ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Asupra acțiunii penale de față, examinând actele și lucrările dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, constată:

La data de 07 ianuarie 2019, a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, plângerea petenților A. și B. prin care au solicitat cercetarea magistraților C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, D. - inspector judiciar, E. - inspector șef al Inspecției Judiciare, F. - Directorul Direcției inspecție pentru judecători, pentru săvârșirea infracțiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. și "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen.

Totodată, petenții au solicitat efectuarea urmăririi penale și față de inspectorii judiciari care au emis rezoluțiile nr. x/2017 din data de 07 decembrie 2017 și nr. x/2018 din data de 08 octombrie 2018.

La data de 11 mai 2022, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2002, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. x/2022 (fost 587/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție).

Prin ordonanța nr. 2424/P/2022 din data de 11.07.2022, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. și "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen.

Prin încheierea din data de 23.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești a dispus admiterea plângerii formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 190/P/2016 din 25.08.2017 a DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, a desființat soluția de clasare și a dispus trimiterea cauzei la procuror, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de magistratul procuror G. (care a instrumentat dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova), respectiv art. 47 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de H. (ofițer de poliție - fiul conducătorului auto I., reclamat ca fiind autorul accidentului rutier soldat cu vătămarea, în calitate de pieton, a petentei A.).

Prin ordonanța nr. 190/P/2016 din 23.10.2018, Direcția Națională Anticorupție a dispus declinarea competenței de instrumentare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, unde a fost înregistrată sub nr. x/2018. Ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., la data de 14 iulie 2022, acest dosar a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. x/2022.

Prin ordonanța nr. 2674/P/2022 din data de 19 iulie 2022, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat" prev. de art. 367 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., "abuz în serviciu" prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "instigare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu" prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "compromiterea intereselor justiției" prev. de art. 277 C. pen. și "abuz în serviciu" prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., avându-se în vedere că, la data de 26.02.2019, pe rolul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a înregistrat plângerea formulată de petenta A. față procurorul C. (care a emis ordonanța nr. 190/P/2016 din 25.08.2017 a DNA - Serviciul Teritorial Ploiești), agenții de poliție J. și K., precum și față de I., petenta reclamând exercitarea de către procuror a funcției în mod abuziv, în sensul că nu a administrat probe necesare aflării adevărului și nu a luat măsurile procesuale ce se impuneau, astfel că J., K. și I. nu au fost trași la răspundere penală, cu privire la mușamalizarea anchetei tentativei de omor săvârșită asupra petentei de către I., faptă ce ar fi comisă pe fondul relațiilor profesionale din trecut.

La data de 20.07.2022, la dosarul cauzei a fost atașată o nouă plângere penală formulată de petenta A. cu privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. de către magistratul procuror L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, respectiv de către magistratul procuror G., fapte pretins comise prin modul de exercitare a atribuțiilor în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (fl. 16-23 vol. 2 ds. 2674/P/2022), petenta reclamând că procurorul L. a respins în mod ilegal plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 918/P/2015 din 04.02.2016 întocmită de procurorul G., mușamalizând astfel, împreună, ancheta privindu-l pe I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Prin ordonanța nr. 2424 din 05 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. c) și alin. (3) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. și art. 63 alin. (1) C. proc. pen., a dispus reunirea dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2022 și efectuarea în continuare a cercetărilor cu privire la faptele sesizate în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin ordonanța nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen., "constituirea unui grup infracțional organizat" prev. de art. 367 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., "abuz în serviciu" prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la săvârșirea infracțiunii de "abuz în serviciu", prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "compromiterea intereselor justiției" prev. de art. 277 C. pen. și "abuz în serviciu" prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen.

Soluționând cauza, procurorul a reținut că, prin plângerile penale formulate în dosar au fost criticate acte de dispoziție și soluții emise de magistrați în cauzele în care au fost implicați petenții A. și B., apreciind că, în realitate, față de respingerea pretențiilor, a sesizărilor disciplinare și pentru clasările dispuse în alte cauze penale, petenții au reclamat magistrații emitenți ca fiind autori ai mai multor infracțiuni; sub acest aspect, procurorul a subliniat, însă, că organele de urmărire penală nu au dreptul de a exercita atribuțiile judecătorilor de cameră preliminară sau ale instanțelor de judecată ce au soluționat sau ar fi putut soluționa căile de atac împotriva soluțiilor criticate prin sesizările de la dosar. Nu se lezează în cauza de față sub nicio formă autoritatea de lucru judecat a clasărilor și a hotărârilor judecătorești criticate, iar sub aspectul infracțiunilor pentru care s-a dispus începerea sau extinderea urmăririi penale, a reținut că nu rezultă probe sau indicii care să ateste existența lor.

