CASE OF CAZAN v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află o cerere (nr.

Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Reclamantul pretinde în special, că a fost insultat și agresat în sediul poliției de către un polițist, în timp ce reprezenta, în calitate de avocat, un client în cursul unei urmăriri penale; în continuare, se plânge că nu a fost efectuată o anchetă eficientă de către autoritățile competente în urma plângerii sale penale formulate împotriva respectivului agent de poliție.

La 30 ianuarie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.

Reclamantul s-a născut în 1979 și locuiește în Constanța. Este de profesie avocat.

Versiunea reclamantului

La 12 iulie 2010, reclamantul se îndrepta împreună cu clientul său, S.G., spre secția de poliție Constanța, pentru a avea o întâlnire având ca subiect urmărirea penală în curs de desfășurare împotriva clientului său. Reclamantul dorea să studieze documentele din dosar și să clarifice anumite detalii ale anchetei care era efectuată de C.P. Reclamantul și S.G. au fost primiți în biroul lui C.P.

Reclamantul i-a solicitat explicații lui C.P. cu privire la ordonanța de începere a urmăririi penale pe care o văzuse la dosar și care nu îi fusese comunicată clientului său. În acel moment, C.P. a început să-l insulte pe reclamant, afirmând că nu are niciun drept să-i adreseze întrebări. Reclamantul și S.G. s-au ridicat și s-au pregătit să iasă din biroul lui C.P. Acesta din urmă le-a cerut să semneze un proces-verbal prin care declarau că au luat la cunoștință de urmărirea penală în curs; reclamantul afirmă că procesul-verbal indica o dată anterioară cu 6 luni. Reclamantul a refuzat să semneze documentul în cauză, iar polițistul l-a insultat din nou și l-a împins într-un scaun, spunând că nu le va permite să părăsească secția de poliție înainte de a semna actul respectiv. C.P. i-a telefonat polițistului care era de pază pentru a-i cere să nu le prmite acestora să iasă și a închis ușa de la birou cu cheia.

În continuare reclamantul a spus că dacă C.P. nu îi lasă să iasă, va suna la numărul de urgență de pe telefonul său mobil. C.P. a vrut să-i smulgă telefonul și i-a răsucit degetul inelar de la mâna stângă, în care îl ținea. S G. a încercat la rândul său să apeleze numărul de urgență de pe propriul telefon mobil. C.P. a deschis apoi ușa, continuând să-l insulte pe reclamant și amenințându-l că-l va urmări și îi va distruge cariera. El a rupt împuternicirea prin care S.G. îi dădea mandat reclamantului să-l reprezinte în fața organelor de anchetă și i-a interzis reclamantului să mai revină în biroul său. Apoi reclamantului și lui S.G. li s-a permis să părăsească secția de poliție.

Versiunea Guvernului

La 12 iulie 2010, orele 9.20, reclamantul și S.G. s-au prezentat la secția de poliție. Polițistul prezent la poartă le-a cerut să prezinte documentele de identitate și a notat datele acestora de identitate într-un registru. Au fost duși apoi în biroul lui C.P. La momentul producerii faptelor, C.P. era comisarul-șef al biroului de cercetări penale al Poliției Transporturi Constanța, care era însărcinată cu anchetarea dosarelor care prezentau un anumit grad de complexitate.

După ce a studiat dosarul clientului său, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea față de evoluția urmăririi penale și i-a solicitat clarificări lui C.P., în special în ceea ce privește ordonanța de începere a urmăririi penale, care nu-i fusese comunicată clientului său.

Pe baza unui proces-verbal redactat de C.P. la 12 iulie 2010, Guvernul indică faptul că în jurul orelor 10.00, C.P. le-a prezentat reclamantului și lui S.G. procesul-verbal pentru a-l semna; procesul-verbal includea mențiuni potrivit cărora părțile interesate ar fi luat la cunoștință despre acuzația penală, încadrarea juridică a faptelor, precum și drepturile și obligațiile prevăzute de lege. Reclamantul a refuzat să-l semneze, i-a spus și lui S.G. să refuze și a declarat că intenționează să se plângă procurorului ierarhic superior despre faptul că S.G. nu a primit o notificare privind începerea urmăririi penale împotriva sa.

Reclamantul și S.G. au vrut să iasă din birou fără a semna procesul-verbal și C.P. a insistat ca ei să-l semneze. Acesta s-a asigurat telefonic că polițistul care era de pază a notat corect datele privind prezența reclamantului și a lui S.G. în secția de poliție. A încercat din nou să-i convingă să semneze respectivul proces-verbal. C.P. și reclamantul și-au exprimat fiecare intenția de a depune plângere unul împotriva celuilalt. C.P. i-a dat reclamantului împuternicirea semnată de clientul său și i-a precizat că S.G. va fi convocat pentru a fi audiat în calitate de învinuit.

