ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 și lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, prevăzute de art. 320 alin. (2) din C. pen. și art. 321 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale și clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 07.07.2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a fost înregistrat denunțul înaintat de Inspectoratul de Stat în Construcții București în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, iar prin ordonanța nr. 1132/214/P/2022 din data de 12.07.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză în cea ce privește aceste infracțiuni.

S-a mai reținut că la data de 16.08.2022 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a fost înregistrat un denunț având conținutul identic cu cel înaintat anterior de Inspectoratul de Stat în Construcții, iar prin ordonanța din 28.07.2022 a fost dispusă începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Prin ordonanța nr. 1132/214/P/2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus reunirea celor doua cauze și pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit faptul că, începând cu data de 21 decembrie 2024, numitul A. a fost ales deputat în Parlamentul României, astfel că prin ordonanța nr. 1132/214/P/2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din conținutul actelor de sesizare procurorul a constatat că martorul denunțător B. reclamă că autorizația de construire nr. x din data de 14.07.2020, emisa de Primăria Comunei Limanu a suportat o adăugire olografă, însoțită de semnătura primarului, în funcție la acel moment, A., adăugire care ar fi fost făcută la finalul anului 2016, martorul denunțător considerând că autorizația în cauză ar fi falsă, întrucât nu putea fi realizată o construcție de tipul P+1E, în condițiile în care legea interzice acest lucru în cazul falezelor, iar terenul pe care este ridicată construcția se află în domeniul public al statului, fiind de interes național, precum și că emiterea unei autorizații de construire, cu încălcarea regimului impus de regulile de urbanism, constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

Din documentația înaintată de Primăria Comunei Limanu la data de 23.03.2023, procurorul a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din data de 23.10.2008, unitatea teritorial administrativă, prin intermediul primarului în funcție, C. a înstrăinat către D. o suprafață de teren de 659 de mp, teren situat în intravilanul comunei Limanu, 2 Mai, str. x, identificat cu nr. cadastral x, pe care se afla, la momentul tranzacției, edificată o construcție, în suprafață totală de 253 mp, C1-C7, proprietatea cumpărătorului, fără acte.

Potrivit extrasului de carte funciară, procurorul a reținut că anterior contractului de vânzare-cumpărare nu a fost identificat decât un teren intravilan curți/construcții în suprafață de 659 mp, fără identificarea vreunei construcții și că, prin încheierea de intabulare nr. x din data de 26.09.2008, imobilul constituit din teren în suprafață de 659 mp cu nr. cadastral x a fost înscris în favoarea UAT Limanu iar, fișa imobilului cu nr. cadastral x, având adresa Sat 2 Mai, str. x, cuprindea terenul în suprafață de 659 de mp în proprietatea Consiliului Local Limanu cu act de proprietate hotărârea nr. 34 din data de 28.04.2005 și construcții C1-C7, acestea fără acte, în proprietatea lui D..

Totodată, potrivit documentației înaintate de autoritatea publică, procurorul a reținut că același primar C. a înstrăinat către D., în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 10.04.2014, o altă suprafață de 342 de mp, situat în localitatea 2 mai, str. x, comuna Limanu, identificat cu nr. cadastral x și învecinat cu Consiliul Local Limanu și D. și E., contract în legătură cu care martora F. a declarat că hotărârea Consiliului Local Limanu nr. 4/2014 prin care s-a aprobat scoaterea la licitație a acestei suprafețe de teren a fost anulată în 2015 de instanța de judecată.

Conform autorizației de construire nr. x din data de 14.07.2010 transmisă, în copie, de Primăria Limanu, s-a constatat că pe înscris nu exista nicio modificare, adăugire care să indice regimul de înălțime sau vreo trimitere la vreun proiect tehnic.

Din cuprinsul procesului-verbal de recepție din data 20.10.2010 privind lucrarea construcții spații comune relaxare pescari, executată în regie proprie în baza autorizației de construire nr. x din data de 14.07.2010 și comunicat de Primăria Limanu, a rezultat că au fost edificate suprafețe construite spațiu de relaxare 72 mp, suprafața desfășurată spațiu de relaxare 179,42 mp și suprafața construită căsuțe de 11,40 mp.