Astfel, s-a constatat că, prin încheierea din 25.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Ploiești, secția penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare nr. 9872/P/2017 din 04.09.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, menținută prin ordonanța prim-procurorului. Prin urmare, soluția de clasare este definitivă, iar plângerile penale formulate împotriva magistraților și a lucrătorilor de poliție ce au exercitat atribuțiile de serviciu în legătură cu soluția de clasare sunt vădit nefondate, pentru simplu motiv că aceștia nu au comis vreo infracțiune.

Din încheierea menționată reiese că, B., judecător, s-a prezentat ca fiind mandatar al mamei sale în cauza penală ce a avut ca obiect infracțiunile de "vătămare corporală din culpă", "uzurparea de calități oficiale" și "influențarea declarațiilor", reclamate de petenți ca fiind săvârșite de I., (cauza având ca obiect accidentul rutier din data de 21.11.2015, în mun. Ploiești, din care a rezultat vătămarea petentei A., în calitate de pieton, de către conducătorul auto I.). În speță, nu se cercetează faptele din cauza soluționată definitiv, însă se reține că nu rezultă probe sau indicii care să reliefeze existența vreunei infracțiuni pretins comisă de persoanele reclamate.

În cauză, alături de numeroasele copii de pe actele emise de magistrați, ce au fost atașate de petenți ca probe ale infracțiunilor reclamate (în realitate, din conținutul acestora nerezultând date, indicii sau dovezi referitoare la existența vreunei infracțiuni), au fost solicitate de la Inspecția Judiciară, soluțiile și copiile lucrărilor ce au stat la baza acestora, ce au fost criticate prin plângerile penale de la dosar. Procurorul a reținut că, din conținutul acestora nu rezultă probe sau indicii ale vreunor infracțiuni comise de magistrații reclamați. În același timp, procurorul a subliniat că, în speță, nu se exercită atribuțiile instanțelor de contencios administrativ ce ar fi putut cenzura soluțiile de clasare dispuse de Inspecția Judiciară, iar organele de urmărire penală au dreptul de a face aprecieri cu privire la probele referitoare la infracțiunile pentru care s-a dispus începerea sau extinderea penală, interpretarea fiind că infracțiunile nu există.

Procurorul G. a fost audiat în calitate de martor, iar din declarația acestuia rezultă lipsa oricăror probe sau indicii cu privire la existența vreunei infracțiuni pretins comise de el sau de alt magistrat sau lucrător de poliție, reclamați în cauză.

A fost audiat și martorii J., lucrător de poliție, K., lucrător de poliție, H., conducătorul auto ce a lovit-o cu autoturismul pe A., M., executor fiscal, N., polițist local, însă declarațiile acestora nu relevă probe sau indicii cu privire la existența vreunei infracțiuni pretins comise de magistrați sau de organele de urmărire penală ce au exercitat atribuții în cauzele în care petenții au formulat sesizările penale.

La dosarul cauzei s-a atașat și copie de pe dosarul ce a avut ca obiect accidentul rutier în care au fost implicați petenta A. și H., reținându-se că din actele acestuia nu reies probe sau indicii care să ateste existența vreunei infracțiuni pretins comise de magistrații sau organele de poliție reclamate în speța de față.

Totodată, a fost atașată și ordonanța nr. 91/II-1/2018 din 13.04.2018 a DNA, secția de combatere a corupției, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de A. față de procurorii C. și O. din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploiești în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, nerelevându-se din conținutul ordonanței probe sau indicii ale vreunei infracțiuni.

