ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2020

Ședința publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției judiciare nr. 8903/IJ/2018/28.12.2018 și a Rezoluției de clasare nr. x/2018/05.11.2018 și retrimiterea dosarului către pârâtă, pentru continuarea verificărilor.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 163 din 14 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 163 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că instanța de fond a soluționat cauza prin încălcarea normelor de drept material incidente speței, respectiv dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1) din C. civ., art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În dezvoltarea acestei critici recurentul susține că a făcut dovada că magistrații împotriva cărora a formulat plângerea disciplinară se fac vinovați de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, exercitându-și funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, acceptând vătămarea unei persoane.

Arată recurentul că, în mod greșit, instanța de fond, în motivarea respingerii contestației, a reținut că prin contestație s-a invocat încălcarea de către magistrați a unor norme de principiu, acestea nefiind suficiente pentru declanșarea procedurii disciplinare. Astfel, prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 nu disting între dispozițiile legale cu caracter imperativ și dispozitiv pe care magistratul ar trebui să le încalce pentru a răspunde pentru abaterea disciplinară prevăzută de textul de lege menționat.

Mai afirmă recurentul-reclamant că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că din Rezoluția Inspecției Judiciare lipsesc verificările cu privire la împrejurările în care, raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1)-(2) din C. civ., s-a instrumentat și autentificat de notarul B., contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2012.

În aceste circumstanțe, apreciază recurentul că actele întocmite de către d-na procuror de caz C., cât și de către d-nul procuror general D., în dosarul de cercetare penală nr. 805/P/2014, încalcă, în context disciplinar, în sensul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 și art. 907 alin. (1) din C. civ., fiind efectuată o intabulare cu încălcarea acestor dispoziții legale, în favoarea altor părți, a unei suprafețe de teren care aparținea recurentului.

Prin urmare, susține recurentul că în fața Inspecției Judiciare s-a pus în discuție înseși actele de cercetare penală efectuate și pentru care, un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, fiind deformată, în mod grav, realitatea faptelor de către domnii procurori.

1.4. Apărările formulate de către intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Recurentul-reclamant a invocat în susținerea căii de atac motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Normele de drept material, indicate expres de către recurent, ca fiind încălcate de judecătorul fondului, sunt reprezentate de dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1) din C. civ. și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte reține, în prealabil, că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare dispusă de Inspecția Judiciară în soluționarea sesizării reclamantului A., prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări în legătură cu săvârșirea de către doi procurori a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, limitele învestirii instanței de judecată (atât în fond, cât și în recurs) sunt date de verificarea existenței indiciilor săvârșirii faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a stabili dacă, modalitatea în care procurorii reclamați au înțeles să efectueze actele de cercetare penală în Dosarul penal nr. x/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, poate întruni latura materială și subiectivă a abaterii disciplinare respective.

În acest context, Înalta Curte constată că prin prezentul demers judiciar recurentul-reclamant trebuie să respecte, de asemenea, limitele situației de fapt și a temeiului de drept pe care și-a întemeiat acțiunea, neputând pune în discuție și solicita dezlegarea unor aspecte ce țin de legalitatea actelor și operațiunilor juridice civile întocmite de notarul împotriva căruia a formulat plângerea penală, ce a format obiectul dosarului penal menționat anterior.

Pornind în efectuarea controlului judiciar asupra sentinței pronunțate în primă instanță de la premisele cadrului procesual descris anterior, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, precum și cele ale art. 907 alin. (1) din C. civ. reprezintă norme de drept substanțial care nu au incidență în procedura cercetării disciplinare a magistraților, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu alte cuvinte, instanța de fond nu a fost învestită să se pronunțe asupra încălcării legislației civile specifice, de către notarul care a întocmit și autentificat actele civile apreciate nelegale de către recurent, ci a avut de cercetat dacă, pârâta Inspecția Judiciară a respectat din punct de vedere procedural, precum și din perspectiva fondului abaterii disciplinare indicate în sesizarea disciplinară, normele de drept care au stat la baza verificărilor efectuate și la adoptarea soluției de clasare.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând, în mod judicios, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că Rezoluția Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 8903/IJ/2018 din 28 decembrie 2018 și Rezoluția de clasare nr. 6238/1J/1545/D1P/2018 din 5 noiembrie 2018 sunt nelegale și netemeinice, întrucât procurorii C. și D., prin soluțiile pronunțate (ordonanțele nr. 805/P/2014 din 1 februarie 2018 și nr. 47/11/2/2018 din 3 aprilie 2018) în dosarul de cercetare penală nr. 805/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constă în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Există rea-credință atunci când magistratul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind ori acceptând vătămarea unei persoane.

Există gravă neglijență atunci când magistratul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Prin rezoluția nr. x/2018 din 5 noiembrie 2018 s-a dispus clasarea sesizării formulate de petiționarul A., întrucât criticile aduse în cadrul sesizării nu au evidențiat indicii ale săvârșirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorilor împotriva cărora s-a formulat sesizarea.

Instanța de fond a menținut măsura dispusă, arătând că, în conformitate cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, pct. 8), pentru angajarea răspunderii disciplinare în cazul gravei neglijențe, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: în exercitarea funcției magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; încălcarea normelor să se producă din culpă; încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave, respectiv să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit "t" teza II din Legea nr. 303/2004, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligentă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale.

Invocarea încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, nu poate întruni ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece acestea nu reprezintă o normă de drept material incidentă speței, ci relevă principiul independenței procurorului în exercitarea funcției și în activitatea desfășurată.

Or, pentru declanșarea procedurii de cercetare disciplinară, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă, onerativă sau prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună credință) nu poate găsi o justificare. (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 292 din 27 noiembrie 2017, dosar nr. x/2017).

În consecință, în mod corect, a apreciat instanța de fond că reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au efecte asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, precum și consecințe ireparabile în căile de atac și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulțumiri subiective față de soluția dată de procurori în dosarul penal nr. x/2014, care țin exclusiv de modul de interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la probatoriul administrat și situația de fapt, administrarea și aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, ce ține de esența actului de cercetare penală și, respectiv de judecată și care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicțional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecției Judiciare.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea dispozițiilor legale, menținând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că inspectorul a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, partea reclamantă nefăcând dovada încălcării de către magistrații nominalizați în sesizare a normelor de drept menționate.

Constatând că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 163 din data de 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2020.