Procurorul a mai reținut că, în anul 2010, D. deținea în proprietate o suprafață de teren de 659 mp și în chirie o altă suprafață învecinată de 100 mp.

Potrivit acelorași înscrisuri puse la dispoziție de unitatea administrativ teritorială, s-a reținut că, încă, din anul 2006, D. a obținut o autorizație de construire nr. x/22.03.2006 pentru extinderea G. - supraetajare cazemată (construcție provizorie) cu referire la căsuțele ridicate pe terenul deținut în concesiune.

În ceea ce privește certificatul de urbanism nr. x din 29.10.2009, care a stat la baza eliberării autorizației de construire nr. x/2010, s-a constatat că acesta a fost emis în legătură cu suprafața de teren de 659 mp, aflată în proprietatea privată a lui D. și a fost eliberat pentru construirea de spații comune de relaxare pescari.

Potrivit memoriului tehnic nr. 28/2009, întocmit de S.C. H. S.R.L., pentru construcția de spații comune relaxare pentru pescari, procurorul a reținut că se indica ca amplasament terenul din comuna Limanu, localitatea 2 Mai, str. x, deținut de D. în concesiune conform contractului încheiat în anul 2003 și privește construirea unui imobil cu regim de înălțime parter pentru trei căsuțe din lemn.

Faptul că, la momentul solicitării autorizației de construire, în iunie 2010, construcțiile C1-C7 erau deja edificate, s-a constatat că a rezultat și din răspunsul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța care a respins solicitarea de acordare a avizului de mediu întrucât lucrările de investiție erau deja realizate.

Totodată, potrivit memoriului tehnic întocmit de S.C. H. S.R.L., s-a mai constatat că, tot în 2009, erau deja edificate construcțiile C1-C7, regim înălțime P+1E pe o suprafață construită de 253 de mp pe terenul deținut de D. în proprietate privată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 23.10.2008 și urma să fie edificată o nouă contracție în suprafață de 72 de mp, regim de înălțime P+1E, aceasta din urmă regăsindu-se și în cuprinsul procesului-verbal de recepție a lucrărilor din data de 20.10.2020.

În continuare, s-a reținut că, prin hotărârea Consiliului Local din data de 22.04.2013 s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere nr. x din data de 19.05.2003 până la data de 19.05.2018 și o suplimentare a suprafeței închiriate cu 50 mp, iar prin hotărârea Consiliului Local din data de 25.07.2013 se modifica HCL din data de 22.04.2013, în sensul în care se prelungește durata de închiriere a terenului până la data de 19.05.2023.

Astfel, s-a constatat că, D. deținea în 2010, în proprietate privată, 659 de mp de teren cu construcții, iar în concesiune o suprafață de 100 de mp, pe care erau edificate căsuțe din lemn, în anul 2013 suprafața de teren deținută în concesiune a fost extinsă cu alți 50 de mp și în 2014 a mai dobândit, în proprietate privată, o suprafață de 342 de mp, toate aceste terenuri fiind învecinate.

Din cuprinsul proceselor-verbale de control, întocmite de Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, s-a reținut că autorizațiile de construire nr. x din data de 14.07.2010 și nr. 106 din data de 29.07.2016, pentru construirea spațiilor comune de relaxare și extinderea spațiului de relaxare P+1E+M au fost eliberate cu nerespectarea normelor legale, cu date incomplete și eronate, la fel și certificatele de urbanism eliberate la data de 30.09.2014 și 13.05.2015 în scopul întocmirii PUZ pentru modificare POT și CUT, în vederea extinderii spațiului de relaxare pescari P+1E+M, cum ar fi: lipsa menționării reglementărilor urbanistice aprobate pentru zona de amplasament, fără a solicita avize de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Salubritate, fără a solicita expertiză tehnică, fără să facă cunoscute solicitantului informațiile urbanistice din documentație.

Potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat pentru cadastru și intabulare a rezultat ca fiind înregistrate în baza procesului-verbal de recepție a lucrărilor nr. x din data de 09.06.2017: suprafața totală desfășurată de 843 mp, clădire nerezidențială corp principal în suprafață de 547 mp și încăperi situate la subsol, demisol și/sau mansardă în suprafață de 296 mp, an construcție 2017, extindere spațiu relaxare pescari P+1E+M, suprafața de 152 de mp, an construcție 2007 (P+1), la baza acestor mențiuni stând și autorizația de construire nr. x din data de 14.07.2010 pentru spații comune relaxare pescari, pe care exista adnotarea efectuată olograf P+1E, conform proiectului nr. 28/2005, modificare confirmată de primar A., semnătură indescifrabilă și amprenta ștampilei Primăriei Limanu.