Au mai fost atașate de petenți sau la cererea organelor judiciare următoarele înscrisuri: ordonanța de declinare nr. 190/P/2016 din 23.10.2018 a DNA - Serviciul Teritorial Ploiești emisă de procurorul C., printre faptele cercetate fiind și cele sesizate de petenții din dosar în legătură cu litigiul și pretenții față de Casa Județeană de Pensii Prahova și dosarul ce a avut ca obiect accidentul rutier menționat anterior; ordonanța de clasare nr. 580/P/2017 din 19.09.2017 emisă de procuror P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești referitoare la avocat Q. și disjungerea cu declinarea față de I. și lucrătorii de poliție ce l-au cercetat, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ordonanța nr. 657/P/2017 din 31.10.2017, emisă de procurorul R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de schimbare a încadrării juridice și declinare a cauzei în care sesizarea a fost formulată de A. împotriva aceluiași conducător auto și lucrători de poliție, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, ordonanța nr. 9258/II-6/2017 din 07.11.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de respingere a plângerii formulate de B. împotriva ordonanței de clasare nr. 657/P/2017 din 31.10.2017, precum și alte ordonanțe și hotărâri judecătorești. S-a reținut că acestea nu relevă probe cu privire la existența vreunei infracțiuni pretins comise de vreun judecător sau procuror.

În motivarea ordonanței de clasare, în esență, procurorul de caz a subliniat că acțiunile magistratului procuror nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezat interesele persoanei, și nici nu se circumscriu conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor indicii concrete în acest sens. Un magistrat va răspunde penal dacă săvârșește o infracțiune, dar nu va răspunde penal pentru soluțiile pe care le pronunță sau le propune, dacă acestea sunt dispuse cu respectarea condițiilor legii. (...)

Soluțiile dispuse nu pot fi desființate decât în cadrul exercitării căilor de atac, prevăzute în mod expres de prevederile art. 336-340 C. proc. pen., căi de atac de care, de altfel, petentul a și uzitat, fiind fără relevanță precizarea acestuia că soluția a fost comunicată la o altă adresă decât cea indicată de el, în încercarea de a fi împiedicat să conteste soluția în termenul legal, în condițiile în care a intrat în posesia acesteia și și-a putut exercita drepturile procesuale.

Exercitarea de către magistrați a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuție de serviciu încălcată și prevăzută de legislația primară, după cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016, însă o atare atribuție nu poate fi confundată cu rezultatul desfășurării activității de jurisdicție, împrejurare care nu intră sub incidența legii penale.

Deși în materie penală este posibilă atât teoretic cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către magistrați în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Cu alte cuvinte, pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizările de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați. Cum în cauză nu s-au conturat astfel de elemente, nu există vreun indiciu care să întemeieze măcar bănuiala cu privire la reaua credință relativ la faptele reclamate privind magistrații, iar soluția legală și temeinică este clasarea, pe temeiul inexistenței faptei (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).

Prin ordonanța nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024, procurorul șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, ca nefondată, soluția de clasare fiind legală și temeinică.

La data de 08.04.2024, în baza art. 340 C. proc. pen., petenții A. și B. s-au adresat Curții de Apel Pitești împotriva ordonanței nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmării penale.

Prin încheierea nr. 36/F/CC/CP din 10.10.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, s-a declinat competența de soluționare plângerii formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței din data de 06.02.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală în dosarul nr. x/2022 (239/321/P/2018), în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, plângerea petenților a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28.10.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată în mod aleatoriu.

Din conținutul plângerii, reiese că petenții A. și B. invocă încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 81 din C. proc. pen. în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, prin aceea că nu au fost informați cu privire la drepturile procesuale, nu au fost audiați în calitate de persoane vătămate, nu li s-a permis să propună probe pentru a fi administrate sau să adreseze întrebări celor împotriva cărora au formulat plângerea penală, astfel încât, în cauză nu s-a efectuat o cercetare penală efectivă, nefiind administrate probele necesare constatării existenței infracțiunilor reclamate.

Analizând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (5)

1

C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea formulată de petenții A. și B. este fondată, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, întemeiată pe dispozițiile art. 340 din C. proc. pen., prin care persoana nemulțumită critică soluția dată în procedura reglementată de art. 336 - art. 339 din C. proc. pen., are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc asupra soluției pronunțate de procuror sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia.

Rolul judecătorului de cameră preliminară în această procedură este de a examina dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluția de clasare dispusă de procuror este susținută prin conținutul acestora. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângere, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., nu poate realiza un real control al soluției de clasare.

