ÎCCJ, Decizia nr. 146/2024

Ședința publică din data de 10 iunie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 31 ianuarie 2024 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În considerentele încheierii s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora instanța disciplinară poate dispune suspendarea judecății acțiunii disciplinare în situația în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, în situația în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, instanța disciplinară poate dispune suspendarea judecății acțiunii disciplinare, legiuitorul reglementând astfel un caz facultativ de suspendare a procesului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17 ianuarie 2024, pârâtul A. a solicitat, printre altele, și suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 2 din 27.03.2023 și a Ordinului nr. 3 din 29.03.2023, emise de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

S-a mai avut în vedere că prin acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. s-a reținut în sarcina acestuia abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor constând în aceea că pârâtul nu a respectat Ordinul nr. 2/27.03.2023 și Ordinul nr. 3/29.03.2023, emise de procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În aceste circumstanțe, instanța disciplinară a constatat că dezlegarea cauzei depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, între aceste aspecte existând o legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză.

Față de aceste aspecte, secția pentru procurori în materie disciplinară, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea, în mod definitiv, a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024, Inspecția Judiciară a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 414 alin. (1) și (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul criticilor a arătat că legalitatea încheierii atacate trebuie analizată din perspectiva compatibilității prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu dispozițiile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor,

Având în vedere dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Astfel fiind, dispozițiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat și în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispozițiilor ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare cuprinse în Legea nr. 305/2022, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.

Face referire la prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, din care rezultă că, spre deosebire de alte litigii, acțiunea disciplinară se supune unor termene extrem de riguroase, instituite de legiuitor în considerarea faptului că situația unui magistrat trebuie lămurită într-un interval de timp rezonabil.

În condițiile în care legiuitorul a instituit garanții suplimentare în favoarea magistraților judecați pentru săvârșirea de abateri disciplinare, aceste dispoziții legale trebuie interpretate cu bună credință și în scopul în care au fost edictate și nu ar trebui utilizate ca pretext pentru forțarea împlinirii termenului de prescripție.

Or, învederează că, în speță, nu este vorba de un caz de suspendare obligatorie a judecății, ci de un caz de suspendare facultativă, astfel că secția pentru procurori nu era obligată să dispună suspendarea în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care Legea nr. 305/2022 prevede, practic, un termen maxim de rezolvare a unei cauze disciplinare (prin instituirea termenului de prescripție menționat mai sus), în mod evident dispozițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare.

În subsidiar, pe fondul cauzei, în ceea ce privește condiția pentru a se dispune suspendarea referitoare la legătura directă între cele două dosare ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză, menționează că procurorul a fost trimis în judecată disciplinară pentru nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, respectiv Ordinele nr. 2/27 martie 2023 și nr. 3/29.03.2023 emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care au fost dispuse măsuri de organizare a activității Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și a parchetelor din subordine.

Arată că ordinele au fost emise în scris și se bucură de aparența de validitate, producându-și toate efectele.

După exercitarea acțiunii disciplinare împotriva procurorului A., acesta a atacat în contencios administrativ ordinele pe care l-a încălcat, fiind înregistrat dosarul nr. x/2023 la data de 16.01.2024 pe rolul Curții de Apel București.

În aceste condiții, apreciază că intimatul și-a fabricat un motiv de suspendare a cauzei disciplinare, tocmai cu scopul tergiversării soluționării cauzei, știut fiind că durata de soluționare a dosarului (cu luarea în considerare a căilor de atac) se poate prelungi pe o durată considerabilă de timp, în contextul aglomerării notorii a activității instanțelor pe fondul lipsei acute de personal.

Or, în condițiile în care procurorul intimat nu a învestit instanța cu vreo cerere de suspendare a acestui ordin, ci doar l-a încălcat în mod expres, chiar dacă dosarul constituit ulterior exercitării acțiunii disciplinare s-ar soluționa prin admiterea acțiunii, o atare soluție nu poate valida/ratifica post-factum încălcarea ordinului. A accepta teza contrară ar conduce la consecințe absurde și încălcarea gravă a securității circuitului civil și ar încuraja orice persoană de a încălca actele administrative care se bucură de prezumția de validitate, făcând inutilă intervenția vreunei instanțe. Practic, s-ar ajunge în situația în care orice magistrat ar putea alege în mod subiectiv să încalce ordinele și să decidă singur că sunt nelegale.

