ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să se constate refuzul nejustificat

la pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și obligarea acestuia la primirea cererii de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtului la

acordarea daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere din

momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul

primirii efective a cererii; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu

titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii

a arătat că la data de 26 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă

Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, și pentru că nu a primit

nici un răspuns, la data de 4 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere, la

care, de asemenea, nu a primit răspuns, deși legea prevede un termen de 30 de

zile în acest sens.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2894 din 15 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând

pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române în termen

de 30 de zile de la rămânerea irevocabile a hotărârii.

Totodată a respins ca

neîntemeiată, capetele 2 și 3 de cerere și a obligat pârâtul la plata către reclamantă

a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 euro.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că adresa din 20 noiembrie 2009 emisă de Secția Consulară

a Ambasadei României în Republica Moldova exprimă, de fapt, un refuz nejustificat

de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004,

prin amânarea, la un termen nedeterminat a stabilirii datei la care reclamanta să

se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

În ceea ce privește daunele

cominatorii, Curtea apreciază că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancțiuni

menită să ducă la executarea hotărârii, urmând ca astfel de măsuri să se dispună

ulterior, numai în cazul în care autoritatea publică pârâtă va refuza să execute

de bună voie hotărârea instanței.

Referitor la obligarea

pârâtului la plata daunelor morale s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999

C. civ..

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Recurentul a susținut

că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată deoarece un

termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată

a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române.

S-a mai reținut că, pârâtul

nu se află în culpă și, că vătămarea produsă în afara culpei nu poate atrage condamnarea

acestuia.

Printr-o altă critică,

recurentul susține că nu a exercitat „un drept de apreciere” încât să fie întrunite

condițiile excesului de putere, reținut de către instanța de fond ci, ceea ce a

făcut pârâtul a fost faptul că a informat toți petiționarii, care au făcut cereri

de intenție că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare,

respectiv criteriul cronologic.

De altfel, susține recurentul,

durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența CEDO și nu se aplică

decât în cazurile expres specificate, ipoteză în care nu se regăsește însă reclamanta.

Sub aspectul fondului

cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanta Mocanu Maria

s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei române în luna septembrie 2006 și ulterior, la data de 4 ianuarie 2010

la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte, deși nici

Legea nr. 21/1991 și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de

30 de zile.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea

de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective,

persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Se reține că reclamanta

nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române,

ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare

în vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării

cererilor de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare

a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 Legea nr. 21/1991.

Nu pot fi primite criticile

din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată

în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO

s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara

a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din lege, însă, principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție,

ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de

a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5

din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind

exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat

expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare,

autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.

În consecință, este de

la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază

de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative

se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

În ceea ce privește susținerile

din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, și

că răspunsul transmis reclamantei este în sensul că cererea va fi soluționată favorabil,

Curtea le va respinge ca neîntemeiate și nedovedite.

Curtea reține însă că

faptul de a comunica petentei că urmează a fi invitată să depună documentația sine

die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective

în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă

în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita

chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând,

prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare

a cererii respective.

Este adevărat că autoritatea

publică prin adresa din 20 noiembrie 2009 și-a exprimat cel puțin verbal, voința

în sensul soluționării favorabile a cererii de invitare a petentei să depună documentația,

pe baza unei programări prealabile, însă, atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv

de voința autorității administrative, care, în speță, va soluționa cererea în raport

cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, realizarea

efectivă a dreptului de petițoinare al petentei este condiționată, în mod arbitrar,

de către administrație.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 2894 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.