Procurorul a reținut că acest document se regăsește, în copie certificată, la O.C.P.I. și a stat la baza efectuării mențiunilor aferente în cartea funciară.

Față de întreaga documentație depusă la dosarul de urmărire penală, procurorul a constatat că autorizația de construire nr. x din data de 14.07.2010, cu adnotările ulterioare a fost folosită pentru intabularea dreptului de proprietate a unei construcții C8, cu regim de înălțime P+lE la data de 19.02.2018, având o suprafață construita la sol de 73 de mp și o suprafață construită desfășurată de 152 de mp; că pentru construcția C9 dreptul de proprietate a fost intabulat tot la data de 19.02.2018, în baza autorizației de construire nr. x/29.07.2016, desfășurată pe trei niveluri având un regim de înălțime P+lE+M, cu o suprafață construită la sol de 245 de mp și o suprafață construită desfășurată de 843 de mp.

Conform planului de proiecție nr. 70 prezentat în extrasul de carte funciară, aflat la dosar, s-a constatat că cele două construcții C8 și C9 sunt două construcții diferite, învecinate, iar emiterea autorizației de construire nr. x din data de 29.07.2016 pentru imobilul C9 nu depinde de autorizația nr. x din data de 14.07.2010, fiind vorba de două corpuri de clădire independente unul de celălalt, chiar dacă în cuprinsul autorizației nr. 106 se face mențiunea că este vorba de extindere spațiu relaxare pescari P+lE+M.

În ceea ce privește certificatul de urbanism nr. x din 30.09.2014, care a stat la baza eliberării autorizației de construire din 2016, s-a reținut că acesta viza realizarea de construcții pe o suprafață de teren de 1001 de mp, suprafață de teren care rezultă și din actul de alipire nr. 2253 din data de 30.05.2014 si care se afla în proprietatea privată a solicitantului D..

Procurorul, din declarația martorului A., a reținut că acesta a negat faptul că ar fi semnat, completat, alterat sau modificat autorizația nr. x din 2010, autorizație ce a fost emisă de fostul primar C., care privea construirea unor căsuțe cu regim de înălțime parter, potrivit memoriului tehnic care a stat la baza emiterii autorizației, acestea existând și în prezent, fiind ridicate pe terenul închiriat de D. în baza contractului de închiriere nr. x din data de 19.05.2003, prelungit până în 2023 și intabulat în favoarea statului român si aflat în administrarea I..

Din declarația martorul C., procurorul a reținut că autorizația nr. x din 2010 a fost eliberată în baza certificatului de urbanism, a proiectului aprobat prin hotărâre de consiliu local și a avut ca obiect construirea a șase căsuțe descrise în proiectul nr. 28/2009, că, deși D. a solicitat eliberarea unei autorizații pentru extindere spațiu relaxare pescari, nu s-a emis o autorizație în acest sens întrucât nu a prezentat PUZ-ul solicitat.

Din declarația martorei F., fost secretar al comunei Limanu, s-a reținut că în anul 2003 a semnat o autorizație de construire pe numele lui D. având ca obiect construirea provizorie a unui G. și ulterior a fost emisă autorizația nr. x/22.03.2006 de extindere a popasului turistic, autorizat în 2003, D. deținând terenul în suprafață de 100 de mp în baza unui contract de închiriere din anul 2003, neputând edifica construcții permanente pe acesta.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, procurorul a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, infracțiunile consumându-se la momentul falsificării înscrisului, cu condiția ca acesta să fie apt să producă consecințe juridice, termenul de prescripție al răspunderii penale calculându-se de la momentul săvârșirii faptei, respectiv al falsificării fiecărui înscris. Procurorul a reținut că în cazul ambelor infracțiuni termenul de prescripție al răspunderii penale este de 5 ani și pe autorizația de construire nr. x din data de 14.07.2010 au fost efectuate anumite adăugiri de primarul în funcție la o dată ulterioară eliberării acesteia, respectiv după iunie 2016, când a fost ales primar A., dar înainte de data folosirii respectivului înscris la O.C.P.I., respectiv 19.02.2018, rezultă că adnotările au fost realizate pe autorizația de construire înainte de februarie 2018, iar termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit cel mai târziu la data de 19.02.2023.

