ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată la data de 26 februarie 2019 Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în principal, suspendarea executării Hotărârii nr. 67 din 30.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori până la soluționarea contestației iar, în subsidiar, admiterea contestației și anularea Hotărârii nr. 67 din 30.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Prin Decizia nr. 2672/21 mai 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea cauzei și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 429 pronunțată în data de 10 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes a cererii și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței nr. 429 pronunțată la 10 septembrie 2019 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii.

În fapt, arătă ca, prin sentință s-a admis excepția lipsei de interes a cererii (invocată de CSM), respingându-se acțiunea ca lipsită de interes.

Recurentul reclamant susține că raționamentul instanței de fond avut în vedere la pronunțarea sentinței recurate este eronat.

Astfel, chiar dacă nu se poate obține suspendarea unui act care și-a produs deja efectele, din aceasta privința cererea putând fi respinsă în sensul ca a devenit lipsită de interes, nu aceeași lipsă de interes poate fi constatată în cazul cererii de anulare aferente perioadei anterioare camerei preliminare, când suspendarea era facultativă. Pentru aceasta perioadă, se impune constatarea nelegalității suspendării și anularea deciziei CSM, întrucât opinia acreditată implicit de instanță echivalează practic cu o denegare de dreptate, întrucât în aceasta interpretare actele prin care CSM dispune suspendarea unui magistrat, nelegal si netemeinic nu ar putea fi cenzurate de către instanțele de contencios administrativ (interpretare neconstituțională și contrar dreptului la acces la justiție prev. de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO) prin simpla depășire a momentului camerei preliminare. deși aceasta depășire se referă la legalitatea unei perioade distincte, cu temei de drept distinct, așadar chiar în ipoteza în care ulterior s-ar obține achitare.

Interesul nu se rezumă exclusiv "la reluarea lucrului" reluare care, într-adevăr nu ar fi posibilă, ci la interesul moral, dar și practic de constatare a nelegalității si netemeiniciei hotărârii pârâtului nu doar din perspectiva cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, dar si din perspectiva posibilității obținerii unor despăgubiri, pe calea unei alte acțiuni indiferent dacă va intenta sau nu o asemenea acțiune.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 5 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamantul a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 67/30 ianuarie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori până la soluționarea contestației.

Prin Hotărârea nr. 67/30 ianuarie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 62 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004 suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 31.01.2019 a domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Instanța de fond a respins cererea stabilind că este lipită de interes.

Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate procedând astfel cu încălcarea principiului disponibilității, precum și art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-reclamant, avându-se în vedere și faptul că soluția pronunțată de instanța de fond are ca temei o excepție procesuală, de fond și peremptorie, care, în situația în care este găsită întemeiată, așa cum este în speță, face inutilă analiza asupra fondului cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că cererea sa este lipsită de interes prin prisma dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia cererea sa trebuia soluționată pe fond.

Se reține în cauză că, prin Hotărârea nr. 67 din data de 30.01.2019, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în temeiul art. 62 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004, suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 31 ianuarie 2019, a domnului A., ca urmare a trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 18.01.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 C. pen.

Totodată, în dosarul nr. x/2019 instanța s-a pronunțat asupra legalității trimiterii în judecată a petentului, iar hotărârea a rămas definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție data de 26.06.2019, aspect confirmat de către părțile din dosar.

În acest sens trebuie precizat, astfel cum în mod corect a statuat și judecătorul fondului, că în cauză dispozițiile actual incidente sunt prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară, "dispoziție legală ce reglementează un caz de suspendare de drept a magistratului fără a mai exista posibilitatea de apreciere asupra oportunității măsurii de către organul competent".

Suspendarea de drept intervine în virtutea legii, instituțiile neputând decât să constate această situație, iar cauzele care duc la această sunt independente de voința celui care trebuie să o aplice și fac imposibilă prestarea muncii.

Susținerea recurentului în sensul că judecătorul fondului nu a observat că se putea dispune anularea suspendării dispuse în temeiul art. 62 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004 este nefondată.

În mod legal și temeinic, instanța de fond a menționat că "acțiunea reclamantului avea ca obiect în principal - suspendarea executării și în subsidiar - anularea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea reclamantului din funcție în vederea reluării activității desfășurate, Curtea constată că această finalitate nu mai poate fi atinsă atâta timp cât a intervenit un caz de suspendare de drept din funcția deținută".

În acest sens în speță se impune a fi observat și faptul că solicitarea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 67 din data de 30.01.2019 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost formulată prin cererea de chemare în judecată, în subsidiar, deși acest capăt de cerere, potrivit art. 8 din Legea 554/2004, nu poate fi decât obiect principal al cererii în contencios administrativ. Mai mult acest capăt de cerere a fost formulat prin cererea de chemare în judecată înainte de îndeplinirea procedurii prealabile, ceea ce a avut loc potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamant, la data de 04.03.2019.

În aceste condiții în mod temeinic judecătorul fondului a avut în vedere în soluționarea excepției lipsei de interes capătul de cerere principal ce se impunea a fi calificat, așa cum rezultă că a procedat și instanța de fond, ca fiind o cerere de suspendare a executării actului administrativ contestat în condițiile art. 14 din Legea 554/2004.

Astfel, este evident că prin soluția pronunțată în cauză nu se neagă dreptul recurentului reclamant de a promova, în condițiile și cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, o cerere în anularea actului considerat vătămător.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 429 din data de 10 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.