ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 ianuarie 2010, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E. solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane și, pe cale de consecință, să fie obligat să îi primească cererea de redobândire a cetățeniei române, de îndată; A mai solicitat, totodată, obligarea autorității pârâte la daune morale în cuantum de 5000 lei. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, pe data de 29 martie 2006, s-a adresat cu o primă solicitare Secției Consulare a A.R.C., instituție competentă conform legii cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și republicată, de a fi programat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele doveditoare.

A mai învederat faptul că, la data de 28 aprilie 2009 și 02 octombrie 2009, s-a prezentat personal la Secția Consulară a A.R.R. Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi invitat să depună această cerere de redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplinește condițiile legale pentru redobândirea cetățeniei române. A susținut că această atitudine a Secției Consulare a A.R.R. Moldova reprezintă în fapt și în drept un refuz nejustificat nejustificat de a îi soluționa cererea.

Conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului într-un termen legal. În aceste condiții, a arătat reclamantul, este privat de dreptul lui natural și constituțional, dobândit prin naștere, de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 5 alin. (1) din Constituție „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”. În acest context, M.A.E., prin intermediul Secției Consulare a A.R.R.

Moldova îi încalcă un drept fundamental - dreptul la cetățenie română. În susținerea cererii sale reclamantul a invocat și practică judiciară. Cât privește cel de al II-lea capăt de cerere, privind acordarea de daune morale în valoare de 5000 lei, prin nepermiterea formulării și depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a A.R.R. Moldova, i s-a creat un prejudiciu moral, întrucât i-a fost încălcată demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale și constituționale. La 20 mai 2010, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în esență capacitatea limitată a Secției Consulare și activitatea de organizare a M.A.E. în Republica Moldova nu aparține integral deciziei luate la nivelul autorității române, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În privința daunelor morale, pârâtul a susținut că acestea sunt complet nefondate deoarece reclamantului nu i s-a adus nici un prejudiciu de natură să antreneze obligarea autorității la plata sumei de 1000 de lei, pretenția fiind numai afirmată fără a detalia spectrul vătămărilor (atingere a onoarei, lezarea imaginii publice, etc.). Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2566 din 28 mai 2010, a admis în parte cererea reclamantului B.I., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. A obligat pârâtul să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata daunelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, în cauză, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/09.07.2002), având în vedere că reclamantul s-a adresat Secției Consulare a A.R.C., cu o primă cerere la data de 29 martie 2006 și ulterior la data de 28 aprilie 2009 și 2 octombrie 2009. Astfel că, în baza art. 1 și 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis în parte cererea și a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, în consecință, a obligat pe pârât să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata daunelor, Curtea l-a respins, ca neîntemeiat, deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă privind suportarea vreunui prejudiciu prin neprimirea cererii sale din martie 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate șu netemeinicie. Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudența europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române.

A susținut că justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii solicitate de reclamant nu poate atrage condamnarea autorității abilitate deoarece contenciosul administrativ sancționează culpa administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții. Recurentul a mai arătat că motivele invocate și care nu au fost valorizate ca și cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială din moment de actul de organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției.

În acest sens a invocat faptul că nivelul de angajare logistică și ca resursă umană pe teritoriul altui stat se supune prevederilor art. 20 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reședință poate cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind raționale și normale, având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză”. În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O. și H. c/Olanda. În fine recurentul a arătat că în prezent legislația a fost modificată prin O.U.G.

nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, putând, în actualele condiții să depună cereri și la sediul A.N.C. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Recurentul a invocat motivul referitor la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii. Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. În același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 29 martie 2006 și ulterior 28 aprilie 2009 și 2 octombrie 2009, și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a A.R.C., întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 2566 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.