Astfel, instanța de disciplină este chemată să stabilească dacă intimatul a încălcat, într-adevăr, Ordinele nr. 2/27 martie 2023 și nr. 3/29.03.2023 și dacă această încălcare s-a săvârșit cu vinovăție, fiind irelevantă eventuala desființare a acestui ordin de instanța de contencios administrativ, fie și cu caracter retroactiv, căci este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate (Cauza F-15/08 Valerie Wiame împotriva Comisiei Europene)

A accepta teza contrară, în opinia recurentei, înseamnă a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ și de a pleca de la prezumția de nelegalitate, ceea nu este permis de lege.

În aceste condiții, apreciază că magistratul invocând propriile argumente ce i-au justificat conduita de nerespectare a Ordinelor nr. 2/27 martie 2023 și nr. 3/29.03.2023, a lipsit de efecte acte administrative ce sunt în vigoare și care continuă să producă efecte juridice, împrejurare ce este de natură a produce consecințe asupra actului de conducere și poate crea premisele disoluției autorității.

În acest context, raportat la cele reținute în cuprinsul acțiunii disciplinare, recurenta concluzionează că nu se justifică suspendarea cauzei până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, de vreme ce, independent de soluția dispusă, magistratul avea obligația de a respecta caracterul executoriu al actelor administrative emise de procurorul ierarhic superior în exercitarea atribuțiilor manageriale, în lipsa unei soluții de suspendare/anulare a actelor de către instanța de judecată, soluție ce nu a fost dispusă până în prezent.

Intimatul A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, ca fiind temeinică și legală.

Intimatul consideră că soluția secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, privind măsura suspendării judecării abaterii disciplinare, este corectă întrucât acțiunea disciplinară privește săvârșirea de către intimat a abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. f) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ce ar consta în nerespectarea ordinelor nr. 2/27.03.2023 și nr. 3/29.03.2023, emise de către procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel are o strânsă legătură cu soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

Arată că procedura disciplinară nu este incompatibilă cu măsura suspendării cauzei disciplinare.

Recurenta Inspecția Judiciară a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat de Inspecția Judiciară, în raport cu lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta critică atât aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (12) și alin. (14) din Legea nr. 305/2022 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și neîndeplinirea cerințelor măsurii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare din perspectiva acestui din urmă temei legal.

În esență, prima critică invocată de recurentă vizează compatibilitatea, din perspectiva dispozițiilor art. 49 alin. (12) și alin. (14) din Legea nr. 305/2022, a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu cele ale Legii nr. 305/2022, care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor.

În acest stadiu al analizei, Înalta Curte reține că, deși recurenta a încadrat aceste argumente în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum aspectele semnalate vizează nereguli de ordin procedural, cu referire la încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia suspendării judecății, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărui incidență se verifică în cauză, în raport de criticile analizate, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 și art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulității și ale art. 179 care vizează efectele acesteia, ambele din același act normativ.

În cauză, nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța disciplinară, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul judecății disciplinare.

Neregularitatea invocată de recurentă presupune încălcarea regulii potrivit căreia legea specială derogă de la legea generală și se aplică prioritar, legea generală devenind incidentă doar atunci când legea specială nu conține dispoziții contrare și doar în măsura în care aceasta este compatibilă cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare.

Prin urmare, în limita criticilor formulate, Înalta Curte are a examina rezolvarea dată de secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii conflictului dintre normele juridice concurente evocate, considerând că soluția din încheierea recurată este rezultatul unei interpretări eronate și necorelate a dispozițiilor legale relevante, care fundamentează concluzia că prevderile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, după cum se va argumenta în cele ce succed.

