ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să-i primească

cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen de maxim 30 de zile.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 17 decembrie 2006 s-a adresat cu o

primă cerere scrisă secției consulare a Ambasadei României din Chișinău, iar la

data de 24 iunie 2009 a formulat o nouă cerere prin care a solicitat să-i fie

comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire

a cetățeniei române, însă fără rezultat, apreciind astfel că îi este îngrădit

dreptul la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei

române la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova,fapt ce

lipsește de efecte juridice dispozițiile Legii 21/1991.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii, invocând numărul foarte mare de cereri și astfel se depășește puterea

de lucru a secției consulare a Ambasadei.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1939

din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea

formulată de reclamant, obligând pârâtul ca într-un termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a prezentei hotărâri să primească cererea de redobândire a cetățeniei

române.

3.Considertentele reținute

de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

prescrierii dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că Legea nr. 21/1991

nu prevede un termen special în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru

redobândirea cetățeniei române, însă nu devin incidente dispozițiile Legii contenciosului

administrativ, sub acest aspectul, ci ale art. 10 din Convenția europeană asupra

cetățeniei.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut,

în esență,

că reclamantul s-a adresat secției consulare a

Ambasadei României la Chișinău la data de 17 decembrie 2006 cu o cerere prin care

solicită să fie invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române și,

întrucât nu a primit răspuns, a revenit cu o nouă cerere înregistrată la data de

24 iunie 2009.

Așa fiind, prima instanță

a reținut că termenul de peste 3 ani, calculat de la data depunerii cererii și până

la momentul soluționării prezentei acțiuni are drept consecință imposibilitatea

reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991, acesta

neputând fi considerat un termen rezonabil de soluționare a cererii de redobândire

a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, amânarea

datei la care reclamantul va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei

române, se constituie astfel într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

4.Recursul declarat în

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele:

Potrivit jurisprudenței

europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și în cauză există

o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă

o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.

Prima instanță nu a avut

în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta

a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii

consulare.

Totodată, recurentul-pârât

a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător

și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret

în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu

putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii

cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor

care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea

în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul

oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a

fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc,

în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat

că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește

în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată înjurisprudența

CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă stabilită

de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului,

ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea

publică solicitată să

se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G 36/2009 ce modifică

și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele

vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale

aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale

pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român

în deblocarea situației.

În același context, recurentul

a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru

Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile

teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie

2010.

II Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Înalta Curte constată

că reclamantul s-a adresat în luna iunie 2009 secției consulare a Ambasadei României

de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de

Legea nr. 21/1996, și întrucât nu a primit răspuns, la data de 09 septembrie 2009

a introdus cererea de chemare în judecată.

Cât privește susținerea

reclamantului, în sensul că în luna decembrie 2006 s-a adresat cu aceeași solicitare

însa nu a primit răspuns, constată că nu s-a făcut dovada înregistrării acestei

cereri.

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Din analizarea textului

legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen

în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Așa fiind, erau incidente

prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg

la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speță, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii (iunie 2009)

și data înregistrării acțiunii (9 septembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare

a garanției instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, prima instanță pronunțând

o hotărâre nelegală și netemeinică.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1939 din 27 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamantul N.G., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai

2011.