Pe baza informațiilor furnizate de Poliția Constanța, Guvernul indică faptul că ușile secției de poliție nu sunt închise cu cheia decât la sfârșitul zilei de lucru; în plus, cheile nu sunt ținute în broască.

În cele din urmă, Guvernul adaugă că, în toată perioada în care a fost prezent în secția de poliție, reclamantul a adoptat o atitudine lipsită de respect și a făcut remarci cu privire la ilegalitățile pretins comise de C.P. Acesta din urmă l-a informat despre posibilitatea de a se plânge autorităților competente. După acest schimb de cuvinte, reclamantul și S.G. au părăsit biroul lui C.P.

După acest incident, reclamantul a mers la serviciul de medicină legală din Constanța care l-a trimis către un spital din același oraș pentru a efectua o radiografie a degetului inelar stâng. Secția ortopedie a spitalului a întocmit, în aceeași zi, un certificat medical din care reieșea că reclamantul avea o entorsă la degetul respectiv. Cu această ocazie, degetul reclamantului a fost imobilizat cu o atelă din ipsos.

Potrivit certificatului medico-legal emis la 16 iulie 2010 de serviciul de medicină legală, reclamantul prezenta leziuni traumatice care ar fi putut să fie cauzate de suprasolicitarea articulației interfalangiene și care ar fi putut data din 12 iulie 2010. În plus, reclamantului i s-a recomandat să continue îngrijirile medicale între 5 și 7

La 13 iulie 2010, reclamantul a depus plângere penală împotriva lui C.P. pentru purtare abuzivă, lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj. La 15 iulie 2010, C.P. a formulat, de asemenea, plângere penală împotriva reclamantului pentru denunțare calomnioasă și sfidarea organelor judiciare. Cele două plângeri au fost înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța („Parchetul”), care la 16 iulie 2010, a decis să le conexeze.

La 4 august 2010, reclamantul a făcut o declarație la poliție; a repetat versiunea sa asupra faptelor.

La 6 august 2010, S.G. a făcut, la rândul său, o declarație la poliție. A declarat că atitudinea lui C.P. a fost una dezagreabilă, că l-a împiedicat să iasă din birou și că a insistat ca el să semneze o serie de documente și că a răspuns în mod nepoliticos la întrebările reclamantului. Acesta a declarat că de asemenea, C.P. a smuls telefonul din mâna reclamantului și că i-a amenințat pe amândoi. După incident, S.G. l-a însoțit pe reclamant la serviciul de medicină legală, pentru că pe acesta din urmă îl durea mâna stângă.

La 4 august 2011, parchetul l-a audiat pe reclamant, care a repetat versiunea sa asupra faptelor.

La 8 august 2011, parchetul l-a audiat pe C.P.; el a negat că l-a agresat pe reclamant și a pretins că doar i-a strâns mâna, la începutul întâlnirii, în semn de salut. De asemenea, a confirmat că a avut o discuție animată cu reclamantul, dar a folosit un limbaj corect, spre deosebire de reclamant. I-a blocat accesul la ușă pentru a-l convinge să semneze procesul-verbal. Nu a sunat la poartă decât pentru a se asigura că datele de identitate ale reclamantului și ale clientului său au fost înregistrate și apoi i-a lăsat să plece. Între timp, un alt justițiabil aștepta pe culoar și a auzit ce se întâmpla în birou; odată ce reclamantul a plecat, i-a declarat lui C.P. consternarea în privința comportamentului reclamantului.

La 23 august 2011, parchetul a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale în favoarea lui C.P. și a reclamantului. În ceea ce privește acuzațiile împotriva lui C.P., parchetul considera că elementele constitutive ale infracțiunii invocate de reclamant nu erau reunite. Cu privire la plângerea reclamantului, această ordonanță a fost confirmată la 14 octombrie 2011 de procurorul ierarhic superior de la același parchet.

La 10 octombrie 2011, reclamantul a sesizat Curtea de Apel Constanța („curtea de apel”) o cu o plângere împotriva deciziilor parchetului. Reclamantul și C.P. au fost ascultați în cadrul ședinței din 27 octombrie 2011.

Prin hotărârea definitivă din 22 noiembrie 2011, curtea de apel a respins plângerea reclamantului. Hotărârea, care nu face nicio trimitere la certificatul medico-legal care se referea la reclamantul (supra, pct.

