ÎCCJ, Decizia nr. 126/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a dispus suspendarea cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., procuror în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că, potrivit art. 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile acestei legi, care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. Dispozițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare facultativă, iar dispozițiile alin. (2) stabilesc momentul până la care durează suspendarea. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în situația în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, instanța disciplinară poate dispune suspendarea judecății acțiunii disciplinare.

În cauza de față, s-a depus copia Sentinței civile nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost admisă cererea formulată de A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anulat art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară și a fost suspendată executarea aplicării acestui articol, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pe parcursul cercetării disciplinare, pârâtul procuror A. a formulat o cerere de recuzare împotriva inspectorului care efectua cercetarea disciplinară, motivat de faptul că acesta din urmă a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, unde au fost colegi și de existența unei stări conflictuale vechi. A afirmat că dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară sunt în disonanță cu cele ale art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, întrucât reprezintă un adaos la lege. Cererea de recuzare a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulament sunt în vigoare, iar pretinsul conflict nu a fost dovedit.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că, în condițiile în care aspectele referitoare la dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulament, invocate de pârât în cererea de recuzare, au fost invocate și în cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, între acestea există o legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând casarea încheierii atacate, cu consecința respingerii cererii de suspendare a acțiunii disciplinare și trimiterea cauzei la secția pentru procurori în materie disciplinară, în vederea continuării judecății. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, Inspecția Judiciară a susținut că procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 și de dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. Alineatul (7) al art. 49 din Legea nr. 317/2004 prevede că dispozițiile din lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că, din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin dispozițiile speciale aplicabile în această materie se judecă prin aplicarea C. proc. civ. și că numai o asemenea interpretare exclude posibilitatea ca într-o cauză, concomitent, să fie aplicabile două dispoziții legale cu privire la aceeași materie. Consideră că suspendarea acțiunii disciplinare a intervenit pentru un motiv care nu este aplicabil procedurii disciplinare.

Suspendarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva unui magistrat este expres și limitativ prevăzută doar în cazul reglementat de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, astfel încât, în cauza de față, nu este incident cazul de suspendare prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În mod eronat instanța a aplicat un caz de suspendare facultativă a judecății la o situație reglementată expres de legiuitor, prin prevederi speciale, derogatorii de la cele generale.

Mai mult, în cauzele disciplinare procedura se desfășoară cu celeritate [art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004] și nu poate fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

Invocă, de asemenea, împrejurarea că în Dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, Inspecția Judiciară nu este parte, iar hotărârea definitivă ce se va pronunța în această cauză nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce se va pronunța în acțiunea disciplinară exercitată, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de disciplină, cu atât mai mult cu cât în sentința menționată s-au reținut aspecte factuale eronate.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta nu critică oportunitatea măsurii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare, ci aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar nu motivului prevăzut de pct. 5 al textului de lege, așa cum susține recurenta.

Cu privire la principala critică promovată de recurentă, anume că suspendarea acțiunii disciplinare a intervenit pentru un motiv care nu este aplicabil procedurii disciplinare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, constată că dispozițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incompatibile cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare.

Împrejurarea că dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod expres, un caz de suspendare a cercetării disciplinare, atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă, nu are semnificația înlăturării de la aplicare a normei generale prevăzute în art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta deoarece art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că "dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta".

Or, nereglementarea în Legea nr. 317/2004 a altor cazuri de suspendare a acțiunii disciplinare este dată tocmai de posibilitatea completării acesteia cu dispozițiile C. proc. civ., care stabilesc cazurile de suspendare de drept a cauzelor (art. 412) și cazurile de suspendare facultativă (art. 413).

În acest sens, este important de menționat că, potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

În plus, în sprijinul acestei concluzii, sunt și prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000, conform cărora pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la (...)", urmată de menționarea reglementării de la care se derogă.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, reține că recurenta Inspecția Judiciară a invocat în mod nepertinent termenele scurte fixate de legiuitor pentru finalizarea cercetării disciplinare.

Conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 317/2004 și în Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinde trei etape: (i) etapa administrativă, desfășurată de Inspecția Judiciară, care cuprinde două faze: faza verificărilor prealabile (art. 45 din Legea nr. 317/2004, reglementată în Secțiunea 1 a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecție) și faza cercetării disciplinare (art. 46 din Legea nr. 317/2004, reglementată în Secțiunea a 2-a a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecție); (ii) etapa administrativ-jurisdicțională, care constă în soluționarea de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară (art. 49 din Legea nr. 317/2004); (iii) etapa judiciară, care constă în soluționarea de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor (art. 51 din Legea nr. 317/2004).

Termenele invocate în motivarea recursului sunt reglementate de art. 45 - 46 din Legea nr. 317/2004 și sunt aplicabile doar pentru faza administrativă, iar nu și în procedura disciplinară administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca urmare, argumentele privind celeritatea soluționării acțiunii disciplinare nu pot fi reținute din perspectiva incompatibilității de plano a suspendării facultative a judecății, prin raportare la o pretinsă limitare legală, care în realitate nu există, însă vor fi avute în vedere de instanța disciplinară la aprecierea oportunității măsurii suspendării.

O altă critică promovată este aceea că recurenta nu este parte în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018. Raționamentul nu este dus, însă, până la capăt și nu se arată care este, în opinia recurentei, consecința acestui fapt. În aceste condiții, trebuie arătat că, potrivit dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat însoțește hotărârea din chiar momentul pronunțării de către prima instanță, independent de exercițiul căilor de atac, cu mențiunea că, atât timp cât hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat a acesteia este provizorie. Așa fiind, dispoziția din Sentința civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018 referitoare la anularea art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, considerată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară drept temei pentru suspendarea facultativă a cercetării disciplinare, este opozabilă, ca fapt juridic, și Inspecției Judiciare, chiar dacă aceasta nu a fost parte în acea cauză.

Recurenta nu a arătat nici de ce hotărârea definitivă ce se va pronunța în Dosarul nr. x/2018 nu are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii prin care se va soluționa acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, astfel cum a reținut instanța de disciplină.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată, însă, că o asemenea înrâurire există, având în vedere că una din apărările pârâtului procuror vizează tocmai dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulament, anulate de instanța de contencios administrativ.

Cât privește aspectele factuale eronate reținute de instanță în cuprinsul Sentinței civile nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, acesta este un aspect ce nu poate fi cercetat decât de instanța de control judiciar, prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată asupra recursului declarat împotriva acestei sentințe.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, observă că recurenta nu a criticat în prezentul recurs oportunitatea măsurii de suspendare facultativă a judecării acțiunii disciplinare, așa cum s-a arătat preliminar și nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de norma generală.

Criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt limitate la inaplicabilitatea de plano a dispozițiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., neputând fi primite, pentru argumentele expuse anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de reformare a încheierii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 27 noiembrie 2018, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - NN