ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 748 din data de 10 februarie 2010, Curtea de Apel

București, secția a VlII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

M.I. în contradictoriu cu pârâtul

M.A.E.

și, constatând refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantului

privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române, a

obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni

de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

Totodată, instanța a respins capătul

de cerere privind acordarea daunelor morale și a obligat pârâtul să plătească

reclamantului 100 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că reclamantul a depus, la data de

30 martie 2009, la S.C.A.R. la

Chișinău, o cerere prin care solicita să fie programat pentru a putea depune

cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române, fiind însă refuzat

întrucât trebuia să

depună mai întâi o

cerere de intenție pentru a fi programat după 6 luni.

Evocând dispozițiile Legii nr. 21/1991

și ale art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea

nr. 396 din 14 iunie 2002, instanța de fond a apreciat că răspunsul pârâtului

exprimă, de fapt, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul

art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea 554/2004, prin amânarea, la un termen

nedeterminat, a stabilirii datei la care

reclamanta

să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Instanța de fond a apreciat că prin

constatarea refuzului nejustificat al pârâtului și obligarea acestuia la

analizarea cererii formulate de reclamant în termenul solicitat se produce o

acoperire satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit de către aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că în cauză nu poate

fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe

care îl oferă

S.C.A.R. la Chișinău nu reprezenta un refuz de soluționare

a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie

procesată.

Recurentul-pârât a prezentat o

justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru

programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea

numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române

depuse la S.C.A.R. la Chișinău.

Autoritatea recurentă a mai precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că instanța

de fond nu avea nici un temei legal

pentru

a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, și

că

în prezent, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, reclamantul poate depune cererea și la

sediul A.N.C.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a

prevederilor art.

304 C. proc. civ., față de materialul probator și

dispozițiile legale

incidente, înalta Curte constată că recursul este nefondat

și urmează a-I respinge, pentru considerentele ce

urmează.

Înalta Curte

constată că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și

stăruința în redobândirea cetățeniei

române, în conformitate cu dispozițiile art.

12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul

amânării

soluționării solicitării acesteia pentru o dată neprecizată.

Înalta Curte constată că răspunsul

primit de către intimatul-reclamant la solicitarea de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, reprezintă amânarea momentului la care urma a

se efectua programarea în vederea

depunerii

cererii, pentru un termen nedefinit, astfel că, atitudinea pârâtului, este

de

natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a

cererii sale, fapt de natură a atrage incidența

art. l din Legea nr. 554/2004, și de a

crea o stare de incertitudine cu

privire la existența și exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.

Față de acestea, Înalta Curte

apreciază că în cauză sunt întrunite

elementele

avute în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr.

554/2004,

în sensul considerentelor instanței de fond.

Înalta Curte nu poate primi apărările

formulate de recurent privind

dificultățile

de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul

că există o cauză exoneratoare de răspundere,

întrucât instituția recurentă ar fi

trebuit să depună toate diligentele

pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin,

principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea

drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza

fiecare

speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă

acest

drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile

internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea

constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege,

orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă

semnificația „substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține

recurentul.

În condițiile în care revine instanței

de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările

drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta

Curte arată că dispozițiile art. 18

alin.

(l) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități

publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în

speță,

înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub

care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În considerarea dispozițiilor Legii

nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului,

dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în

prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la

A.N.C.,

cât și la misiunile diplomatice sau

la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui

drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a

exercitat dreptul

la alegere în sensul depunerii solicitării la A.R. la Chișinău, susținerile

recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima

autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face

obiectul prezentei cauze.

În consecință, nefiind întemeiate

motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de M.A.E. împotriva

Sentinței

nr. 748 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VllI-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 mai 2011.