ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06 noiembrie 2007

recurentul N.D., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova,

a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 278 din 18 octombrie 2007 a secției pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost suspendat din

funcție.

În motivarea recursului

său recurentul arată că are calitatea de inculpat în dosarul penal nr. 166/P/2007

al D.N.A., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar la data de 17 octombrie

2007, ca urmare a organizării unui flagrant, s-a dispus începerea urmăririi penale

și reținerea sa pentru 24 de ore, cu punerea în mișcare a acțiunii penale la data

de 18 octombrie 2007.

Recurentul arată că această

hotărâre este nelegală, deoarece în dispozitivul său este invocat un articol de

lege inexistent, respectiv art. 42 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, republicată,

în loc de art. 40 lit. j) din aceeași lege, care vorbește, într-adevăr, despre măsura

suspendării.

Se precizează că dispozițiile

art. 42 alin. (1) din aceeași lege au în vedere încuviințarea percheziției, reținerii

și arestării judecătorilor, intimatul făcând o confuzie între cele două texte de

lege.

Un alt motiv de nelegalitate

invocat de recurent este acela că hotărârea contestată este dată fără menționarea

căii de atac, ceea ce contravine atât Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

care prevede posibilitatea atacării în instanță a actelor administrative, cât și

art. 65

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care statuează existența căii

de atac a recursului împotriva hotărârilor de suspendare din funcție a judecătorului

sau procurorului.

De asemenea, recurentul

invocă netemeinicia hotărârii atacate, susținând că la baza acesteia se află o măsură

de punere în mișcare a acțiunii penale luată, la rândul său, nelegal și nefondat,

întrucât nu s-a întemeiat pe probatorii corect administrate, acțiunile de organizare

și constatare a flagrantului fiind vădit provocate. În acest sens recurentul arată

că în cadrul procesului penal va ataca cu plângere măsura punerii în mișcare a acțiunii

penale și precizează că organizarea flagrantului a fost posibilă doar profitându-se

de handicapul său auditiv (respectiv existența protezei auditive care compensează

doar parțial pierderea de circa 90% din auz) și a neînțelegerii cuvintelor pronunțate

de numita D.G., pe care a întâlnit-o în plină stradă, într-un mediu cu zgomot. Totodată,

nu există probe privind pretinderea sau acceptarea vreunei sume de bani pentru efectuarea

unor acte în cadrul atribuțiunilor de serviciu, lipsind elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită.

În fine, recurentul invocă

și profilul său moral și profesional, pentru a argumenta netemeinicia suspendării

sale din funcție, arătând că are o vechime de 24 de ani în profesie, numai cu calificative

foarte bune, cu publicații în revistele de specialitate, având o familie compusă

din soție și copil minor aflați în întreținerea sa și neavând vreo avere propriu-zisă

mobiliară sau imobiliară, ci dimpotrivă, credite bancare de consum, aflate în curs

de achitare; aceste elemente nu configurează, în niciun caz, un funcționar corupt.

Alăturat cererii de recurs

s-au depus în copie hotărârea nr. 278 din 18 octombrie 2007 emisă de Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru procurori, mandatul de arestare preventivă din 18

octombrie 2007, bilet de liberare din 02 octombrie 2007, caracterizare de la Pachetul

de pe lângă Tribunalul Prahova, acte medicale atestând problemele auditive, fișa

postului recurentului, copii de pe sentințele civile nr. 1935/2006 și 385/2007 ale

Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, sentințe

ce au legătură cu dosarul instrumentat de recurent la data organizării flagrantului,

contractele de credit ale recurentului.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat,

cu motivarea că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea art. 62 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care reglementează

suspendarea din funcție a acestora în situația punerii în mișcare a acțiunii penale.

Analizând actele dosarului

și susținerile părților Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Prin ordonanța nr. 166/P/2006

din 18 octombrie 2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de recurent,

în calitate de procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cercetat în

Dosarul nr. 166/P/2007, pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Potrivit art. 62

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată și modificată, „judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție

când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, prin ordonanță sau rechizitoriu”.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, suspendarea din funcție a judecătorilor

și procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii.

Rezultă din aceste prevederi

că Consiliul Superior al Magistraturii verifică doar existența, din punct de vedere

juridic, a actului de punere în mișcare a acțiunii penale constând în ordonanță

sau rechizitoriu fără a avea competența de a analiza alte aspecte, referitoare la

legalitatea sau oportunitatea acestui act.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte, ca instanță de recurs, constată în speță că apărările recurentului

referitoare la o serie de neregularități săvârșite de organele de urmărire penală

nu sunt relevante în acest context, măsura suspendării din funcție bazându-se strict

pe condițiile prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, condiții

care sunt îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește greșita

menționare a temeiului de drept în dispozitivul actului administrativ atacat, aceasta

reprezintă o eroare materială evidentă, ce nu poate conduce la anularea măsurii

dispuse, din moment ce din considerentele actului rezultă, fără echivoc, atât situația

de fapt, cât și textul de lege aplicabil, respectiv art. 40 lit. j) alin. (2) din

Legea nr. 317/2004, menționat ca atare.

Totodată, nu poate fi

reținut ca un motiv de nulitate absolută neindicarea căii de atac în cuprinsul hotărârii

nr. 278 din 18 octombrie 2007, deoarece această sancțiune nu este prevăzută de legile

în baza cărora a fost emisă hotărârea, iar nulitatea relativă, de asemenea, nu poate

opera, deoarece recurentul nu a făcut dovada unei vătămări ca urmare a lipsei mențiunii

respective.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 65

1

din Legea nr. 303/2004, republicată,

coroborat cu art. 29 din Legea nr. 317/2004, republicată, recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.D. împotriva hotărârii nr. 278 din 18 octombrie 2007 a Consiliului Superior

al Magistraturii, secția pentru procurori, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2008.