ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Situația de fapt.
La data de 22 septembrie
2006, reclamantul Ț.E. s-a prezentat personal la secția consulară a Ambasadei României
la Chișinău, cu intenția de a depune o cerere de redobândire a cetățeniei române,
formulată în temeiul art. 12 alin. (2) și art. 10
1
din Legea nr. 21/1991,
precum și documentația aferentă acestei cereri.
Autoritățile consulare
au refuzat primirea cererii cu motivul că în vederea depunerii acestei cereri, petentul
trebuie să fie programat, urmând ca ulterior, în raport cu această programare, să
fie invitat să își depună cererea.
La data de 19 decembrie
2008 reclamantul Ț.E. a revenit cu cereri adresate Ministerului Afacerilor Externe
și Ambasadei României la Chișinău, prin care a solicitat din nou programarea sa
în vederea depunerii cererii de dobândire a cetățeniei române.
Prin răspunsul din 12
ianuarie 2009 Direcția Generală a Afacerilor Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor
Externe i-a comunicat reclamantului faptul că există un număr impresionant de astfel
de cereri de programare și la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii
sale, va fi invitat, poștal, să depună cererea de redobândire a cetățeniei române,
comunicându-i-se la acel moment și lista actelor necesare soluționării dosarului.
La data de 06
februarie 2009 petentul Ț.E., apreciind răspunsul primit ca fiind unul strict formal
și astfel un refuz nejustificat, s-a adresat Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerând instanței obligarea pârâtului
Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României la Chișinău să-i
primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.
Apărările formulate
de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Prin întâmpinare, pârâtul
a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
2.1. Ca motiv de ordine
publică, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru soluționarea
cererii formulate în luna septembrie 2006, față de dispozițiile art. 11 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Pe fondul cauzei,
se invocă capacitatea limitată a secției consulare din cadrul Ambasadei României
la Chișinău de a prelua dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei
și astfel lipsa unei culpe administrative în rezolvarea cererii.
Pârâtul consideră că reclamantul
nu poate solicita rezolvarea „peste rând” a cererii sale, în sens contrar creându-se
premisele unei discriminări în raport de persoanele care și-au exprimat anterior
dorința de a redobândi cetățenia română.
Se mai arată că prevederile
Convenției Europene privind cetățenia nu se aplică decât persoanelor care domiciliază
pe teritoriul României.
Întreaga procedură de
redobândire se subsumează dreptului suveran al statului iar adresa din 12
ianuarie 2009 nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Soluția instanței de
fond.
Prin sentința civilă
nr. 1727 din 22 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune
invocată de pârât prin întâmpinare și admițând cererea formulată de reclamantul
Ț.E., a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului
și l-a obligat pe pârât să stabilească o dată de primire a actelor necesare redobândirii
cetățeniei române, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii
instanței.
Pentru a hotărî astfel,
Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește excepția
prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, motivată de depășirea
termenelor reglementate de art. 11 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 554/2004,
Curtea a apreciat că în speță, reclamantul a solicitat să fie constatat refuzul
nejustificat de soluționare a cererii în raport cu ultima cerere trimisă autorității
publice, dat fiind că situația solicitată a fi rezolvată de către pârât atât în
prima cerere, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată și la momentul
formulării ultimei cereri.
Asupra fondului acțiunii,
Curtea de Apel a reținut, în esență, faptul că deși pârâtul Ministerul Afacerilor
Externe a comunicat reclamantului răspunsul său în ceea ce privește invitarea acestuia
pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, acesta este un răspuns
de amânare a datei concrete privind invitarea reclamantului și care a fost transmis
acestuia cu ignorarea celorlalte cereri scrise pentru primirea cererii de redobândire
a cetățeniei române, în intervalul 22 septembrie 2006 – 19 decembrie 2008.
Curtea a apreciat că trecerea
unui termen de 2 ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă
privind invitarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei
române (22 septembrie 2006) duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica
drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile
art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentințe,
pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs pentru motivele prevăzute
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
4.1. Instanța a interpretat
greșit legea când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Recurentul consideră că
nu are suport legal interpretarea instanței de fond potrivit căreia refuzul pretins
nejustificat de soluționare a cererii a fost exprimat în anul 2008, iar acțiunea
a fost introdusă în anul 2009, cu respectarea termenului de 1 an.
Prescripția extinctivă
se impunea a fi admisă în raport de cererile din anul 2006, conform art. 11
alin. (1) lit. a) și nu lit. b) din Legea nr. 554/2004, cum greșit a aplicat instanța
de fond.
Dispozițiile art. 11
alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se aplică în
speță, deoarece nu ne aflăm în ipoteza unui act administrativ individual.
4.2. Instanța a pronunțat
o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii.
Din probatoriul administrat
rezultă că a existat un răspuns adresat solicitanților. Prin acest răspuns, reclamanții
erau încunoștințați de faptul că cererea lor va fi soluționată favorabil la momentul
în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse
în aceeași perioadă.
Instanța de fond a procedat
greșit când a constatat imposibilitatea reclamanților de valorificare a dreptului
prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Răspunsul recurentului
nu încorporează un refuz și cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat nejustificat.
Motivele obiective invocate
reprezintă lipsa unei culpe administrative, iar motivarea instanței de fond nu face
referire la răspunsul primit de reclamanți care nu reprezintă un refuz explicit
și nejustificat.
Termenul rezonabil invocat
de instanța de fond nu se regăsește în legislația română de lege lata.
Durata termenului rezonabil
a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar aceasta
nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții
sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
Excepția prescripției
dreptului la acțiune a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, nefiind
întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acțiunea nu este prescrisă,
având în vedere că cererile formulate de reclamant au fost succesive și au avut
același obiect.
Din acest motiv nu este
necesară separarea fiecărei cereri pentru a se calcula termenul de introducere a
acțiunii în justiție în raport de data înregistrării acestora.
Este suficient a se calcula
acest termen față de ultima cerere înregistrată, iar aceasta nu contrazice motivarea
instanței pe fondul pricinii, care face referire și la data formulării primei cereri.
Pe fondul cauzei, motivele
de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.
Reclamantul a fost încunoștințat
de recurentul-pârât că are posibilitatea să depună actele pentru redobândirea cetățeniei
române, ce vor fi înaintate „de îndată” Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,
la o dată ulterioară și neprecizată, în momentul în care urmau să fie procesate
cererile similare depuse în aceeași perioadă.
Un atare răspuns nu reprezintă
o modalitate de rezolvare a cererii.
Legea nr. 21/1991 conferă
reclamantului dreptul de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române într-un
moment lăsat la aprecierea acestuia, iar actele să fie comunicate „de îndată” autorității
competente să le analizeze.
Motivele administrative
de ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii
în soluționarea cererii din partea autorității pârâte.
Pentru a se lua o hotărâre
în sensul admiterii acțiunii, nu este necesar decât a se constata perioada scursă
de la data formulării cererii, precum și faptul că autoritatea pârâtă nu a adus
vreo justificare întârzierii întemeiată pe dispoziții legale.
Convenția Europeană asupra
Cetățeniei nu face nicio distincție în raport de reședința petentului, astfel încât
„termenul rezonabil” este pe deplin aplicabil.
În consecință, în temeiul
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,
modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1727 din 22 aprilie
2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 noiembrie 2009.