ÎCCJ, Decizia nr. 164/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., s-a reținut în sarcina acestuia abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor constând în aceea că pârâtul nu a respectat Ordinul nr. 1 din data de 10 martie 2023, emis de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că domnul procuror, după emiterea Ordinului nr. 1/2023 de către procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a emis un alt ordin, prin care a dat dispoziții ca personalul din subordinea sa să nu dea curs ordinului inițial.

Încheierea de suspendare

Prin încheierea din 31 ianuarie 2024, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de recuzare a domnului procuror B. formulată de Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă, în temeiul art. 49 alin. (6) și (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivare, a reținut incidența art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., precum și că pârâtul A. a solicitat, printre altele, și suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 1 din data de 10 martie 2023, emis de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel

S-a avut în vedere că prin acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., s-a reținut în sarcina acestuia abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, constând în aceea că pârâtul nu a respectat Ordinul nr. 1 din data de 10 martie 2023, emis de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În aceste circumstanțe, secția a constatat că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, între aceste aspecte existând o legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză.

Recursul

Împotriva acestei încheieri, Inspecția Judiciară a formulat recurs.

În motivarea căii de atac, a susținut incompatibilitatea dispozițiilor art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022 cu cele ale prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

A învederat instanței că dispozițiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat și în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispozițiilor ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare cuprinse în Legea nr. 305/2022, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.

A apreciat că instanța de recurs trebuie să țină cont de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, care se referă la prescripția răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, în termen de 4 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Acest termen de prescripție a răspunderii disciplinare se suspendă pe întreaga durată a suspendării judecății acțiunii disciplinare, dar răspunderea disciplinară se prescrie oricâte suspendări ar interveni, dacă termenul de 4 ani este depășit cu încă un an.

Din această perspectivă, apreciază că măsura suspendării judecății acțiunii disciplinare trebuie cântărită extrem de atent, cu atât mai mult cu cât nu suntem în prezența unui caz de suspendare obligatorie a judecății, ci a unuia de suspendare facultativă.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a arătat că procurorul a fost trimis în judecată disciplinară pentru nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, respectiv Ordinul nr. 1/10.03.2023 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care au fost dispuse măsuri de organizare a activității Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și a parchetelor din subordine.

Recurenta a susținut că acest ordin a fost emis în scris și se bucură de aparența de validitate, producându-și toate efectele. Ca urmare, instanța de disciplină este chemată să stabilească dacă intimatul a încălcat, într-adevăr, Ordinul nr. 1/2023 și dacă această încălcare s-a săvârșit cu vinovăție, fiind irelevantă eventuala desființare a acestui ordin de instanța de contencios administrativ, fie și cu caracter retroactiv, căci este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate (Cauza F-15/08 Valerie Wiame împotriva Comisiei Europene).

Apărările părților

Intimatul A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, ca fiind temeinică și legală.

Recurenta Inspecția Judiciară a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat de Inspecția Judiciară, în raport cu lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta critică atât aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (12) și alin. (14) din Legea nr. 305/2022 din perspectiva incompatibilității cu temeiul de drept al suspendării, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și măsura suspendării în sine, întrucât dezlegarea cauzei nu are legătură cu soluționarea dosarului nr. x/2023

În esență, prima critică invocată de recurentă vizează compatibilitatea, din perspectiva dispozițiilor art. 49 alin. (12) și alin. (14) din Legea nr. 305/2022, a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu cele ale Legii nr. 305/2022, care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte va analiza această critică din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aspectele semnalate vizează nereguli de ordin procedural, cu referire la încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia suspendării judecății.

Se reține că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate dispune atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 și art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulității și ale art. 179 care vizează efectele acesteia, ambele din același act normativ.

În cauză, nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța disciplinară, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul judecății disciplinare.

Neregularitatea invocată de recurentă face referire la încălcarea regulii potrivit căreia legea specială derogă de la legea generală și se aplică prioritar, legea generală devenind incidentă doar atunci când legea specială nu conține dispoziții contrare și doar în măsura în care aceasta este compatibilă cu procedura de soluționare a acțiunii disciplinare.

Înalta Curte reține că modalitatea de desfășurare a procedurii disciplinare în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată, de principiu, în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 305/2022, care la alin. (12) prevede că, în procedura disciplinară derulată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii "dispozițiile art. 47 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii."

Conform art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 305/2022 "(3) Cercetarea disciplinară prealabilă se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale."

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."

Norma cuprinsă în C. proc. civ., mai sus arătată, reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, întrucât permite instanței să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății în situațiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți, cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Totodată, conform prevederilor art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 "Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta."

Înalta Curte va analiza criticile recurentei, în raport de textele legale incidente anterior redate, pentru a stabili raportul de tipul normă specială - normă generală dintre dispozițiile art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 și art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care implică aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant și a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Astfel, prin încheierea recurată, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., întrucât dezlegarea cauzei, în care împotriva magistratului a fost exercitată acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 1 din 10 martie 2023, emis de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În esență, recurenta susține că, în ipoteza în care dispozițiile legii speciale reglementează cazurile în care intervine suspendarea procedurii disciplinare, suspendarea judecării acțiunii disciplinare poate fi dispusă numai în temeiul acestor dispoziții, respectiv art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, care înlătură aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (14) din același act normativ.

