ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1620 din 2 aprilie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să primească cererea

de redobândire a cetățeniei române și actele anexă în termen de 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a prezentei hotă țâri.

Totodată a obligat pârâtul să

plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 43 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că din analiza prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra

cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 și a prevederilor art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 21/1991, republicată, rezultă, fără echivoc, că examinarea

cererii reclamantului într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen

a tuturor activităților pe care ea le implică, respectiv în speță, primirea

cererii de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent,

înaintarea cererii către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului

Justiției,soluționarea cererii etc.

Or, a apreciat Curtea, reclamantul a

formulat la data de 26 septembrie 2006 cu revenire la data de 26 mai 2009,

cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

române, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, iar pârâtul nu

i-a răspuns în sensul stabilirii unei date concrete.

Curtea a constatat că, în raport de

exigențele prevederilor legale indicate anterior, răspunsul pârâtului la

solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în condițiile existentei unor

dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz

nejustificat de soluționare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al MAE ce a fost

comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta

încorporează un refuz nejustificat și, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi

considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui drept sau interes

legitim.

Justificarea refuzului îndeplinirii

operațiunii învederate de reclamant (programarea datei pentru depunerea cererii

de redobândire a cetățeniei) nu poate atrage condamnarea autorității administrative

solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile

delictuale) sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei

forme de vinovăție) și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții

(prezumat relativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, a constitui un

prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al

petiționarului).

Corect este să menționăm că, la data

prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel

satisfăcător fată de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a

Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de

intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada

când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări)

generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor

cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ

(cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar

care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică

stabilită și să primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază că

puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta

termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le

impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine

ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei

României în Republica Moldova.

„Termenul rezonabil" de

soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația

română de lege lata.

Pe de o parte, instanța nu avea nici

un temei legal pentru a obliga MAE la stabilirea datei de depunere a cererii în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, iar

sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu

admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii

(conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța

română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific

spațiului anglo-saxon.

Recurentul mai menționează că durata

acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene

a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile

expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a

cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin

limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor

oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Recurentul a mai susținut că, în

conformitate cu art. 12 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 147/2008 ce a fost aprobată prin Legea nr. 171/2009, la alin. (3)

legiuitorul a înțeles a formaliza/norma situația de fapt ce se regăsește la

unele secții și oficii consulare ale României în străinătate sub aspectul

soluționării acelor situații în care numărul solicitanților este mult mai mare

decât capacitatea de procesare a oficiului. Astfel, legiuitorul a stabilit că

numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu

consular nu poate depăși 30.000 de dosare, iar în baza de date a Secției

Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 30.000 de cereri de

programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei.

În ceea ce privește eforturile M.A.E.

de a găsi soluții „de lege ferenda" menționează că la data de 19 noiembrie

2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009

ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, potrivit căreia, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și

la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățeniei din cadrul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate

invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în

care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în

activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei

române.

În fine a arătat că determinarea

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în

funcție de toate circumstanțele relevante.

Examinând sentința recurată, în raport

cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată

că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita

aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată

în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să

soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior

arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în

care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea

termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare

stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Doctrina europeană a arătat că

noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global

și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă »,

dies

a quo

începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

In cauză, Înalta Curte apreciază că

intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - 26 septembrie 2006

cu revenire la data de 26 mai 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia

aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1620 din 2 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

10 mai 2011.