ca persoană vătămată în dosar nr. x/2017;

- prin ordonanța nr. 921/P/2017 din data de 14.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus disjungerea cauzei și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea persoanelor menționate în plângere, care atrăgeau competența personală a acestei unități de parchet, formându-se dosarul nr. x/2018;

- prin ordonanța nr. 324/P/2018 din 11.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică a fost soluționată plângerea penală din 29.05.2017, dispunându-se clasarea cauzei cu privire la infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 323 C. pen. și art. 283 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplic. art. 5 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale;

- la data de 24.10.2018, soluția de clasare a fost comunicată petentului la adresa sa de domiciliu (Otopeni, str. x, bl. Barcelona, județul Ilfov), procedura fiind realizată prin afișarea înștiințării, întrucât era absent ."

Ca atare, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că plângerea penală din 29.05.2017 a fost soluționată prin ordonanța nr. 324/P/2018 din 11.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, reiterarea acestei critici în actualul cadru procesual tinzând, în realitate, la repunerea în discuție a soluției definitive dispuse, prin intermediul unei căi de atac deghizate împotriva soluției definitive a judecătorului de cameră preliminară, ceea ce excedează prerogativelor Înaltei Curți în actualul cadru procesual.

Se constată, astfel, că lipsa oricărei calități procesuale a petentului în legătură cu această infracțiune este dublată de lipsa unui interes juridic legitim, întrucât acesta nu a suferit nicio vătămare directă sau patrimonială ca urmare a presupusei fapte reclamate.

În consecință, judecătorul de cameră preliminară conchide că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută de dispozițiile art. 340 alin. (1) rap. la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., în ceea ce privește calitatea petentului de a introduce plângere împotriva soluției de clasare dispusă de procuror.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a petentului A. în formularea prezentei plângeri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Obligă pe petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 27 iunie 2024.