ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5346/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea depusă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamantul M.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și să plătească daune morale în cuantum de 1.000 RON. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 15 septembrie 2006 s-a prezentat la Ambasada României din Chișinău pentru a depune cerere de redobândire a cetățeniei române, cererea sa de intenție nefiind urmată de programarea pentru depunerea efectivă a cererii și a actelor necesare.

La cererile ulterioare ale reclamantului (13 octombrie 2008 și 7 ianuarie 2009) pârâtul a răspuns că datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate, reclamantul va fi programat pentru depunerea cererii, angajament pe care pârâtul nu l-a respectat, încălcând dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că reclamantul a sesizat instanța după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, motivând, în esență, că cererea reclamantului nu poate fi procesată, datorită numărului mare de astfel de cereri, spațiului redus al secției consulare și numărului restrâns de funcționari.

Prin sentința civilă nr. 1345 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române. De asemenea, a respins capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a constatat că reclamantul a sesizat instanța în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, astfel că excepția este nefondată.

În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a constatat că pârâtul nu a dovedit afirmațiile privind dezechilibrul dintre numărul de cereri și capacitatea autorității de procesare a acestora și a observat că pârâtul a demonstrat o atitudine inexplicabilă de pasivitate, în sensul că nu a întreprins niciun demers pentru îndeplinirea obligației asumate de statul român prin Legea nr. 21/1991. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe. În motivarea recursului, pârâtul a criticat soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că termenul trebuie calculat pentru fiecare cerere în parte și că pentru prima cerere termenul de prescripție s-a împlinit.

Cu privire la soluția primei instanțe prin care s-a admis acțiunea reclamantului, recurentul a considerat că hotărârea este întemeiată pe o interpretare greșită a legii deoarece autoritatea publică a soluționat cererea prin răspunsul pe care l-a trimis reclamantului, neputând fi obligată să primească cererea reclamantului, în lipsa unei culpe administrative. A apreciat că stabilirea de către pârât a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că termenul rezonabil trebuie determinat în funcție de toate circumstanțele relevante. Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A menționat că nu se poate restricționa, fără temei, dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru considerentele ce țin de organizarea administrativă a autorității publice, înregistrarea fiind doar prima etapă a procesului de redobândire a cetățeniei. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente: Cu privire la critica recurentului referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției extintive a dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că intimatul a formulat trei cereri cu același conținut, dar, față de data formulării ultimelor două, înregistrate la 13 octombrie 2008, respectiv 07 ianuarie 2009, acțiunea a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului, Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că reclamantul M.V. s-a adresat în trei rânduri (15 septembrie 2006, 13 octombrie 2008 și 7 ianaurie 2009) secției consulare a Ambasadei României din Republica Moldova. Reclamantul a primit un răspuns prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa. În raport cu conținutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric, nu poate fi reținut.

Atâta vreme cât statul român și-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română foștilor cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care și-au pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil. Totodată, dificultățile organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea ce privește justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce privește rezolvarea cererilor în funcție de volumul activității acestora, după cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Înalta Curte consideră că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea reclamantului față de cele ale altor persoane. Persoanele îndreptățite, aflate în aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu față de persoanele care nu s-au adresat justiției. În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Atitudinea autorității administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentația necesară redobândirii cetățeniei, deși s-a scurs o perioadă de timp de aproape un an de la data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluționării cererii și anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991. Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voința autorității administrative.

Așa fiind, în mod legal și temeinic prima instanță a constatat existența refuzului nejustificat al pârâtului de a soluția cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetățeniei române și actelor conexe. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1345 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului M.V. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.