ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1097 din 25 iunie 2009, Plenul C.S.M. a respins cererea formulată de A.C., procuror în cadrul D.N.A. – Structură Centrală specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea hotărârii, C.S.M. a reținut, în esență, următoarele: - P.N.A. a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
Chiar dacă, în prezent, D.N.A. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [(art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004)]; - competența efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G.
nr. 43/2002 și, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care, atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se face prin concurs.
Or, petenta, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv; - dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar prin numirea la D.N.A.”, pe de o parte ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs; - salarizarea procurorilor D.N.A.
cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. - prin O.U.G. nr. 56/2009 (M. Of. nr. 381/04.06.2009), la art. 87, după alin. (9) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, s-a introdus un nou alineat, alin. (9 1 ), care prevede că: „de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul D.N.A. își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției”.
Împotriva acestei hotărâri A.C. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului recurentul consideră nelegală Hotărârea Plenului C.S.M. pentru următoarele argumente: - prin numirea sa în cadrul D.N.A., a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - numirea în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a conferit gradul profesional corespunzător acestei funcții, nefiind necesară parcurgerea unei proceduri speciale de promovare în funcții superioare; - C.S.M.
admite faptul că promovarea în funcții superioare de execuție reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, care are un caracter permanent și reprezintă un drept câștigat, cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale, caz în care toți procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. au gradul profesional al instituției din care această direcție face parte, beneficiind atât de statutul cât și de remunerația acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - a nu recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar însemna că alegerea membrului pentru C.S.M.
din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu participarea procurorilor D.N.A., este nelegală; - la data numirii sale la D.N.A. și practic, la data obținerii gradului profesional de procuror Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție O.U.G. nr. 56/2009 privind completarea Legii nr. 303/2004 nu a fost publicată în M. Of. al României, aspect în raport cu care se poate constata că aceasta nu îi este aplicabilă, pentru că efectele sale se produc doar pentru viitor, iar nu și pentru gradele profesionale prevăzute de lege si existente înainte de intrarea în vigoare a acesteia; a interpreta altfel O.U. ar însemna ca aplicarea ei să se facă retroactiv, ceea ce este neconstituțional și neprevizibil [(art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (4) – (8) din Constituția României, art. 6 din C.E.D.O.)]; În susținerea motivelor recurentul invocă practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.
Prin întâmpinare, C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește cariera profesională a recurentului, Înalta Curte reține că acesta, prin Ordinul nr. 147/2009, emis de Procurorul șef al D.N.A., a fost numit în funcția de procuror la D.N.A. – S.C., începând cu data de 1 iunie 2009. La data numirii, recurentul avea funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Condițiile și procedura de numire în funcția de procuror la P.N.A. (în prezent D.N.A.), erau prevăzute de art. 8 alin. (2) și (3) și art. 9 din O.U.G.
nr. 43/2002. Astfel, în temeiul art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza recomandării procurorului general al P.N.A. După încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie. Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G.
nr. 43/2002, după cum urmează: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător. Această procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe. În acel context legislativ, numirea la P.N.A.
a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror, inspector, procuror șef, secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul acestora.
Distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare la data numirii în funcție a recurentei (art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004). La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.
De altfel, susținerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A. În ceea ce privește gradul profesional al procurorilor din cadrul P.N.A. (în prezent – D.N.A.), Înalta Curte reține următoarele: P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.
Inițial, P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma D.N.A., structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G.
nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [(art. 1 alin. (3 1 ) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior)]. Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.
În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În practica intimatului C.S.M., gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale. „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.
În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc”. Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului, șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală. Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înființarea și, apoi, reorganizarea P.N.A.
au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la U.E. și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție. Pornind de la existența acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei D.N.A., Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect crearea unei situații discriminatorii, dezavantajoase în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru promovare, trebuie să susțină mai multe concursuri.
În jurisprudența sa constată, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza B. împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.N.A. O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din C.A.D.O.L.F.
De asemenea, Înalta Curte constată că prevederile O.U.G. nr. 56/2009 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că efectele sale se produc pentru viitor, a accepta teza intimatului ar însemna ca aplicarea ei să se facă retroactiv, fiind astfel încălcat principiul neretroactivității legii. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va modifica hotărârea nr. 1097 din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, în sensul recunoașterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de A.C., împotriva Hotărârii nr. 1097/2009 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la recurent. Obligă C.S.M. să recunoască recurentului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.