Între timp, la o dată nespecificată, C.P. a sesizat Baroul Constanța cu o plângere disciplinară împotriva reclamantului cu privire la incidentul din 12 iulie 2010. Printr-o decizie din 5 octombrie 2010, Consiliul Baroului a respins plângerea pe motiv că reclamantul își îndeplinise obligațiile profesionale conform legii și comportamentul său nu angaja responsabilitatea disciplinară. Prin decizia din 19 și 20 februarie 2011, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins contestația lui C.P.

La 30 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a admis cererea reclamantului, în calitatea sa de avocat al lui S.G., de recuzare a lui C.P. din dosarul penal împotriva clientului său, pe motiv că desfășurarea unei alte proceduri penale între reclamant și C.P. era de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparțialitatea autorităților de urmărire penală.

Între timp, în condițiile în care incidentul din 12 iulie 2010 fusese dezvăluit în presa locală, poliția a efectuat o anchetă internă. La 9 august 2010, polițistul responsabil pentru anchetă a propus deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva lui C.P. Curtea nu a fost informată despre rezultatul acestei proceduri.

Prevederile relevante din Codul penal și Codul de procedură penală, în formularea lor în vigoare la momentul faptelor, sunt cuprinse în hotărârea

Prevederile relevante ale Recomandării Rec(2001)10 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind Codul european de etică al poliției, adoptată la 19 septembrie 2001, figurează în hotărârea

Poliția trebuie să respecte rolul avocaților apărării în procesele de justiție penală și, dacă este necesar, să contribuie la asigurarea dreptului efectiv de a avea acces la asistență juridică, în mod deosebit în cazul persoanelor private de libertate.

Expunerea de motive la Recomandarea Rec (2001) 10 conține următoarele precizări cu privire la aplicarea art.

Reclamantul susține în special că a fost supus la rele tratamente de către un polițist în timp ce reprezenta, în calitate de avocat, un client în cursul unei anchete penale și se plânge că nu a fost efectuată o anchetă eficientă de către autoritățile competente în urma plângerii sale penale care îl viza pe respectivul polițist. Acesta invocă art. 3, 6, 10, 14 și 17 din Convenție.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Cu privire la aspectul material al art. 3

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la acest punct, dar a susținut că își menține plângerea astfel cum este prezentată în formularul cererii.

În subsidiar, Guvernul face referire la circumstanțele particulare ale speței, inclusiv în special la concluziile medicului legist, la natura leziunii suferite de reclamant, la consecințele minore asupra sănătății acestuia și lipsa unor indicii speciale de vulnerabilitate în ceea ce îl privește și consideră că leziunile suferite nu au atins pragul minim de gravitate necesar pentru a intra în domeniul de aplicare al art.

Guvernul concluzionează lipsa unei încălcări a art.

Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile aspectului material al art. 3 din Convenție, pe care le-a reiterat recent în hotărârea

Curtea notează că, în speță, versiunile părților sunt contradictorii cu privire la incidentul din 12 iulie 2010; deși nu contestă faptul că reclamantul a suferit o entorsă a inelarului stâng care a necesitat între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale, părțile nu sunt de acord cu privire la cauzele entorsei. Guvernul face în general trimitere la lipsa elementelor de probă în sprijinul acuzațiilor reclamantului (supra, pct. 35).

În acest sens, Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reclamantul intervenea în calitatea sa de avocat. Curtea a recunoscut deja anterior statutul special al avocaților care, în calitate de intermediari între justițiabili și instanțe, ocupă o poziție centrală în administrarea justiției [

Curtea constată că, poliției îi revine așadar obligația să respecte rolul avocaților, să nu intervină în mod nejustificat în activitatea lor, și nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere (a se vedea supra, pct.

Consideră așadar că principiul reiterat în cauza

Reclamantul a prezentat, atât în fața autorităților naționale, cât și în fața Curții un certificat medical din 12 iulie 2010 și un certificat medico-legal din 16 iulie 2010 care certifica că a suferit o entorsă a degetului inelar stâng care necesita între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale [supra, pct.

În continuare notează că Guvernul a susținut că prejudiciul suferit de reclamant nu a atins pragul minim de severitate necesar pentru a intra în domeniul de aplicare al art.

În plus, ține să sublinieze că tratamentul aplicat reclamantului nu a fost în nici un fel impus de comportamentul său. Chiar presupunând că reclamantul ar fi dat dovadă de o atitudine lipsită de respect față de polițist (supra, pct. 14), nimic din dosar și, de altfel, nici Guvernul nu sugerează că ar fi avut un comportament violent care să impună utilizarea forței fizice împotriva sa.

Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a concluziona că în speță a existat un tratament degradant (

Prin urmare, a avut loc o încălcare sub aspect material a art. 3 din Convenție.

