ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1456 din 3 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune, invocată de pârât, a admis în

parte cererea

reclamanților T.M., T.S. și T.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, obligând pe pârât să primească de îndată cererile

reclamanților de redobândire a cetățeniei române și actele anexate. A respins

cererea reclamanților de obligare a pârâtului la comunicarea către reclamanți a

actelor ce trebuie anexate la cererea pentru redobândirea cetățeniei române și

cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400 RON daune morale ca

neîntemeiate.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția

prescripției, aceasta nu este întemeiată, având în vedere că sesizarea

instanței – 20 ianuarie 2009 - a avut loc în cadrul termenului de 6 luni,

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr, 554/2004, termen care a început să

curgă de la expirarea termenului legal de soluționare a ultimei cereri, care a

fost înregistrată pe data de 08 ianuarie 2009.

Pe fondul

cauzei, a reținut prima instanță că, dispozițiile Legii cetățeniei române nr.

21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un

termen în care autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de

acordare sau redobândire a cetățeniei române, iar existența unui număr de

360.000 de persoane care și-au manifestat intenția de depunere a cererilor, precum

și capacitatea limitată a Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău

de a procesa dosarele cuprinzând cererile și actele doveditoare privind

acordarea sau redobândirea cetățeniei române, conduc la concluzia

imposibilității obiective de aplicare a termenului de 30 de zile prevăzut de

art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

A mai

constatat prima instanță că, în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la

termenul de înregistrare a cererilor, îi revine instanței judecătorești

obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității

administrative pentru asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale

consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Pentru

realizarea acestui scop, a apreciat prima instanță că omisiunea legiuitorului

poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil" statuat de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă

esențială a dreptului prevăzut de art. 6 din Convenție, anume dreptul la un

proces echitabil.

În

acest

context, instanța de fond a constatat că de la data depunerii primei cereri (13

octombrie 2006) și până la data sesizării instanței (20 ianuarie 2009),

raportat la cerința impusă de legiuitor în sensul ca aceste cereri să fie

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, a trecut mai

mult de 1

an de zile, nefiind respectat termenul rezonabil de către autoritatea pârâtă.

În

ceea ce

privește cererea privind acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut

că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că reclamanții nu au administrat

probatorii în dovedirea prejudiciului moral pretins a fi cauzat, reclamantul

nemaistăruind în soluționarea acestei cereri.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea

recursului s-a arătat în esență: că nu este un caz de refuz nejustificat,

întrucât Ministerul Afacerilor Externe a emis reclamanților un răspuns, prin

care îi încunoștința că cererea lor va fi rezolvată favorabil la momentul în

care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni; că

Ministerul Afacerilor Externe a recunoscut reclamanților realizarea dreptului

legal dar s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a procesa solicitările, mai ales

având în vedere faptul că secția consulară există într-un teritoriu ce nu se

află sub suveranitatea statului român.

Recurentul

a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune față de dispozițiile art.

11 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, referitor la cererea

formulată în luna octombrie 2006.

În

ce

privește cererile formulate în anul 2008 și 2009, recurentul a arătat că

acțiunea nu este întemeiată, întrucât nu s-a împlinit termenul rezonabil,

apreciat de instanță ca fiind de 6 luni.

Verificând

cauza în funcție de motivarea recursului și având în

vedere

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este

legală și temeinică.

Referitor

la prescripția dreptului la acțiune, raportat la cererea depusă de reclamanți

în luna octombrie 2006, Curtea constată că solicitarea recurentului este

neîntemeiată.

În

conținutul

Legii nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres față de care petenții să-și

poată valorifica dreptul la acțiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului

pentru nerezolvarea petiției iar prin invocarea acesteia de către recurent (a

propriei culpe), reclamanții nu pot fi sancționați prin considerarea ca

prescrisă a acțiunii pe care au formulat-o în justiție. De altfel, reclamanții

au stăruit în demersul lor revenind cu două cereri similare la datele de 08

decembrie 2008 și de 9 ianuarie 2009 iar răspunsurile pârâtului în sensul că

reclamanții vor fi invitați prin poștă să depună cererile de redobândire a

cetățeniei române nu reprezintă o rezolvare a petițiilor formulate de intimați.

Prin

răspunsurile și prin atitudinea pârâtului s-a realizat restricționarea, fără

temei legal, a dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru

considerentele care țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

În

speță este

vorba de fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a

fost refuzat reclamantului, prin aceasta fiind vătămat în drepturile lui

conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă

Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen

în intervalul căruia pârâtul să soluționeze cererea reclamanților, nu înseamnă

că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluționarea

cererilor reclamanților, care tind să-și valorifice drepturile conferite de

Legea nr. 21/1991.

Prin

atitudinea sa recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de

art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra

cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare

stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind redobândirea cetățeniei.

Pentru

considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile

nr. 1456 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.