Aceste susțineri sunt fondate, întrucât, atunci când exercită prin secțiile sale rolul de instanță disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță de judecată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Sub acest aspect, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, s-a reținut că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 și nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 și nr. 148/2018, pct. 19).

Astfel fiind, dispozițiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat și în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispozițiilor din acest act normativ ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.

Având în vedere specificul acțiunii disciplinare, Înalta Curte constată că dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecății nu sunt compatibile cu caracterul special, limitat, urgent al procedurii disciplinare dedus atât din reglementarea unor termene exigente, imperative în care trebuie finalizată procedura disciplinară, (cum sunt cele prevăzute de art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (2) și (3), art. 47 alin. (6), toate din Legea nr. 305/2022), cât și din legiferarea expresă a unui termen scurt de prescripție al răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinsă în art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, norme speciale în raport cu dispozițiile C. proc. civ.

Procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din lege, după cum mai sus s-a arătat.

Deși art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispozițiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din tipicitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Din interpretarea acestei din urmă dispoziții legale, rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin normele speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea prevederilor C. proc. civ. doar o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziții legale cu privire la aceeași materie.

Or, prin încheierea atacată secția pentru procurori a făcut o interpretare greșită a normelor legale și infralegale incidente în cauză, deoarece suspendarea acțiunii disciplinare este expres și limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, și anume cel prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, dispoziții legale potrivit cărora "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași fapta", norme aplicabile și procedurii disciplinare desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pe temeiul art. 49 alin. (12) din același act normativ.

În consecință, contrar raționamentului care a stat la baza pronunțării încheierii atacate, se reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, aceste prevederi legale nefiind compatibile cu specificul procedurii disciplinare desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii vizându-i pe judecători și procurori.

În egală măsură, Înalta Curte constată și că între prezenta cauză și litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București nu există o legătură directă, cum a reținut instanța disciplinară, pentru că soluția ce urmează a se da în dosarul mai sus amintit nu are nicio influență asupra prezentei cauze, fiind fondate susținerile recurentei în acest sens.

Din cronologia evenimentelor, instanța reține că la 10 martie 2023, procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militată de Apel a emis Ordinul nr. 1, prin care a dispus măsuri de organizare a activității Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, precum și a parchetelor din subordine.

La 13 martie 2023, procurorul cercetat disciplinar a emis Ordinul nr. 18, prin care a dispus ca personalul din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București să nu dea curs prevederilor Ordinului nr. 1/2023.

Prin rezoluția din 19 iunie 2023, Inspecția Judiciară, Direcția de Inspecție pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile față de domnul procuror militar A..

Ulterior, la 28 noiembrie 2023, procurorul cercetat disciplinar a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal acțiunea prin care a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 1 din 10 martie 2023 emis de Procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militată de Apel.

Înalta Curte reține că Ordinul nr. 1/2023, fiind emis în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii, respectiv a art. 68 alin. (1) și art. 103 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, are natura unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Astfel, elementul central al regimului juridic al actelor administrative îl reprezintă legalitatea, înțeleasă ca fiind conformarea acestora cu legile adoptate de Parlament, precum și cu actele administrative cu o forță juridică superioară, principiul legalității în sistemul constituțional actual fiind unul dintre principiile fundamentale ale administrației publice.

Prezumția de legalitate stă la baza întregului edificiu al fundamentării forței juridice deosebite a actelor administrative, ca acte administrative de autoritate care implică și executarea lor, precum și a teoriei regimului juridic administrativ.

În virtutea acesteia, atâta vreme cât ființează actul administrativ, se prezumă că a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de lege, obligativitatea respectării lui fiind desprinsă din aceea a respectării legii.

Faptul că ulterior emiterii ordinului, procurorul cercetat disciplinar a solicitat anularea acestuia nu atrage nelegalitatea măsurii dispuse prin acest act administrativ, de vreme ce legalitatea actului se stabilește în raport de situația juridică existentă la data emiterii sale.

Însă, până la anularea actului administrativ în procedura contenciosului administrativ, acesta se bucură de o prezumție de legalitate, deci de validitate juridică intrinsecă, producând efecte juridice depline (a se vedea în acest sens Decizia nr. 233/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători). În plus, procurorul cercetat disciplinar avea posibilitatea de a cere suspendarea efectelor actului administrativ, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Așadar, Înalta Curte reține că la momentul la care Ordinul nr. 1/2023 a fost emis de Procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militată de Apel beneficia de prezumție de legalitate; se cuvine a sublinia și că procurorul cercetat disciplinar a așteptat aproximativ 8 luni pentru a înregistra acțiunea în anularea actului administrativ, dar a emis Ordinul nr. 18/2023 la doar 3 zile de la data emiterii Ordinului nr. 1/2023.

În concluzie, chiar în eventualitatea în care textul de lege prevăzut de art. 413 alin. (2) din C. proc. civ. ar fi fost compatibil cu prezenta procedură disciplinară, Înalta Curte constată că măsura suspendării cauzei nu s-ar fi impus în prezentul litigiu, pentru considerentele anterior expuse.

Față de cele arătate, reținând că secția pentru procurori a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor anterior redate, Înalta Curte constată incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa încheierea atacată și va trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2023.

Casează încheierea atacată și trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliul Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2024.