Reglementând obiectul urmăririi penale, dispozițiile art. 285 din C. proc. pen. stabilesc că acesta constă în strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și stabilirea răspunderii penale a acestora; lămurirea aspectelor care conduc la aflarea adevărului în procesul penal, este posibilă doar prin intermediul administrării unor probe, în accepțiunea dată de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen.

Deopotrivă, din dispozițiile art. 327 din C. proc. pen. rezultă că procurorul rezolvă o cauză penală fie prin emiterea rechizitoriului, fie a unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărire, doar după ce constată că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, cu respectarea dispozițiilor care garantează aflarea adevărului.

Cu ocazia examinării actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată plângerea întemeiată pentru că urmărirea penală nu este completă.

Potrivit art. 289 C. proc. pen., plângerea făcută de o persoană trebuie să cuprindă, pe lângă descrierea faptei, indicarea făptuitorilor, precum și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Conform dispozițiilor legale, petenții A. și B. au menționat, în plângerea formulată, atât descrierea faptelor cu indicarea intimaților făptuitori, precum și a probelor a căror administrare o consideră utilă pentru dovedirea susținerilor.

După extinderea urmăririi penale prin ordonanța nr. 2674/P/2022 din 19 iulie 2022, reunirea dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2022, prin ordonanța din 5 septembrie 2022, în care s-a dispus efectuarea în continuare a cercetărilor cu privire la faptele sesizate în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul a atașat acte din dosarele de urmărire penală formate în urma plângerilor penale depuse de petenți sau dosarele în legătură cu sesizarea, respectiv hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la aspecte ce au făcut obiectul cercetărilor, precum și înscrisuri de la Inspecția Judiciară, constând în soluțiile și copiile lucrărilor ce au stat la baza acestora, argumentând "inexistența faptelor reclamate" pe baza conținutului acestora, fără a administra, din oficiu, alte probe (cu excepția audierii în calitate de martor a procurorului G., la data de 13 septembrie 2022 - vol. 2 ds.u.p.) și fără a se pronunța asupra celor propuse de către petenți - audierea în calitate de persoane vătămate, martori, etc.

Într-adevăr, dacă plângerea viza numai nemulțumirile cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului și interpretare a legislației, în condițiile atributului independenței procurorilor, nu se punea problema efectuării vreunui probatoriu cu excepția audierii petenților care trebuie realizată, de regulă, la demararea cercetărilor pentru stabilirea cadrului procesual.

Însă, în condițiile în care petenții au reclamat fapte penale concrete, descrise în mod explicit, indicând vătămările suferite, este sarcina organelor de urmărire penală să procedeze la verificarea aspectelor reclamate prin administrarea cel puțin a probelor propuse de petenți, iar dacă nu le consideră utile, să se pronunțe motivat și să le realizeze pe cele necesare lămuririi situației de fapt în raport de care se poate dispune apoi soluția.

Reducerea actelor de urmărire penală doar la expunerea unor argumente teoretice, fără administrarea tuturor probelor ce pot avea contribui la aflarea adevărului, cu privire la infracțiunile pentru care s-a solicitat cercetarea intimaților, echivalează cu lipsa unei anchete penale efective, așa încât se impune desființarea soluției de clasare și completarea urmăririi penale.

În acealași sens, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat obligația autorităților de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca organele de urmărire penală să acționeze competent și eficient și să dea dovadă de diligență rezonabilă (hotărârea din 05 aprilie 2016 în cauza Cazan împotriva României -tradusă și publicată în Monitorul Oficial nr. 36/12.01.17, privind încălcarea art. 3 din Convenție, sub aspect procedural, petentul nebeneficiind de o anchetă efectivă).

În concluzie, pentru determinarea stării de fapt pe baza căreia să se adopte soluția penală corespunzătoare, se impune audierea petenților în calitate de persoane vătămate, ocazie cu care să precizeze și probele pe care le propun pentru dovedirea plângerii, identificarea și ascultarea eventualilor martori, precum și administrarea altor probe a căror necesitate ar apărea pe parcursul cercetărilor.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, fiind justificate susținerile petenților, plângerea este fondată.

Ca atare, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Va desființa soluția de clasare atacată și va dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Desființează soluția de clasare atacată și dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 20 martie 2025.