Cu privire la eliberarea autorizației de construire nr. x din data de 29.07.2016, prin care a fost autorizată extinderea construcției P+1E (modificată ulterior) pentru a deveni o construcție P+1E+M, de către primarul în funcție A., s-a constatat că nu poate fi reținută existența infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece eliberarea acestei autorizații a avut la bază certificatul de urbanism emis în scopul declarat pentru extindere spațiu relaxare pescari P+1E+M, conform CUT și avizele aferente, fiind aprobat PUZ-ul prin HCL nr. 27 din data de 08.05.2015 și avizat favorabil de Consiliul Județean Constanța, restul abaterilor indicate în procesul-verbal de control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcții constituind abateri de la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, sancționate contravențional.

De asemenea, nici în cazul eliberării autorizației de construire nr. x din data de 14.07.2010 procurorul a arătat că nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, la baza eliberării autorizației existând memorii tehnice atât în ceea ce privește edificarea căsuțelor din lemn, cât și extinderea construcției deja existente pe terenul proprietatea privată a lui D., ceea ce a condus la concluzia că, în anul 2009, s-a solicitat eliberarea unei autorizații atât în ceea ce privește extinderea spațiilor de relaxare edificate pe terenul deținut de D. în concesiune, cât și pe terenul proprietate privată.

Procurorul a reținut însă că, în cea mai mare parte construcțiile C1-C7 realizate pe terenul proprietate privată a lui D. au fost edificate, așa cum a rezultat din documentația existentă la dosarul cauzei, înainte de eliberarea autorizației de construire nr. x/2010, iar certificatul de urbanism eliberat anterior emiterii autorizației de construire din anul 2010 privea chiar suprafața de teren deținută în proprietate privată, concluzionând că eliberarea autorizației nr. x din data de 14.07.2010 nu s-a făcut cu încălcarea normelor legale.

Împotriva ordonanței de clasare din data de 22 mai 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, petentul B. a formulat plângere, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței de clasare nr. 1132/214/P/2022 din data de 22.05.2025.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reținut că petentul nu are calitatea procesuală de a ataca soluția dispusă în cauză, nefiind persoană vătămată, ci denunțător.

Împotriva ordonanței nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a formulat plângere petentul B., susținând că soluția dispusă cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu este nelegală și netemeinică deoarece procurorul de caz a făcut în mod eronat aplicarea Deciziei CCR nr. 405/2016, apreciind că nu au fost încălcate de către numitul A. norme din legislația primară, când în realitate au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 50/1991 - art. 1, 2, 5. A arătat că procurorul nu a administrat probele necesare stabilirii adevărului și justei soluționări a cauzei, nu a motivat corespunzător soluția dată în cauză, nu a arătat pe baza căror probe și-a fundamentat soluția, pe care le-a înlăturat, nu a examinat toate susținerile din plângerea formulată, nu a argumentat care din probe nu sunt utile și de ce sunt neconforme cu realitatea.

A mai susținut și că organele de urmărire penală care au soluționat plângerea sunt necompetente material și funcțional în soluționarea cauzei, având în vedere calitatea persoanelor la data săvârșirii prezumtivelor fapte, prejudiciul creat și textele de lege incriminatoare cu referire la fapte asimilate faptelor de corupție.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime și dispozițiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din C. proc. pen., poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Formularea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este supusă unor condiții expres prevăzute de legiuitorul național în Capitolul VII, ce poartă denumirea marginală, "Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală", din Titlul I "Urmărirea penală", art. 336 - 341 din C. proc. pen., referitoare, printre altele, la titularii îndrituiți să recurgă la acest demers.

Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., "Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.".

Din interpretarea sistematică a normelor legale evocate coroborate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. rezultă, așadar, că poate formula plângere împotriva soluției de clasare exclusiv persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin această soluție, în măsura în care plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 339 din C. proc. pen. a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. proc. pen., "plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune", iar potrivit art. 290 alin. (1) din C. proc. pen., "denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni".

