ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1021 din 11

martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu

pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul prin S.C.A.R. să primească cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de cel mult 9 luni

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Totodată, instanța a dispus obligarea

pârâtului la plata a 2 lei cheltuieli dejucată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că reclamantul a depus în noiembrie 2008 la S.C.A.R. la Chișinău, o

cerere prin care solicita să fie programat pentru a putea depune cererea și

actele necesare redobândirii cetățeniei române.

A mai reținut instanța de fond că,

prin adresa nr. C2585 din 20 noiembrie 2008 i se comunică reclamantului că

există un număr foarte mare de solicitări, că ambasada dispune de spații

limitate pentru desfășurarea activității cu publicul, astfel încât reclamantul

va fi invitat pentru depunerea dosarului la o dată neprecizată.

Instanța de fond a arătat că aspectele

de ordin obiectiv invocate de către pârât nu sunt imputabile reclamantului și

nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a cererii acesteia, iar trecerea unui termen mai mare de un an de

la data depunerii cererii are drept consecință imposibilitatea reclamantului de

valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Evocând dispozițiile Legii nr. 21/1991

și ale art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr.

396 din 14 iunie 2002, instanța de fond a apreciat că adresa nr. 2585 din 20

noiembrie 2008 emisă de S.C.A.R. în Republica Moldova exprimă, de fapt, un

refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea 554/2004, prin amânarea, la un termen nedeterminat, a stabilirii

datei la care reclamanta să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire

a cetățeniei române.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că în cauză nu poate fi constatat refuzul

nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă S.C.A.R. la

Chișinău nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta

condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.

Recurentul-pârât a prezentat o

justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru

programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea

numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la S.C.A.R.

la Chișinău.

Autoritatea recurentă a mai precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., față de materialul

probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamantul

s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluționării solicitării

acesteia pentru o dată neprecizată.

Analizând conținutul adresei pârâtului

nr. C2585 din 20 noiembrie 2008, singurul răspuns primit de către

intimatul-reclamant la solicitarea de a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se

efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un

termen nedefinit.

Înalta Curte constată că atitudinea

pârâtului, materializată în conținutul adresei sus-menționate, este de natură

a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii

sale, fapt de natură a atrage incidența art. l din Legea nr. 554/2004, și de a

crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea

drepturilor intimatei - reclamante.

Față de acestea, Înalta Curte

apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor

instanței de fond.

Înalta Curte nu poate primi apărările

formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea

numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de

răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate

diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care

îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu

respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina

o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea

juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România

este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea

constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege,

orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă

semnificația „substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține recurentul.

În condițiile în care revine instanței

de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările

drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta

Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă

cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei

anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, înregistrarea cererii

de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât

apare ca lipsită de fundament.

La pronunțarea prezentei decizii,

instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, nefiind întemeiate

motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva

Sentinței nr. 1021 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 mai 2011.