ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința nr.

2302 din 12 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a a admis acțiunea formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a constatat refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare/primire a cererii de redobândire a cetățenei române și

a obligat pârâtul să primească cererea și documentația legală în vederea

redobândirii cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii, precum precum și la plata către reclamantă a sumei de

4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că legea specială în materie, Legea

nr. 21/1991 a cetățeniei române, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă

cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa cererile formulate de persona

care doresc redobândirea cetățeniei române, se impune respectarea dispozițiilor

cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii,

într-un termen rezonabil.

Prin urmare, instanța

a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei

privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române, neavând astfel relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric invocate

de autoritatea publică.

Capătul de cerere privind

acordarea daunelor morale a fost respins, instanța de fond apreciind că prin constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului și obligarea acestuia la analizarea cererii

formulate de reclamantă în termenul solicitat, se produce o acoperire a prejudiciului

moral suferit.

pârât

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că soluția adoptată este rezultatul interpretării

greșite a legii.

Instanța de fond în mod

greșit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii,

întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.

În altă ordine de idei,

recurentul-pârât a arătat că instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul

Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu

ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, a arătat

că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz de rezolvare a cererii

reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului

neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Noțiunea de „termen rezonabil

de soluționare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislația română,

el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților

rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Mai arată recurent-pârât

că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii

nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție

în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale

și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Din înscrisurile depuse

la dosarul de fond rezultă că, începând cu data de 2 octombrie 2006, intimata-reclamantă

s-a adresat în mod repetat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău

cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, la

care nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de trei ani de la data

primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii

nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ,

organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție

nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea

datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Cât privește posibilitatea

reclamantei de a depune cererile la autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanții

și-au manifestat intenția de a depune cererile în anul 2006, respectiv 2008, astfel

încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor

era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând

motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței nr. 2302 din 12 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.