ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

la data de 05 ianuarie 2010, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E.

solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa

cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane și,

pe cale de consecință, să fie obligat să îi primească cererea de redobândire a

cetățeniei române, de îndată;

A mai solicitat, totodată, obligarea

autorității pârâte la daune morale în cuantum de 5000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că, pe data de 29 martie 2006, s-a adresat cu o primă solicitare Secției

Consulare a A.R.C., instituție competentă conform legii cetățeniei române nr. 21/1991

modificată și republicată, de a fi programat să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele doveditoare.

A mai învederat faptul că, la data de

28 aprilie 2009 și 02 octombrie 2009, s-a prezentat personal la Secția

Consulară a A.R.R. Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu

actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia și i s-a

comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu

confirmare de primire, pentru a fi invitat să depună această cerere de

redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplinește condițiile

legale pentru redobândirea cetățeniei române.

A susținut că această atitudine a

Secției Consulare a A.R.R. Moldova reprezintă în fapt și în drept un refuz

nejustificat nejustificat de a îi soluționa cererea. Conform prevederilor art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se

asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz,

faptul de a nu răspunde solicitantului într-un termen legal.

În aceste condiții, a arătat

reclamantul, este privat de dreptul lui natural și constituțional, dobândit

prin naștere, de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art.

5 alin. (1) din Constituție „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau

se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”. În acest context, M.A.E.,

prin intermediul Secției Consulare a A.R.R. Moldova îi încalcă un drept

fundamental - dreptul la cetățenie română.

În susținerea cererii sale reclamantul

a invocat și practică judiciară.

Cât privește cel de al II-lea capăt de

cerere, privind acordarea de daune morale în valoare de 5000 lei, prin

nepermiterea formulării și depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române

la Secția Consulară a A.R.R. Moldova, i s-a creat un prejudiciu moral, întrucât

i-a fost încălcată demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale și

constituționale.

La 20 mai 2010, pârâtul a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în esență

capacitatea limitată a Secției Consulare și activitatea de organizare a M.A.E.

în Republica Moldova nu aparține integral deciziei luate la nivelul autorității

române, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe

cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În privința daunelor morale, pârâtul a

susținut că acestea sunt complet nefondate deoarece reclamantului nu i s-a adus

nici un prejudiciu de natură să antreneze obligarea autorității la plata sumei

de 1000 de lei, pretenția fiind numai afirmată fără a detalia spectrul

vătămărilor (atingere a onoarei, lezarea imaginii publice, etc.).

Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2566 din 28 mai

2010, a admis în parte cererea reclamantului B.I., în contradictoriu cu pârâtul

M.A.E. și a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a

cererii reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române.

A obligat pârâtul să primească

deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, respingând

ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata daunelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență că, în cauză, s-a depășit termenul rezonabil de

soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

ratificată de către România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/09.07.2002),

având în vedere că reclamantul s-a adresat Secției Consulare a A.R.C., cu o

primă cerere la data de 29 martie 2006 și ulterior la data de 28 aprilie 2009

și 2 octombrie 2009.

Astfel că, în baza art. 1 și 2 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis în parte cererea și a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de soluționare a cererea reclamantei privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, în consecință, a obligat pe

pârât să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române.

În ceea ce privește capătul de cerere

privind plata daunelor, Curtea l-a respins, ca neîntemeiat, deoarece reclamanta

nu a făcut nici o dovadă privind suportarea vreunui prejudiciu prin neprimirea

cererii sale din martie 2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate șu netemeinicie.

Recurentul a invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță

a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudența

europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen

scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu

i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei

române.

A susținut că justificarea refuzului

îndeplinirii operațiunii solicitate de reclamant nu poate atrage condamnarea

autorității abilitate deoarece contenciosul administrativ sancționează culpa

administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții.

Recurentul a mai arătat că motivele

invocate și care nu au fost valorizate ca și cauză exoneratoare de culpă

administrativă, au o importanță esențială din moment de actul de organizare a

activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate

la nivelul instituției.

În acest sens a invocat faptul că

nivelul de angajare logistică și ca resursă umană pe teritoriul altui stat se

supune prevederilor art. 20 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile

consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra

efectivului personalului postului consular, statul de reședință poate cere ca

acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind raționale

și normale, având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția

consulară și nevoile postului consular în cauză”.

În determinarea caracterului rezonabil

al unei proceduri a invocat cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O. și H.

c/Olanda.

În fine recurentul a arătat că în

prezent legislația a fost modificată prin O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii

moldoveni, putând, în actualele condiții să depună cereri și la sediul A.N.C.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Recurentul a invocat motivul referitor

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr.

21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de altfel, și

prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul

de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze

și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina

durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil,

stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo

începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 29

martie 2006 și ulterior 28 aprilie 2009 și 2 octombrie 2009, și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a A.R.C., întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”,

care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007)

7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.

312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E.

împotriva sentinței nr. 2566 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 martie 2011.