ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Situația de fapt. La data de 22 septembrie 2006, reclamantul Ț.E. s-a prezentat personal la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, cu intenția de a depune o cerere de redobândire a cetățeniei române, formulată în temeiul art. 12 alin. (2) și art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, precum și documentația aferentă acestei cereri. Autoritățile consulare au refuzat primirea cererii cu motivul că în vederea depunerii acestei cereri, petentul trebuie să fie programat, urmând ca ulterior, în raport cu această programare, să fie invitat să își depună cererea. La data de 19 decembrie 2008 reclamantul Ț.E.

a revenit cu cereri adresate Ministerului Afacerilor Externe și Ambasadei României la Chișinău, prin care a solicitat din nou programarea sa în vederea depunerii cererii de dobândire a cetățeniei române. Prin răspunsul din 12 ianuarie 2009 Direcția Generală a Afacerilor Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe i-a comunicat reclamantului faptul că există un număr impresionant de astfel de cereri de programare și la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale, va fi invitat, poștal, să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, comunicându-i-se la acel moment și lista actelor necesare soluționării dosarului.

La data de 06 februarie 2009 petentul Ț.E., apreciind răspunsul primit ca fiind unul strict formal și astfel un refuz nejustificat, s-a adresat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerând instanței obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României la Chișinău să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române. 2. Apărările formulate de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2.1. Ca motiv de ordine publică, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru soluționarea cererii formulate în luna septembrie 2006, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Pe fondul cauzei, se invocă capacitatea limitată a secției consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău de a prelua dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei și astfel lipsa unei culpe administrative în rezolvarea cererii. Pârâtul consideră că reclamantul nu poate solicita rezolvarea „peste rând” a cererii sale, în sens contrar creându-se premisele unei discriminări în raport de persoanele care și-au exprimat anterior dorința de a redobândi cetățenia română. Se mai arată că prevederile Convenției Europene privind cetățenia nu se aplică decât persoanelor care domiciliază pe teritoriul României. Întreaga procedură de redobândire se subsumează dreptului suveran al statului iar adresa din 12 ianuarie 2009 nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

3. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 1727 din 22 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare și admițând cererea formulată de reclamantul Ț.E., a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului și l-a obligat pe pârât să stabilească o dată de primire a actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, motivată de depășirea termenelor reglementate de art. 11 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că în speță, reclamantul a solicitat să fie constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii în raport cu ultima cerere trimisă autorității publice, dat fiind că situația solicitată a fi rezolvată de către pârât atât în prima cerere, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată și la momentul formulării ultimei cereri.

Asupra fondului acțiunii, Curtea de Apel a reținut, în esență, faptul că deși pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a comunicat reclamantului răspunsul său în ceea ce privește invitarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, acesta este un răspuns de amânare a datei concrete privind invitarea reclamantului și care a fost transmis acestuia cu ignorarea celorlalte cereri scrise pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, în intervalul 22 septembrie 2006 – 19 decembrie 2008. Curtea a apreciat că trecerea unui termen de 2 ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă privind invitarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române (22 septembrie 2006) duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

4. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Instanța a interpretat greșit legea când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Recurentul consideră că nu are suport legal interpretarea instanței de fond potrivit căreia refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii a fost exprimat în anul 2008, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2009, cu respectarea termenului de 1 an. Prescripția extinctivă se impunea a fi admisă în raport de cererile din anul 2006, conform art. 11 alin. (1) lit. a) și nu lit. b) din Legea nr. 554/2004, cum greșit a aplicat instanța de fond.

Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se aplică în speță, deoarece nu ne aflăm în ipoteza unui act administrativ individual. 4.2. Instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii. Din probatoriul administrat rezultă că a existat un răspuns adresat solicitanților. Prin acest răspuns, reclamanții erau încunoștințați de faptul că cererea lor va fi soluționată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă. Instanța de fond a procedat greșit când a constatat imposibilitatea reclamanților de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Răspunsul recurentului nu încorporează un refuz și cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat nejustificat. Motivele obiective invocate reprezintă lipsa unei culpe administrative, iar motivarea instanței de fond nu face referire la răspunsul primit de reclamanți care nu reprezintă un refuz explicit și nejustificat. Termenul rezonabil invocat de instanța de fond nu se regăsește în legislația română de lege lata. Durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar aceasta nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită. II. Considerentele instanței de recurs.

Recursul este nefondat. 1. Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, nefiind întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Acțiunea nu este prescrisă, având în vedere că cererile formulate de reclamant au fost succesive și au avut același obiect. Din acest motiv nu este necesară separarea fiecărei cereri pentru a se calcula termenul de introducere a acțiunii în justiție în raport de data înregistrării acestora. Este suficient a se calcula acest termen față de ultima cerere înregistrată, iar aceasta nu contrazice motivarea instanței pe fondul pricinii, care face referire și la data formulării primei cereri. 2. Pe fondul cauzei, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu sunt fondate. Reclamantul a fost încunoștințat de recurentul-pârât că are posibilitatea să depună actele pentru redobândirea cetățeniei române, ce vor fi înaintate „de îndată” Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, la o dată ulterioară și neprecizată, în momentul în care urmau să fie procesate cererile similare depuse în aceeași perioadă. Un atare răspuns nu reprezintă o modalitate de rezolvare a cererii. Legea nr. 21/1991 conferă reclamantului dreptul de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române într-un moment lăsat la aprecierea acestuia, iar actele să fie comunicate „de îndată” autorității competente să le analizeze. Motivele administrative de ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii în soluționarea cererii din partea autorității pârâte.

Pentru a se lua o hotărâre în sensul admiterii acțiunii, nu este necesar decât a se constata perioada scursă de la data formulării cererii, precum și faptul că autoritatea pârâtă nu a adus vreo justificare întârzierii întemeiată pe dispoziții legale. Convenția Europeană asupra Cetățeniei nu face nicio distincție în raport de reședința petentului, astfel încât „termenul rezonabil” este pe deplin aplicabil. 3. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1727 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.