ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5015/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1820 din 29 aprilie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIIl-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de

pârât, a admis în parte cererea reclamantului D.M., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatând refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind programarea datei

pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. Totodată a

obligat pe pârât să stabilească data de depunere de către reclamant a cererii

de redobândire a cetățeniei române și a respins cererea reclamantului privind

plata daunelor morale, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția

prescripției, aceasta nu este întemeiată, având în vedere că sesizarea

instanței – 19 februarie 2009 – a avut loc în cadrul termenului de 6 luni,

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să

curgă de la expirarea termenului legal de soluționare a ultimei cereri, care a

fost înregistrată pe data de 19 ianuarie 2009.

Pe fondul cauzei, a

reținut prima instanță că, dispozițiile Legii cetățeniei române nr. 21/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen în

care autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, iar existenta unui număr de 360.000 de

persoane care și-au manifestat intenția de depunere a cererilor, precum și

capacitatea limitată a Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău de a

procesa dosarele cuprinzând cererile și actele doveditoare privind acordarea

sau redobândirea cetățeniei române, conduc la concluzia imposibilității

obiective de aplicare a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din

Legea nr. 554/2004.

A mai constatat prima

instanță că, în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de

înregistrare a cererilor, îi revine instanței judecătorești obligația de a

exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative

pentru asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale consfințite de

Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru realizarea

acestui scop, a apreciat prima instanță că omisiunea legiuitorului poate fi

complinită prin raportare la „termenul rezonabil” statuat de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esențială a

dreptului prevăzut de art. 6 din Convenție, anume dreptul la un proces

echitabil.

În acest context,

instanța de fond a constatat că de la data depunerii primei cereri (16

octombrie 2006) și până la data sesizării instanței (19 februarie 2009),

raportat la cerința impusă de legiuitor în sensul ca aceste cereri să fie

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, a trecut mai mult de 1 an de

zile, nefiind respectat termenul rezonabil de către autoritatea pârâtă.

În ceea ce privește

cererea privind acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că aceasta

nu este întemeiată, având în vedere că reclamantul nu a administrat probatorii

în dovedirea prejudiciului moral pretins a fi cauzat, reclamantul nemaistăruind

în soluționarea acestei cereri.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat în esență: că nu este un caz de refuz nejustificat, întrucât

Ministerul Afacerilor Externe a emis un răspuns, prin care îi încunoștinta că

cererea lor va fi rezolvată favorabil la momentul în care urmau să fie

procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni; că Ministerul

Afacerilor Externe a recunoscut reclamanților realizarea dreptului legal, dar

s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a procesa solicitările, mai ales având

în vedere faptul că Secția consulară există într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român.

Recurentul a invocat

excepția prescrierii dreptului la acțiune față de dispozițiile art. 11 alin.

(1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, referitor la cererea formulată în luna

octombrie 2006.

În ce privește

cererile formulate în anul 2008 și 2009, recurentul a arătat că acțiunea nu este

întemeiată, întrucât nu s-a împlinit termenul rezonabil, apreciat de instanță

ca fiind de 6 luni.

Verificând cauza în

funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.

Referitor la

prescripția dreptului la acțiune, raportat la cererea depusă de reclamanți în

luna octombrie 2006, Curtea constată că solicitarea recurentului este

neîntemeiată.

În conținutul Legii

nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres față de care petenții să-și poată

valorifica dreptul la acțiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului pentru

nerezolvarea petiției, iar prin invocarea acesteia de către intimat (a propriei

culpe), reclamantul nu poate fi sancționat prin considerarea ca prescrisă a

acțiunii pe care au formulat-o în justiție. De altfel, reclamantul a stăruit în

demersul lui revenind cu două cereri similare la datele de 03 decembrie 2008 și

de 19 ianuarie 2009, iar răspunsurile pârâtului în sensul că reclamantul va fi

invitat prin poștă să depună cererile de redobândire a cetățeniei române nu

reprezintă o rezolvare a petiției formulate de intimat.

Prin răspunsurile și

prin atitudinea pârâtului s-a realizat restricționarea, fără temei legal, a

dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru considerentele care țin

de organizarea administrativă a serviciului din Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău.

În speță este vorba

de fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a fost

refuzat reclamantului, prin aceasta fiind vătămat în drepturile lui conform

art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă Legea nr.

21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în

intervalul căruia pârâtul să soluționeze cererea reclamanților, nu înseamnă că

ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluționarea cererii

reclamantului, care tinde să-și valorifice drepturile conferite de Legea nr.

21/1991.

Prin atitudinea sa

recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din

Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind redobândirea cetățeniei.

Pentru considerentele

expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de

casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

În baza art. 274 C.

proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului 500 RON cheltuieli

de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1820

din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentul-pârât la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2009.