ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4827/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta C.L. a solicitat obligarea pârâtului M.A.E. să-i primească cererea și actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19 septembrie 2006 a depus la ambasada României din Chișinău o cerere de intenție pentru redobândirea cetățeniei, însă nu a fost programată pentru depunerea efectivă a cererii. A mai arătat reclamanta că la data de 01 decembrie 2008 a mai solicitat ambasadei programarea pentru depunerea cererii, primind un răspuns formal.

Pârâtul prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că reclamanta a sesizat instanța cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea depusă la data de 19 septembrie 2006. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că nu poate procesa cererea reclamantei cu prioritate față de alte cereri, depuse anterior, iar personalul din cadrul secției consulare a Ambasadei României la Chișinău este subdimensionat in raport cu numărul cererilor existente în lucru. Prin sentința civilă nr. 1100 din 17 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.L. și a obligat pârâtul să primească cererea și actele acesteia necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că excepția invocată este nefondată, întrucât prin cererea formulată la data de 01 decembrie 2008 reclamanta a solicitat primirea, de către ambasadă, a documentației necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar prin răspunsul formulat la data de 08 decembrie 2008 i-a fost refuzată soluționarea acestei cereri. Pe fond s-a constatat că pârâtul nu a dovedit în niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu capacitatea de procesare a acestora și prin urmare nu poate reține această apărare.

Chiar dacă situația invocată de pârât ar fi reală, instanța a constatat o atitudine inexplicabilă de pasivitate din partea acestei autorități, care nu a întreprins niciun demers pentru remedierea sau cel puțin atenuarea problemelor și care nu pare să observe că prin această atitudine împiedică Statul Român să-și îndeplinească obligația de examinare a cererilor, obligație asumată prin Legea nr. 21/1991. Prin urmare, instanța de fond a constatat că refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantei are caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere, încadrându-se în ipoteza art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărârii pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs recurentul-pârât aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - instanța a interpretat greșit legea când a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune avându-se în vedere faptul că în lipsa unui răspuns la cererea formulată în luna septembrie 2006, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea este prescrisă. - se susține că în mod greșit a fost reținut refuzul său de soluționare a cererii reclamantei ca având caracter nejustificat, conform art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004 întrucât răspunsul primit de reclamantă nu încorporează un refuz nejustificat de soluționare a cererii de depunere a dosarului pentru redobândirea cetățeniei.

Trecerea timpului nu poate fi asimilată refuzului nejustificat deoarece trebuie avut în vedere factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt, cât timp legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30 de mii de dosare. Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat a se constata lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006 și refuzul nejustificat al pârâtului din 8 decembrie 2008 în raport de o altă cerere din 1 decembrie 2008. După cum se constată la dosarul cauzei nu a fost făcută dovada existenței vreunei cereri în luna septembrie 2006 sau la 1 decembrie 2008. Instanța de fond a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de cererea menționată ca fiind datată 19 septembrie 2006 fără ca aceasta să fie depusă la dosarul cauzei. De asemenea, soluționarea cererii având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte în raport de cele învederate de reclamantă a avut loc fără a se regăsi la dosar înscrisurile care să facă dovada cererii din 1 decembrie 2008. Prin urmare, instanța a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. în sensul că nu a dispus administrarea probelor respectiv depunerea înscrisurilor în raport de care urma să soluționeze atât excepția invocată de recurentul-pârât cât și cererea dedusă judecății. Prima instanță avea obligația să stabilească cadrul procesual în raport de înscrisurile doveditoare, ori cauza a fost soluționată în lipsa unor astfel de înscrisuri invocate chiar în cererea de chemare în judecată. Pentru aceste considerente se apreciază că în interesul unei bune administrări a justiției se impune casarea hotărârii recurate în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce vor fi pe deplin stabilite în raport de înscrisurile invocate, necesare pentru soluționarea cauzei.

Avându-se în vedere considerentele expuse cât și prevederile art. 312 alin. (1) teza I coroborate cu dispozițiile art. 313, 314 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi analizate toate motivele și apărările părților în raport de probele ce se vor administra în cauză, pentru pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 1100 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.