Astfel, se reține că, în cauza de față, prin denunțul înregistrat la data de 16.08.2022 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, petentul B. a sesizat organele judiciare cu privire la o pretinsă săvârșire a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, iar prin ordonanța din data de 28.07.2022 a fost dispusă începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Se constată că prin ordonanța nr. 1132/214/P/2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus reunirea acestei cauze cu cea care formează obiectul dosarului nr. x/2022

Sub aspectul situației de fapt, s-a reclamat că autorizația de construire nr. x din data de 14.07.2010 prin care a fost autorizat obiectivul cu destinația de spații comune relaxare pescari la adresa din 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța a fost falsificată, în sensul în care, după investirea în funcție, în luna iunie 2016, a lui A., primar al comunei Limanu la acea dată, acesta a modificat obiectul autorizației de construire cu pixul, și anume, a adăugat P+1E conform proiectului nr. 28/2003 și a aplicat semnătura și ștampila pe autorizația emisă încă din anul 2010. Totodată, s-a mai arătat în actul de sesizare că același primar, A., în semn de mulțumire pentru ajutorul oferit în campania electorală de D. a emis și autorizația de construire nr. x din data de 29.07.2016, prin care a autorizat extinderea construcției P+1E (modificată ulterior) pentru a deveni o construcție P+1E+M.

Întrucât, începând cu data de 21 decembrie 2024, numitul A. a fost ales deputat în Parlamentul României, prin ordonanța nr. 1132/214/P/2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Raportând considerațiile teoretice la datele concrete ale cauzei, în ceea ce privește presupusa săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (2) din C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că petentul este o persoană exterioară conflictului de drept penal cu privire la care acesta a sesizat organul de urmărire penală, iar din punct de vedere procesual are calitatea de denunțător, nu de persoană vătămată.

Dreptul la un tribunal, recunoscut de art. 21 din Constituție în acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce-și găsește expresia în art. 340 din C. proc. pen., garantat oricărei persoane care urmărește să obțină o decizie judiciară privitoare la drepturile sale civile sau cu privire la o acuzație penală formulată împotriva ei, nu presupune și dreptul de a declanșa verificarea legalității urmăririi penale efectuate împotriva unor terți.

Astfel, împrejurarea că petentul B. a denunțat autorităților niște fapte pe care le-a apreciat ca fiind o încălcare a normelor de drept penal nu îi conferă automat și calitatea de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", de natură a-i deschide calea plângerii conform art. 340 din C. proc. pen.

În acest sens, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 09 noiembrie 2011, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele:"cu referire la titularii care, potrivit art. 278

1

alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluțiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, și anume aceea de a stabili în ce măsură denunțătorul se circumscrie noțiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuințate de legiuitor în acest text de lege. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noțiunea de "denunțător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunț). Pentru a stabili dacă denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noțiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracțiunilor a căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune. În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință). Dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune, nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate."

În conformitate cu dispozițiile art. 474

1

din C. proc. pen., această decizie își menține valabilitatea și după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziția legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă și în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispozițiilor prevăzute de art. 340 din C. proc. pen.

Prin urmare, deși legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a săvârșit o infracțiune, procedura de contestare a soluțiilor procurorului în fața judecătorului de cameră preliminară are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări în drepturile sau interesele legitime ale persoanei care se adresează justiției.

Ca atare, simpla depunere a unei sesizări cu privire la presupuse infracțiuni de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu nu îi conferă petentului, prin ea însăși, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispozițiile art. 340 și următoarele din C. proc. pen., acesta neavând calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, ci calitatea de denunțător în raport cu faptele cercetate în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Astfel, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea presupuselor infracțiuni de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu de către numitul A., în calitate de primar al comunei Limanu, petentul B. a acționat în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societății, interes public ce este limitat însă exclusiv la sesizarea organelor de urmărire penală.

În consecință, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți conchide că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută de dispozițiile art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen. în ceea ce privește calitatea petentului de a introduce plângere împotriva soluției de clasare dispusă de procuror.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a petentului în formularea prezentei plângeri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței din data de 22 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 84/II-2/2025 din data de 01 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 21 octombrie 2025.