ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2356/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 1107 din 3 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U.A.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pe care l-a obligat să

plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale, și suma de

4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, au fost

respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere privind constarea refuzului

pârâtului de a soluționa cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române și obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii, în

termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost avizată pozitiv de

către autoritatea pârâtă, în ședința din 28 septembrie 2009, fiind și aprobată,

ulterior, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2968/C din 29 octombrie 2009,

astfel încât, sub acest aspect, cererea reclamantului a rămas fără obiect.

Totodată, în

temeiul art.18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a obligat

pârâtul la plata de daune morale, reținând că lipsa totală de acțiune a

autorității a avut ca efect privarea reclamantului de dreptul legal și

constituțional de a beneficia de redobândirea cetățeniei române, facându-l să

sufere un prejudiciu moral, datorat sentimentului de nedreptate și frustrare

provocat de refuzul pârâtului de soluționare a cererii în decursul unei

perioade de 4 ani de zile, întârziere pentru care nu a fost prezentată nicio

justificare.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

In motivarea

recursului, care reiterează, în esență, apărările formulate în fața primei

instanțe, se arată că în mod greșit a fost admisă cererea reclamantului privind

acordarea de daune morale, în condițiile în care s-a constatat lipsa de obiect

a capetelor principale ale cererii acestuia.

De asemenea,

recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Justiției, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost atribuită

competența în materie de cetățenie Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale,

celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum

se va arăta în continuare.

In ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției,

se va reține că aceasta nu este întemeiată, întrucât, deși prin O.U.G. nr. 5/2010

a fost atribuită competența în materie de cetățenie Autorității Naționale

pentru Cetățenie, prin același act normativ s-a prevăzut că „Până la

operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere

sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din

funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz,

prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției" [art. 19

alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuție, 10 februarie

2010 - M.Of. nr. 93, acțiunea reclamantului se afla deja pe rolul instanței, pe

de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea pârâtului cu privire

la o cerere formulată încă din anul 2004, când competența în materie aparținea

autorității recurente, pe de altă parte.

In ceea ce

privește critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere

privind plata daunelor morale, se constată că aceasta este fondată, prima

instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.

Astfel,

daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice

a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei,

prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este

suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale

suferite.

Partea care

solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească

producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu

și fapta autorității.

Cum, în cauză,

aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează

ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ., art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să fie admis

recursul formulat și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul

respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor

morale; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1107

din 3 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în

parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantului U.A. de

acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 aprilie 2011.