ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul A.V. a chemat în

judecată pârâtul M.A.E., solicitând să se constate refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea sa privind primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință, obligarea pârâtului

să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, de îndată, să fie

obligat pârâtul la daune morale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea acțiunii a arătat că pe

data de 14 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă pârâtului, solicitându-i

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, dar nu a primit nici un

răspuns.

Ulterior, la data de 30 aprilie 2009

a revenit cu o nouă cerere către pârât cu rugămintea de a înainta cererea sa

către secția consulară a ambasadei României la Chișinău, prin care a solicitat să fie invitat pentru depunerea cererii.

La data de 5 mai 2009 D.G.A.C. din

cadrul M.A.E., i-a comunicat faptul că există un număr foarte mare de

solicitări, astfel încât la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii

sale va fi invitat poștal să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune față de dispozițiile art.

11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data introducerii acțiunii fiind

împlinit termenul de 6 luni care curge de la data când s-a împlinit intervalul

legal de răspuns pentru prima cerere, respectiv data de 14 octombrie 2006.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3.514 din 27

octombrie 2009 a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis

excepția netimbrării capătului de cerere privitor la daune morale și a admis în

parte acțiunea reclamantului, în sensul obligării pârâtului să primească de

îndată cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a obligat pârâtul la plata

către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri, 14 septembrie 2006 și data soluționării prezentei acțiuni nu poate fi

considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legale ce reglementează

această materie și practicii C.E.D.O.

Cu privire la cererea de acordare a

daunelor morale s-a reținut că reclamantul nu a timbrat acest capăt de cerere,

pe care îl va anula ca netimbrat.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâtul M.A.E.

Recurentul a susținut, în esență, că

nu poate fi pus semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a

refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe

teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de

redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai

scurt.

În lipsa unei culpe administrative,

susține recurentul, instituția sa nu poate fi obligată, în baza legii

contenciosului administrativ să schimbe ordinea cronologică stabilită și să

primească cererea reclamantului.

S-a mai susținut că singurele

elemente care se impuneau a fi cercetate de către instanță erau acelea de a

verifica emiterea unui răspuns al autorității publice în termen de 30 de zile

de la data primirii cererii și faptul ca aceasta să nu încorporeze un refuz

explicit.

Pe de altă parte, susține

recurentul, întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează

dreptului suveran al statului de analiza aceste cereri, raportat la condițiile

obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Recurentul invocă motivul referitor

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea,

și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de

Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul

acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice

trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri, septembrie 2006, revenirea cu cea de-a doua cerere în 2009 și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare

a ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care

guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, rezultă că răspunsul

primit de intimat în luna mai 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen

nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la anularea ca netimbrat a

capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, urmează să se constate

că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute

de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1992.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E.

împotriva sentinței civile nr. 3514 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 aprilie 2010.