ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să se constate refuzul nejustificat la pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și obligarea acestuia la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 26 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, și pentru că nu a primit nici un răspuns, la data de 4 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere, la care, de asemenea, nu a primit răspuns, deși legea prevede un termen de 30 de zile în acest sens. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2894 din 15 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabile a hotărârii. Totodată a respins ca neîntemeiată, capetele 2 și 3 de cerere și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 euro.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că adresa din 20 noiembrie 2009 emisă de Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova exprimă, de fapt, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, prin amânarea, la un termen nedeterminat a stabilirii datei la care reclamanta să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române. În ceea ce privește daunele cominatorii, Curtea apreciază că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancțiuni menită să ducă la executarea hotărârii, urmând ca astfel de măsuri să se dispună ulterior, numai în cazul în care autoritatea publică pârâtă va refuza să execute de bună voie hotărârea instanței.

Referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. Recurentul a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată deoarece un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române. S-a mai reținut că, pârâtul nu se află în culpă și, că vătămarea produsă în afara culpei nu poate atrage condamnarea acestuia.

Printr-o altă critică, recurentul susține că nu a exercitat „un drept de apreciere” încât să fie întrunite condițiile excesului de putere, reținut de către instanța de fond ci, ceea ce a făcut pârâtul a fost faptul că a informat toți petiționarii, care au făcut cereri de intenție că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare, respectiv criteriul cronologic. De altfel, susține recurentul, durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în cazurile expres specificate, ipoteză în care nu se regăsește însă reclamanta.

Sub aspectul fondului cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanta Mocanu Maria s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în luna septembrie 2006 și ulterior, la data de 4 ianuarie 2010 la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte, deși nici Legea nr. 21/1991 și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile. În raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Se reține că reclamanta nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării cererilor de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10 1 și art. 12 Legea nr. 21/1991. Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 10 1 și art. 12 din lege, însă, principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO. Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil. În consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. În ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, și că răspunsul transmis reclamantei este în sensul că cererea va fi soluționată favorabil, Curtea le va respinge ca neîntemeiate și nedovedite.

Curtea reține însă că faptul de a comunica petentei că urmează a fi invitată să depună documentația sine die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare a cererii respective.

Este adevărat că autoritatea publică prin adresa din 20 noiembrie 2009 și-a exprimat cel puțin verbal, voința în sensul soluționării favorabile a cererii de invitare a petentei să depună documentația, pe baza unei programări prealabile, însă, atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv de voința autorității administrative, care, în speță, va soluționa cererea în raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petițoinare al petentei este condiționată, în mod arbitrar, de către administrație. La pronunțarea prezentei decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2894 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.