ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5346/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea depusă la Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamantul M.V. a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia

să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și să plătească

daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 15 septembrie 2006 s-a prezentat la Ambasada

României din Chișinău pentru a depune cerere de redobândire a cetățeniei române,

cererea sa de intenție nefiind urmată de programarea pentru depunerea efectivă a

cererii și a actelor necesare.

La cererile ulterioare

ale reclamantului (13 octombrie 2008 și 7 ianuarie 2009) pârâtul a răspuns că datorită

numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate, reclamantul va fi programat

pentru depunerea cererii, angajament pe care pârâtul nu l-a respectat, încălcând

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că reclamantul a

sesizat instanța după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, motivând, în esență, că cererea

reclamantului nu poate fi procesată, datorită numărului mare de astfel de cereri,

spațiului redus al secției consulare și numărului restrâns de funcționari.

Prin sentința civilă

nr. 1345 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

De asemenea, a respins

capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În legătură cu excepția

prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a constatat că reclamantul a

sesizat instanța în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii,

astfel că excepția este nefondată.

În ceea ce privește fondul

cauzei, prima instanță a constatat că pârâtul nu a dovedit afirmațiile privind dezechilibrul

dintre numărul de cereri și capacitatea autorității de procesare a acestora și a

observat că pârâtul a demonstrat o atitudine inexplicabilă de pasivitate, în sensul

că nu a întreprins niciun demers pentru îndeplinirea obligației asumate de statul

român prin Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe.

În motivarea recursului,

pârâtul a criticat soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune, considerând că termenul trebuie calculat pentru fiecare cerere

în parte și că pentru prima cerere termenul de prescripție s-a împlinit.

Cu privire la soluția

primei instanțe prin care s-a admis acțiunea reclamantului, recurentul a considerat

că hotărârea este întemeiată pe o interpretare greșită a legii deoarece autoritatea

publică a soluționat cererea prin răspunsul pe care l-a trimis reclamantului, neputând

fi obligată să primească cererea reclamantului, în lipsa unei culpe administrative.

A apreciat că stabilirea

de către pârât a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire

a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că termenul rezonabil

trebuie determinat în funcție de toate circumstanțele relevante.

Prin întâmpinare, intimatul

reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței

civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A menționat că nu se poate

restricționa, fără temei, dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru considerentele

ce țin de organizarea administrativă a autorității publice, înregistrarea fiind

doar prima etapă a procesului de redobândire a cetățeniei.

Examinând actele și lucrările

dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la critica

recurentului referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției

prescripției extintive a dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că intimatul

a formulat trei cereri cu același conținut, dar, față de data formulării ultimelor

două, înregistrate la 13 octombrie 2008, respectiv 07 ianuarie 2009, acțiunea a

fost exercitată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că

reclamantul M.V. s-a adresat în trei rânduri (15 septembrie 2006, 13 octombrie 2008

și 7 ianaurie 2009) secției consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.

Reclamantul a primit un

răspuns prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire

a cetățeniei române și că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea

sa.

În raport cu conținutul

răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu

se poate reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric,

nu poate fi reținut.

Atâta vreme cât statul

român și-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română

foștilor cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care și-au

pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată

această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea reclamantului într-un

termen administrativ rezonabil.

Totodată, dificultățile

organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea

ce privește justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor reclamantului,

legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce privește rezolvarea

cererilor în funcție de volumul activității acestora, după cum în mod corect a reținut

și prima instanță.

Înalta Curte consideră

că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea

de către instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin

obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea reclamantului

față de cele ale altor persoane.

Persoanele îndreptățite,

aflate în aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de contencios

administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătorești

definitive și irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu față

de persoanele care nu s-au adresat justiției.

În ceea ce privește susținerea

recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul primit nu ar reprezenta

un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Atitudinea autorității

administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentația necesară

redobândirii cetățeniei, deși s-a scurs o perioadă de timp de aproape un an de la

data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluționării

cererii și anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul

său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991.

Refuzând să stabilească

termenul pentru depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei române,

realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voința

autorității administrative.

Așa fiind, în mod legal

și temeinic prima instanță a constatat existența refuzului nejustificat al pârâtului

de a soluția cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească, de îndată,

cererea de redobândire a cetățeniei române și actelor conexe.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1345 din

31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească

intimatului M.V. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2009.