ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4827/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, reclamanta C.L. a solicitat obligarea pârâtului M.A.E. să-i

primească cererea și actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 19 septembrie 2006 a depus la ambasada

României din Chișinău o cerere de intenție pentru redobândirea cetățeniei, însă

nu a fost programată pentru depunerea efectivă a cererii.

A mai arătat reclamanta că

la data de 01 decembrie 2008 a mai solicitat ambasadei programarea pentru

depunerea cererii, primind un răspuns formal.

Pârâtul prin întâmpinare, a

invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că reclamanta a

sesizat instanța cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea

nr. 554/2004, în raport cu cererea depusă la data de 19 septembrie 2006.

Pe fondul cauzei, pârâtul a

susținut că nu poate procesa cererea reclamantei cu prioritate față de alte

cereri, depuse anterior, iar personalul din cadrul secției consulare a Ambasadei

României la Chișinău este subdimensionat in raport cu numărul cererilor

existente în lucru.

Prin sentința civilă nr. 1100

din 17 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.L. și a obligat pârâtul

să primească cererea și actele acesteia necesare soluționării cererii de redobândire

a cetățeniei române.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că excepția invocată este

nefondată, întrucât prin cererea formulată la data de 01 decembrie 2008

reclamanta a solicitat primirea, de către ambasadă, a documentației necesare

pentru redobândirea cetățeniei române, iar prin răspunsul formulat la data de

08 decembrie 2008 i-a fost refuzată soluționarea acestei cereri.

Pe fond s-a constatat că

pârâtul nu a dovedit în niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori

de intenție în raport cu capacitatea de procesare a acestora și prin urmare nu

poate reține această apărare. Chiar dacă situația invocată de pârât ar fi

reală, instanța a constatat o atitudine inexplicabilă de pasivitate din partea

acestei autorități, care nu a întreprins niciun demers pentru remedierea sau

cel puțin atenuarea problemelor și care nu pare să observe că prin această

atitudine împiedică Statul Român să-și îndeplinească obligația de examinare a

cererilor, obligație asumată prin Legea nr. 21/1991.

Prin urmare, instanța de

fond a constatat că refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantei are

caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere, încadrându-se în

ipoteza art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărârii

pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs

recurentul-pârât aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- instanța a interpretat

greșit legea când a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la

acțiune avându-se în vedere faptul că în lipsa unui răspuns la cererea

formulată în luna septembrie 2006, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) și alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea este prescrisă.

- se susține că în mod

greșit a fost reținut refuzul său de soluționare a cererii reclamantei ca având

caracter nejustificat, conform art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004

întrucât răspunsul primit de reclamantă nu încorporează un refuz nejustificat

de soluționare a cererii de depunere a dosarului pentru redobândirea

cetățeniei. Trecerea timpului nu poate fi asimilată refuzului nejustificat

deoarece trebuie avut în vedere factorul obiectiv al imposibilității

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor

solicitări într-un termen cât mai scurt, cât timp legiuitorul a stabilit că

numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu

consular nu poate depăși 30 de mii de dosare.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există

la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Așa cum rezultă din cererea

de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat a se constata lipsa unui

răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006 și refuzul nejustificat al

pârâtului din 8 decembrie 2008 în raport de o altă cerere din 1 decembrie 2008.

După cum se constată la

dosarul cauzei nu a fost făcută dovada existenței vreunei cereri în luna

septembrie 2006 sau la 1 decembrie 2008.

Instanța de fond a analizat

excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de cererea menționată ca

fiind datată 19 septembrie 2006 fără ca aceasta să fie depusă la dosarul

cauzei.

De asemenea, soluționarea

cererii având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorității

pârâte în raport de cele învederate de reclamantă a avut loc fără a se regăsi

la dosar înscrisurile care să facă dovada cererii din 1 decembrie 2008.

Prin urmare, instanța a

nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul că nu a

dispus administrarea probelor respectiv depunerea înscrisurilor în raport de

care urma să soluționeze atât excepția invocată de recurentul-pârât cât și

cererea dedusă judecății.

Prima instanță avea

obligația să stabilească cadrul procesual în raport de înscrisurile

doveditoare, ori cauza a fost soluționată în lipsa unor astfel de înscrisuri

invocate chiar în cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente

se apreciază că în interesul unei bune administrări a justiției se impune

casarea hotărârii recurate în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări

de fapt ce vor fi pe deplin stabilite în raport de înscrisurile invocate,

necesare pentru soluționarea cauzei.

Avându-se în vedere

considerentele expuse cât și prevederile art. 312 alin. (1) teza I coroborate

cu dispozițiile art. 313, 314 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

cu modificările și completările ulterioare, se va casa sentința recurată și se

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi analizate

toate motivele și apărările părților în raport de probele ce se vor administra

în cauză, pentru pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 1100 din 17 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.