Modul de desfășurare a procedurii disciplinare în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată, de principiu, în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 305/2022.

Astfel, potrivit art. 49 alin. (12) din actul normativ anterior menționat, în procedura disciplinară derulată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii "dispozițiile art. 47 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii."

Conform art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 305/2022 "(3)Cercetarea disciplinară prealabilă se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale."

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."

Norma cuprinsă în C. proc. civ., mai sus arătată, reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, întrucât permite instanței să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății în situațiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți, cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Totodată, conform prevederilor art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 "Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta."

Redate fiind normele concurente vizate de criticile recurentei, față de reglementarea cuprinsă în art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte are în vedere, în planul de analiză, raportul de tipul normă specială - normă generală dintre dispozițiile art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 și art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care implică aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant și a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Prin hotărârea recurată s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., întrucât dezlegarea cauzei, în care împotriva magistratului a fost exercitată acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 2 din 27.03.2023 și a Ordinului nr. 3 din 29.03.2023, emise de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În esență, recurenta susține că, în ipoteza în care dispozițiile legii speciale reglementează cazurile în care intervine suspendarea procedurii disciplinare, suspendarea judecării acțiunii disciplinare poate fi dispusă numai în temeiul acestor dispoziții, respectiv art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, care înlătură aplicarea dispozițiilor ar. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (14) din același act normativ.

Astfel, Înalta Curte apreciază că recurenta susține cu just temei faptul că, atunci când exercită prin secțiile sale rolul de instanță disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță de judecată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Sub acest aspect, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, s-a reținut că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 și nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 și nr. 148/2018, pct. 19).

Astfel fiind, dispozițiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat și în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispozițiilor din acest act normativ ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.

Având în vedere specificul acțiunii disciplinare, dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecății nu sunt compatibile cu caracterul special, limitat, urgent al procedurii disciplinare dedus atât din reglementarea unor termene exigente, imperative în care trebuie finalizată procedura disciplinară, (cum sunt cele prevăzute de art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (2) și (3), art. 47 alin. (6), toate din Legea nr. 305/2022), cât și din legiferarea expresă a unui termen scurt de prescripție al răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinsă în art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, norme speciale în raport cu dispozițiile C. proc. civ.

Procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din actul normativ anterior menționat, după cum mai sus s-a arătat.

Deși art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispozițiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din tipicitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Din interpretarea acestei din urmă dispoziții legale rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin normele speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea prevederilor C. proc. civ.. Numai o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziții legale cu privire la aceeași materie.

Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare, deoarece suspendarea acțiunii disciplinare este expres și limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, și anume cel prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, dispoziții legale potrivit cărora "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași fapta", norme aplicabile și procedurii disciplinare desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pe temeiul art. 49 alin. (12) din același act normativ.

În consecință, contrar raționamentului care a stat la baza pronunțării încheierii atacate, se reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, aceste prevederi legale nefiind compatibile cu specificul procedurii disciplinare desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii vizându-i pe judecători și procurori.

Față de limitele conținutului normativ al reglementărilor analizate, Înalta Curte relevă faptul că nu aceeași este situația în cazul procedurii desfășurate în fața instanțelor judecătorești având ca obiect recursul exercitat împotriva hotărârii secției corespunzătoare prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa încheierea atacată și va trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.

Având în vedere motivele pentru care a fost găsit întemeiat recursul, Înalta Curte nu va mai examina critica subsidiară invocată prin calea de atac analizată vizând temeinicia măsurii suspendării, un asemenea demers apărând ca inutil în raport de considerentele expuse cu privire la prima critică învederată de recurentă privind legalitatea încheierii supusă controlului judiciar în cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.

Casează încheierea recurată și trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

Cu opinie separată,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.

Motivarea opiniei separate, dosar nr. x/2024

Prin încheierea din 31 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, s-a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat disciplinar sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În dosarul de față, nr. x/2024, încheierea amintită este atacată cu recurs de partea recurentă Inspecția Judiciară, care, invocând motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinde în esență că (i) prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare desfășurate în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv că (ii) nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a normei procesual civile.

