ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 749 din 10 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. A constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință, a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și a obligat pârâtul să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 75 lei, în temeiul art. 274-276 C. proc.

civ. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din analiza prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 și a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, rezultă, fără echivoc, că examinarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităților pe care ea le implică, respectiv în speță, primirea cererii de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent, înaintarea cererii către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,soluționarea cererii etc. Or, a apreciat Curtea, reclamantul a formulat la data de 27 februarie 2009, cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, iar pârâtul nu i-a răspuns în sensul stabilirii unei date concrete.

Curtea a constatat că, în raport de exigențele prevederilor legale indicate anterior, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în condițiile existentei unor dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs paratul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea recursului se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al MAE ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui drept sau interes legitim. Justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii învederate de reclamant (programarea datei pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei) nu poate atrage condamnarea autorității administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile delictuale) sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăție) și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții (prezumat relativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului).

Corect este să menționăm că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător fată de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova. „Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata.

Pe de o parte, instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la stabilirea datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon.

Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Recurentul a mai susținut că, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 147/2008 ce a fost aprobată prin Legea nr. 171/2009 , la alin. (3) legiuitorul a înțeles a formaliza/norma situația de fapt ce se regăsește la unele secții și oficii consulare ale României în străinătate sub aspectul soluționării acelor situații în care numărul solicitanților este mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului. Astfel, legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30.000 de dosare,iar în baza de date a Secției Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 30.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei. În ceea ce privește eforturile M.A.E.

de a găsi soluții „de lege ferenda" menționează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, potrivit căreia, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățeniei din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române. În fine a arătat că determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie « civilă », ales a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. In cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - 27 februarie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. In consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 749 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.