ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea depusă la Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia

să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 22 octombrie 2006 s-a prezentat la Ambasada României

din Chișinău pentru a depune cerere de redobândire a cetățeniei române, cererea

sa de intenție nefiind urmată de programarea pentru depunerea efectivă a cererii

și a actelor necesare.

La cererea ulterioară

a reclamantului din data de 22 decembrie 2008, pârâtul nu a răspuns, încălcând dispozițiile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că reclamantul a

sesizat instanța după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, motivând, în esență, că cererea

reclamantului nu poate fi procesată, datorită numărului mare de astfel de cereri,

spațiului redus al secției consulare și numărului restrâns de funcționari.

Prin sentința civilă

nr. 1737 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Relativ la excepția prescripției

dreptului la acțiune instanța de fond a constatat că reclamantul a sesizat instanța

în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, calculat

de la data expirării termenului legal de soluționare a ultimei cereri, astfel că

excepția este neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei,

prima instanță a constatat că deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care

autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare sau de redobândire

a cetățeniei române, obligația pârâtului trebuie raportată la „termenul rezonabil”

statuat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen pe care pârâta nu l-a

respectat.

A considerat că pârâtul

nu poate imputa reclamantului greutățile legale și organizatorice privind înregistrarea

cererilor, acestea nefiind de natură să-l exonereze de răspundere pentru neîndeplinirea

obligațiilor de soluționare a cererilor în termen rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe.

În motivarea recursului,

pârâtul a criticat soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune, considerând că termenul trebuie calculat pentru fiecare cerere

în parte și că pentru prima cerere termenul de prescripție s-a împlinit.

Cu privire la soluția

primei instanțe prin care s-a admis acțiunea reclamantului, recurentul a considerat

că hotărârea este întemeiată pe o interpretare greșită a legii deoarece autoritatea

publică a soluționat cererea prin răspunsul pe care l-a trimis reclamantului, neputând

fi obligată să primească cererea reclamantului, în lipsa unei culpe administrative.

A apreciat că stabilirea

de către pârât a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire

a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat, că termenul rezonabil

trebuie determinat în funcție de toate circumstanțele relevante.

Examinând actele și lucrările

dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la critica

recurentului referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției

prescripției extintive a dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că intimatul

a formulat două cereri cu același conținut, dar, față de data formulării ultimei

cereri, înregistrată la 22 decembrie 2008, acțiunea a fost exercitată în termenul

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că

reclamantul S.A. s-a adresat în două rânduri (22 octombrie 2006 și 22 decembrie

2008) secției consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.

Reclamantul a primit un

răspuns (adresa din 9 ianaurie 2009) prin care i se comunică faptul că există un

mare număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că va fi invitat să depună

dosarul când va fi procesată cererea sa.

În raport cu conținutul

răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu

se poate reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric,

nu poate fi reținut.

Atâta vreme cât statul

român și-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română

foștilor cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care și-au

pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată

această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea reclamantului într-un

termen administrativ rezonabil.

Totodată, dificultățile

organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea

ce privește justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor reclamantului,

legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce privește rezolvarea

cererilor în funcție de volumul activității acestora, după cum în mod corect a reținut

și prima instanță.

Înalta Curte consideră

că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea

de către instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin

obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea reclamantului

față de cele ale altor persoane.

Persoanele îndreptățite,

aflate în aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de contencios

administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătorești

definitive și irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu față

de persoanele care nu s-au adresat justiției.

În ceea ce privește susținerea

recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul primit nu ar reprezenta

un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Atitudinea autorității

administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentația necesară

redobândirii cetățeniei, deși s-a scurs o perioadă de timp de aproape un an de la

data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluționării

cererii și anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul

său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991.

Refuzând să stabilească

termenul pentru depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei române,

realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voința

autorității administrative.

Așa fiind, în mod legal

și temeinic prima instanță a constatat existența refuzului nejustificat al pârâtului

de a soluția cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească, de îndată,

cererea de redobândire a cetățeniei române și actelor conexe.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1737 din

23 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2009.