ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a respins cererile formulate de 69 de procurori, care au funcționat/funcționează în cadrul Parchetului Național Anticorupție (P.N.A.), în prezent Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.), printre care și recurenta C.A.I., care, în perioada 16 octombrie 2003 - 01 septembrie 2005, a îndeplinit funcția de procuror la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, pentru a li se recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (denumit în continuare Parchetul Î. C. C.J.). Pentru a adopta această hotărâre, C.S.M.
a reținut, în esență, următoarele: -P.N.A. a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în cadrul Parchetului Î.C.C.J., a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004, republicată]; -competența procurorilor din cadrul P.N.A./D.N.A.
privește efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, fiind strict prevăzută de lege, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J.; -încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial de art. 6, art. 8 ș art.i 9 din O.U.G. nr. 43/2002 și, apoi, de art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se face prin concurs.
Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la Parchetul respectiv; -dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J., doar ca urmare a numirii la D.N.A., ar crea, pe de o parte, o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri de promovare, și, pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs; -salarizarea procurorilor D.N.A.
cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.CJ. nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. În temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 304/2004, republicată, împotriva Hotărârii adoptate de C.S.M. a declarat recurs C.A.I., solicitând anularea în privința sa a hotărârii atacate și recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul Î.C.CJ. În motivarea cererii, recurenta arată următoarele: -conform art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, în vigoare în luna octombrie 2003, a fost numită la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj; -P.N.A. a fost organizat inițial ca Parchet pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar, ulterior, a fost reorganizat ca structură autonomă în cadrul Parchetului Î.C.CJ.; -fiind încadrată la P.N.A.
la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 100 alin. (1); -prin hotărârea C.S.M. nr. 60 din 17 august 2005 a fost transferată, la cerere, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj; -întrucât a funcționat în cadrul P.N.A., potrivit principiului actvității legii și prinicipiului succesiunii în timp a legilor de organizare și funcționare a P.N.A., a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.CJ. În probațiune, recurenta a depus, în copie, hotărârea atacată, Ordinele nr. 742 din 26 iunie 2003 și nr. 1762 din 8 septembrie 2005 ale procurorului general al Parchetului Î.C.CJ., carnetul de muncă, practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând, în esență, următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.: -promovarea în funcția de procuror la Parchetul Î.C.CJ. se face pe bază de concurs, conform art. 43, art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, și se dispune prin hotărâre a C.S.M., astfel că nu trebuie confundată cu numirea procurorilor la D.N.A., care se realizează prin ordin al procurorului general al D.N.A., cu avizul C.S.M.; -P.N.A./D.N.A. este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului Î.C.CJ., specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială; -procurorii numiți la P.N.A./D.N.A.
au un mandat limitat, acordat în condiții speciale față de procurorii care promovează la Parchetul Î.C.C.J., astfel că, prin acordarea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, ar fi eludate dispozițiile referitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs și s-ar crea o situație discriminatorie față de procurorii din Ministerul Public, care au promovat la Parchetul Î.C.C.J. prin concurs; -dacă legiuitorul ar fi considerat că procurorii cărora le-a încetat mandatul la P.N.A./D.N.A. își păstrează gradul profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. ar fi stipulat acest aspect în mod expres în art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, republicată; -faptul că procurorii din cadrul P.N.A./D.N.A.
sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.C.J. nu le conferă acestora gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cauze similare, prin care a fost recunoscut gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. a unor procurori numiți la P.N.A./D.N.A., intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.
Analizând recursul formulat de recurenta C.A.I., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. formulate de un număr de 69 de procurori de la D.N.A., printre care se află și recurenta C.A.I. Problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. procurorului C.A.I., care, în perioada 16 octombrie 2003 - 01 septembrie 2005, a îndeplinit funcția de procuror în cadrul P.N.A.