Cu privire la aspectul procedural al art. 3

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la acest punct, dar a indicat faptul că își menține capătul de cerere astfel cum a fost prezentat în formularul cererii.

Referindu-se la observațiile sale cu privire la aspectul material al art. 3, Guvernul susține că acuzațiile reclamantului nu puteau fi „susținute” până la punctul în care să genereze obligația de a investiga din partea autorităților.

Guvernul consideră că, presupunând chiar că agentul l-a atins pe reclamant pentru a-l opri să formeze numărul de urgență, intenția de a-i provoca o leziune nu a fost stabilită; or, potrivit prevederilor relevante ale Codului penal, infracțiunea de purtare abuzivă impune stabilirea unei acțiuni intenționate. În mod similar, actele de violență comise din culpă nu au caracter penal în cazul în care leziunile provocate necesită mai puțin de 10 zile de îngrijiri medicale. Prin urmare, singura posibilitate ca reclamantului să-i fie examinat acest capăt de cerere ar fi fost o acțiune în răspundere civilă delictuală, în baza prevederilor art.

În cele din urmă, Guvernul consideră că ancheta a fost efectuată cu independența și celeritatea impuse de jurisprudența Curții în materie. Guvernul concluzionează lipsa unei încălcări sub aspect procedura a art.

Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile aspectului procedural al art. 3 din Convenție, pe care le-a reiterat recent în hotărârea

În speță, având în vedere probele care i-au fost prezentate, inclusiv certificatul medico-legal al reclamantului, Curtea consideră că acuzațiile de rele tratamente puteau fi „susținute” în sensul jurisprudenței sale în materie.

În continuare Curtea constată că a fost efectuată o anchetă în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligența cu care aceasta a fost efectuată și caracterul său „efectiv”.

Curtea observă că, deși reclamantul și clientul său au fost audiați în august 2010, (supra, pct. 18 și 19), polițistul în cauză a fost audiat în august 2011, adică la un an după incident (supra, pct. 21). Guvernul nu a explicat întârzierea anchetei. În continuare, notează că, în afară de aceste audieri, nu a fost efectuat niciun alt act de anchetă, în speță; în această privință, observă că, deși nu au existat martori oculari direcți, alte persoane erau totuși prezente în același timp în care reclamantul și S.G. se aflau în secția de poliție, atât printre polițiști, cât și printre justițiabili (supra, pct.

În plus, din deciziile luate în acest caz nu reiese că parchetul sau curtea de apel au examinat documentele medicale depuse la dosar de către reclamant, în special certificatul medico-legal (supra, pct.16). De altfel, în lapidara sa hotărâre din 22 noiembrie 2011, curtea de apel nu a contestat faptul că incidentul din 12 iulie 2010 s-a produs așa cum a descris reclamantul în plângerea penală, ci s-a limitat simplu la a constata lipsa unor elemente care să probeze teza răspunderii penale, fără a examina dacă această lipsă a probelor era rezultatul deficiențelor anchetei.

În acest context, și fără a pune la îndoială raționamentul Guvernului cu privire la calificarea juridică a faptelor în speță, și, în special, existența intenției pentru a stabili concret o infracțiune în dreptul penal român (supra, pct.

În ceea ce privește argumentul Guvernului întemeiat pe posibilitatea ca reclamantul să formuleze o acțiune civilă în despăgubiri (supra, pct.

Ținând seama de elementele menționate anterior, Curtea apreciază că reclamantul nu a beneficiat de o anchetă efectivă. În consecință, concluzionează încălcarea sub aspect procedural a art. 3 din Convenție.

Guvernul contestă acest argument. Bazându-se pe contradicțiile dintre declarația reclamantului și cea a clientului său în ceea ce privește întrebarea dacă P.C. a încuiat cu cheia ușa de la birou, precum și pe informațiile furnizate de poliția din Constanța (supra, pct.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Curtea reamintește că, pentru a determina dacă un individ este „lipsit de libertate” în sensul art.

În speță, Curtea notează că părțile dau faptelor versiuni diferite în ceea ce privește întrebarea dacă C.P. a încuiat ușa de la birou pentru a-l împiedica pe reclamant să iasă (supra, pct.

Curtea reafirmă că poliția are obligația să respecte rolul avocaților, să nu intervină în mod nejustificat în activitatea lor și nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere (supra, pct.

În consecință, Curtea concluzionează că nu

În conformitate cu art. 41 din Convenție:

Reclamantul pretinde 100

Guvernul consideră că suma solicitată de reclamant este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în materie.

Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 11 700 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Reclamantul nu a formulat nici o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată suportate pe parcursul procedurii.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

din Regulamentul Curții.