ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții B.V. și B.E. au chemat

în judecată M.A.E. solicitând:

1) să se constate refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind

primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane și, pe cale de consecință,

să fie obligat să le primească cererile de redobândire a cetățeniei române de

îndată;

2) să fie obligat pârâtul să le

acorde daune morale în cuantum de 1.000 lei.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că pe data de 29 septembrie 2006 s-au adresat cu o primă cerere secției consulare

a ambasadei României din Chișinău, instituție competentă conform Legii

cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și republicată, să primească cererile

de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților (foști cetățeni

români și descendenții acestora până la gradul II) care au domiciliul în R.

Moldova.

Au mai arătat că în luna septembrie

2006 s-au prezentat personal la secția consulară a ambasadei României din R.

Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la

dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia și i s-a comunicat să facă o

cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire,

pentru a fi invitat să depună această cerere de redobândire împreună cu actele

care demonstrează că îndeplinește condițiile legale pentru a depune această

cerere.

La data de 30 martie 2009 au

formulat o nouă cerere, însă, până în momentul introducerii acțiunii nu a

primit nici un răspuns.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3.466 din

23 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea reclamanților B.V. și B.E.,

constatând refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererilor

reclamanților.

Totodată a obligat pârâtul să le

primească de îndată cererile de redobândire a cetățeniei române, cu cheltuieli

de judecată către reclamanți, în cuantum de 104,3 lei.

De asemenea, a dispus respingerea

cererii reclamanților, privind plata daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România

prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr.

490 din 9 iulie 2002.

Având în vedere totuși volumul de

activitate al pârâtului care are de înregistrat și de soluționat multe asemenea

cereri, Curtea consideră că există un caz fortuit care a împiedicat pe pârât

să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege, astfel încât va respinge ca

neîntemeiată cererea reclamanților privind plata daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.A.E.

Recurentul a susținut că instanța a

pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.), întrucât nu se poate pune un semn al echivalenței între

factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru

preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări

într-un termen cât mai scurt.

În lipsa unei culpe administrative,

susține recurentul, M.A.E. nu poate fi obligat să schimbe ordinea cronologică

stabilită și să primească cererea reclamanților. Durata termenului rezonabil se

arată în continuare, a fost decantată numai în jurisprudența C.E.D.O. dar, ea

nu se aplică decât în cazuri expres specificate, în funcție de toate

circumstanțele relevante.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Recurentul invocă motivul referitor

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea,

și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul

de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze

și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri, septembrie 2006 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un

termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare

a ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care

guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Cum reclamantul nu a primit răspuns

nici la cererea din martie 2009 adresată secției consulare a ambasadei României

din Chișinău, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză a fost

depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția

Europeană asupra Cetățeniei, obligând pârâtul să primească de îndată cererile

de redobândire a cetățeniei române.

Examinând și din oficiu hotărârea

atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența niciunui motiv de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E.,

împotriva sentinței civile nr. 3.466 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 aprilie 2010.