Preliminar, după cum s-a observat și în decizia adoptată cu majoritate, motivul de casare/nelegalitate relevant prin prisma criticilor dezvoltate de partea recurentă Inspecția Judiciară este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anume "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Spre a conchide astfel, constatăm că în discuție nu sunt norme de drept substanțial, ci norme de drept procesual, respectiv măsura în care art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este compatibil cu reglementarea Legii nr. 305/2022, iar în subsidiar dacă sunt îndeplinite condițiile sale specifice de aplicare.

În acest context, reținem că art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți …", fiind consacrat, astfel, un caz de suspendare facultativă a judecății.

Astfel, suspendarea în discuție implică, pe de o parte, întrunirea condițiilor stabilite de norma legală, anume ca dezlegarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, iar, pe de altă parte, identificarea de către judecător a oportunității dispunerii unei astfel de măsuri de temporizare a procesului.

În acest din urmă sens, subliniem că formularea art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ sub aspectul dispunerii suspendării judecății, ci textul debutează cu o conferire, în beneficiul instanței, a atribuției de a aprecia motivat asupra necesității suspendării amintite.

În continuare, arătăm că art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede că "Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.".

Așadar, nu este pertinentă critica recurentei Inspecția Judiciară potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță judecătorească, ci o instanță extrajudiciară, pentru a exclude ab initio aplicarea anumitor dispoziții ale C. proc. civ., deoarece temeiul explicit al incidenței acestui act normativ ca drept comun în materie procesuală civilă se regăsește în art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022. Pentru a fi însă înlăturată aplicarea C. proc. civ. este necesar să se demonstreze că norma ce ar fi relevantă din conținutul său este incompatibilă cu Legea nr. 305/2022.

Într-adevăr, art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022 prevede că "Dispozițiile art. 47 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.", iar potrivit art. 47 din același act normativ "(3) Cercetarea disciplinară prealabilă se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.".

Astfel, Legea nr. 305/2022 reglementează ca fiind un caz de suspendare a judecății în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ipoteza în care a intervenit, împotriva judecătorului sau procurorului judecat, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă, suspendarea dispunându-se prin încheiere.

Observăm că norma legală în discuție instituie un caz de suspendare obligatorie a judecății pentru ipoteza amintită.

În schimb, C. proc. civ. prevede la art. 413 alin. (1) pct. 2 că "Instanța poate suspenda judecata: ... când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel", anume un caz de suspendare facultativă.

Așadar, dacă prin norma procesuală civilă se prevede un caz de suspendare facultativă a judecății în ipoteza în care în discuție este un proces penal, Legea nr. 305/2022 instituie un caz de suspendare obligatorie pentru situația judecătorului sau procurorului judecat disciplinar cu privire la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru aceeași faptă.

Altfel spus, cele două cazuri de suspendare, ce prezintă elemente de similaritate sub aspectul premiselor dispunerii, nu intervin în același mod, câtă vreme art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă la un caz de suspendare facultativă a judecății, iar art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) și alin. (4) instituie o cauză de suspendare obligatorie.

În aceste condiții, conchidem că art. 49 alin. (12) amintit reprezintă o normă derogatorie de la reglementarea C. proc. civ. sub aspectul modificării naturii juridice a suspendării judecății atunci când în discuție este un proces penal, fără însă a reieși că legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze ca ipoteză exclusivă în care se poate dispune suspendarea judecății în materie disciplinară situația în care împotriva judecătorului sau procurorului judecat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

Nu constituie un argument valid pentru a combate aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementarea de la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind existența unui termen de prescripție a răspunderii disciplinare de 4 ani, la care mai poate fi adăugat 1 an în situația suspendării judecății acțiunii disciplinare.

În acest sens, subliniem că art. 413 prevede că "(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. (3) Cu toate acestea, instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.".

Astfel, deși ca regulă generală suspendarea durează până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauza care a atras suspendarea, totuși se poate reveni motivat asupra suspendării dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia.

