ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/CP din 08.11.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut următoarele:

Prin ordonanța de clasare din 19.07.2024 emisă în dosarul penal nr. x/2021 (1239/P/2022), procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus clasarea cauzei în care au fost efectuate cercetări referitor la plângerea numitului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., deoarece fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut, în esență că la data de 02.07.2021 s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, plângerea formulată de A. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a magistratului judecător C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, raportat la modul defectuos de soluționare al dosarelor penale nr. x/2020, respectiv nr. x/2021.

Ulterior, dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 21.04.2022, sub numărul dosarului penal nr. x/2022, în prezent x/2021.

Prin ordonanța nr. 959/32l/P/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 20.06.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., având în vedere că petentul este nemulțumit - în esență - de modalitatea de efectuare a urmăririi penale în cadrul dosarului penal nr. x/2020, finalizat printr-o soluție de clasare a cauzei.

Împotriva soluției de clasare, în termen legal, petentul A. a formulat plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. x/2024.

Petentul A. a solicitat admiterea plângerii, întrucât ordonanța de clasare este - în opinia sa - falsă și abuzivă, iar în motivarea plângerii acesta a invocat dispozițiile art. 270 și art. 338 din C. proc. pen., solicitând valorificarea mijloacelor de probă atașate sesizării penale și cercetarea tentativelor de omor reclamate și dovedite.

Prin ordonanța nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare emise la data de 19.07.2024 în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a constatat că în cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistrați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea și temeinicia soluțiilor dispuse/hotărârilor pronunțate de către aceștia. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al ordonanțelor emise de procurori sau al hotărârilor pronunțate de judecători, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuții.

În cauză, s-a constatat că nu au rezultat indicii privind existența vreunui astfel de act de conduită, contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de către magistrații împotriva cărora a fost formulată plângerea penală.

S-a mai reținut că plângerea penală formulată de petentul A. a fost bazată pe percepții și aprecieri personale asupra corectitudinii și imparțialității magistraților și nu poate constitui o cale suplimentară de atac. S-a apreciat că nemulțumirea persoanei vătămate în legătură cu soluționarea cauzei cu nr. 5510/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nu reprezintă o împrejurare care să confere soluțiilor dispuse un aspect abuziv de nelegalitate, cu consecința reținerii în cauză a unor fapte penale și nu reprezintă un argument solid și cert pentru cercetarea penală a magistraților care au soluționat dosarul.

În consecință, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul art. 339 din C. proc. pen., iar soluția a fost comunicată petentului la data de 09.08.2024.

Analizând plângerea formulată cu respectarea prevederilor art. 340 alin. (1), (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la conținutul dosarului de urmărire penală și la criticile formulate, a constat că plângerea este nefondată pentru următoarele motive:

În fapt, a reținut că petentul A. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a magistratului judecător C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, raportat la modul defectuos de soluționare al dosarelor penale nr. x/2020, respectiv nr. x/2021.

Raportat la cele sesizate de petent, prin ordonanța nr. 959/321/P/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 20.06.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Ulterior, prin ordonanța nr. 959/321/P/2021 (1239/P/2022) din data de 19.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București procurorul a dispus clasarea cauzei în care au fost efectuate cercetări referitor la plângerea numitului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., deoarece fapta nu există.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat, raportat la conținutul dosarului și al ordonanței atacate, că este nefondată plângerea formulată în cauză de petentul A. (care vizează activitatea pretins ilicită desfășurată de magistratul procuror B. și de magistratul judecător C.), soluția criticată fiind legală și temeinică, iar susținerile petentului fiind lipsite de fundament.

Contrar criticilor petentului, a constatat că soluția de clasare dispusă prin ordonanța nr. 959/321/P/2021 (1239/P/2022) din data de 19.07.2024 și menținută prin ordonanța nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se întemeiază pe argumentele larg expuse în ordonanța de clasare.

Prin raportare la conținutul dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reținut că nu poate fi atrasă răspunderea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina magistraților care au soluționat cauzele cu care au fost învestiți (intimații C. - judecător și B. - procuror) ca urmare a plângerii numitului A..

Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și interpretare a faptelor și a dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în baza legii și a probelor de la dosar, cu consecința pronunțării unei soluții în favoarea sau în detrimentul uneia dintre părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistratului ca urmare a plângerii penale a părții nemulțumite.