- Serviciul Teritorial Cluj. Este necontestat faptul că recurenta a fost numită în funcția de procuror la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv. De asemenea, este de netăgăduit faptul că atât P.N.A., iar, în prezent, D.N.A. sunt structuri înființate și care au funcționat sau funcționează în cadrul Parchetului Î.C.C.J., acest fapt rezultând în mod expres și fară echivoc din prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, în forma inițială, cât și din prevederile art. 1 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 134/2005, aprobată prin Legea nr. 54/2006: Astfel, în prezent, conform art. 1 alin. (1l) din O.U.G.
nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 1 - (1) Prin prezenta ordonanță de urgență se înființează D.N.A., ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea P.N.A." De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.N.A. s-a făcut și se face în continuare conform dispozițiilor cu caracter special referitoare la organizarea și funcționarea acestei structuri, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Așa cum s-a reținut deja, este incontestabil faptul că recurenta C.A.I.
a fost numită în funcția de procuror la Serviciul Teritorial Cluj din cadrul P.N.A. cu respectarea dispozițiilor reglementării speciale. Este adevărat, chiar potrivit susținerilor intimatului C.S.M., că nu se poate face confuzie între numirea la P.N.A./D.N.A. și promovarea la Parchetul Î.C.C.J. Insă, este de necontestat faptul că, nici prin cererea adresată C.S.M. și nici prin cererea de recurs, recurenta nu a solicitat să promoveze la Parchetul Î.C.C.J., ci să îi fie recunoscut gradul profesional corespunzător structurii în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea potrivit legislației aplicabile, și anume gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. din care a făcut parte P.N.A., în prezent D.N.A.
Or, chiar Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Astfel fiind, pentru rațiuni identice, chiar în opinia intimatului, recurenta are dreptul să i se recunoască „dreptul de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor", drept ce ține de esența situației juridice în care s-a aflat în mod legal recurenta și anume aceea de procuror la P.N.A.
Având în vedere că la data la care C.A.I. își desfășura activitatea în mod legal în cadrul P.N.A. a intrat în vigoare Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 100 alin. (1) din această lege, conform cărora „magistrații în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți". Cererea recurentei de recunoaștere a gradului profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. este pe deplin justificată și în lumina acestor dispoziții legale. În ceea ce privește salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.C.J., Înalta Curte reține că susținerile în acest sens ale intimatului sunt neîntemeiate în raport cu obiectul cererii formulate de recurentă.
Având în vedere modalitatea și condițiile specifice de înființare, organizare și funcționare a P.N.A./D.N.A., precum și cele referitoare la numirea procurorilor în cadrul acestei structuri, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul Î.C.C.J. au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, rămân valabile aspectele reținute în sensul că recurenta nu solicită promovarea la Parchetul Î.C.C.J., ci recunoașterea gradului profesional de procuror la acest Parchet. Nu se poate reține existența unei eluăduri a legii sau a unei discriminări, întrucât situațiile supuse comparației sunt diferite, iar nu analoage, întrucât, pe de o parte, numirea procurorilor la P.N.A./D.N.A.
se face conform unei proceduri legale speciale, comparativ cu promovarea procurorilor potrivit dreptului comun, prin examen sau concurs, la Parchetul Î.C.C.J., iar pe de altă parte, recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. în privința procurorilor numiți la D.N.A. nu echivalează cu promovarea sau cu dreptul de a promova fară concurs la Parchetul Î.C.C.J. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.
(C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cauza B. împotriva României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de natura celor prevăzute de Legea nr. 78/2000, situație care a determinat înființarea prin lege a D.N.A. ca structură a Parchetului Î.C.C.J., iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului Î.C.C.J., procurorul numit la D.N.A.
dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător acestui Parchet (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție). De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J.
în cazul procurorilor numiți la P.N.A./D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.". În acest sens, față de practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unor cauze similare, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. ar echivala cu acceptarea unor divergențe de iurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C.E.D.O. a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cauza B. împotriva României). În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurenta C.A.I., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. În ceea ce o privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și îl va obliga pe intimat să îi recunoască gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de C.A.I. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurentă. Admite cererea recurentei și obligă C.S.M. să îi recunoască recurentei gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.