În mod corespunzător, există un remediu concret pentru ipoteza în care, prin intermediul prelungirii artificiale a suspendării judecătorul sau procurorul respectiv ar urmări împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare, anume remediul revenirii secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii asupra suspendării judecății în cauza disciplinară atunci când magistratul vizat nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia.

În consecință, Consiliul Superior al Magistraturii păstrează instrumente procesuale pentru a nu se ajunge în mod artificial la împlinirea termenului de prescripție în discuție, inclusiv în situația în care ar fi recurs la măsura suspendării în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În sfârșit, C. proc. civ. are în vedere necesitatea respectării în soluționarea oricărui proces a unui termen rezonabil, reflectat prin art. 6 în forma termenului optim și previzibil, pentru desfășurarea cu celeritate a judecății, astfel că nu s-ar putea identifica existența unui argument de incompatibilitate a reglementărilor sub motiv că acțiunea disciplinară se supune unor termene riguroase pentru ca situația magistratului să fie lămurită.

În plus, același efect al întârzierii soluționării definitive a acțiunii disciplinare se regăsește și în cazul suspendării obligatorii prevăzute de art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, ceea ce denotă că legiuitorul este totuși favorabil dispunerii suspendării acțiunii disciplinare atunci când aceasta este necesară.

De altfel, cum nu se poate pleca de premisa că aplicarea unei sancțiuni disciplinare constituie un scop în sine, câtă vreme finalizarea procedurii nu intră sub amenințarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii disciplinare esențial este ca toate împrejurările importante judecării acțiunii disciplinare să fie lămurite la momentul soluționării sale, ceea ce poate implica necesitatea intervenirii unei suspendări a judecății respective atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unui alt proces.

Or, cauza de față reprezintă tocmai o astfel de ipoteză în care poate fi dispusă suspendarea judecății în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În concret, acțiunea disciplinară exercitată cu privire la intimatul - procuror A. are în vedere abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, text care sancționează "nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea", imputându-i-se în esență o pretinsă nesocotire a ordinelor nr. 2/27.03.2023 și nr. 3/29.03.2023 emise de procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Ordinele nr. 2/27.03.2023 și nr. 3/29.03.2023 au fost atacate în anulare de intimatul A. în dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Așadar, între cele două cauze amintite există o legătură incontestabilă, soluționarea acțiunii disciplinare ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 fiind strâns legată de judecarea dosarului nr. x/2024, deoarece eventuala anulare a ordinelor nr. 2/27.03.2023 și nr. 3/29.03.2023 poate influența rezultatul acțiunii disciplinare.

Se constată astfel că suspendarea judecății de către Consiliul Superior al Magistraturii a fost dispusă prin raportare la existența unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești, de a cărei dezlegare depinde soluția în litigiul pendinte, astfel că nu se poate reține că nu ar fi îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În aceste condiții, câtă vreme acest caz este lăsat la aprecierea judecătorului cauzei, iar oportunitatea dispunerii măsurii nu este condiționată de acordul vreuneia dintre părți, este nerelevantă susținerea recurentei Inspecția Judiciară cum că nu s-ar fi impus suspendarea facultativă în cauză.

De altfel, prin încheierea recurată s-a motivat că există legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în prezenta cauză, având ca obiect acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Cât despre aspectele învederate de partea recurentă în sensul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar procurorul intimat avea obligația de a fi respectat caracterul executoriu al actelor administrative emise de procurorul ierarhic superior, pentru a nu interveni încălcarea securității circuitului civil, toate acestea constituie apărări în legătură cu fondul raportului litigios, iar nu unele a căror dezlegare să se regăsească într-o decizie prin care se verifică legalitatea unei soluții de suspendare facultativă a judecății, anume anterior pronunțării instanței competente asupra acțiunii disciplinare.

Față de cele arătate în precedent, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, concluzia la care s-a ajuns prin opinia separată este că recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară trebuia respins ca nefondat.