ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1720 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VllI-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D.I. și D.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E.; a obligat pârâtul să primească cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a luat act că reclamanții renunță la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamanților reprezintă o vătămare în dreptul de a depune și înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române, conform Legii nr. 21/1991, constituind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004. În plus, a apreciat că neindicarea niciunui termen pentru depunerea cererii și a documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară. În ceea ce privește daunele morale a constatat că reclamanții au renunțat la acest capăt de cerere, instanța luând act de această renunțare, conform art. 246 C. proc.

civ. 2. Recursul pârâtului Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A.E., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul arată, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului având ca obiect redobândirea cetățeniei române, în contextul materialului probator administrat, subliniind că nu se poate reține culpa sa, prin Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în condițiile unei puteri de absorbție a cererilor de redobândire a cetățeniei române mult mai mică decât numărul solicitărilor venite din partea cetățenilor moldoveni.

În privința termenului rezonabil invocat de către instanța de fond, recurentul a amintit că jurisprudența C.E.D.O. a explicat că aprecierea caracterului „rezonabil” al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte și nu doar de durata termenului (Cauza K.K. de la Grange, spre exemplificare). 3. Apărările intimatului reclamant Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefundat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat după cum se va arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului M.A.E. de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii de către reclamanți a cetățeniei române, obligarea ca această cerere să le fie primită în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a cauzei și plata de daune morale în cuantum de 1.000 lei.

Cum înseși reclamanții au precizat, scrisoarea de intenție adresată Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău a fost întocmită la 05 martie 2009, cu revenire la data de 19 octombrie 2009, în urma răspunsului comunicat de autoritatea pârâtă la data de 09 martie 2009. Demersul judiciar a fost pornit în fața instanței de contencios a Curții de Apel București la 22 octombrie 2009. Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Întrucât nici legiuitorul național și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române. Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele K.K. de la Grange c/ Italia, H. c/Olanda, P. c/Grecia, C. c/Italia).

Este de notorietate că Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din lipsa unui spațiu corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt. În speță, intervalul de timp de 6 luni scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data sesizării instanței de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil. În contextul arătat, Înalta Curte retine că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) sau lit. h) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 18 alin. (1) cu referire la art. l alin. (1) din același act normativ, soluția corectă și legală fiind aceea de respingere acțiunii ca neîntemeiată.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, așa cum a fost restrânsă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 1720 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea restrânsă, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.