ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5674/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea

și obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române

împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

precum și la plata unor daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere

din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii

efective a cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a adresat Ambasadei României din Republica Moldova - Secția

Consulară cu o cerere scrisă de programare în vederea primirii cererii de redobândire

a cetățeniei române împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute

de lege, la data de 12 mai 2009, dar autoritatea publică pârâtă a refuzat să pună

în aplicare prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității

de soluționare a petițiilor.

A mai aratat că, după

aproximativ 6 luni de la data expedierii primei cereri, întrucât nu a primit răspuns

din partea pârâtului, s-a adresat cu o nouă cerere la data de 06 octombrie 2009,

iar pârâtul i-a comunicat că urmează să aștepte pentru depunerea cererii de redobândire

a cetățeniei române la o dată ulterioară, neprecizată, pe considerente ce țin de

organizarea internă a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Prin sentința nr. 1503

din 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.M., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de

a soluționa cererea reclamantei, a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei

în sensul primirii cererii de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele

necesare în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

a respins capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, ca neîntemeiat,

obligând pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru Cetățenie.

Se constată că potrivit

acestui text de lege, solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea

cetățeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând

în programarea pentru depunerea cererii și a documentelor necesare.

Din susținerile pârâtului,

prima instanță a reținut că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte

mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului,

dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamanților și nu pot constitui o justificare

pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii.

Prima instanță a reținut

că legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile

formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie, însă trecerea unui termen

de 10 luni de la data depunerii primei cereri (12 mai 2009) are drept consecință

imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr.

21/1991 și în consecință a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluția

cererea reclamantei.

În privința acordării

daunelor cominatorii solicitate de 100 RON/zi de întârziere, a avut în vedere împrejurarea

că pârâtul nu a avut o atitudine de pasivitate și a răspuns cererii reclamantei,

iar prin obligarea autorității publice de a rezolva cererea în sensul solicitat

de reclamantă se realizează o reparație morală îndestulătore.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că trecerea unui

termen de 10 luni de la data depunerii unei cereri are drept consecință imposibilitatea

reclamanților de a-și valorifica dreptul conform legii.

Totodată, a arătat că

stadiul procesării cererilor de redobândire a a ajuns la un nivel satisfăcător și

a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret

în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu

putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii

cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor

care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea

în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul

oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a

fost soluționată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc,

în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat

că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește

în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în

jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă stabilită

de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului,

ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține

formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de

a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce

modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

Contrar celor reținute de prima instanță, aceste birouri funcționează din moment

ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul este fondat.

motivelor de recurs invocate

Înalta Curte reține că

reclamanții s-au adresat în luna mai 2009 Secției Consulare a Ambasadei României

de la Chișinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de

Legea nr. 21/1996, și întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au

adresat cu o nouă cerere, cu același conținut.

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru Cetățenie.

Din analizarea textului

legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen

în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Așa fiind, erau incidente

prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg

la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie „civilă”,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speță, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai

2009) și data înregistrării acțiunii (13 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare

a garanției instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluționarea cauzei într-un

termen rezonabil.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat

o hotărâre netemeinică și nelegală.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1503 din 24 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.