Cenzurarea unei soluții dispuse de către magistrați se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în caz contrar s-ar încălca principiul independenței autorității judecătorești, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, respectiv principiului independenței procurorilor consacrat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Astfel, nu poate fi reținută săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina judecătorului care a soluționat dosarul având ca obiect plângerea formulată de către petent, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., împotriva unei soluții de clasare, respectiv a procurorului care a instrumentat dosarul penal finalizat cu soluția de clasare, întrucât nu există niciun element probator care să conducă la concluzia că magistrații ar fi pronunțat soluția cu rea-credință, în scopul vătămării intereselor petentului sau al favorizării persoanelor reclamate în cadrul acelui dosar penal. Simplele nemulțumiri ale petentului cu privire la soluția dispusă sau la modul de administrare a probatoriului, nesusținute de probe, nu sunt suficiente pentru a contura în sarcina procurorului, respectiv a judecătorului care a soluționat acel dosar o acuzație penală.

Așadar, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu reclamată de către petent, nefiind întrunite niciunul dintre elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în discuție.

Infracțiunea de abuz în serviciu presupune o acțiune sau inacțiune a funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (prin încălcarea legii) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Însă, din probele administrate în cauză nu rezultă că persoanele reclamate ar fi acționat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de maniera descrisă în norma de incriminare prevăzută de art. 297 C. pen.

Chiar și în ipoteza în care dosarul penal respectiv ar fi fost instrumentat/soluționat în mod defectuos, aspect care nu este dovedit, judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu, câtă vreme nu există date că magistrații învestiți cu instrumentarea, respectiv cu soluționarea cauzei ar fi acționat de această manieră cu rea-credință.

O concluzie contrară ar conduce la situația în care un magistrat ar putea fi tras la răspundere penală pentru orice eroare de judecată, ceea ce în mod evident nu poate fi acceptat. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 405/2016.

Prin urmare, activitățile magistraților ce se circumscriu actului de înfăptuire a justiției nu pot fi cenzurate de către părți prin formularea unor plângeri penale, singura cale de realizare a pretențiilor acestora fiind exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Mai mult, exercitarea de către magistrați a atribuțiilor de serviciu în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuție de serviciu încălcată și prevăzută în legislația primară, după cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuție nu poate fi confundată cu rezultatul desfășurării activității de jurisdicție, împrejurare care nu intră sub incidența legii primare.

Așadar, în mod just a reținut procurorul de caz că probatoriul administrat în cauză nu relevă săvârșirea vreunei infracțiuni, soluția de clasare dispusă fiind legală și temeinică.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză nu se impunea administrarea vreunui alt mijloc de probă, respectiv audierea petentului sau a persoanelor reclamate, în condițiile în care din conținutul plângerii penale rezultă fără niciun dubiu că aspectele sesizate nu au valență penală, motiv pentru care nu se impune trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Având în vedere aspectele expuse anterior, judecătorul de cameră preliminară a constatat că magistrații C. - judecător și B. - procuror nu au încălcat acte normative cu putere de lege în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, ca atare, ordonanța de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Împotriva încheierii F/CP din data de 08 noiembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-penală a formulat contestație petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu Completului C8 2 Jud A, cu termen de judecată la data de 12 februarie 2025.

Prin contestația formulată, contestatorul A. a criticat încheierea atacată, apreciind-o ca fiind nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 353 și art. 306 din C. proc. pen.. A mai susținut că a fost afectată autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 343 din 06 iunie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

La data de 09.01.2025, a depus la dosar concluzii scrise prin care reiterează criticile formulate prin contestație.

La termenul din 12 februarie 2025 a fost pusă în discuție admisibilitatea căii de atac formulate în cauză de contestatorul-petent A., reprezentantul Ministerului Public apreciind, ca inadmisibilă contestația formulată, având în vedere că încheierea atacată este definitivă potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.,.

Analizând contestația formulată în cauză, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7)

1

este definitivă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 19.07.2024 emisă în dosarul nr. x/2021 (1239/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 167/II-2/2024 din data de 08.08.2024, astfel încât judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menționate.

Potrivit art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., este susceptibilă de reformare, pe calea contestației, exclusiv încheierea prin care s-a pronunțat soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol, respectiv încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen.

Contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii F/CP din data de 8 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 12 februarie 2025.